Analitica ontologica a Dasein-ului ca scoatere īn evidenta a orizontului pentru o interpretare a sensului iintei īn genere
Atunci cīnd am caracterizat sarcinile pe care le implica "punerea" īntrebarii privitoare la fiinta, am aratat ca este nevoie nu numai sa stabilim care anume este fiintarea ce trebuie sa functioneze ca interogat primordial, ci ca deopotriva se cere ca modul de acces la aceasta fiintare sa fie īnsusit si asigurat īn chip explicit. S-a lamurit care fiintare anume urmeaza sa preia rolul principal īn īntrebarea privitoare la fiinta. Īnsa cu 434k1012e m trebuie sa devina accesibila aceasta fiintare, Dasein-ul, si cum poate fi ea, asa zicīnd, patrunsa cu privirea pentru a fi īnteleasa si explicitata?
Preeminenta ontic-ontologica pusa īn lumina īn cazul Dasein-ului ar putea sa acrediteze ideea ca aceasta fiintare ar trebui sa fie si una data primordial ontic-ontologic, nu numai īn sensul unei sesizari "nemijlocite" a fiintarii īnsesi, ci si īn sensul ca felul ei de a fi ne este dat īn prealabil īn chip tot atīt de "nemijlocit". Īntr-adevar, ontic vorbind, Dasein-ul nu ne este doar aproape sau chiar cel mai aproape - chiar noi īnsine sīntem de fiecare data acest Dasein. Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, el este, ontologic vorbind, ceea-ce-ne-este-cel-mai-departe. Desigur, tine de fiinta lui cea mai proprie faptul de a avea o īntelegere īn privinta ei si de a se afla de fiecare data pe o anumita treapta de explicitare a fiintei sale. Īnsa de aici nu rezulta cītusi de putin ca aceasta explicitare preontologica imediata a fiintei proprii ar putea fi luata ca fir calauzitor adecvat, ca si cum aceasta īntelegere a fiintei ar trebui sa ia nastere dintr-o meditatie tematic ontologica asupra constitutiei sale de fiinta celei mai proprii. Dimpotriva, Dasein-ul, potrivit unui fel de a fi care īi apartine, are tendinta sa īnteleaga fiinta proprie pornind de la acea fiintare la care, prin esenta lui, el se raporteaza īn chip constant si īn prima instanta, pornind de la "lume". Īn Dasein-ul īnsusi, si astfel īn propria sa īntelegere a fiintei, se afla ceea ce [16] vom evidentia ca fiind reflexul ontologic al īntelegerii lumii asupra explicitarii Dasein-ului.
De aceea, preeminenta ontic-ontologica a Dasein-ului este cea care explica de ce constitutia de fiinta care īi e specifica - īnteleasa īn sensul unei structuri "categoriale" care apartine Dasein-ului - īi ramīne acestuia acoperita. Ontic vorbind, Dasein-ul īsi este siesi "cel mai aproape", ontologic īsi e cel mai departe, preontologic īnsa nu īsi este strain.
Īn felul acesta se arata doar provizoriu ca o interpretare a acestei fiintari se afla īn fata unor dificultati specifice, care īsi au temeiul īn felul de a fi al obiectului tematic si al īnsesi raportarii tematizante, si nicidecum īntr-o dotare precara a facultatii noastre cognitive sau īntr-o lipsa, aparent lesne de īnlaturat, a unui aparat conceptual adecvat.
Īnsa daca Dasein-ului īi apartine nu numai īntelegerea fiintei, ci aceasta īntelegere se formeaza sau se pierde o data cu fiecare fel de a fi al Dasein-ului īnsusi, acesta poate sa dispuna de mai multe trepte de explicitare. Psihologia filozofica, antropologia, etica, "politica", poezia, biografia si istoriografia, fiecare īn felul ei si īn proportii diferite, au studiat modurile de comportament, facultatile, puterile, posibilitatile si peripetiile Dasein-ului. Ramīne īnsa īntrebarea daca aceste explicitari au fost īntreprinse īntr-un chip tot atīt de originar din punct de vedere existential pe cīt de originar au fost poate īntreprinse din punct de vedere existentiel. Nu este obligatoriu ca cele doua nivele sa mearga īmpreuna, dar ele nici nu se exclud. Explicitarea existentiela poate sa pretinda o analiza existentiala, daca o cunoastere filozofica este conceputa īn posibilitatea si necesitatea ei. Abia atunci cīnd structurile fundamentale ale Dasein-ului sīnt suficient elaborate si orientate explicit catre īnsasi problema fiintei, abia atunci tot ceea ce s-a cīstigat pīna acum prin explicitarea Dasein-ului īsi va primi justificarea sa existentiala.
O analitica a Dasein-ul trebuie astfel sa ramīna primul nostru obiectiv atunci cīnd punem īntrebarea privitoare la fiinta. Īnsa abia atunci obtinerea si asigurarea unei modalitati de acces care sa ne īndrume catre Dasein devin cu adevarat o problema arzatoare. Negativ exprimat: nu avem voie sa recurgem, īn privinta acestei fiintari, la o constructie dogmatica, aplicīndu-i indiferent ce idee despre fiinta si realitate, oricīt de "subīnteleasa" ar fi ea, asa cum nu putem sa impunem Dasein-ului, fara o considerare ontologica prealabila, vreuna dintre "categoriile" prefigurate īntr-o asemenea idee. Dimpotriva, modul de acces si de explicitare trebuie sa fie ales īn asa fel īncīt aceasta fiintare sa se poata arata īn ea īnsasi pornind de la ea īnsasi si īn speta acest mod trebuie sa arate fiintarea īn ceea ce este ea īn prima instanta si cel mai adesea, īn cotidianitatea ei medie. Īn aceasta cotidianitate nu trebuie scoase la suprafata structuri arbitrare si [17] aleatorii, ci structurile esentiale, cele care determina īn chip constant fiinta Dasein-ului factic īn fiecare fel de a fi al sau. Urmarind īndeaproape constitutia fundamentala a cotidianitatii Dasein-ului, vom ajunge apoi sa degajam fiinta acestei fiintari īntr-o maniera pregatitoare.
Astfel conceputa, analitica Dasein-ului ramīne īn īntregime orientata catre sarcina calauzitoare, cea a elaborarii īntrebarii privitoare la fiinta. Prin aceasta se determina si limitele ei. Ea nu īsi poate propune sa ofere o ontologie completa a Dasein-ului, care desigur ca trebuie construita, īn cazul īn care ceva de felul unei antropologii "filozofice" trebuie sa stea pe o baza filozofic satisfacatoare. Daca intentia noastra este sa facem posibila o astfel de antropologie, adica sa o fundamentam ontologic, interpretarea care urmeaza nu ne pune la dispozitie decīt cīteva "fragmente", chiar daca acestea nu sīnt neesentiale. Īnsa analiza Dasein-ului este nu doar incompleta, ci si - īn primul rīnd - provizorie. Ea nu face decīt sa degajeze fiinta acestei fiintari fara sa interpreteze si sensul ei. Ea trebuie mai degraba sa pregateasca scoaterea la iveala a orizontului necesar pentru cea mai originara interpretare a fiintei. O data aceasta obtinuta, analiza pregatitoare a Dasein-ului se va cere reluata pe o baza ontologica mai īnalta si autentica.
Ca sens al fiintei acelei fiintari pe care o numim Dasein va fi evidentiata temporalitatea (Zeitlichkeit). Aceasta punere īn lumina trebuie sa se adevereasca o data cu reluarea interpretarii structurilor Dasein-ului, provizoriu puse īn lumina, īn speta ca moduri ale temporalitatii. Īnsa prin aceasta explicitare a Dasein-ului ca temporalitate nu a fost deja dat raspunsul la īntrebarea calauzitoare care are īn vedere sensul fiintei īn general. Īnsa terenul pentru obtinerea acestui raspuns este pregatit.
S-a aratat deja, chiar daca nu īntr-un chip elaborat, ca Dasein-ului īi apartine, prin constitutia lui ontica, o fiinta preontologica. Dasein-ul este īn asa fel īncīt, fiintīnd, el īntelege ceva precum faptul-de-a-fi. O data ce ne-a devenit limpede aceasta relatie, trebuie aratat ca, ori de cīte ori Dasein-ul īntelege si expliciteaza īn chip spontan ceva precum faptul-de-a-fi, el o face pornind de la timp. Acesta trebuie adus la lumina si conceput īn chip natural ca orizont al oricarei īntelegeri si explicitari a fiintei. Pentru ca acest lucru sa ne fie limpede, este nevoie de o explicare originara a timpului ca orizont al īntelegerii fiintei, si anume pornind de la temporalitate ca fiinta a Dasein-ului īntelegator de fiinta. Aceasta sarcina, dusa pīna la capat, implica totodata cerinta de a delimita conceptul de timp astfel obtinut de īntelegerea obisnuita a timpului, care a devenit explicita [18] printr-o interpretare a timpului asa cum s-a cristalizat ea sub forma conceptului traditional de timp pastrat de la Aristotel si pīna dincoace de Bergson. Aici trebuie aratat ca acest concept de timp si īntelegerea obisnuita a timpului īn genere se nasc, īntr-un fel sau altul, din temporalitate. Prin aceasta, conceptul obisnuit de timp īsi va recapata legitimitatea proprie, dezmintind teza lui Bergson potrivit careia timpul avut de el īn vedere n-ar fi altceva decīt spatiul.
"Timpul" functioneaza de multa vreme drept criteriu ontologic - sau mai degraba ontic - de distingere naiva īntre diferitele regiuni ale fiintarii. O fiintare "temporala" (procesele naturii si evenimentele istoriei) este opusa unei fiintari "netemporale" (raporturile spatiale si numerice). Exista obiceiul de a disocia sensul "atemporal" al propozitiilor de desfasurarea "temporala" a enunturilor propozitionale. Se constata apoi existenta unei "prapastii" īntre fiintarea "temporala" si eternitatea "supratemporala" si se īncearca suprimarea ei. "Temporal" īnseamna aici de fiecare data ceva de felul fiintarii "īn timp", o determinare care evident este īnca īndeajuns de obscura. Un lucru e limpede: timpul, īn sensul de "a fi īn timp", functioneaza drept criteriu al departajarii regiunilor fiintei. Dar cum anume ajunge timpul sa aiba aceasta functie ontologica privilegiata si cu ce drept functioneaza tocmai ceva precum timpul ca un atare criteriu? Ajunge oare timpul, prin aceasta utilizare naiv ontologica a lui, sa exprime adevarata lui relevanta ontologica posibila? Astfel de īntrebari nu au fost puse pīna acum si nici o cercetare nu a fost īntreprinsa īn aceasta privinta. "Timpul", īn orizontul īntelegerii lui obisnuite, a ajuns oarecum "de la sine" sa aiba aceasta functie ontologica "subīnteleasa" si a pastrat-o pīna astazi.
Dimpotriva, pe terenul īntrebarii deja elaborate privitoare la sensul fiintei, trebuie aratat ca problematica centrala a oricarei ontologii este, īntr-un fel sau altul, īnradacinata īn fenomenul timpului vazut si explicitat īn mod corect.
Daca fiinta trebuie conceputa pornind de la timp si daca diferitele moduri si derivate ale fiintei devin īn fapt comprehensibile īn modificarile si derivatiile lor din perspectiva timpului, atunci fiinta īnsasi - si nu doar fiintarea ca aflatoare "īn timp" - devine vizibila īn caracterul ei "temporal ". Īnsa atunci "temporal" nu mai poate sa īnsemne doar "fiintīnd īn timp". De asemenea "atemporalul" si "supratemporalul" sīnt, īn ce priveste fiinta lor, "temporale". si acest lucru nu se petrece doar īn modul unei privatiuni prin raport cu un "temporal" īn sensul de fiintare "īn timp", ci īntr-un sens [19] pozitiv, care oricum trebuie abia lamurit. Deoarece termenul "temporal" (zeitlich) - cu semnificatia deja amintita - este atestat īn limbajul prefilozofic si filozofic si deoarece el, pe parcursul cercetarilor care urmeaza, va fi utilizat cu o alta semnificatie, determinarea originara a sensului fiintei si a caracterelor si modurilor sale pornind de la timp o vom numi determinarea sa temporala (temporal). Sarcina ontologica fundamentala a interpretarii fiintei ca atare implica de aceea elaborarea temporalitatii fiintei (Temporalität des Seins). Prin expunerea problematicii temporalitatii este dat pentru prima oara raspunsul concret la īntrebarea privitoare la sensul fiintei.
Deoarece fiinta nu poate fi sesizata decīt din perspectiva timpului, raspunsul la īntrebarea privitoare la fiinta nu poate sa rezide īntr-o propozitie izolata si oarba. Raspunsul nu poate fi īnteles prin reluarea a ceea ce el enunta propozitional, si cu atīt mai putin daca acest raspuns este considerat ca un rezultat de sine statator si perpetuat ca simpla luare la cunostinta a unui "punct de vedere", poate deviant īn raport cu felul de pīna acum al considerarii. Daca raspunsul este unul "nou", lucrul acesta nu are nici o importanta si ramīne un simplu fapt exterior. Ceea ce este pozitiv īn el trebuie sa rezide īn aceea ca el este īndeajuns de vechi pentru a ne īnvata sa īntelegem posibilitatile statuate de cei vechi. Raspunsul, potrivit sensului sau celui mai propriu, ofera o indicatie cercetarii ontologice concrete, aceea de a īncepe cu interogarea investigatoare īnauntrul orizontului pe care l-am scos la iveala - si el nu face altceva decīt aceasta.
Daca raspunsul la īntrebarea privitoare la fiinta devine astfel o indicatie menita sa calauzeasca cercetarea, atunci rezulta ca el nu va fi satisfacator decīt atunci cīnd, plecīnd de la el īnsusi, felul specific de a fi al ontologiei traditionale, destinele interogarii sale, ale descoperirilor si ale esecurilor sale vor fi īntelese ca necesitati de ordinul Dasein-ului.
|
