Abordarea intrebarii existentiale privitoare la "cine"-le Dasein-ului

Abordarea īntrebarii existentiale privitoare la "cine"-le Dasein-ului

Raspunsul la īntrebarea "cine este de fiecare data aceasta fiintare (Dasein-ul)?" pare sa fi fost deja dat atunci cīnd am indicat formal determinatiile fundamentale ale Dasein-ului (cf. § 9). Dasein-ul este fiintarea care de fiecare data sīnt eu īnsumi, fiinta ei este de fiecare data a mea. Aceasta determinare indica o constitutie ontologica, īnsa nimic mai mult. Ea contine īn acelasi timp indicatia ontica - cu toate ca rudimentara - ca de fiecare data un "eu" este aceasta fiintare, si nu altii. Īntrebarea privitoare la "cine" īsi capata raspunsul pornind de la "eu" īnsusi, de la "subiect", de la "sine"."Cine"-le este ceea ce, de-a lungul diverselor comportamente si trairi, ramīne identic si care astfel se raporteaza la aceasta diversitate. Ontologic vorbind, acest "cine" īl īntelegem ca ceva care este simplu-prezent - si anume simplu-prezent de fiecare data deja si 15515r1714p īn mod constant -, aflīndu-se īntr-o regiune distincta, ceva care sta drept temei īntr-un sens cu totul deosebit, pe scurt īl īntelegem ca subiect. Ca ramīnīnd acelasi īn cadrul unei alteritati diverse, acesta are caracter de sine. Chiar daca tagaduim ideea de substanta a sufletului precum si cea de reitate a constiintei sau de obiectualitate a persoanei, din punct de vedere ontologic ramīnem la postularea a ceva a carei fiinta pastreaza explicit sau nu sensul de simpla-prezenta. Substantialitatea este firul ontologic calauzitor pentru determinarea fiintarii de la care pornind se raspunde la īntrebarea "cine?". Īn chip neexprimat Dasein-ul este conceput din capul locului ca ceva care este simplu-prezent. Īn orice caz, [115] nedeterminarea fiintei sale implica īntotdeauna acest sens de fiinta. Totusi simpla-prezenta este felul de a fi al unei fiintari care nu este de ordinul Dasein-ului.

Enuntul ontic, de la sine īnteles, potrivit caruia eu sīnt cel care de fiecare data este Dasein-ul nu are voie sa creeze iluzia ca ar exista astfel, prefigurata o data pentru totdeauna, calea unei interpretari ontologice a acestui "dat". Ba chiar ramīne sub semnul īntrebarii daca enuntul de mai sus, cu continutul lui ontic, reda, el singur īn chip adecvat realitatea fenomenala a Dasein-ului cotidian. S-ar putea foarte bine ca "cine"-le Dasein-ului cotidian sa nu fie de fiecare data "eu īnsumi".

Daca, urmarind sa obtinem enunturile ontic-ontologice, trebuie sa evidentiem fenomenele pornind de la felul de a fi al fiintarii īnsasi si daca aceasta cale de a le evidentia trebuie sa-si pastreze preeminenta chiar īn raport cu raspunsurile cele mai de la sine īntelese si cele mai obisnuite precum si cu problematizarile care se ivesc din ele, atunci interpretarea fenomenologica a Dasein-ului trebuie sa se fereasca de o pervertire a problematicii atunci cīnd ajunge la īntrebarea care se cere sa fie pusa acum.

Īnsa nu este īmpotriva tuturor regulilor unei metode sanatoase sa abordam o problematica fara a tine seama de ceea ce este dat īn chip evident īn cuprinsul domeniului tematic? si ce poate fi mai putin pus la īndoiala decīt acest dat care este eul? Iar acest dat nu ne spune oare ca, daca vrem sa-l elaboram īn chip originar, trebuie sa facem abstractie de orice alt "dat", nu numai de o "lume" fiintatoare, ci deopotriva de fiinta altor "euri"? Ei bine, poate ca īn realitate ceea ce ne da acest fel de donare - acela prin care "eul" este perceput īn chip pur, formal si reflectat ca atare - este evident. Se poate chiar spune ca acest mod de a īntelege deschide accesul la o problematica fenomenologica de sine statatoare, care, ca "fenomenologie formala a constiintei", are o semnificatie fundamentala, putīnd oricīnd servi drept cadru.

Īn contextul de fata al unei analitici existentiale a Dasein-ului factic, se ridica īntrebarea daca modul amintit al donarii eului deschide Dasein-ul īn cotidianitatea sa, asta īn cazul īn care ea īn genere īl deschide. Caci este oare a priori de la sine īnteles ca accesul la Dasein trebuie sa fie o pura reflectie prin care percepem eul ca centru al actelor? Dar daca acest mod al "donarii de sine" a Dasein-ului nu este pentru analitica existentiala altceva decīt o ispita si īnca una care īsi are temeiul īn fiinta Dasein-ului īnsusi? Poate ca, atunci cīnd se desemneaza pe sine īn chip nemijlocit, Dasein-ul spune īntotdeauna: "eu sīnt aceasta fiintare" si chiar ajunge sa o spuna cu atīt mai raspicat cu cīt el tocmai ca "nu" este aceasta fiintare. Nu cumva constitutia Dasein-ului, īn speta faptul ca el este de fiecare data al meu, este motivul pentru [116] care Dasein-ul, īn prima instanta si cel mai adesea, nu este el īnsusi? Nu cumva analitica existentiala, cu a sa abordare mai sus amintita īn datul eului, cade, asa zicīnd, īn plasa Dasein-ului īnsusi si a unei explicitari de sine care-i sta la īndemīna? Nu ar trebui sa rezulte ca orizontul ontologic pentru determinarea a ceea-ce-este-accesibil īn pura donare ramīne fundamental nedeterminat? Pe buna dreptate se poate īntotdeauna spune ontic despre aceasta fiintare ca "eu" sīnt ea. Totusi analitica ontologica care face uz de astfel de enunturi trebuie sa le supuna unor rezerve fundamentale. Termenul "eu" nu trebuie īnteles decīt īn sensul de indicator formal neconstrīngator a ceva care īn contextul sau de fiinta fenomenal de fiecare data se dezvaluie poate drept "contrariul" sau. Atunci un "non-eu" nu īnseamna cītusi de putin o fiintare lipsita īn chip esential de "egoitate", ci un fel de a fi determinat al "eului" īnsusi, cum este, de pilda, pierderea de sine.

Īnsa si interpretarea pozitiva a Dasein-ului data pīna acum interzice, ea singura, sa luam ca punct de pornire ceea ce ne este dat īn chip formal ca eu, daca scopul nostru este de a oferi un raspuns fenomenal satisfacator la īntrebarea "cine?". Lamurind faptul-de-a-fi-īn-lume am vazut ca ceea ce "este" īn prima instanta nu este un simplu subiect fara lume si de asemenea ca acesta nu este niciodata dat. si astfel, īn cele din urma tot atīt de putin este dat īn prima instanta un eu izolat, fara ceilalti.1 Īnsa daca "ceilalti", de fiecare data deja, sīnt laolalta aici īn faptul-de-a-fi-īn-lume si daca acest fapt e constatat ca fenomen, tot nu trebuie sa ajungem sa credem ca structura ontologica a acestui "dat" este de la sine īnteleasa, putīndu-ne dispensa de orice cercetare. Sarcina noastra este de a face fenomenal vizibil felul īn care acest Dasein-laolalta se afla īn cotidianitatea sa imediata si sa-l interpretam īn chip adecvat.

Asa cum de-la-sine-īntelesul ontic al fiintei-īn-sine proprii fiintarii intramundane duce īn mod gresit la convingerea ca sensul acestei fiinte este ontologic vorbind de la sine īnteles si ne face sa trecem cu vederea fenomenul lumii, tot astfel de-la-sine-īntelesul ontic potrivit caruia Dasein-ul este de fiecare data al meu ascunde īn sine posibilitatea de a fi ispititi de problematica ontologica corespunzatoare. Īn prima instanta "cine"-le Dasein-ului nu este doar ontologic o problema, ci el ramīne acoperit si din punct de vedere ontic.

Īnsa se poate spune atunci ca nu exista nici un fir calauzitor pentru a raspunde īn cadrul analiticii noastre existentiale la īntrebarea "cine"? Cītusi de putin. Desigur, dintre indicatiile formale date mai sus (§§ 9 si 12) privitoare la constitutia de fiinta a Dasein-ului, cea care functioneaza ca atare nu este atīt cea discutata pīna acum, cīt mai degraba indicatia potrivit careia "esenta" Dasein-ului se īntemeiaza īn existenta sa. Daca "eul" este o determinatie a "esentei" Dasein-ului, atunci ea trebuie sa fie interpretata existential. Īntrebarea "cine?" nu poate asadar capata un raspuns decīt prin punerea īn lumina fenomenala a unui fel de a fi determinat al Dasein-ului. Daca Dasein-ul nu este de fiecare data sinele sau decīt existīnd, atunci persistenta sinelui pretinde - asa cum pretinde si posibila sa "nepersistenta de sine" - o problematizare existential-ontologica ca unic mod de acces adecvat la problematica sa.

Īnsa daca sinele trebuie conceput "doar" ca un mod al fiintei acestei fiintari, atunci acest lucru pare totusi sa fie echivalent cu o volatilizare a "nucleului" autentic al Dasein-ului. Astfel de temeri nu se hranesc totusi decīt din prejudecata perversa ca fiintarea pusa īn discutie are īn fond felul de a fi al unei fiintari-simplu-prezente, chiar daca ea nu este asociata cu masivitatea unui lucru corporal care survine pur si simplu. Numai ca "substanta" omului nu este spiritul ca sinteza a sufletului si trupului, ci existenta.