Analitica existential-ontologica a Dasein-ului si īntrebarea fundamental-ontologica privitoare la sensul fiintei īn genere
Sarcina consideratiilor de pīna acum a fost de a interpreta existential-ontologic din temeiul sau īntregul originar al Dasein-ului factic īn ce priveste posibilitatile sale de a exista autentic si neautentic. Acest temei si astfel acest sens al fiintei grijii s-a aratat a fi temporalitatea. Din acest motiv, ceea ce analitica existentiala pregatitoare a Dasein-ului ne-a pus la dispozitie 454o1423e īnainte ca temporalitatea sa fie evidentiata este acum reintegrat īn structura originara a integralitatii fiintei Dasein-ului, īn temporalitate. Pornind de la posibilitatile de temporalizare analizate ale timpului originar, structurile care mai sus au fost doar "puse īn lumina" si-au primit "īntemeierea" lor. Scoaterea īn evidenta a constitutiei de fiinta a Dasein-ului ramīne cu toate acestea doar o cale. Scopul este elaborarea īntrebarii īn genere privitoare la fiinta. Analitica tematica a existentei are nevoie la rīndul ei de lumina adusa de ideea de fiinta īn genere, idee care sa fi fost īn prealabil clarificata. Acest lucru trebuie facut mai ales atunci cīnd fraza rostita īn introducere este fixata ca masura a oricarei investigatii filozofice: filozofia este ontologie fenomenologica universala, avīnd ca punct de plecare hermeneutica Dasein-ului, care, ca analitica a existentei, a fixat capatul firului calauzitor al oricarei interogari filozofice acolo de unde ea izvoraste si acolo unde ea se rasfrīnge . Desigur ca aceasta teza nu trebuie luata ca o dogma, ci ca formulare a unei probleme de principiu īnca "īnvaluita": poate fi ontologia fundamentata ontologic sau si ea are nevoie de un fundament ontic si care este acea fiintare ce trebuie sa preia functia acestei fundari?
Ceea ce apare atīt de clar precum diferenta dintre fiinta Dasein-ului existent si fiinta fiintarii [437] ce nu este de ordinul Dasein-ului (ca de pilda faptul-de-a-fi-simpla-prezenta) este doar punctul de plecare al problematicii ontologice, īnsa nu ceva cu care filozofia sa se poata multumi. Faptul ca ontologia antica lucreaza cu "concepte despre lucruri" si ca astfel exista pericolul "de a reifica constiinta" este de multa vreme cunoscut. Dar ce īnseamna reificare? De unde provine ea? De ce "īn prima instanta" fiinta este "conceputa" pornind tocmai de la fiintarea-simplu-prezenta si nu de la fiintarea-la-īndemīna, care ne este totusi mai apropiata? De ce aceasta reificare ajunge mereu sa domine? Īn ce fel este structurata pozitiv fiinta "constiintei" ca reificarea sa ramīna pentru ea inadecvata? Este suficient īn genere "diferenta" dintre "constiinta" si "lucru" pentru a desfasura īn chip originar problematica ontologica? Sīnt raspunsurile la aceste īntrebari asa usor de aflat? si poate fi cautat raspunsul atīta vreme cīt īntrebarea privitoare la sensul fiintei īn genere ramīne nepusa si neclarificata?
Nu putem nicicīnd face cercetari cu privire la originea si posibilitatea "ideii" de fiinta īn genere cu mijloacele "abstractiunii" formal-logice, adica fara un orizont sigur al īntrebarii si al raspunsului. Trebuie cautata o cale catre elucidarea īntrebarii ontologice fundamentale si aceasta cale trebuie urmata. Abia dupa parcurgerea ei vom putea decide daca ea este singura si cea corecta. Disputa īn privinta interpretarii fiintei nu poate fi rezolvata, deoarece ea nici macar nu a fost aprinsa. si īn cele din urma ea nu poate fi "cautata cu lumīnarea", ci aprinderea disputei are nevoie deja de o pregatire. Investigatia de fata nu face decīt sa se afle pe drum catre toate acestea. Unde se afla ea?
Ceva precum "fiinta" este deschis īn īntelegerea fiintei, care, ca īntelegere, apartine Dasein-ului ce exista. Starea de deschidere provizorie, chiar daca neconceptualizata, a fiintei, ea face posibil ca Dasein-ul, īn calitatea sa de fapt-de-a-fi-īn-lume ce exista, sa se poata raporta la fiintare, atīt la cea care survine intramundan cīt si la el īnsusi, ca unul ce exista. Cum este īn genere posibila o īntelegere deschizatoare a fiintei, o īntelegere de ordinul Dasein-ului? Īsi poate obtine aceasta īntrebare raspunsul prin recurs la constitutia originara de fiinta a Dasein-ului īntelegator-de-fiinta? Constitutia existential-ontologica a integralitatii Dasein-ului se īntemeiaza īn temporalitate. Un mod originar de temporalizare a temporalitatii trebuie asadar sa faca posibil proiectul ecstatic al fiintei īn genere. Dar cum trebuie interpretat acest mod de temporalizare al temporalitatii? Este oare vreo cale care sa conduca de la timpul originar la sensul fiintei? Se arata oare timpul īnsusi ca orizont al fiintei?
Cf. § 7, p. [38].
|
