TRAUMELE sI CONSECINŢELE ABUZURILOR

1. Traumele si sindromul stresului post-traumatic

În ultimele doua decenii, o directie importanta a cercetarilor privind abuzul îndreptat împotriva copiilor s-a orientat asupra studiilor clinice privind consecintele violentei asupra comportamentului lor.

Factorii traumatici sunt factori care actioneaza cu o gravitate neobisnuita asupra psihicului si a organismului unor persoane. Reactiile la factorii traumatici depind de vârsta si nivelul de dezvoltare al persoanei (copilului), de suportul din partea anturajului sau a persoanelor responsabile de copil si de anturajul în care actioneaza acesti factori (d 20420v2115u e exemplu, în mediu de violenta, sau de deprivare de necesitatile de baza, reactiile devin mai grave)

Moartea sau despartirea de unele persoane dragi, catastrofele naturale, accidentele grave, tragediile de pe urma razboaielor sau a atacurilor teroriste, dar si relele tratamente sunt factori traumatici care pot avea grave consecinte asupra persoanelor implicate. Definitia de mai sus ne atrage atentia asupra faptului ca diferiti factori traumatici actioneaza în mod diferit asupra unor persoane diferite. Efectul unor inundatii, spre exemplu, poate declansa depresie la unele dintre persoanele afectate, dar poate sa determine activizarea altora, ca sa îsi reconstruiasca gospodaria si sa îsi continue viata alaturi de cei dragi. Ca urmare a participarii la razboiul din Vietnam, multi soldati care au trecut prin experiente dureroase grave au suferit traume puternice, a caror urmare la unii dintre ei a fost declansarea unor boli psihice, în timp ce alti soldati au reusit sa depaseasca traumele razboiului si sa se integreze foarte bine în viata civila americana.

Diferite tipuri de evenimente traumatice:

dezastre naturale

accidente produse de oameni, animale

vatamari intentionate (abuzul fizic, psihic/ emotional si sexual)

Unii factori traumatici actioneaza pe durata mai lunga, altii actioneaza în mod repetat, iar altii actioneaza pe durata foarte scurta, dar foarte intens. Consecintele pot fi foarte grave în toate aceste situatii, în functie de personalitatea persoanei asupra carora se exercita, în functie de gravitatea factorului stresant si de ajutorul de care beneficiaza persoana. Nu orice efect al unor factori care afecteaza negativ o persoana este considerat traumatic. Pentru ca sa vorbim de traume este nevoie ca factorii stresanti sa aibe urmari de lunga durata, care afecteaza profund personalitatea celui implicat.

Caracteristici le factorilor traumatici:

aparitia prin surprindere

de o intensitate surprinzatoare

în afara domeniului experientei umane uzuale

ar speria pe aproape oricine

Cum am aratat, abuzurile fizice, sexuale si psihologice, ca si neglijarea nevoilor fizice, emotionale, educationale ale copilului pot conduce la traume cu efecte imediate si adesea de lunga durata. Literatura de specialitate privind sindromul stresului post-traumatic (post-traumatic stress disorder - PTSD) a îmbogatit substantial întelegerea specialistilor privind efectele relelor tratamente si evaluarea lor. Dar cercetatori ca Finkelhor (1986) si Carlson (1997) avertizeaza profesionistii în legatura cu dificultatea studierii fenomenelor traumatice si cu importanta recunoasterii simptomelor relevante. Carlson (1997) descrie trei elemente ale unui eveniment traumatic:

Caracterul neasteptat, brusc;

Efectul extrem de negativ, neplacut pentru individ

Lipsa de control a individului asupra evenimentului

Obstacolele care stau în calea recunoasterii experientelor traumatice, a cauzelor si consecintelor lor sunt numeroase. Unele dintre ele sunt mai tehnice, altele tin de însasi natura fenomenului traumatic. De exemplu, nu toti indivizii care au trait un eveniment traumatic prezinta simptomatologie care corespunde criteriilor PTSD. Din datele unor cercetari, Carlson apreciaza ca doar un sfert din procentul persoanelor care au suferit traume grave, prezinta simptome ce corespund criteriilor DSM pentru PTSD, datele cercetarilor fiind variate în functie de tipurile evenimentelor traumatice incluse în cercetari.

Doar 5% dintre cei care au suferit moartea neasteptata a unei persoane iubite, 31% dintre veteranii razboiului din Vietnam si 13% dintre victimele unor violuri au fost diagnosticati cu PTSD. Aceasta nu înseamna ca restul persoanelor care au suferit evenimente traumatice au trecut cu usurinta peste acestea, dar probabil simptomele prezentate de ele nu au fost la fel de intense si de numeroase. Nu este exclusa nici posibilitatea ca anumite persoane sa nu prezinte simptome traumatice. Daca pentru recunoasterea sindromului post-traumatic abordam persoanele respective prin prisma simptomelor pe care le prezinta, din autodescrieri lipsesc adesea simptome semnificative, lista fiind astfel distorsionata: anumite trairi, ca de exemplu cele de insensibilitate, de indiferenta crescuta nefiind considerate relevante ca semne clinice de catre aceste persoane.

Astfel de reactii traumatice apar adesea ca urmare a maltratarii copiilor. Consecintele actelor intentionate de violenta orientate împotriva unui copil nu se restrâng, asadar, numai la nivelul fizic al vatamarii produse, ci se extind la nivelul psihic, transformându-se în leziuni greu de vindecat, care pot afecta chiar structura creierului infantil. În conceptia sa târzie privind trauma, asimilata cu lezarea sinelui, Freud explica "nucleul reactiilor la trauma printr-o crestere, peste limita tolerabilului, a tensiunii ce rezulta dintr-un aflux de excitatii interne, care cer sa fie anulate" (Laplanche, Pontalis, 1994 p. 447). În acest context, reactiile psihice ale copilului la evenimentele traumatice sunt, de fapt, încercari de întelegere si de stapânire a situatiei traumatice, fara sens si incontrolabile prin definitie. De exemplu, "repetarea viselor în care subiectul retraieste cu intensitate accidentul si se repune în situatia traumatica parca pentru a o stapâni este raportata ca o compulsie la repetitie (Laplanche, Pontalis, 1994, p. 447). Simptomele care caracterizeaza tulburarea posttraumatica transpun pe plan psihic socul violent, patrunzator, generalizând astfel efectele lui asupra întregii personalitati.

Consecintele traumelor cauzate de relele tratamente împotriva copiilor

Într-o ancheta desfasurata asupra unui lot de parinti a 3334 de copii, Gelles (1987) a gasit ca la copiii supusi violentei, tulburarile de comportament erau în mod semnificativ mai frecvente decât la copiii care nu au suferit abuzuri. Aceste probleme comportamentale ale copiilor abuzati au cuprins diferite tulburari de adaptare la cerintele mediului social: crize de furie (17.5% fata de 10/%), esec scolar (16.1% fata de 6.2%), rau si neascultator acasa (15.7% fata de 8%), relatii de prietenie cu minori problema (10.9% fata de 2.3%). Aceasta cercetare pune în evidenta ceea ce multi psihologi si educatori cunosc din intuitie, ca agresarea copilului, tensiunile din familia lui care sunt revarsate asupra lui vor declansa sau vor accentua tulburarile de comportament ale copilului.

Efectele neurofiziologice si psihice ale reactiei la stresul cauzat de rele tratamente devin vizibile la nivelul comportamentului copilului. Consecintele grave se pot constitui într-un ansamblu de simptome, cu efecte durabile asupra personalitatii omului si care poate afecta în mare masura capacitatea ei de adaptare. Dupa Perry (1993a si 1993b), consecventa, predictibilitatea si afectiunea sunt trei conditii esentiale de mediu pentru dezvoltarea optima a creierului unui copil. Ca efect neurofiziologic al relelor tratamente aplicate de timpuriu copiilor, el descrie impactul acestora asupra dezvoltarii creierului, mai ales asupra zonelor din creier implicate în reactiile la stres. Frica, imprevizibilitatea, durerea, foamea, amenintarea si frustrarea sunt experiente traumatogene fundamentale, care declanseaza în creier reactii de percepere, de prelucrare si de aparare de stres. Sistemul neurofiziologic afectat este cel al catecolaminelor, care va avea ca rezultat un sistem nervos central dezorganizat. În momentul în care portiuni din creierul copilului, care au fost active în timpul traumei, vor fi reactivate, atunci trauma va fi evocata. Aceasta va genera o exagerare a sensibilitatii copilului, ceea ce poate duce la raspunsuri de panica, la conditii minore de stres. Frica, o reactie normala de aparare, devine astfel maladaptativa la copilul expus traumei (Perry, 1993a). În urma sensibilizarii la frica, reactiile copilului sunt descrise ca fiind: "încremenire, retragere (evadare) sau lupta".

În cazurile de stres prelungit la sugar, ca si în cazurile de neglijare fizica si emotionala, de separare prelungita, sau de inconsecventa în ceea ce priveste conditiile de crestere, într-un mediu haotic si/sau violent, exista o sansa mai mare ca sa apara structuri patologice (Friedrich, 1995, p.98). La copiii deprivati tomografiile computerizate indica prezenta atrofiei corticale. Zonele creierului implicate în reactia la stres sunt cele subcorticale: bulbul, mezencefalul si sistemul limbic. Dupa Perry (1993a), acestea regleaza functiile fiziologice ale organismului, ca ritmul respirator, starea de somn si de veghe, pofta de mâncare, afectele, etc. Memoria afectiva, spontana, implicita îsi are si ea sediul la nivelul sistemului subcortical. Din aceasta cauza, relele tratamente îndreptate împotriva copilului, vor influenta prin sistemul subcortical asupra caruia actioneaza nivelul de anxietate, ritmul veghe-somn, excitabilitatea nervoasa, impulsivitatea, alimentatia, emotionalitatea si vor da nastere unor memorii senzoriale si emotionale trainice, greu de controlat. Maltratarea timpurie, în perioada sensibila de dezvoltare a creierului, este asociata cu reducerea concentratiei de serotonina din creier si cresterea concentratiei de dopamina. Ca urmare, autoreglarea organismului va deveni greu de realizat, iar copilul se va putea linisti cu greu în urma starilor de excitare. Nu e de mirare ca sugarii si copiii mici maltratati vor plânge mult si vor fi agitati, vor prezenta reactii vehemente, hiperactivitate, dificultati de concentrare a atentiei, vor avea insomnii, tulburari de alimentatie.

Friedrich (1995, p.101) descrie urmatoarele categorii de efecte traumatice ale maltratarii:

tulburari de somn

simptome tipice ale PTSD (posttraumatic stress disorder), cum sunt amintirile obsesive, evitarea, încremenirea, hiperexcitabilitatea

probleme de concentrare, care includ ADHD (attention deficit and hyperactivity syindrom, respectiv hiperactivitate si deficit de atentie)

tulburari anxioase, labilitate crescuta, anxietate generalizata, panica, fobii, impulsivitate

suicid/comportament autodistructiv

comportament compulsiv

rabufniri, comportament exploziv

tulburari de tip disociativ

comportament sexual reactiv

Friedrich (1995) si Dubrow (1992) considera ca dereglarile ritmului somn-veghe sunt frecvent întâlnite la copiii maltratati, ca de altfel si la victimele de vârsta adulta. În cauzalitatea aparitiei problemelor de insomnie, un aport important - pe plan fiziologic - îl are alterarea capacitatii de autoreglare a organismului, dorinta inconstienta de a veghea pentru a evita reeditarea abuzului. O alta cauza frecventa a insomniilor sunt imaginile si ideile care revin, adesea obsesiv, în memoria celui supus unor rele tratamente. Friedrich mai adauga ca pentru un copil care a fost maltratat (sexual, de exemplu) în patul lui, sau în camera unde doarme, sau în baie, pregatirea pentru somn este cea care reînvie reprezentarile traumatice.

Exercitiu: Cititi cazul de mai jos si analizati factorii stresanti care actioneaza asupra fetitei.

Abuzul afecteaza dezvoltarea personalitatii si toate sferele majore ale vietii unui copil. Dupa cum am mai aratat, severitatea simptomelor este influentata de circumstante particulare, individuale. Consecintele relelor tratamente pot fi

imediate - în timpul abuzului sau curând dupa acesta (care apar în primii 2 ani)

de lunga durata

Aspectele de personalitate care pot fi afectate în urma relelor tratamente sunt (dupa K. Kill n, 1997):

Reactiile emotionale

Perceptia de sine

Reactiile fizice si somatice

Planul sexualitatii

Relationare interpersonala

Functionarea si integrarea sociala, performanta sociala

Reactii emotionale

Efecte emotionale imediate

Anxietate

Frica

Confuzie

Vinovatie

Furie

Neajutorare

Depresie cu reactii de pierdere si de plâns

Letargie

Retrairea traumei în vis, fantezie si joaca

Consecinte pe termen lung

Comportament compulsiv si ritualizat sau fobii ca si manifestari ale anxietatii si fricii

Tulburari de somn (cosmaruri), frica de a dormi singur

Tulburari ale perceptiei

Reactii disociative

Hipervigilitate, hiperactivitate

Stare afectiva dureroasa în permanenta sau anestezie emotionala ca si consecinte ale abuzului repetat, de lunga durata

Perceptia de sine

Consecintele imediate

Imagine de sine distorsionata si negativa, o stima de sine scazuta

Copilul ia asupra sa întreaga responsabilitate si vina.

Pastreaza secretul - sentiment de complicitate - rusine si sentimentul ca este stigmatizat

Lipsa sperantei în cazul în care el povesteste abuzul si este blamat

Rol parental în familie - putere si influenta pentru care nu sunt pregatiti

Unii copii compenseaza prin încercarea de a fi întotdeauna buni, în ideea ca daca sunt buni abuzul se va opri

Consecintele de lunga durata

Perceptia de sine ramâne predominant negativa: au impresia ca sunt rai, ceva nu este în regula cu ei si nu pot fi iubiti

Se simt stigmatizati si diferiti de altii

Se autoblameaza si se simt responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat

Consecinte fizice, somatice

Efecte imediate

La copii mici pierderea abilitatilor deja dobândite:

Dureri difuze ca durere de cap, durere abdominala

Tulburari gastrointestinale

Tulburari de alimentatie

Inabilitate de concentrare

Reactii de frica si teroare

Stare de alerta permanenta

Tulburari de memorie si atentie

Efecte de lunga durata

Afectiuni neurologice care ating regiunile creierului ce raspund de memorie, de învatare, de regularizarea afectelor si de exprimare a emotiilor

Potential redus de dezvoltare cognitiva

Efecte pe plan sexual

Consecinte imediate

Curiozitate excesiva în ceea ce priveste activitatile sexuale

Încercari repetate de a angaja pe altii în jocuri sexuale

Comportament erotic, se excita repede si cauta placerea sexuala

Sentimentele sexuale pot fi însotite de furie, suferinta, confuzie, control.

Evita orice fel de contact fizic cu altii

Dezgust în ceea ce priveste propriul corp si propria persoana

Copilul se disociaza de trairile lui corporale sau se angajeaza în comportamente autodistructive

Consecinte de lunga durata

Relatii intime

evita relatiile intime

activitate sexuala foarte frecventa, nediscriminativa

Orientare sexuala

Tulburari de dinamica sexuala: dorinta sexuala inhibata, aversiune, vaginism, raport sexual dureros, anorgasmie

Functionare sociala

Consecinte imediate

Comportament regresiv, copilul pierde unele abilitati pe care deja le-a stapânit

Poate fi distorsionata dezvoltarea cognitiva

Nu se poate juca

Probleme de învatare, de concentrare a atentiei, tulburari de memorie

Tulburari comportamentale la scoala

Doua strategii de supravietuire:

o       "strategia exagerat de bine adaptata"

cei care-si îndeplinesc cu bine sarcinile

cei care adopta un rol de îngrijitor

cei pasivi si retrasi

o       "strategia hiperactiva si distructiva"

Consecinte pe termen lung

Izolare sau comportament antisocial (prostitutie, abuz de droguri, comportament criminal)

Interactiune sociala compulsiva

Lipsa încrederii în orice fel de autoritate

Randament scazut în munca

Randament excelent, supraîncarcare

Neglijarea propriei persoane

Relationare interpersonala

Efecte imediate

Contact vizual deficitar

Se poate altera abilitatea de a se relationa cu ceilalti si de a avea încredere în ei

Retragere, izolare, limitarea contactului sau exagerarea acestuia

Abilitatea de conectare si de separare va fi afectata

Ambivalenta severa în legatura cu dependenta/ autonomia si apropierea /departarea

Capacitatea de negociere, de cooperare si compromis poate fi afectata

Consecinte pe termen lung

Copii abuzati pot învata ca cei pe care îi iubesti si în care ai încredere te vor rani, abuzul este inevitabil în relatiile intime. Se vor astepta la abuz într-o relatie intima si tolereaza mult mai mult timp abuzul.

Ei pot învata ca interactiunile umane sunt dureroase, includ o victima si un agresor, o diferenta de putere si, de obicei, sunt acompaniate de amenintari, fortare sau coercitie emotionala. Copilul poate privi rolurile de victima si agresor ca fiind inerent relatiilor si sa preia unul sau altul dintre roluri.

Consecintele traumelor depind de vârsta copilului

Cele mai frecvente manifestari pe categorii de vîrsta (dupa Marjorie Cusick, 1998):

0-3 ani

Esecuri în dezvoltare

Lipsa abilitatilor de utilizare a limbajului

Dezvoltare motorie latenta

Furie excesiva

Cosmaruri/ tremur nocturn

Comportament regresiv

Balans al capului

Comportament periculos (suicidal)

Teama nedefinita (nejustificata de caracteristicile vârstei)

Anxietate de separare intensa

4-8 ani

Începe verbalizarea fricii si a mâniei

Agresivitate

Plictiseala/ depresie/ comportament suicidar

Fuga de acasa

Chiulul de la scoala

Neliniste excesiva

Plimbari noaptea/ cosmaruri/ insomnii/ teama de a merge la culcare

Lipsa motivatiei

Simptome fizice

Limbaj întârziat/ îndemânari motorii

Abuzeaza/ omoara animale

9-13 ani

lupta/agresivitate

loveste mama/ surorile

raneste/omoara animale

depresie/sentiment de neputinta/tentative suicidare

începe consumul de substante care creaza dependenta (alcool si droguri de diferite feluri

actioneaza sexual

lipsa relatiilor pozitive de egalitate pozitive

implicare în gasti

izolare autoimpusa

chiul de la scoala

minciuni

comportament antisocial

identificare puternica cu rolurile de sex, etc.

3. Factori care influenteaza severitatea consecintelor

Efectele abuzului sexual asupra copiilor sunt diferite în functie de vârsta si personalitatea copilului, de natura incidentului si a relatiei în care se afla cu abuzatorul. Daca abuzul fizic lasa semne vizibile în majoritatea cazurilor, cel sexual lasa urme obiectivabile doar în o cincime din situatii. Este bine sa retinem indicatorii fizici ai abuzului sexual, pentru a le înregistra în vederea unei eventuale interventii ulterioare:

Consecintele abuzului sexual asupra copilului depind de o serie de factori, dintre care Friedrich (1990) si Finkelhor (1986) indica urmatoarele:

Vârsta copilului în momentul abuzului - cu cât un copil este mai mic, cu atât efectele fizice si psihice ale abuzului pot fi mai dramatice; un alt aspect legat de vârsta victimei, un copil mai mic este socotit mai putin capabil de a se apara si lipsit de capacitatea de a consimti la relatii sexuale; pe de alta parte, victimei mai în vârsta i se atribuie o mai mare responsabilitate în provocarea abuzului sexual.

Gradul de apropiere în relatia dintre agresor si victima - incestul are în acest sens cele mai dramatice consecinte pe termen lung, consecinte la care contribuie oprobriul social care întâmpina aceste relatii; de asemenea, apropierea între victima si agresor poate îngreuna si întârzia mult dezvaluirea abuzului sexual ("mi-a fost frica sa spun, fiindca X traia cu noi, mama tinea la el, trebuia sa-l consider tatal meu" sau "tot timpul mi-a fost teama ca o sa-l trimita pe tata în închisoare daca se afla").

Durata abuzului - un singur eveniment de tipul abuzului sexual are pentru victima un efect mai usor de prelucrat decât situatiile abuzive care se întind pe durata lunga de timp; relatiile de abuz sexual din cadrul familiei, care se prelungesc uneori ani de zile fara a fi dezvaluite, sunt extrem de traumatizante si se pot prelucra extrem de dificil.

Numarul persoanelor care au abuzat copilul, tipul abuzului si masura în care agresorul a recurs la forta sunt alti factori de care depinde gravitatea suferintei copilului. Numarul mare de persoane implicate în abuz, însotirea relatiilor sexuale de acte de tip sadic, supunerea copilului prin forta maresc senzatia de neajutorare a acestuia.

Copilul învata sa traiasca, sa supravietuiasca cu aceste traume, dezvoltându-si anumite comportamente compensatorii ca strategie exagerat adaptativa "de copil bun" ce pun în miscare resurse imense pentru a face fata asteptarilor parintilor - de exemplu sa obtina note foarte bune, sa evite furia. Alti copii, fetele în special, preiau responsabilitati multiple si care depasesc vârsta lor. Fetele pot fi caracterizate prin preocupare anxioasa pentru a construi relatii. Altele sunt mai agitate, au un comportament provocator, chiar si agresiv. Strategiile pot alterna chiar si la unul si acelasi copil, în functie de situatia în care se afla.

Copiii dezvolta sentimente foarte diferite în legatura cu abuzul sexual. Unii traiesc multa vreme cu teama ca abuzul sexual se va repeta sau devin nelinistiti cu privire la ceea ce s-ar întâmpla daca ar afla cineva. Ei pot simti confuzie deoarece nu înteleg ce li se întâmpla si de ce. Adesea se simt vinovati, se simt oarecum responsabili pentru continuarea a ceea ce li se întâmpla si cred ca ei ar trebui sa fie în stare sa opreasca abuzul. Unii îsi imagineaza ca prin faptul ca accepta continuarea abuzului pastreaza familia unita. Copiii abuzati la o vârsta foarte frageda se pot raporta la abuz ca la ceva "normal" si ajung sa creada ca asa ceva se întâmpla oricui. Copiii abuzati sexual traiesc foarte multe din aceste emotii si uneori toate deodata; ei pot simti în acelasi timp iubire si ura, pot simti groaza ca abuzul se va repeta si totusi bucuria, placerea, în unele secvente ale abuzului. Asemenea emotii, desi naturale, sunt prea puternice si prea greu de înteles pentru copil. Trairile acompaniate de confuzie afecteaza comportamentul.

Copiii aflati în situatii de maltratare trec prin experiente de viata care restrâng în diferite grade satisfacerea nevoilor lor.

Manifestarile specifice traumelor sunt dificil de înlaturat în totalitate, deoarece simptomele care se manifesta în sfera cognitiva, cea afectiva, comportamentala sau cea a inconstientului se pot reactualiza dupa perioade de disparitie sau pot fi supuse unor reactii de aparare care sunt ele însele reactii simptomatice.

Tabelul 2.

Variatii în manifestarea simptomelor traumatice (adaptare dupa E. Carlson, p. 44)

4. Copii cu dificultati de adaptare si tulburari de personalitate

Dupa Killén (1997, p. 101), strategiile de supravietuire adoptate de copii depind de tipul lor de temperament, de nivelul lor de dezvoltare fizica, de vitalitatea si sensibilitatea lor, de creativitatea si de capacitatea lor intelectuala. Unii copii pot reactiona la stresul cauzat de maltratare prin supraadaptare, care se poate manifesta în diferite forme. Autoarea a pus în evidenta urmatoarele grupuri: copiii care îsi duc cu bine sarcinile la îndeplinire, sunt luptatori activi si "înving", nu se lasa coplesiti de abuz; copiii care adopta rolul de îngrijitori ai parintilor; copiii care se straduiesc sa nu iasa în evidenta si de aceea sunt retrasi, pasivi. Dintre comportamentele explozive, impulsive (acting out) au fost identificate tipurile agresiv, destructiv, fara odihna si de mascarici. Aceasta clasificare nu înseamna ca un copil va prezenta doar una sau alta dintre aceste manifestari, ele putând alterna, în functie de situatia de fapt sau de starea emotionala în care se afla copilul. De exemplu, copilul de obicei tacut si retras poate prezenta uneori comportamente impulsive, cu explozii de furie împotriva unui coleg; copilul linistit, pasiv poate deveni autoagresiv, poate avea o tentativa de suicid; copilul maltratat deosebit de dotat, creativ, ambitios, poate renunta dintr-o data la planurile sale si poate prezenta comportamente antisociale. Unii cercetatori remarca numarul mare de copii care prezinta un comportament de supunere în fata situatiei de abuz. Kill n (1997) pune în evidenta similaritatea dintre situatia copiilor maltratati si cea a victimelor lagarelor de concentrare, care devin pasivi, insensibili, apatici ca reactie de adaptare la conditii de viata inumane.

Pentru a usura recunoasterea situatiilor de abuz si neglijare a copiilor, prezentam, în continuare, sindroamele si simptomele clinice cel mai adesea asociate, în literatura de specialitate psihologica si psihiatrica, cu relele tratamente îndreptate împotriva copilului:

Sindromul deficitului de atentie se considera a fi de natura biologica, iar tratamentul propus este, de obicei, de natura medicamentoasa. Exista însa multe indicatii legate de autoreglarea deficitara a acestei categorii de copii, autoreglare care este în functie de conditiile de educatie (Friedrich, 1995, Roth, 1998). Intr-o cercetare de tip longitudinal, desfasurata asupra unor copii de 6 ani, Jacobovitz si Stroufe (dupa Friedrich, 1995, p. 104) au gasit ca su­prastimularea materna contribuie în mai mare masura la varianta ADHD decât factorii pre- sau postnatali, ori alti factori de natura medicala. De asemenea, s-a demonstrat ca parintii cu un compor­tament seductiv (caracteristic pentru parintii incestuosi), sunt prea insistenti si suprastimulatori, ceea ce induce la copii dificultati de concentrare.

Labilitatea emotionala si reactiile de panica sunt simptome des întâlnite la copiii care au fost supusi relelor tratamente. Ei au tendinta de a se supara repede, chiar la provocari minore, sau fara a fi provocati de loc. Desi atacurile de panica au fost descrise în special în comportamentul adultilor, în cazuistica copiilor supusi relelor tratamente astfel de reactii sunt obisnuite. Reactia de panica declansata de un stimul care readuce în mintea copilului imagini terifiante pentru el, are rol de alarma, care nu poate fi stapânita de copil.

Mia, o fetita de 4,5 ani, expusa unor violente repetate în familie, care si-a vazut sora mai mare violata de propriul tata, ea însasi fiind, probabil, molestata sexual, dar în mod cert batuta crunt de tatal ei, are atacuri de panica aparent fara motiv: se simte atacata de roiuri de tântari, care îi invadeaza fata, gura si de care nu poate scapa. În urma unor astfel de atacuri de panica are nevoie de mai multe minute ca sa se linisteasca în bratele mamei. Comportamentul ei a devenit mult mai labil în ultimele luni; dintr-o fetita vorbareata si zâmbitoare, a devenit plângareata si pasiva. În colectivitate este adesea agresiva, la provocari nesemnificative de joc ale colegilor reactioneaza disproportionat, plângând, sau cu agresivitate.

Actele autodistructive, suicidale sunt forme extrem de periculoase. Desi rare în populatia de ansamblu a copiilor, ele sunt - din pacate - des întâlnite în practica psihiatrica a muncii cu adolescentii. Astfel de tulburari de comportament nu sunt specifice doar celor care au suferit vreo forma de maltratare, ele pot aparea si ca urmare a deziluziilor adolescentilor, în cadrul mai larg al straduintei lor de a-si gasi identitatea. Uneori însa, astfel de simptome ascund disperarea copilului în fata diferitelor forme de rele tratamente la care el este supus în familie, sau de catre persoane din afara ei. Disperarea copilului poate lua forme extreme când se simte singur în fata abuzului, când nu vede nici o solutie de scapare.

Când s-a prezentat la consilier cu mama ei, Sorina, la 14 ani, se afla la a doua încercare nereusita de sinucidere prin ingerare de medicamente. Ea era considerata de catre parinti ei tapul ispasitor al familiei. Din cei trei copii ai unui tata ofiter si a unei mame cu un stil parental foarte militaros, ea este copilul mijlociu. Sora mai mare, studenta, era considerata modelul cel bun, demn de urmat, ascultatoare si muncitoare. Baietelul, prescolar înca, era preferatul familiei. Fetita de 14 ani a fost descrisa ca prezentând insucces scolar (note slabe, fara însa a fi corigenta), fuga de la ore, comportament rebel fata de adulti, refuz al sarcinilor scolare si al celor gospodaresti, lipsa de comunicare cu parintii. Era învinovatita ca prefera compania prietenilor rau famati, ca îsi petrece timpul la discoteci fara învoirea parintilor, ca nu stie nimic sa faca bine, ca este rusinea parintilor. Metodele de educatie la care au recurs parintii: bataie si pedeapsa prin refuzul tuturor lucrurilor care îi faceau copilului placere. Mama se straduia câteodata s-o îmbuneze, de fapt s-o cumpere, daruindu-i dulciuri sau obiecte "pretioase", fara ca acestea sa dobândeasca vreo semnificatie deosebita pentru Sorina. Mama nu mai vedea nici o alta modalitate de a birui cu fetita ei de 14 ani, decât eventual, "de a sa o da cuiva s-o creasca, contra unei sume de bani". Fetita a fost cu siguranta maltratata în familie, atât fizic cât si emotional. Singurul ei sprijin (relativ) era sora ei mai mare. Aflata într-o asemenea situatie, fetita recurgea la fuga de acasa, lipsind repetate nopti hoinarind pe strazi, intrând în discoteci, plimbându-se cu taxiul, tot atâtea situatii periculoase la care se expune. Cu mai multe ocazii a fost agresata de câtiva tineri, pe care - cu toate acestea - îi prefera în continuare fata de parintii ei. Nici dupa ce a supravietuit celei cea de-a doua încercari de sinucidere nu reuseste sa vada pentru ea o solutie mai buna decât moartea. Parintii ei continua sa ignore semnificatia actelor sale, refuza sa vada disperarea care se ascunde în aceste comportamente, ca si nevoia ei de a-si gasi un loc în familie si de a primi, acolo, dragoste.

Încercarile de sinucidere sunt mai rare la copiii sub 10 ani, dar nu sunt excluse. Ele sunt mai probabile însa în momente de panica ale copilului (de ex. copilul se poate arunca de la etaj de frica bataii). Pentru a pune capat esecurilor repetate, denigrarii din partea colegilor sau a parintilor, batailor sau pentru a nu mai asista la violenta dintre parinti, unii copii de vârsta scolara recurg si ei la ingerarea unor medicamente. Încercarile de sinucidere sunt comportamente extrem de periculoase si trebuie luate întotdeauna în serios de catre parinti si profesionisti. Chiar daca realizam ca acel copil sau adolescent manifesta mai mult un comportament demonstrativ, fara a dori cu adevarat sa-si puna capat zilelor, din punctul de vedere al profesionistului situatia este la fel de serioasa, fiindca si o astfel de încercare poate reusi uneori. O prima interventie obligatorie în aceste cazuri este internarea copilului într-un spital psihiatric, pentru a se putea face investigatii privind determinismul psihologic al comportamentului autodistructiv si totodata pentru a îndeparta, temporar, copilul sau tânarul din mediul în care a izvorât acest comportament.

Comportamentele autoagresive pot lua diferite forme. Copilul se poate angaja în activitati fizice periculoase, se poate automutila, poate sa refuze alimentatia sau, dimpotriva, sa se supraalimenteze, poate sa-si roada unghiile pâna la sânge, se poate zgâria, împunge sau taia cu cutitul sau cu lama. Asemenea copii doresc astfel sa simta limitele propriului corp si sa-si dirijeze stimulii durerosi. Semnificatia acestor comportamente, la cei care au fost supusi unor rele tratamente, este încercarea de a-si dovedi lor însasi ca îsi pot controla propriul corp, autocontrol pe care l-au pierdut în momentele în care au trait un abuz.

Comportamentele compulsive sunt si ele forme de comportament tulburat, dintre care, cel mai caracteristic la vârsta copilariei, este jocul repetitiv, stereotip. La etatea la care jocul este, în mod obisnuit, caracterizat prin creativitate, la copiii supusi maltratarii se remarca o pierdere a creativitatii si repetarea la nesfârsit a unor acte ca, de exemplu, numaratul, stersul cu un prosop, aranjatul si rearanjatul lucrurilor. Cei agresati sexual au tendinta, mai ales în prima perioada dupa abuz, de a se spala la nesfârsit, fiindca "se simt murdari". Tendintele de comportament compulsiv se datoreaza si ele, ca si comportamentele autoagresive, dorintei excesive de autocontrol al copiilor sau tinerilor supusi relelor tratamente.

De asemenea, jocul repetitiv al copilului, scaderea gradului sau de creativitate, reducerea capacitatii sale de învatare sunt semne ale regresului comportamental de ansamblu al copilului abuzat.

Maria, o fetita de 4 ani, care avea deja de doi ani autocontrolul sfincterelor si un nivel al limbajului expresiv care depasea nivelul vârstei, regreseaza în comportament în urma plecarii parintilor ei la studii în strainatate, recazând la nivelul unui copil de 2 ani. si-a pierdut obiceiul de a cere olita, limbajul a scazut mult în calitatea articulatiei si în expresivitate, ca si nivelul comportamentului de autoservire. Vroia sa redevina fetita mica, îngrijita de parinti. Regresia în dezvoltare se datora durerii copilului în urma separarii ei de parintii de care se simtea abandonata.

Ca urmare a acestor efecte neurofiziologice si comportamentale ale relelor tratamente îndreptate împotriva copiilor, nu este de mirare ca acestia regreseaza si în capacitatea de învatare si implicarea în sarcini (Kill n, 1997). Adesea, copiii abuzati au performante scolare slabe, ceea ce le scade statutul în grupul de elevi, reducându-le sansele de integrare sociala. Le lipsesc resursele motivationale de a se mobiliza în vederea realizarii scolare. Uneori parintii au aspiratii prea înalte, raportate la capacitatile copiilor lor si nu le ofera ajutorul de care acestia au nevoie pentru a depasi dificultatile scolare. Alteori, parintii sunt dezinteresati de performantele scolare, în aceeasi masura ca si de sentimentele copiilor lor, ceea ce din nou are rol demobilizator pentru învatare. Se întâmpla ca, în cazul unui copil abuzat în mod cronic, retragerea acestuia, închiderea sa în sine, demobilizarea sa sa fie atât de pronuntate, încât copilul sa creeze falsa impresie a unui cu handicap mental.

Ionel, aflat în casa de copii, de 12 ani, a vazut cum mama lui era batuta aprig, arsa cu tigara, taiata cu cutitul si pe sora lui batuta putin înainte de a-i veni si lui rândul. Când a fost internat în spital cu capul spart, copilul era depresiv. Profesorii spun despre Ionel ca nu face fata la scoala. El nu este însa un copil cu retard psihic, ci este atât de paralizat de frica, încât nu reuseste sa fie atent. De fapt scoala este singurul loc unde poate visa, fiindca se simte în siguranta, de aceea acolo îsi permite luxul de a visa cu ochii deschisi.

În cazurile grave de deprivare afectiva, care actioneaza în perioadele sensibile de dezvoltare timpurie a copilului, acesta poate prezenta tulburari de personalitate de tipul autismului, care însa cedeaza în conditii adecvate nevoilor copilului.

Cazul Anei constituie un exemplu de tulburare de comportament de tip pseudoautist, ca urmare a neglijarii emotionale severe. Ana a fost crescuta într-un leagan de copii de la vârsta de câteva luni. A fost abandonata de mama ei imediat dupa nastere, a trecut prin mai multe sectii de spital, la opt luni fiind internata în leagan. În primii doi ani de viata ea a fost îngrijita, pe rând, de peste treizeci de persoane. Pâna la vârsta de un an nu s-au remarcat probleme deosebite în comportamentul fetitei, era linistita si se dezvolta într-un ritm încetinit, dar stabil. În urma unei viroze cu aprindere de plamâni a fost nevoie de un tratament medical în spital, unde i s-au administrat perfuzii. De la întoarcerea ei din spital în leaganul de copii, Ana a început sa se opreasca în dezvoltare, sa refuze contactul cu cei care o îngrijeau, sa refuze diversificarea alimentatiei si orice contact sau stimulare care însemna pentru ea ceva nou, neobisnuit. Fetita s-a închis din ce în ce mai mult în sine, comportamentele de autostimulare devenind din ce în ce mai frecvente: la început se legana, perioade lungi de timp, iar mai târziu a început sa-si loveasca capul de marginea patului, pâna îsi provoca rani grave. Refuza sa fie luata în brate, nu privea fata celui care îi vorbea, refuza jucariile. Acest comportament de tip autist a început însa sa cedeze în urma atitudinii grijulii a unei infirmiere, care, gradual, a reusit sa îi ofere Anei marunte satisfactii. La început acestea au fost de ordin alimentar, mai apoi au constat în mângâieri. Infirmiera a descoperit ca fetitei îi placea laptele îndulcit si îi placea sa fie mângâiata pe mâna. S-a straduit sa petreaca cât mai mult timp mângâind-o pe Ana, pâna când a obtinut de la ea un zâmbet. Contactul senzorial a deschis calea contactului vizual si a ridicat, treptat, bariera autoizolarii. La trei ani, Ana a învatat sa se raporteze la persoanele din jur, sa simta din nou.

Criteriul diferentierii autismului de pseudoautism este, asa cum reiese din prezentarea de mai sus, capacitatea copilului de a redeveni receptiv si de a depasi perioada de insensibilitate psihica, în urma unui efort sustinut de recuperare si reabilitare. Recunoasterea simptomelor clinice mai sus enumerate ale copiilor care au nevoie de ajutor în urma relelor tratamente suferite este o sarcina dificila, mai ales datorita aparitiei lor în urma actiunii   unui spectru cauzal mai larg. Pentru o evaluare exacta, informatiile privind tabloul clinic al unui copil vor trebui completate cu date obtinute din alte surse.

Pentru profesionistul implicat în investigarea situatiilor de maltratare a copilului si în acordarea de suport, este foarte important ca simptomele descrise mai sus sa fie recunoscute. Desi aceste simptome se regasesc si în alte sindroame clinice decât cele care deriva din maltratare, ele ramân totusi indicatori care trebuie sa-l faca pe profesionist sa ridice problema posibilitatii maltratarii copilului si sa analizeze cu grija aceasta posibilitate.

Exercitiu: ZONELE DVS DE COMFORT

Pentru a putea lucra cu copii veniti din medii si familii foarte diferite, va trebuie sa va cunoasteti propriile dvs. reactii în contactele pe care le aveti. De obicei, nici o persoana, nici profesionistii bine formati nu reactioneaza în mod egal la toti copiii aflati în grija lor. Unii le sunt mai simpatici, pe altii îi tin însa putin la distanta. Pentru a deveni constienti de propriile dvs. reactii comportamentale, va rugam sa completati urmatorul exercitiu:

Scopul exercitiului este sa va dati seama de greutatile pe care le aveti în a lucra în mod egal cu toti copiii, detectându-va "zonele" unde va simtiti comfortabil, precum si limitele acestora.

Va rugam sa completati cât se poate de sincer sau, daca va este greu, puteti ruga pe cineva care va cunoaste bine sa va confirme intuitiile dvs..

Cu ce fel de copil ma simt incomfortabil?

Care sunt acele diferente dintre copii care, în munca mea cu ei, ma fac sa reactionez într-un fel cu unii si altfel cu altii?

Care sunt reactiile mele la copiii din tipul celor cu care ma simt incomfortabil? Care sunt argumentele mele, gândurile mele? Care sunt sentimentele mele?

Cum credeti ca ati putea sa diminuati influenta acestor atitudini marcate cu 5

Cine sau ce v-ar putea ajuta?