Serviciile si ofiterii de informatii: deasupra tuturor?
Strategia de Securitate nationala a României, recent aprobata de CSAT, defineste
Securitatea interna, care este parte componenta a securitatii nationale, ca reprezentând "ansamblul activitătilor de protectie, pază si apărare a locuitorilor, comunitătilor umane Mai mult, se precizeaza clar domeniile avute în vedere de securitatea interna, enumerarea începând cu "siguranta cetăteanului si securitatea publică" si precizând ca ea include, alaturi de altele, "securitatea socială si asigurarea stării de legalitate", deci respectarea legii de catre toti.
Ar fi fost firesc ca legile care privesc securitatea nationala sa fie în concordanta cu definitiile enuntate mai sus. In mod suprinzator, cele patru proiecte de lege recent declasificate spre a fi supuse dezbaterii publice contrazic, în diferite grade, principiile din Strategie. Notiuni precum "respectarea drepturilor omului" "responsabilitate publica", sau "asigurarea starii de legalitate" capata întelesuri noi atunci când este vorba de serviciile de informatii si ofiterii lor. Conform proiectelor, acestora li se aplica alte standarde, transformând serviciile si ofiterii de informatii în entită 11311x2315l ;ti pentru care art. 16 din Constitutie are alta dimensiune. "Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari" devine o retorica golita de continut, câta vreme legile pot fi facute în asa fel încat sa îi ridice pe unii deasupra tuturor celorlalti.
Salutând intentia demilitarizarii serviciilor, ne limitam în acest moment la a semnala câteva din aspectele pe care le consideram de maxima gravitate în pachetul legislativ.
I. Statutul ofiterilor de informatii
Proiectul de statut prevede în art 33 (1) drepturile acestora. Aflam ca ofiterii de informatii au dreptul "a) sa foloseasca mijloace si metode specifice în medii ce pot furniza informatii ce prezinta interes pentru securitatea nationala;" Una din cerintele esentiale ale unei legi, asa cum jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a subliniat constant, este claritatea si previzibilitatea ei. In cazul de fata, formularea e confuza si pentru ofiterii de informatii si pentru cei care indirect pot deveni subiecti ai unor "mijloace si metode specifice" (adica cei din medii care por furniza informatii). Este intersant de remarcat ca nici macar nu se face o referire la codul de procedura penala, astfel ca, dupa ce nu stim care sunt acele mijloace specifice nu stim nici macar daca ne bucuram de garantiile prevazute de CPP.
Un alt drept este acela ca: "c) în situatii exceptionale care impun înlaturarea unor pericole iminente pentru securitatea nationala, pot folosi, în conditiile legii, bunuri si spatii publice sau private, evitând îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale." In primul rând trebuie spus ca simplul fapt al folosirii acestor spatii reprezinta o îngradire drepturilor, în special cel la viata privata. Intr-o atare situatie, precizarea legii trebuie sa fie clara privind proportionalitatea între ceea ce se doreste efectiv a se apara în acele situatii exceptionale si îngradirea dreptului. Orice depaseste aceasta proportie trebuie sanctionat ca reprezentând un abuz. Acest lucru este cu atât mai firesc cu cât se prevede ca în situatia restrângerii unor drepturi si libertati eventualele prejudicii vor fi suportate de serviciu.
O întreaga sectiune se ocupa de Protectia ofiterilor de informatii. Prin acest text ofiterii de informatii devin mai presus decât parlamentarii si magistratii, deci dacât reprezentantii celei dintâi si ai celei de-a treia puteri în stat
Conform art 49 (2) "În timpul exercitarii atributiilor de serviciu, ofiterii de informatii nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati, fara avizul prealabil al conducatorului serviciului de informatii." Trebuie spus ca protectia oferita de art .72 din Constitutie membrilor Parlamentului în ceea ce priveste retinerea, arestarea si perchezitia se opreste atunci când e vorba de infractiunile flagrante. In aceasta situatie, parlamanetarii pot fi retinuti si supusi perchezitiei, existând obligatia ca ministrul Justitiei sa îl informeze pe presedintele Camerei. Similar, judecatorii si procurorii nu pot fi retinuti, arestati sau perchezitionati decât cu avizul sectiei de judecatori sau procurori din Consiliul Supertior al Magistraturii, dar si aici exista exceptia privind retinerea si perchezitia în cazul infractiunilor flagrante. Ofiterii de informatii sunt singurii care au un tratament categoric diferit, iar motivarea ca s-ar afla "în timpul exercitarii atributiilor de serviciu" este un simplu pretext, care poate da nastere la abuzuri si sustragerea acestora de la raspundere în fata legii (de vreme ce sunt presupusi a apara securitatea nationala, ei vor putea invoca oricând ca se afla în exercitarea atributiilor de serviciu).
Conform art 50 "ofiterii de informatii si membrii de familie ai acestora au dreptul la
protectia vietii si sanatatii, a proprietatii, precum si a onoarei si demnitatii, fata de
pericolele la care sunt expusi ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu sau în
legatura cu acestea". Este neclar la ce anume se refera aceasta protectie în raport cu ceilalti cetateni, sau chiar cu alte categorii profesionale care sunt expuse unor riscuri majore datorita activitatii lor. Va fi acest text un pretext de a trimite în judecata pe cineva care a proferat cuvinte ireverentioase la adresa ofiterului sau familiei sale? Sau sunt acestia retribuiti diferit? Sau au parte de protectie din partea altor servicii speciale? Legea trebuie sa fie clara si sa explice în ce anume consta aceasta protectie, mai ales ca, în cea mai mare parte, ea va fi realizata din bani publici.
Art 51 (1) prevede ca "Informatiile cu privire la identitatea si calitatea ofiterilor de informatii sunt clasificate <secret de stat>, cu exceptia celor referitoare la categoriile stabilite prin ordin al conducatorului serviciului de informatii". Iar alineatul (2) precizeaza ca "In exercitarea atributiilor profesionale, ofiterii de informatii pot folosi nume de serviciu".
Aceaste prevederi intra în contradictie cu articolul care mentioneaza dreptul ofiterilor de informatii de a solicita sprijinul persoanelor, de a folosi spatiile publice sau private, pentru ca, neputând cunoaste identitatea ofiterului în cauza, oricine va putea fi victima unui escroc care pretinde ca e ofiter de informatii. Prevederea este cu atât mai bizara cu cât legea prevede ca serviciul plateste în cazul producerii unor prejudicii, or în acest scop este esentiala cunoasterea identitatii. Firesc ar fi fost ca în articolele care se refera la drepturile ofiterilor de informatii de a apela în varii forme la sprijinul persoanelor sa existe obligatia legitimarii acestora, a declinarii identitatii lor reale.
Faptul ca e vorba de ofiteri de informatii nu înseamna ca în cazul lor regula trebuie sa fie lipsa de transparenta. Legea trebuie sa stabileasca un just echilibru între valorile pe care ofiterii de informatii le apara si protectia persoanelor.
Un text cel putin bizar este cel din art 52 care se refera la desfasurarea activitatii sub acoperire, alin (3) precizând "Se interzice folosirea ca acoperire a autoritatilor puterii legislative sau judecatoresti, precum si a organizatiilor politice sau religioase din România". Intr-o interpretare per a contrario se întelege ca ofiterii de informatii pot pretinde ca sunt oricine, cu exceptia categoriilor profesionale precizate. Dincolo de faptul ca este neclar daca în categoria "putere judecatoreasca" intra si judecatorii si procurorii, este interesant ca ofiterii se pot prezenta ca fiind demnitari ai statului român (membri ai Executivului, secretari de stat, demnitari ai Administratiei prezidentiale, sefi ai unor agentii guvernamentale, etc)
II. Lege privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate
Sectiunea 1 a Capitolului VII se refera la Dispozitii procedurale privind autorizarea actelor de obtinerea informatiilor prin activitati care implica restrângerea temporaraa exercitiului unor drepturi sau a unor libertati constitutionale
Asadar, premise este ca se restrânge exercitarea unor drepturi. O noua procedura a fost introdusa privind autorizarea activitatilor operative (restrângerea unor drepturi prin înregistrari, patrunderi în spatii private, etc). Dincolo de inconsecventele din cuprinsul textului privind atributiile Procurorului General de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si cele ale procurorilor anume desemnati de acesta, s-a facut un pas înainte prin introducerea precizarii ca autorizarea este de competenta unor judecatori anume desemnati de presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si printr-o mai buna clarificare a categoriilor de actiuni care sunt autorizate.
Problema uriasa, mentinuta din actuala lege nr. 51 /1991 se refera la durata de valabilitate a autorizarii. Practic, în conformitate cu art. 52 prima autorizare nu poate depasi 6 luni - un termen deja excesiv. Mai grav însa, aceasta autorizare poate fi reînnoita, fiecare prelungire neputând depasi 3 luni, dar neexistând o limita maxima a numarului de prelungiri, ceea ce înseamna ca, în teorie, cineva poate face obiectului unei astfel de supravegheri operative pâna la sfârsitul vietii
Acest pericol este sustinut de prevederile din art 53 conform carora autorizarea se suspenda din oficiu daca în primele doua luni de la emitere nu se obtin informatii relevante scopului urmarit, dar "Relevanta informatiilor si oportunitatea suspendarii autorizarii se apreciaza de catre titularul acesteia, în legatura cu care este informat judecatorul care a emis-o." (alin 3). Asadar, judecatorul este considerat un simplu scrib la dispozitia ofiterului de informatii, singurul "apt" sa aprecieze daca ce face el este bine si informatiile sunt de folos apararii securitatii nationale! Ofiterii de informatii devin astfel si jucatori si arbitri în propria cauza, judecatorii fiind simpli spectatori - primitori de informatii. Textul constituie o desconsiderare a judecatorilor si demonstreaza dorinta serviciilor si ofiterilor de informatii de a se sustrage unui control judecatoresc autentic în legatura acu activitatile lor operative.
Proiectul nu prevede obligativitatea încunostiintarii persoanei - în cazul în care nu se începe urmarirea penala împotriva ei - ca a facut obiectul unei astfel de supravegheri, cu intruziune în viata sa privata, si nici nu ofera remediile necesare în cazul în care, în realitate, au fost comise abuzuri.
In ceea ce priveste Dreptul si limitele ofiterilor de informatii de a efectua acte premergatoare cu caracter probatoriu, este adevarat ca art 62 (1) trimite la prevederile art. 224 din Codul de procedura penala care mentioneaza ca "în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru începerea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu atributii în domeniul sigurantei nationale, anume desemnati în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale"
Din punctul acesta de vedere trebuie sa precizam ca pacatul originar rezida în Codul de procedura penala, care nu a fost amendat în mod corespunzator, neprecizând care sunt actele premergartoare si garantiile procesuale ale persoanei care face obiectul unor astfel de acte, desi ele vor constitui ulterior mijloace de proba!!! Se ajunge astfel la situatia paradoxala în care o persoana despre care exista doar suspiciuni, banuieli vagi ca ar putea savâsi o infractiune este total lipsita de garantii si posibilitate de a se apara în faza premergatoare declansarii urmarii penale, garantiile intervenind abia dupa ce a început urmarirea penala! Evident, modificarea Codului de procedura penala era sarcina Guvernului si ea ar fi trebuit realizata pâna acum, ceea ce nu înseamna ca prezentul proiect de lege nu poate el însusi sa ofere garantiile procesuale necesare. Dimpotriva, pe baza lor ar putea fi amendat si codul de procedura penala, pentru a fi în concordanta cu Conventia europeana a drepturilor omului si cu jurisprudenta CEDO.
III. Legea de organizare si functionare a SRI
Art 17 prevede printre atributiile SRI" "i) desfasoara activitati de expertiza si audit în domeniile tehnicii de calcul, comunicatiilor, vocii si vorbirii, înregistrarii foto-video si graficii pentru institutiile de securitate si alte autoritati publice.
Asocierea dintre expertiza si audit creeaza multiple confuzii. In primul rand nu se precizeaza ce fel de expertize efectueaza SRI: judiciare sau extrajudiciare? Textul este neclar si în ceeace priveste auditul în domeniile "vocii si vorbirii" sau "graficii". In forma lor actuala, aceste prevederi pot fi foarte usor interpretate astfel încât sa duca la o serie de abuzuri sau încalcari ale unor principii din drept. Trebuie precizat ca în România exista Institute de specialitate în cadrul Ministerului Justitiei, al Ministerului Administratiei si Internelor care fac expertize judiciare / criminalistice în domenii precum expertiza scrisului, tehnica de calcul, mijloace de telecomunicatii, voce si vorbire, fotografii si înregistrari video. Documentele olografe, înregistrarile audio, fotografiile si înregistrarile video pot deveni probe, dar nu SRI trebuie sa fie cel care sa le tranforma în probe, iar expertiza lor reprezinta un mijloc de proba.
Mai mult, s-ar putea ajunge la situatia absurda în care SRI sa expertizeze fotografii, înregistrari video si audio produse chiar de de SRI (din activitati de filaj, interceptari audio, supraveghere video în secret, etc.). Evident este inadmisibil ca un ofiter SRI sa efectueze înregistrari audio/video si tot el sau un coleg sa le expertizeze. S-ar ajunge astfel la situatia în care, din serviciu de informatii (care strânge si furnizeaza informatii) SRI sa devina serviciu de furnizat probe si mijloace de proba care vor fi folosite în instante.
Art. 52 din proiect mentine si chiar înrautateste actuala implicare a SRI în activitati comerciale. In prezent, prin legea sa de organizare, SRI are dreptul sa înfiinteze societati comerciale. Conform poriectului "Serviciul poate avea în subordine sau în coordonare. regii autonome, societăti comerciale.". Este inadmisibil ca serviciul care are acces la cele mai importante informatii (inlcusiv dintre cele clasificate) nu doar din România, dar si din strainatate, sa aiba dreptul sa desfasoare activitati comerciale!
In primul rând, în orice situatie, este o grava încalcare a principiului unei concurente loiale cerut de UE.
In al doilea rând, este neclar ce înseamna "a avea în subordine sau în coordonare". Societatile comerciale au actionari sau asociati. Pâna astazi, opinia publica nu a aflat câte astfel de societati comerciale a înfiintat SRI de la începutul existentei sale, în ce domenii de activitate si ce au facut ele efectiv. Acum apare o formula si mai îngrijoratoare, aceea de a avea în subordine sau coordonare astfel de regii sau companii comerciale.
Acest text trebuie nu doar eliminat, ci înlocuit cu un altul care sa interzica SRI sa fie direct sau indirect amestecat în activitati comerciale.
IV. Legea privind organizarea si functionarea SIE
Regasim si în acest proiect formulari vagi, care pot fi interpretate în mod abuziv. De exemplu în art 24 (1) se prevede ca "Fondurile necesare pentru îndeplinirea atributiilor Serviciului de Informatii Externe se asigura de la bugetul de stat, din credite externe si din alte surse legal constituite", dar formula "alte surse legal constituite" este foarte vaga. Modalitatea de transparentizare - cel putin partiala - este ca "modul de.utilizare, justificare si control al fondurilor necesare functionarii SIE se stabileste de Consiliul Suprem de Aparare a Ţarii", ceea ce reprezinta o oarecare transparentizare având în vedere componenta CSAT.
Neclare sunt însa prevederile din art 21 (2) conform carora "Informatiile care pot fi comunicate, în conditiile legii, se transmit numai cu aprobarea prealabila a directorului Serviciului de Informatii Externe." Intrebarea fireasca este ce se întâmpla daca directorul refuza comunicarea unor informatii cerute de judecator în cadrul unui proces?
In ceea ce priveste activitatea ofiterilor de informatii SIE, acestia îsi desfasoara activitatea deschis sau sub acoperire. In mod satisfacator, art 15 (5) precizeaza ca
"Personalul Serviciului de Informatii Externe care îsi desfasoara activitatea
deschis se legitimeaza cu legitimatia de serviciu.". Numai ca textul intra în contradictie cu art 51 din Statutul ofiterilor de informatii care clasifica drept secrete de stat informatiile cu privire la identitatea si calitatea ofiterilor de informatii (e adevarat, cu exceptia celor referitoare la categoriile stabilite prin ordin al conducatorului serviciului de informatii).
Sunt multe alte aspecte punctuale care ar trebui discutate din aceste patru proiecte, unele chiar greseli evidente de redactare, dar, cu privire corectarea lor, Fundatia pentru o Societate Deschisa asteapta o dezbatere publica deschisa, cu participarea tuturor celor implicati, inclusiv a ONGurilor si a presei.
Va asiguram ca informatiile furnizate vor fi procesate în conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare, protectia datelor personale fiind prioritara.
|
