Aristotel - Hayek
Dreptatea a fost si este una dintre temele intens dezbatute de filosofi, deoarece impactul raspunsului dat de acestia la întrebarea "ce presupune o actiune dreapta" este deosebit de mare. Înca din antichitate, gânditorii au pus problema dreptatii si a modului în care ea se realizeaza.
Aristotel considera ca dreptatea trebuie împartita în functie de meritele fiecaruia, iar criteriul dupa care se face aceasta împartire trebuie sa fie just, adecvat si sa nu fie schimbat pe parcurs - o dreptate sociala. La Hayek, dreptat 818x2316i ea este vazuta ca dreptate procedurala, de respectare a legilor, normelor. Toti oamenii sunt astfel egali în fata regulilor, îi privesc pe toti si este sanctionata la fel, indiferent de persoana care le încalca.
O actiune este considerata dreapta de catre Aristotel atunci când este în conformitate cu criterii de apreciere corecte si adecvate, iar pentru Hayek o actiune este dreapta în momentul în care este în conformitate cu legea, deci oricare ar fi rezultatul aplicarii corecte a legilor, acesta va fi drept.
Pornind de la cele scrise anterior, se formeaza doua situatii antitetice, prima justa iar cea de a doua injusta, ce caracterizeaza societatea umana.
La Hayek, situatia justa este tara libera caracterizata prin respectul acordat principiului de domnie a legii. Ţara libera este definita prin: cadru legal stabil, reguli formulate în prealabil, scopuri individuale; guvernul stabileste regulile ce fixeaza conditiile în care pot fi folosite resursele disponibile - indivizii fiind cei ce hotarasc scopul folosirii lor; guvernamântul nu ia masuri ad-hoc ce nesocotesc eforturile umane, iar individul e liber având siguranta ca puterile statului nu vor fi folosite deliberat pentru a-i zadarnici stradania.
În paralel, critica guvernamântul samavolnic deoarece îl considera situatia injusta întâlnita în societatea umana. Acesta este caracterizat printr-un cadru legal instabil, scopuri generale; activitatea economica este condusa de o autoritate centrala; guvernamântul dirijeaza utilizarea mijloacelor de productie în anumite scopuri, alese tot de catre stat. Astfel regulile nu pot fi formulate în prealabil deoarece slujesc unor scopuri generale.
Situatia justa la Aristotel este respectarea criteriului dupa care se face repartitia dreptatii. El vorbeste despre necesitatea apelarii la calitati diferite în situatii diferite si despre problema relevantei meritelor. Astfel, daca alegem drept criteriu capacitatile unui individ de a cânta la flaut, nu vom lua în considerare nici un alt criteriu cum sunt talia, frumusetea si nici chiar nobletea, pentru ca este vorba de un drept natural. În situatia în care vorbim despre distribuirea unor drepturi politice, altele sunt criteriile dupa care trebuie facuta aprecierea si anume: nobletea, libertatea, averea, justitia si vitejia, capacitatile atletice fiind irelevante într-o astfel de apreciere. Deci o situatie injusta ar fi inadecvarea criteriului dupa care se face repartitia dreptatii, cât si nerespectarea celui ales.
Hayek considera ca într-o societate guvernata de domnia legii, planificarea economica nu este posibila pentru ca exista prea multe determinatii si prea multe variabile deoarece activitatea este calauzita de decizii individuale, imposibil de determinat cu anterioritate sau pe lungi perioade de timp. Guvernamântul samavolnic îsi bazeaza întreaga activitate economica pe planificare, deoarece statul este cel care o conduce si îi stabileste scopurile. El hotaraste toate detaliile pietei, de la numarul de porci care trebuie crescuti, numarul de autobuze care trebuie sa circule, minele de carbune care trebuie sa functioneze, la pretul de vânzare al cizmelor.
Aristotel porneste de la ideea ca nu exista cetate ideala, ci doar cetati corecte si cetati incorecte. Doar în cetatea ideala, împartirea s-ar face în deplin acord cu ideea de dreptate, pentru ca nu exista în mod real un unic criteriu pe baza caruia sa fie apreciate toate atributele unei persoane, deoarece egalitatea si inegalitatea completa sunt nedrepte.
În acest sistem, exista o cale dreapta, demna de urmat pentru o societate ce se doreste a fi dreapta. La Hayek, aceasta optiune se numeste statul de drept. Acesta este statul în care fiecare cetatean este liber, deoarece vointa sa nu se subordoneaza nici unei vointe subiective, nici unui ordin arbitrar, ci numai necesitatii sociale obiective exprimate de legile statului. La Aristotel, calea spre o societate dreapta presupune un criteriu adecvat pe baza caruia sa se faca distribuirea dreapta a bunurilor.
Politica joaca un rol important în conceptiile celor doi gânditori, ambii considerând-o latura distincta a societatii, careia i se aplica reguli distincte, dar în consens cu principiile dreptatii generale. Hayek vede în faptul ca "libertatea de actiune a organelor ce exercita puterea coercitiva trebuie sa fie redusa cât de mult posibil" - o chestiune esentiala deoarece statul, cu cât detine mai multa putere, cu atât va dori sa obtina mai multa, si nu va ezita sa o foloseasca în detrimentul individului si astfel - nedrept restrângându-i acestuia libertatea. În acord cu el, Mill considera la rândul lui ca interventia statului în hotarârile indivizilor trebuie sa fie limitata, singura situatie în care aceasta se justifica este în momentul în care actiunile individului dauneaza altora. Efectele negative ale interventiei pe termen lung a statului presupun transformarea celor activi în "paraziti ai cârmuirii", reducerea libertatii poporului la una nominala si concentrarea activitatii la nivelul birocratiei.
Virtutile politice în cazul lui Aristotel sunt menite sa foloseasca unei societati antice bazata pe alte valori decât societatea despre care discuta Hayek. Astfel, meritele necesare pentru a accede la drepturi politice sunt: justitia, libertatea, nobletea, vitejia razboinica si averea. Statul are nevoie de indivizi ce poseda justitie pentru însasi fiintarea sa, iar de vitejie razboinica este nevoie pentru prosperitatea acestuia. O problema interesanta este cea a libertatii necesare în cazul dreptului politic. Sclavul nu are acces la viata politica , el este "acel om care din natura nu este al sau, ci al altui om", iar cine este al altui om este "ca un bun al sau si un bun este o unealta practica". Pentru ca sclavul trebuie sa se supuna, sa asculte stapânului, el nu poate avea parte de drepturi politice deoarece ar fi doar glasul stapânului sau, nu o individualitate.
Sub un guvernamânt samavolnic, tendinta de a realiza o egalitate economica ridicata, instituie între oameni doar o egalitate formala, în fata legii, permitând însa diferente subiective si obiective. Astfel, pentru a egaliza economic oameni diferiti, trebuie ca acestia sa fie tratati diferit. Deci, dându-le aceleasi sanse obiective, sansele subiective nu mai sunt aceleasi. Conform acestei teorii, egalitatea fortata este nedreapta.
La Aristotel exista trei tipuri de dreptate: distributiva, ca inegalitate a inegalilor si compensativa. Dreptatea distributiva presupune ca trebuie sa i se dea sau sa i se recunoasca fiecaruia ceea ce este drept sa-i apartina; fiecare trebuie sa primeasca exact ceea ce i se cuvine - dreptate dupa merit. Dreptatea ca inegalitate a inegalilor este o egalitate a valorii fiecaruia si nu o egalitate între elemente de valoare diferita. Dreptatea compensativa tinde sa devina o egalitate inegalilor, ea vrea sa rezolve nedreptatea si atunci devine dreptate corectiva.
Dreptatea, privita la Aristotel si Hayek ne ofera o imagine a importantei conceptului, o resuscitare a acestuia pornind de la teoriile clasice, o încercare de elucidare a sa.
|
