PROTECTIA SOCIALA SI NEVOIA DE ASISTENTA SOCIALA
Problemele protectiei sociale,cu care se confrunta in prezent toate tarile,este o procupare aparte pentru statele aflate in tranzitie,in general,si pentru tara noastra,in special.Aceasta,in contextul in care,ne confruntam cu inexistenta unui model de tranzitie a societatii de la o forma social-economica bazata pe un sistem de organizare si de conducere sociala si economica autoritara la un sistem bazat pe autonomizarea relatiilor si a agentilor si functionarea economiei pe principiile cererii si ofertei.
Mobilizarea resurselor-resurse menite sa sprijine politica activa in domeniul fortei de munca pot sa provina atat din sectorul de stat,cat si din cel particular,desi la inceputul tranzitiei acestuia din urma ii revine un rol foarte limitat in domeniul finantarii.
Finantarea privata nu constituie o raritate in tarile cu economie de piata.In Japonia realocarea fortei de munca se face in cea mai mare masura prin eforturile financiare ala firmelor particulare,in industria americana constructoare de autovehicule,membrii sindicatului din ramura(United Auto Workers)care urmeaza a fi concediati au dreptul prin contractul de munca sa fie recalificati in prealabil pe cheltuiala firmei.Mai recent,contractul colectiv negociat si semnat cu toate cele trei mari firme producatoare de autovehicule stabileste programe de sustinere a veniturilor care asigura membrilor de sindicat plata de ajutoare de somaj foarte apropiate de nivelul salariului pe toata durata contractului. Se poate argumenta ca firmele private vor asigura pe salariatii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forta de munca numai daca firmele,la randul lor,pot sa plaseze aceste riscuri asupra pietei de capital.
In Europa Centrala si de Est asemenea piete de capital nu exista pentru cea mai mare parte a sectorului privat in formare si sindicatele ar fi rau sfatuite,in aceste conditii,sa insiste asupra introducerii unor asemenea prevederi in contractele de angajare a fortei de munca.Oricum,cea mai mare parte a somajului deriva din disponibilizarile din intreprinderile de stat decat din cele private.
Intreprinderile de stat din Europa Centrala si de Est continua adesea sa sprijine pe lucratorii concediati,permitandu-le sa beneficieze in continuare de anumite facilitati sociale (de exemplu de locuinte),iar in Federatia Rusa chiar prin finantarea lucrarilor publice care au acceptat sa-i angajeze.Dar asemenea activitati nu sunt desfasurate in mod sistematic si,oricum,costurile lor se vor suporta in final de la bugetul de stat.
Finantarea publica poate fi efectuata in primul rand prin impozitarea cu caracter general (Australia,Irlanda si Polonia) sau din impozitele pe salarii ale patronilor si salariatilor(Germania,Ungaria si Romania);in cazul impozitelor pe salarii,statul administreaza ceea ce reprezinta,in fond,resurse private destinate asigurarii de servicii pentru angajarea in munca,dar include( de obicei) plati pentru asigurarea contra somajului.Pe masura ce situatia economica se imbunatateste,finantarea ar trebui sa se imparta in masura sporita intre bugetul de stat si intre contributiile intreprinzatorilor 343k104d si ale salariatilor (Ungaria a facut anumiti pasi in aceasta directie,dar cu dificultati,intrucat restrictii severe bugetare sunt impuse intreprinderilor,in unele cazuri,si pe masura ce se ajunge la folosirea integrala a fortei de munca,finantarea poate fi trecuta catre patroni si salariati asa cum este cazul in Japonia.
Sistemul de protectie a cetatenilor reprezinta ansamblul beneficiilor sociale alcatuit din beneficiile universaliste si sistemul de securitate sociala.Protectia sociala mai poate fi apreciata ca ansamblu de actiuni,decizii si masuri intreprinse in societate pentru prevenirea,diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra conditiilor de viata ale populatiei si constituie una din definitiile agreate de specialistii in stiinte sociale.
In stabilirea nivelului de trai conform standardelor organismelor internationale(ONU,UNESCO,OEM) exista anumiti parametrii si anume:conditiile materiale de trai (ocuparea fortei de munca,venituri,conditii de munca,locuinta,imbracaminte,etc.)si conditiile sociale (sanatatea,educatia,cultura,etc)
Protejarea populatiei unei tari de inflatie,mentinerea unui anumit pret la produsele de baza prin acordarea de subventii de catre stat,asigurarea unui venit minim familial,masuri de reducere a criminalitatii,a impactului calamitatilor naturale,a raspandirii unor boli,programe nationale de lupta impotriva coruptiei sau planuri nationale de ocupare a fortei de munca,de lupta impotriva saraciei-sunt tot atatea exemple de realizare a protectiei sociale la nivelul intregii societati.
Unul dintre obiectivele protectiei sociale are in vedere reintegrarea in viata normala a persoanelor care au beneficiat de asistenta prin:activarea resurselor proprii lor,identificarea modalitatilor optime de a face fata problemelor,promovarea unor solutii de a reduce timpul marcat de situatia de risc.
In vederea integrarii sociale,nevoia sociala reprezinta ansamblul de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de trai.
NEVOIA DE ASISTENTA SOCIALA
Asistenta sociala functioneaza dupa un alt principiu decat asigurarile:bazandu-se doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donatii ale voluntarilor si ale institutiilor internationale,asistenta nu presupune nici o contributie financiara anterioara a persoanei asistate.Ajutorarea persoanelor aflate in situatii problematice are la baza principiul solidaritatii si presupune evaluarea trebuintelor asistatului.
Nevoii sociale cu o etiologie economica i se poate raspunde prin interventii in care beneficiile sociale acopera necesarul dorit pentru un standard minim de viata.Serviciile din domeniul asistentei sociale sunt specifice pentru nevoile provocate de incapacitati personale sau dependenta.
Cand intre asistenta sociala si schimbare sociala nu se stabileste o relatie stransa,se pot ivi probleme serioase dinspre utilizatori,dinspre cei care ofera sprijin,dinspre practicieni,dinspre manageri si organizatiile furnizoare de servicii sociale.
Asistentii sociali au o mare responsabilitate:aceea de a reinventa practica;ei nu au de aplicat solutii,ci se implica in rezolvarea de probleme,adica in cautarea de solutii noi,adaptate fiecarei situatii.
Activitatea asistentiala are doua dimensiuni principale:dimensiunea economica(vizeaza alocarea unor resurse financiare si materiale persoanelor care pentru o perioada limitata de timp nu pot duce o viata auto-suficienta,de ex.:copiii orfani sau aflati in dificultate,batranii fara sustinere familiala si fara pensii),si dimensiunea propriu-zisa sociala si psiho-sociala care vizeaza procesele de integrare si reintegrare sociala in sens larg,de ex.:protectia persoanelor victime ale abuzului fizic,sexual si psihic,in asistenta dependentilor de droguri si alcool,etc.
Sistemul institutiilor asistentiale de stat difera de la o tara la alta,el dezvoltandu-se in functie de resursele bugetare ale statelor,de specificul problemelor sociale pe care incearca sa le solutioneze,de traditiile asistentiale si organizationale,precum si de ideologia dominanta.Acest sistem evolueaza permanent,adaptandu-se dinamicii problemelor sociale.
Sintagma ,,problema sociala'' apare in sociologie si in domeniul politicilor sociale pentru a desemna un set de situatii problematice intalnite la nivel comunitar,societal si mai putin la nivel individual.Macro-problemele si micro-problemele sociale devin aspecte diferite ale aceluiasi fenomen.Nevoia de sprijin a unei persoane devine o problema pentru asistentii sociali atunci cand familia sau comunitatea locala apropiata nu pot raspunde sau nu o pot implini.Astfel,sprijinul de care au nevoie persoanele si familiile acestora este adesea solicitat atat de la formele institutionalizate de asistenta sociala cat si de la comunitate sau de la societate.
In cadrul sistemului de protectie sociala,asistenta ofera o protectie minimala indivizilor aflati intr-o situatie problematica.Prestatiile asistentei sociale,finantate din banul public sau din donatii,sunt expresia solidaritatii nationale.Ajutorul acordat pe o perioada limitata de timp celor cu probleme deosebite nu depinde de vreo contributie a acestora si nici nu presupune o rambursare a ajutorului.Sistemul asigurarilor( care sta la baza securitatii sociale) se intemeiaza pe o logica contributiva in cadrul careia cotizatiile finanteaza compensarile de venituri in mod proportional cu contributia anterioara a individului.
Asistenta sociala experimenteaza acum o importanta perioada de schimbare a prioritatilor,a organizarii si a practicii de zi cu zi.Conform noilor prevederi legislative privind protectia copilului,a persoanelor cu deficiente,a persoanelor varstnice,apoi cele din domeniul justitiei restaurative,a alternativelor la formele traditionale de asistenta,a perspectivei comunitare si personalizate de interventie,natura si viitorul asistentei sociale se modifica considerabil.
FORME DE OCROTIRE A COPILULUI AFLAT IN DIFICULTATE
1.PLASAMENTUL FAMILIAL
Conform practicii internationale,plasamentul familial consta in incredintarea unui copil,unei persoane sau famill,alta decat parintii biologici,cu sau fara consimtamantul acestora.Familia de primire poate sa fie din randul familiei largite sau din comunitatea din care face parte copilul.Familia primitoare isi asuma responsabilitatile pentru cresterea si educarea copilului.
Copilul primit in plasament nu devine din punct de vedere juridic membru al familiei de primire,ci continua sa apartina familiei de origine.
Desi plasamentul familial si incredintarea erau considerate alternative prioritare fata de institutionalizarea copilului,in practica ele au fost pana de curand forme marginale.
Plasamentul familial a avut o evolutie diferita in tarile dezvoltate.Diferentele intre tarile din Uniunea Europeana sunt foarte mari.Astfel,din totalul de copii aflati in afara familiei,in Irlanda 73% sunt in plasament familial,restul fiind in plasament institutional;in Franta sunt 57%,iar in Spania 12%;in Anglia raportul intre plasamentul institutional si cel familial este de 40/60,in Olanda si Danemarca raportul este 50/50.
Desi practica internationala actuala este eterogena,se pot face cateva aprecieri globale privind avantajele si dificultatile plasamentului familial.Avantajul esential al plasamentulti consta in posibilitatea de a oferi copilului un mediu familial provizoriu,cand acesta nu poate trai in familia naturala si nici nu poate beneficia de o familie adoptiva.Problema esentiala a plasamentului consta in existenta a doua familii responsabile de soarta aceluiasi copil.Aceasta situatie trebuie sa fie pe deplin acceptata de familia care primeste copilul si sa faca obiectul unei urmariri permanente de catre personalul specializat.
In organizarea programelor s-a avut in vedere ca plasamentul familial este un demers specific pentru care este nevoie de:
-cadru juridic si reglementari administrative precise
-practicieni cu o formare profesionala adaptata
-mijloace de control
-statut clar si solid pentru mfamiliile ocrotitoare
INSTITUTIILE REZIDENTIALE PENTRU OCROTIREA COPILULUI
Institutiile rezidentiale pentru ocrotirea copilului formeaza practic,in prezent,sistemul public a carui relevanta ca solutie la problemele copiilor aflati in dificultate este evidenta.
Institutiile publice pentru ocrotirea copiilor au fost in mod traditional organizate pe criteriul varstei.Traditia la care se face referire era de a ocroti copilul intre 0-3 ani in ,,leagan",iar pe cel intre 3-18 ani in ,,casa de copii".Intrucat copilul aflat in cele doua tipuri de institutii are aceleasi categorii de nevoi,separarea pe criteriul varstei poate fi considerata artificiala.Aceste institutii au avut o subordonare administrativa si metodologica diferita:leaganele apartinand Ministerului Sanatatii,iar casele de copii Ministerului Educatiei Nationale.Aceste subordonari au generat caracteristicile esentiale si diferentierea celor doua tipuri de institutii.
In general,numarul de copii ingrijiti in fiecare institutie publica de ocrotire este mare.Pe de alta parte,perioada pe care o petrece un copil in institutie este indelungata.Institutiile fiind mari,insuficient adaptate nevoilor copiilor,este dificil de realizat pe scara larga programe individualizate pentru fiecare copil.Totodata,lipsa de alternativa reala la sistemul de ocrotire rezidentiala face ca ficare copil intrat in ,,capcana" acestui sistem sa trebuiasca sa treaca cel putin o data dintr-o institutie in alta(in functie de varsta) cu schimbarea,in consecinta,a intregului mediu:loc,personal,colegi,prieteni.Acest fapt,de asemenea,nu poate contribui la o dezvoltare armonioasa a copilului.
Exista deja metodologii,proceduri de lucru si profesionisti care pot activa plasamentul in familie ca pe o reala alternativa de protectie pentru copil
Gestiunea de catre un singur organism(consiliul judetean) a tuturor resurselor care sa permita oferirea de servicii diversificate,adaptate nevoii fiecarei familii,va putea dirija interventia profesionistilor catre prevenirea riscurilor si gasirea unor solutii eficace si eficiente pentru dezvoltarea copilului.
Studiul privind institutionalizarea copilului,realizat in 1991,scotea in evidenta intarzieri semnificative in dezvoltarea fizica si intelectuala a copiilor institutionalizati pe perioade lungi de timp fata de copilul de aceeasi varsta crescut in familie.In studiul similar din 1997,situatia pare a fi ameliorata,in special in ceea ce priveste dezvoltarea fizica,dar se inregistreaza intarzieri in dezvoltarea intelectuala,manifestate in special prin nereusita scolara.
Necesitatea elaborarii unei conceptii unitare si coerente,in interesul copilului lipsit de familie,in sensul recurgerii la ocrotire in institutie numai atunci cand acest lucru nu poate fi evitat,trebuie sa se regaseasca in obiectivul major al institutiilor rezidentiale.Indiferent care ar fi varsta copilului,acesta trebuie sa se reintoarca in mediul familial si sa fie pregatit pentru viata sociala.Nu trebuie trecute cu vederea experimentele realizate in cateva institutii de ocrotire,inclusiv de catre organizatii neguvernamentale,care au demonstrat posibilitatea urmaririi evolutiei copilului prin proiecte individuale.
In prezent,in leagane,relatia sociala este subestimata.Desi in ultimii ani s-au produs ameliorari semnificative ale acestei situatii,ea ramane inca o problema foarte importanta.Prelungirea perioadei de timp pe care copilul aflat in ocrotire o petrece in leagan dupa varsta de 3 ani,fara o adaptare a normativelor de personal,a programelor de activitate si a conditiilor materiale de viata,nu creeaza garantia functionarii leaganului in sensul servirii interesului fundamental al copilului.La nivelul intregii tari exista un numar de aproximativ 58 de leagane,in care sunt aproximativ 9800 de copii.
Un fenomen ingrijorator care nu s-a manifestat pana in anul 1990(sau cel putin,nu cu o asemenea amploare si consecinte)este prezenta ilegala a majorilor in casele de copii.Conform legii,dupa varsta de 18 ani beneficiaza de ocrotire doar majorii care continua studiile,pana la varsta de 25 de ani.Lipsa ofertelor de munca,dificultatea de a gasi o locuinta,au ingreunat situatia tinerilor crescuti in casele de copii.Neavand locuinta,loc de munca sau familie/prieteni care sa ii sprijine,unii dintre acesti tineri intra in conflict cu legea.Continuand sa locuiasca in casele de copii,ei creeaza probleme deosebite(violenta,abuz sexual,s.a.).
Institutiile private de ocrotire a copilului formeaza o categorie distincta in cadrul peisajului romanesc.Acestea sunt infiintate de diferite ONG-uri si sunt in mod esential diferite de institutiile publice.Ele sunt create din start dupa standarde moderne,corespunzatoare practicii actuale in domeniu pe plan international..Asigurarea legalitatii infiintarii si functionarii acestor institutii s-a bazat pe incheierea unor contracte de asociere cu autoritile judetene sau locale ori pe contracte similare,incheiate direct cu structuri ale guvernului.
Un exemplu de proiect dezvoltat de o institutie privata este programul de ingrijire familiala temporara-,,foster care",promovat de Organizatia Holt incepand din 1994.Programul ofera o alternativa la ocrotirea de tip rezidential,cu rezultate deosebite pentru evolutia copilului.Familiile care doresc sa primeasca in plasament unul sau mai multi copii,trec printr-o procedura de evaluare,prin care se analizeaza nu numai experienta in cresterea si ingrijirea copiilor,ci si motivatia pentru acest program.
Aproape fiecare dintre institutiile de ocrotire gestionate de ONG-uri poate constitui model pentru ceea ce inseamna ocrotire de tip familial,institutie deschisa spre comunitate,abordare plenara a dezvoltarii individuale a fiecarui copil ocrotit.Filozofia care sta la baza majoritatii acestor institutii este aceea ca ele constituie centre de tranzit al copilului spre o familie.Cu toate acestea,monopolul impus de institutiile publice de ocrotire nu a putut fi desfiintat,sistemul public de ocrotire rezidentiala demonstrand o mare rezistenta la schimbari structurale.
ADOPTIA
Adoptia este unul dintre instrumentele esentiale de protectie a drepturilor copilului,in perspectiva asigurarii unei familii pentru fiecare copil.Spre deosebire de familia de plasament,familia care adopta un copil devine familia copilului,acesta nemaiintorcandu-se in familia biologica.Statutul copilului adoptat ii cona acestuia nu numai siguranta,dar mai ales stabilitate si continuitate de viata si dezvoltare in noua familie.In consecinta,adoptia nu reprezinta o modalitate de protectie temporara,alternativa ocrotirii rezidentiale,ci mai mult decat atat,inseamna asigurarea unei familii permanente pentru copilul adoptat.
In Romania nu exista o traditie reala in ceea ce priveste adoptia copiilor,in sensul ca numarul copiilor implicati in aceasta forma de protectie a fost,mult mai mic decat numarul copiilor institutionalizati.Printre cauzele acestei realitati se numara,nu in ultimul rand,inexistenta,pana in anul 1993,a definirii abandonului legal al copilului.
Un caz aparte il constituie adoptiile internationale.La o cerere foarte mare pentru adoptie pe plan international,oferita de copiii din Romania dupa 1989 a fost intens valorificata,cu atat mai mult cu cat reglementarile interne in acest domeniu erau practic inexistente.Astfel,intr-un an,circa 10 000 de copii romani au fost adoptati de familii din strainatate,soarta acestora fiind astazi mai mult sau mai putin cunoscuta.
Ca raspuns la aceasta situatie,a fost adoptata Legea 11/1990 privind incuviintarea adoptiei si a fost creat Consiliul Roman pentru Adoptii,ca autoritate guvernamentala in domeniu.Desi legea a fost amendata in mod repetat si in consecinta,rolul Comitetului Roman pentru adoptii a fost intarit,neclaritatile sistemului au perpetuat ocolirea autoritatii guvernamentale in dirijarea si monitorizarea adoptiilor internationale.Nici ratificarea de catre Romania a doua conventii in materie de adoptii nu au schimbat situatia.Astfel,din 891 adoptii internationale incuviintate in 1993,numai500 au avut avizul Comitetului Roman pentru Adoptii.In cursul primelor sase luni din 1994,din 1 000 de adoptii incuviintate de tribunal,numai 378 trecusera prin Comitetul Roman pentru Adoptii.
Desi numarul de adoptii romanesti a crescut incepand cu anul 1991,au existat multe plangeri in legatura cu birocratia si atitudinea unor functionari implicati in procesul adoptarii unui copil,fapt care descurajeaza pe multi posibili adoptatori.In general,pana acum nu a existat o politica activa,coerenta,de promovare a adoptiei nationale.
Pana in 1990,politica de protectie a copilului in Romania a avut un caracter excesiv centralizatfragmentat intre diferite ministere,favorizand institutionalizarea copiilor si deresponsabilizarea familiei si comunitatii,sistem specific ideologiei comuniste.
In urma ratificarii,in 1990,a Conventiei ONU cu privire la Drepturile Copilului,Romania s-a obligat sa promoveze drepturile copilului in conformitate cu principiile si normele enuntate in Conventie.Astfel,in perioada 1990-1996,au fost elaborate numeroase acte normative(privind adoptia,declararea judecatoreasca a abandonului de copii,protectia speciala a persoanelor cu handicap,s.a.),ce au urmarit ameliorarea cadrului de ocrotire a copilului,dar fara a-l reconsidera in ansamblu,ceea ce a dus la mentinerea caracterului fragmentar si excesiv etatizat,prin infiintarea a unor noi structuri administrative in domeniu.
In iunie 1997,Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta de Urgenta nr.26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate,punand bazele unui nou sistem de protectie,intemeiat pe principiul descentralizarii puterii de decizie si a responsabilitatilor,prin infiintarea,in subordinea consiliilor judetene si a consiliilor locale ale Bucurestiului,a organismelor raspunzatoare de stabilirea,aplicarea si urmarirea masurilor de protectie a copilului aflat in dificultate:Comisiile pentru protectia copilului,concepute ca organe de specialitate ale administratiei publice locale;Serviciile publice specializate pentru protectia copilului,institutii publice concepute ca ,;executiv"al comisiilor,avand ca misiune asigurarea protectiei copiilor aflati in dificultate,acordarea de asistenta in realizarea si exercitarea drepturilor lor si acordarea de sprijin familiei pentru prevenirea situatiilor ce pun in pericol securitatea si dezvoltarea copilului.
La data de 30 septembrie 1997,Consiliul local al Sectorului 6 infiinteaza in aparatul propriu Serviciul Public pentru Protectia Copilului,ca institutie publica de interes local,cu personalitate juridica,pentru analizarea situatiei copiilor aflati in dificultate,pregatirea si propunerea masurilor de protectie a acestora si asigurarea aplicarii corespunzatoare a acestor masuri in raza teritoriala de competenta.
In perioada 1998-2004 sistemul de protectie a copilului din Romania a parcurs mai multe etape,trcand printr-un proces continuu de reforma,fiind ajustat,modificat,reasezat si imbunatatit.
In anul 2005 acest proces a culminat cu redefinirea intregului sistem de asistenta sociala,prin infiintarea la nivelul judetelor si sectoarelor Bucurestiului a Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului care cuprind toate serviciile de sprijin,adresate tuturor categoriilor sociale aflate in nevoie,sub auspiciile unei institutii unice.
Directia Protectia Copilului are astazi aceeasi misiune importanta-interventia specializata si acordarea de asistenta si protectie copilului aflat in dificultate si familiei acestuia,prin toate formele si mijloacele inserate in aria sa de competenta,aceasta fiind,insa,doar o parte din misiunea mult mai cuprinzatoare a unui sistem puternic profesionalizat si responsabil numit Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6.Directia Protectia Copilului are atributii centrate pe implementarea strategiei locale privind sistemul de protectie a copilului,in conformitate cu legislatia interna si internationala aplicabila si urmarind obiectivele strategiei guvernamentale in domeniu.Scopul activitatii Directiei Protectia Copilului se axeaza pe interventia specializata si dezvoltarea serviciilor adecvate pentru acordarea de asistenta si protectie copilului aflat in dificultate si familiei acestuia,prin toate formele si mijloacele prevazute de lege in acest sens.
ATRIBUTII
-identifica copiii aflati in dificultate sau cu handicap de pe teritoriul sectorului 6 si propune stabilirea masurilor de protectie corespunzatoare.
-identifica si realizeaza un plan de interventie privind copiii ce au domiciliul in sectorul 6 si sunt institutionalizati in sectoarele capitalei si in tara.;
-supravegheaza familiile si persoanele care au primit in plasament copii,pe toata durata acestei masuri;
-identifica copiiii care au comis fapte antisociale si pregateste stabilirea masurilor de protectie corespunzatoare pentru acestia,atunci cand este necesar;asigura asistenta de specialitate si servicii de consiliere psiho-sociala pentru copilul cu tulburari de comportament,cu comportament deviant si predelicvent,precum si pentru copiii fara adapost;
-supravegheaza activitatea asistentilor maternali profesionisti,evolutia copiilor aflati in plasament la acestia;
-identifica,instrumenteaza si intervine in cazul copiilor expusi riscului semnificativ de abuz si/sau neglijarea in mediul familial,asigura servicii de consiliere psiho-sociala'
-evalueaza starea de sanatate si situatia scolara a copiilor care necesita incadrarea intr-un grad de handicap,eliberand totodata si certificatul de orientare scolara si pprofesionala si pe cel de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap;
-elaboreaza statistici,sinteze si materiale informative cu privire la situatia copiilor aflati in dificultate sau cu handicap din sectorul 6;
-intervine in cazul copiilor aflati in situatii de risc ridicat pentru care se impune luarea unor masuri de protectie de urgenta;
-analizeaza situatia copiilor adoptabili de pe raza sectorului 6 si identifica familii potrivite sa adopte acesti copii,sprijina familiile care doresc sa adopte si monitorizeaza procesul de adoptie pana la finalizare.
Una din masurile alternative de ocrotire a copilului aflat in dificultate este infiintarea unor centre de zi,cu diverse specificuri in Bucuresti si in alte orase ale tarii.Serviciile oferite includ activitati de tip educational,socializare,consiliere si orientare scolara.
Aflata in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sector 6,reteaua de centre de zi ,,Licurici"care functioneaza in incinta unor scoli din sector ofera copiilor ingrijire complexa in afara orelor de curs,in scopul sprijinirii familiilor si prevenirii abandonului scolar.Functionand momentan cu patru module (scolile nr.153,157,167 si 168,sectorul 6) reteaua de centre de zi ,,Licurici"este un proiect realizat in colaborare cu consiliile locale si administratia scolilor.
Centrul de Zi pentru Copiii Strazii,,Speranta"este o componenta functionala a D.G.A.S.P.C.sector 6,Bucuresti.Clientii Centrului de Zi Speranta sunt: copii care traiesc pe strada,care au trait pe stradasi care sunt integrati/reintegrati in gamilie cu plan de servicii,copii care au trait in strada si asupra carora s-a instituit o masura de protectie,copii care sunt gazduiti intr-un adapost pentru copiii strazii,parintii/reprezentantii legali/familia extinsa.Copiii beneficiaza de activitati de ingrijire,educatie,recreere-socializare,consiliere,dezvoltarea deprinderilor de viata independenta,orientare scolara si profesionala.Parintii/reprezentantii legali ai copiilor beneficiaza de consiliere,educare,etc.
Preluarea cazurilor de catre Centrul de Zi ,, Speranta"se face:prin referire de catre alte institutii,servicii,specialist,prin transmitere de catre managerul de caz/responsabilul de caz din cadrul furnizorilor de servicii,prin solicitari directe din partea potentialilor clienti.Pe perioada frecventarii Centrului de Zi pentru Copiii Strazii,copilului i se asigura protectie si asistenta in realizarea deplina si in exercitarea efectiva a drepturilor lui,conform legii nr. 273/2004.Acestea se refera la:
-dreptul la o identitate si la o istorie proprie
-dreptul la mentinerea contactului permanent si nemijlocit cu parintii
-dreptul la exprimarea libera a opiniei
-dreptul la libertatea de exprimare
-dreptul la libertatea de gandire,de constiinta si religie
-dreptul la viata intima si privata
-dreptul la protectie impotriva oricarei forme de abuz sau neglijenta
-dreptul la reevaluarea periodica a masurii de protectie stabilite
-dreptul la educatie si instructie
-dreptul la odihna,activitati culturale si artistice
-dreptul la sanatate
-dreptul la securitate sociala
-dreptul la readaptare fizica si psihologica si reintegrare sociala
Aceasta asigura fiecarui copil:
-primire si gazduire pe perioada zilei
-un program de activitati
-ingrijire si intretinere zilnica intr-un cadru de viata cat mai asemanator celui din familie
-asistenta medicala generala adaptata permanent nevoilor individuale ale copiilor
-educatie pentru sanatate,pentru invatarea si aplicarea deprinderilor igienice relative la propria persoana si la mediul de viata
-un climat afectiv favorabil dezvoltarii personalitatii complexe a copilului
-stimularea capacitatii de comunicare a copiilor,prin crearea unui climat de incredere,de respect reciproc atat fata de personal,cat mai ales intre copii
-dezvoltarea relatiilor copilului cu comunitatea prin organizarea de vizite pentru cunoasterea localitatii,desfasurarea si participarea la spectacole culturale,sportive,artistice,religioase,etc.stimularea activitatilor in comun ale copiilor din centre cu ceilalti copiii din comunitate
-activitati de grup si programe individualizate pentru fiecare copil
-observare si evaluare sistematica a evolutiei copilului
-programe individualizate privind integrarea sociala
Gradul de civilizatie al societatii este in mare masura determinat de atitudinea fata de persoane.Crearea conditiilor pentru educatie si invatamant,adaptare socio-profesionala si integrare sociala a persoanelor constituie un obiectiv principal al oricarui stat si a comunitatii mondiale in general.
Protectia sociala este conceputa pentru asigurarea unui standard de viata de baza pentru toti oamenii,indiferent de mijloacele de care acestia dispun.
,,Asistenta sociala a iesit din fagasul sentimentalismului generos si al simplelor bune intentii,pentru a pasi in domeniul unei actiuni sociale si etice ordonate si temeinic motivate,cu scopul exclusiv de a servi societatea nu prin carti si teorie,ci prin gasirea adevarului social in mijlocul grelelor conflicte ale vietii"
Dimitrie Gusti
|
