Adevarata "revolutie culturala'

Adevarata "revolutie culturala"

Daca īn China a avut loc o "revolutie culturala" de care a vorbit toata lumea, desi ea nu era decīt o exacerbare a egalitarismului de veche sorginte iacobin-proletcultista, iar īn Occident se vorbeste de douazeci de ani īncoace de "revolutia informaticii", al 20520l1111u e carei vīrtejuri par a se fi calmat īn tara unde a īnceput - Statele Unite ale Americii -, o adevarata "revolutie" pare a fi cuprins cultura occidentala, pe nesimtite si fara mare vīlva, de acum aproximativ zece ani.

Desi putini au īnregistrat pīna acum aceste prefaceri, ele sīnt pe de-a-ntregul comparabile cu modificarea imaginii lumii care a avut loc īn secolul al XVII-lea, cīnd ipoteza lui Copernic cīstiga teren, Kepler precizeaza forma eliptica a orbitelor planetare, iar Newton descopera formula gravitatii care tine īn loc sistemul solar. Ca si īn acest caz, marea discutie epistemologica, īn stare sa pulverizeze toate certitu­dinile pe care se bazeaza existenta omului obisnuit, vine la lumina abia 50-70 de ani dupa ce descoperirile au avut loc. Descoperiri, la prima vedere, inocente si de natura tehnica, dar care, privite de la o anume distanta, par a sfida orice logica, impunīndu-ne sa revizuim drastic imaginea pe care o avem despre realitatea īn care traim.

Īn marea discutie care a īnceput deja sa īnfierbīnte spiritele, filozofia nu mai are nici un loc. Ea si-a trait, īn fond, traiul o data cu Hegel, care proclama ca, dupa el, filozofia nu mai are rost, īntrucīt el i-a dat o solutie definitiva. Avea dreptate: Hegel si epigonii sai de stīnga, Marx si Engels, sīnt ultimii filozofi pentru care filozofia īnseamna o disciplina globala, cuprinzīnd stiintele naturii. Filozofia dupa ei renunta la globalitate si la viziuni cosmologice, pe care le lasa īn grija stiintei. Filozofia moderna este filozofie a limbajului, nu a naturii.

īn consecinta, noile cosmologii nu mai sīnt produse de filozofi ci, asa cum era de asteptat, de matematicieni si fizicieni. Fizica pune problemele, iar matematica superioara ofera modele extrem de complexe si aparent paradoxale pentru a le da o solutie.

Este deja greu sa īntelegem modificarea imaginii lumii produsa de teoria relativitatii generale a lui Einstein; este īnsa cu atīt mai greu sa īntelegem natura quantica a uni­versului si consecintele bizare care decurg din ea. Chiar popularizarea stiintifica, foarte abundenta, de care se serveste aceasta autentica, gigantica revolutie culturala este de-ajuns de esoterica. Cu toate acestea, nodul gordian trebuie taiat īntr-un fel. Sa īncercam.

īn secolul al XVII-lea, episcopul anglican George Berkeley īsi punea problema, perfect legitima, daca, dupa ce iesim dintr-o camera unde am vazut o masa, masa mai exista fara perceptia noastra. Episcopul Berkeley ajungea la o concluzie neīmpartasita de multi, anume ca masa exista doar atīta vreme cīt este perceputa de un observator: "Esse est percipi". Ei bine, fizica quantica vine, cu formule matematice, sa demonstreze ca nu punctul de vedere comun, ci acela al episcopului Berkeley este corect.

Paradoxul quantic care legitimeaza ideea lui Berkeley este curent numit "pisica lui Schrodinger" ; īl vom rezuma aici īn varianta mai complexa intitulata "prietenul lui Eugene Wigner".

Dupa legile mecanicii quantice, sansa ca un nucleu radio­activ sa se dezintegreze dupa un minut este exact de 50%.

Sa presupunem ca acest nucleu este legat de un contor Geiger care, la rīndul lui, actioneaza un ciocan. Daca nucleul se dezintegreaza, contorul īnregistreaza evenimentul si pune īn miscare ciocanul, care cade asupra unei fiole cu acid cianhidric. Dispozitivul se afla īntr-o camera sigilata, opaca, unde se afla īnchis prietenul lui Wigner. Daca nucleul nu fisureaza dupa un minut, prietenul va trai; daca īnsa fisureaza, atunci va fi otravit de acidul cianic īn cīteva secunde. Din punctul nostru de vedere, el va fi sau viu sau mort.

Ei bine, din punct de vedere al mecanicii quantice, dupa un minut prietenul nu e nici viu nici mort; mai precis, pīna ce am observat rezultatul experimentului, situatia e indecisa: nucleul e 50% fisurat si 50% nefisurat, iar prietenul e 50% mort si 50% viu. Astfel se prezinta adevarul matematic.

Din punct de vedere al bunului simt, situatia poate fi descrisa fara mari dileme. Nu si din punct de vedere al mecanicii quantice.

Prima īncurcatura este ca, atīta vreme cīt experimen­tatorul n-a patruns īn camera, prietenul neobservat este 50% viu si 50% mort. Abia dupa ce observatorul deschide camera, prietenul este sau viu sau mort. Numai observatorul aduce lumea din potentialitate īn fiinta, ceea ce la rigoare īnseamna ca universul nu exista atīta vreme cīt noi nu īl observam, ba chiar ca exista numai pentru ca noi sa-l observam. Concluzia aceasta, asupra careia vom reveni poate odata mai pe larg, se numeste "principiul antropic". O alta concluzie, si mai ciudata, este ca, sansa fisurii nucleare fiind de 50%, desi la deschiderea usii, sa spunem, prietenul este viu, din punct de vedere al starii quantice exista o lume īn care prietenul e mort. Dupa unii, aceasta lume e perfect reala; dupa altii este o lume ratata care nu exista decīt potential.

Totul e limpede, putem spune, si totusi exista cineva care stie daca prietenul e viu sau mort īnainte ca noi sa-l observam, iar acesta este prietenul īnsusi. Ei bine, partea aceasta a problemei, care pare cea mai simpla, este īn realitate cea mai complexa. Din punct de vedere quantic, ea īnseamna nici mai mult nici mai putin ca prietenul colaboreaza la existenta universului īn masura īn care observa ca nu este mort. Ce e drept, el nu poate alege - desi unii fizicieni sīnt de alta parere - daca este viu sau nu, dar creeaza acel univers īn care este sau una sau~alta.

Desigur, ideea ca lumea este un joc de noroc nu este noua. Varianta ei quantica e revolutionara īn masura īn care afirma ca fiecare dintre noi participa la acest joc de noroc. Realitatea nu e independenta de noi, ci e strīns legata de observator : noi īnsine sīntem aceia care cream universul la fiecare pas.

Iata unele din concluziile cu totul ciudate ale adevaratei revolutii culturale la care fiecare e chemat sa participe de vreo zece ani īncoace. Ea presupune o renuntare la comodele obisnuinte intelectuale. Nu numai pentru fizician, ci si pentru omul de rīnd.

Revolutia culturala are multe consecinte, chiar politice. Voi, toti oamenii, creati realitatea politica. Creati ce meritati, īncercati sa faceti mai bine.