Rolul scolii in societatea contemporana si necesitatea asistentei sociale scolare

UNIVERSITATEA BABES BOLYAI

CLUJ-NAPOCA

CENTRU DE FORMARE CONTINUA SI INVATAMANT LA DISTANTA

SPECIALIZAREA:ASISTENTA SOCIALA

Rolul scolii în societatea contemporana
si necesitatea asistentei sociale scolare

Educatia este perceputa în prezent ca o functie vitala a societatii contemporane deoarece
prin educatie societatea îsi perpetueaza existenta, transmitând din generatie în generatie tot ceea ce umanitatea a învatat despre ea însasi si despre realitate. De la scoala contemporana societatea asteapta astazi totul: sa transmita tinerilor o cunoastere acumulata de-a lungul secolelor, sa-i ajute sa se adapteze la o realitate în continua transformare & 17117b111r #351;i sa-i pregateasca pentru un viitor larg imprevizibil. Considerata un factor-cheie în dezvoltarea societatii - ea asigura forta de munca calificata pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizeaza progresul, stimulând curiozitatea intelectuala, capacitatea de adaptare, creativitatea si inovatia -, educatia constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau macar pentru a ne orienta catre un viitor dezirabil (vezi Delors, 1993). Solutia tuturor problemelor grave si cronice cu care se confrunta societatea contemporana este cautata în educatie si scoala.

Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului scolii: dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv în transmiterea stiintei de carte, scoala a devenit interfata în relatia individ - societate, spatiul social specific în care se manifesta disfunctiile si tensiunile societatii si, prin aceasta, nodul central al preventiei/terapiei acestora. scoala este prima institutie care îi confrunta pe elevi cu exigentele integrarii socionormative si toate cercetarile demonstreaza convingator¹ ca modul în care se adapteaza un copil la scoala reprezinta principalul indicator predictiv cu privire la calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniaza importanta calitatii experientelor scolare în integrarea sociala a indivizilor, ceea ce argumenteaza interpretarea: scoala si problemele sociale reprezinta cele doua fete ale aceleiasi monede. Din punctul de vedere al politicilor sociale, consecinta acestei viziuni este una extrem de importanta : la ora actuala, se prefera investirea resurselor în scoala, în scopul cresterii calitatii actului educativ, decât în sistemele de control social (cf. Hebberecht, Sack, 1997) sau în sistemele de sustinere sociala. Aceasta strategie corespunde si principiului interventiei timpurii - este mai bine sa previi, decât sa vindeci -, si principiului interventiei eficiente: investitia în scoala se finalizeaza în calitatea intelectuala, morala, profesionala si sociala a absolventilor; absolventii care probeaza autonomie intelectuala si morala, capacitate de adaptare la schimbari, solidaritate si atitudine deschisa, pozitiva fata de învatare sunt mai apti sa-si rezolve singuri si corect problemele existentiale si vor da dovada de o conduita dezirabila social - deci, pe scurt, nu vor contribui la cresterea disfunctionalitatilor sociale

Tranzitia catre un alt tip de finalitate a scolii - dezvoltarea personalitatii copilului în functie de exigentele sociale ale unei comunitati, caracterizata de un anumit nivel de dezvoltare economica si culturala -, ca si accentuarea caracterului socioterapeutic al educatiei contemporane au determinat schimbarea radicala a destinului acestei institutii în viata sociala; scoala contemporana functioneaza ca un centru al unei retele de servicii - instructive, formative, medicale, psihologice, de consiliere vocationala etc. - care urmaresc sa ajute elevii sa se integreze în societate. Obiectivul major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru învatare si dezvoltare, în care toti copiii sa se pregateasca sa înteleaga lumea în care traiesc si în care vor deveni activi în viitor.

Asistenta sociala în scoala, ca aplicare a principiilor asistentei sociale în interiorul
sistemului educativ, urmareste sa faciliteze realizarea acestui obiectiv (vezi Costin, 1987,
p. 538). Scopul fundamental al serviciilor de asistenta sociala în scoala se subordoneaza finalitatilor educatiei, urmarind sa creeze conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca trebuintele educative de baza, sa-si dezvolte abilitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme, sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la schimbare si sa fie pregatiti sa-si asume responsabilitatea pentru propria conduita. Elevii care sunt sustinuti sa gaseasca satisfactii, practice sau intelectuale, în procesul învatarii si al formarii propriilor competente dezvolta un sens al autonomiei personale si sociale definitoriu pentru integrarea eficienta în comunitate. De aceea, obiectivul general al asistentei sociale în scoala urmareste în primul rând identificarea barierelor învatarii si îndepartarea acestora.

Democratizarea educatiei a reprezentat un puternic curent de opinie ce a aparut în
anii '60, ca urmare a difuzarii rezultatelor cercetarilor de sociologie a educatiei, ce
demonstrau modul în care scoala preia si accentueaza inegalitatile sociale, urmarind sa
asigure perpetuarea dominarii claselor sociale privilegiate. Autorii acestor studii
incriminau direct practicile scolare de selectie si evaluare, concentrarea cantitativa si
calitativa a resurselor în scolile de elita din mediul urban, lipsa de neutralitate ideologica a continuturilor învatamântului, codul lingvistic elaborat folosit în scoala si care dezavantaja elevii proveniti din familiile sarace, care foloseau un cod lingvistic restrâns, accentul prea mare pus în scoala pe aptitudinea verbala, care dezavantajeaza elevii cu o inteligenta practica etc. Reprezentantii diferitelor curente de sociologie a educatiei sustineau ca sistemul scolar pare special conceput sa dea o educatie de calitate inferioara copiilor din mediul rural, celor proveniti din clasa muncitoare sau apartinând unor minoritati etnice, rasiale.

Carta Drepturilor Elevului este un document ce reuneste principalele drepturi decare trebuie sa beneficieze elevii într-un sistem de învatamânt cu adevarat democratic.Drepturile elevului au aparut ca o specializare a drepturilor copilului în domeniul educatiei scolare si se refera la: dreptul de a nu fi tot timpul atent; dreptul la forul sau interior; dreptul de a învata numai ceea ce are rost si sens; dreptul de a nu fi supus si ascultator 6-8 ore pe zi; dreptul de .a se misca; dreptul de a nu se tine de toate promisiunile; dreptul de a alege cu cine doreste sa lucreze ; dreptul de a nu iubi scoala si de a declara acest lucru ; dreptul de a nu coopera la propriul proces de formare (apud Cucos, 1997, pp. 63-67).

Fiecare dintre aceste drepturi are o consistenta justificare psihopedagogica si
democratica si este evident ca încearca sa introduca egalitatea de tratament între elevi
si profesori. Introducerea drepturilor elevilor în scoala a atras dupa sine obligatia
asistentului social de a supraveghea respectarea lor si de a preveni orice forma de abuz
din partea profesorilor si a parintilor. S-a acordat o atentie mai mare drepturilor
elevului în raport cu aspecte precum: disciplina scolara si utilitatea unor sanctiuni ca
pedeapsa corporala, suspendarea si exmatricularea; implicatiile sociale ale curriculumului;
plasarea elevilor în clase speciale ; accesul elevilor la documentele scolare.

Influenta covârsitoare a determinarii sociale în functionarea scolii explica de ce în
ultimii ani serviciul de asistenta sociala din scoala a devenit o specializare în plina
afirmare în cadrul asistentei sociale generale si o necesitate pentru realizarea finalitatilor educatiei.

La nivelul anilor '90, asistentii sociali scolari caracterizau ca "foarte importante"toate cele cinci dimensiuni ale profesiei lor (cf. Nelson, 1990, p. 165):

a)      furnizarea de servicii pentru elevi si familiile lor;

b)      furnizarea de servicii pentru personalul educativ al scolii;

c)      furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al scolii;

d)     furnizarea de servicii pentru comunitate ;

e)      realizarea unor sarcini administrative si profesionale specifice.

Una dintre sarcinile majore ale asistentului social scolar este de a contribui la identificarea elevilor sau a grupurilor de elevi care manifesta dificultati de adaptare scolara si de a le oferi ajutor. Unii dintre acesti copii atrag atentia asupra riscului de inadaptare scolara prin conduita lor; astfel, se poate observa în recreatii sau în cadrul activitatilor extracurriculare faptul ca unii copii sunt fie agresivi, ostili, excesiv de dominatori, fie izolati, retrasi, fara a interactiona deloc cu ceilalti; în timpul activitatilor instructive, postura corporala sau reactiile comportamentale ofera, de asemenea, indicii importante cu privire la dificultatile lor de adaptare scolara: copilul pare contractat, amenintat, lipsit de resort, indiferent, ostil, are interventii inadecvate, refuza realizarea sarcinilor, nu coopereaza cu ceilalti etc. De aceea, identificarea precoce a acestei categorii de elevi se poate baza pe observatiile cadrelor didactice care lucreaza direct cu elevii sau pe relatarile altor membri ai personalului scolii.

O serie de indicii cu privire la riscul inadaptarii scolare pot fi furnizate si de catre parinti, în urma observarii conduitei lor acasa: daca elevul nu-si îndeplineste sistematic obligatiile scolare, daca îsi dezinformeaza parintii cu privire la rezultatele scolare, activitatile sau sarcinile de realizat, dificultatile sau conflictele pe care le traieste la scoala, toate aceste conduite servesc unei diagnoze precoce a inadaptarii scolare.

Pe masura ce elevii se apropie de vârsta adolescentei, cauzele inadaptarii scolare trebuie corelate cu specificul psihologic al vârstei, care aduce cu sine efortul afirmarii de sine, dublat de contestarea autoritatii adultului, nevoia de ideal, originalitatea - ca ingredient al identitatii sociale a tânarului -, dar si conformismul fata de grup. În adolescenta, sursa prestigiului personal se deplaseaza de la judecata de valoare a adultului la judecata de valoare a covârstnicilor. Facând abstractie de criteriul succesului scolar, pe care-1 valorizeaza mai mult adultii, în întelegerea inadaptarii scolare intervine procesul de comparare sociala. L. Festinger (1950) arata ca orice individ prezinta tendinta de a-si evalua opiniile si aptitudinile personale; în lipsa unor mijloace obiective nonsociale, individul le va evalua comparându-le cu opiniile si aptitudinile celorlalti.
Daca în urma acestei comparatii se constata o diferenta prea mare, care îi este
defavorabila, apare tendinta fie de a înceta compararea, fie de a introduce noi criterii
de comparare, care sa-i asigure suprematia.

O data identificati elevii cu risc dezadaptiv crescut si pe masura ce s-au identificat si cauzele inadaptarii scolare, asistentul social scolar trebuie sa ofere ajutor. Acesta poate lua forma consilierii individuale sau colective, cu un anumit numar de elevi (sau în cuplu elev - parinti) care prezinta probleme similare, în acest sens, asistentii sociali pot oferi elevilor informatii, sfaturi, sugestii, îndrumare, pentru a-si propune anumite obiective si a le realiza, pentru a-si cunoaste mai bine abilitatile si trebuintele, interesele si prioritatile. Unii copii au nevoie sa li se explice politica scolii, sa li se argumenteze utilitatea normelor din regulamentele scolare, pentru a întelege cum functioneaza sistemul si care sunt oportunitatile care deriva din participarea la procesul scolar.

Consilierea parintilor poate fi individuala sau de grup si urmareste obiective precum: sustinerea lor în scopul întelegerii adecvate a trebuintelor copiilor lor, sustinerea în scopul ameliorarii practicilor lor educative, stimularea participarii parintilor la viata scolara, dezvoltarea abilitatii de rezolvare a conflictelor (cu copiii, cu profesorii etc.), oferirea de sprijin pentru a dezvolta modalitati mai eficiente de a face fata stresului fara a revarsa emotiile negative asupra relatiei cu copilul, identificarea de resurse sioportunitati pentru parintii cu posibilitati financiare reduse etc.

În relatia cu parintii, asistentii sociali scolari vor stimula participarea acestora la parteneriatul cu scoala, în una sau mai multe dintre urmatoarele variante de roluri
(apud Cretu, 1998, p. 131):

• parintele ca learner se informeaza asupra modelului de conducere si organizare a procesului educativ din scoala;
• parintele ca ajutor se ofera ca resursa de învatare, ajutând voluntar profesorii;
• parintele ca sustinator al motivatiei pozitive pentru învatarea scolara;
• parintele ca sursa complementara de informatie pentru scoala ofera informatii
  despre comportamentul în familie al copilului;
• parintele ca resursa educationala sustine cu experienta lui de viata si cognitiva
  învatarea elevilor;
• parintele ca initiator al schimbarii în scoala analizeaza critic procesul educativ
  si viata scolara, intervenind cu propuneri de ameliorare, acolo unde este cazul.

Participarea parintilor la parteneriatul cu scoala se poate realiza într-o diversitate de forme: contactul "unu la unu" profesor - parinte, atelierul de lucru al parintilor,
corespondenta scolara etc., iar asistentul social va identifica împreuna cu parintii cele
mai potrivite contexte si forme de activitate, astfel încât parintele sa sesizeze valoarea
contributiei sale la ameliorarea functionarii educatiei scolare. Dincolo de rolurile
efective pe care le joaca un anumit parinte, însasi relatia functionala familie - scoala
diminueaza inadaptarea scolara deoarece :

• se poate realiza astfel un control continuu al conduitei elevului;
• se atenueaza "violenta simbolica" si se diminueaza discontinuitatile dintre
  socializarea familiala si cea scolara;
• parintii înteleg mai adecvat eforturile scolare ale copilului si devin capabili sa-1
  sustina, fixând concomitent un nivel realist al expectantelor lor cu privire la
  performantele scolare ale copilului;
• interactiunea sociala cu alti parinti, care s-au confruntat cu situatii similare,
  devine un mijloc de învatare si perfectionare a stilului educativ familial.

Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale într-o scoala de masa ridica probleme deosebite pentru asistentul social din scoala, în principal, el trebuie sa se asigure ca nici un copil cu cerinte educative nu este respins sau marginalizat de catre ceilalti elevi si sa ofere un plan de servicii educationale adaptate unor asemenea trebuinte speciale.

În relatia cu parintii, asistentul social scolar va oferi informatii despre facilitatile si oportunitatile existente în scoala pentru realizarea trebuintelor speciale ale copilului si
va ajuta parintii sa-si dezvolte abilitatea de a percepe copilul si nevoile sale în mod
realist, abilitatea de a se angaja pozitiv în interactiunile cu copilul (de a arata disponibilitate
si de a oferi gratificatii, de a-1 simula în asumarea unor noi responsabilitati), abilitatea
de a da prioritate satisfacerii nevoilor copilului. Pe masura ce parintii si asistentul
social vor trece la aplicarea planului de servicii individualizat, parintii vor fi consiliati sa se implice activ în urmarirea eficientei acestuia: vor înregistra modificarile în
conduita copilului si vor nota contextele în care apar tulburari în comportamentul
acestuia. De asemenea, asistentul social va oferi informatii si consiliere parintilor în
legatura cu modul de raspuns adecvat în cazul conduitelor perturbate. Una dintre
metodele de a sustine efortul parintilor în demersul integrarii copilului în scoala de
masa este facilitarea schimbului de experiente între parintii care se confrunta cu seturi
de probleme similare, facilitarea observarii conduitei copilului la scoala. Deseori,
simpla constatare a parintilor ca la scoala copilul lor probeaza competente/conduite
noi, pe care acasa nu le manifesta, îi încurajeaza pe acestia sa se implice mai mult
pentru reusita integrarii.

Alaturi de sarcina de a educa deprinderile specifice maturitatii sociale si autonomiei sociale, asistentul social scolar se implica si în consilierea vocationala a copilului cu trebuinte educative speciale; el va oferi parintilor si copilului informatii despre profesiile accesibile acestuia din urma, despre procesul de profesionalizare, despre facilitatile garantate de lege pentru ocuparea unui loc de munca si vor decide împreuna varianta cea mai convenabila pentru copil.

Cunoasterea de catre profesori a caracteristicilor mediului familial al elevului este absolut indispensabila pentru:

• a tine cont de nivelul de suport academic si material pe care îl pot oferi parintii;
• a întelege semnificatia conduitei elevului în clasa; de exemplu, un elev asupra
  caruia parintii exercita sanctiuni corporale pentru note mici va dezvolta reactii
  de teama, însotite de conduite evazioniste, de frauda sau minciuna, la momentul
  evaluarii, pentru a evita sanctiunile de acasa; un elev presat de parinti sa fie
  eminent la toate disciplinele poate actiona deliberat în sens negativ, pentru a-si
  santaja parintii si a negocia o serie de avantaje;
• a întelege interesele si pasiunile elevului, idealul sau profesional;
• a folosi parintii ca resursa de învatare, daca acestia reprezinta un model uman
  si profesional deosebit;
• a aprecia corect nivelul responsabilitatii elevului în cazul esecului scolar.

Asistentul social este cel care ofera astfel de informatii si intervine, exprimând o
opinie avizata, în luarea hotarârilor privitoare la fiecare elev. în adunarea datelor
despre situatia sociala a elevilor, asistentul social va da prioritate cazurilor de risc
dezadaptiv scolar si va folosi toate aceste informatii în interesul superior al copilului,
de exemplu, pentru a beneficia de bursa sociala, de alte ajutoare sau facilitati acordate
de scoala, si nu pentru a-i accentua copilului "complexul de provenienta".

Conflictul profesor - elev decurge din conceperea relatiei pedagogice ca o relatie de
putere (profesorul domina, elevii se lasa dominati) si din interesele diferite ale profesorilor
si elevilor: profesorul urmareste sa parcurga integral programa si sa obtina succesul
scolar, în timp ce elevii doresc sa învete numai ceea ce are rost si sens, ceea ce
corespunde trebuintelor lor educative. Reprezentarile subiective diferite ale profesorilor
si elevilor asupra violentei alimenteaza, de asemenea, Conflictualitatea relatiei pedagogice;
astfel, în timp ce profesorii percep comunicarea si miscarile neautorizate de ei dintre
elevi ca pe o forma de violenta, elevii percep lipsa de comunicare a profesorului si
imobilismul ca pe o forma de violenta din partea acestuia.

Conflictul profesor - profesor este determinat în scoala de lupta pentru putere, în
conditiile în care pentru promovare sau simpla ramânere pe post actioneaza un puternic sistem concurential; o alta sursa de conflict este reprezentata de diferentele de opinie dintre cadrele didactice cu privire la oportunitatea unor activitati, unor schimbari introduse de reforma educatiei sau de suspiciunea de incompetenta. Unele conflicte din scoala pot proveni din situatii/zone de existenta din afara scolii; nici profesorii, nici elevii nu-si lasa la portile scolii problemele, dificultatile, conflictele, ci le aduc cu ei în clasa. De aceea, este foarte important pentru toti participantii la procesul educativ sa-si rezolve conflictele înainte de implicarea în activitatile educative propriu-zise, pentru a putea profita la maxim de oportunitatile de învatare.

Conflictele profesori - parinti pot proveni din extinderea implicarii parintilor la
luarea deciziilor privind activitatile educative sau din dificultatile copilului. Daca în
primul caz argumentele psihopedagogice vor sustine varianta de activitate care convine cel mai bine interesului elevului, conflictul fiind relativ usor de rezolvat, în cazul parintilor care vin la scoala sa crkice tratamentul la care este supus copilul, rezolvarea conflictului necesita un alt gen de abordare.

O problema diferita o reprezinta parintii care sunt nemultumiti de faptul ca rezulta-
tele copilului nu sunt atât de bune pe cât si-ar dori, ceea ce echivaleaza cu acuzatia ca
profesorul respectiv este slab, incompetent. Asemenea acuzatii sunt resimtite de
profesori ca o agresiune si genereaza adesea conflicte, în astfel de situatii, asistentul
social scolar va explica profesorului ca astfel de acuzatii sunt interpretate ca forme de
violenta pentru ca toti indivizii simt nevoia sa fie admirati si aprobati; în momentul în
care competenta le este pusa la îndoiala, reactia imediata este de a riposta cu ostilitate.
Asistentul social scolar trebuie sa pregateasca profesorii pentru astfel de situatii,
explicându-le acest mecanism psihosocial si demonstrându-le ca indivizii care stiu ca
asemenea acuzatii sunt nefondate nu reactioneaza agresiv la aceste suspiciuni. Profesorii
cu o reprezentare buna de sine, care au abilitatea de a comunica usor si de a fi spontani
pot asculta acuzatiile de incompetenta ale parintilor cu calm, fara a reactiona exagerat.
Dupa ce se exprima aceste acuzatii, conflictul se mediaza respectându-se etapele
descrise mai sus.

BIBLIOGRAFIE:

DENIZIA GAL - CURS - 2008

GEORGE NEAMTU - TRATAT DE ASISTENTA SOCIALA, 2003 ,POLIROM

MIROIU ADRIAN - INVATAMANTUL ROMANESC AZI, 1998, POLIROM