CE ESTE FILOSOFIA ?

CE ESTE FILOSOFIA ?

1.Filosofia este contemplare.

Īntrebat de Leon, conducator al cetatii Philunte din Peloponez, uimit de elocventa si multele lui cunostinte cu ce se ocupa, Pitagora i-a raspuns ca nu poseda ni 626c22g ci o stiinta īn special, dar ca este filosof, un iubitor de īntelepciune. Continuīnd explicatia, el spune ca viata omeneasca i se pare ca un loc īn care se desfasoara jocurile olimpice: unii urmaresc onoare si glorie,altii sunt adusi de pofta de cīstig, dar mai vin si altii, ce e drept, mai putini, care nu urmaresc nici aplauze si nici cīstig, ci sunt doar spectatori care examineaza cu luare aminte ce se īntīmpla acolo si cum se petrec lucrurile. Pe acestia din urma Pitagora īi numeste "iubitori de īntelepciune" (filosofi), pentru ca ei nu pun pret pe bani si glorie, ci se consacra cercetarii naturii. La tīrg (un tārg al īnteleptilor) cel mai frumos e sa privesti fara a urmari vreun cāstig imediat. "Tot asa, īn viata contemplativa si īn studiul naturii sunt eu (spune Pitagora)mult mai presus de orice activitate".

2. Expresia filosofiei este fapta.

Anticii au ajuns la concluzia ca filosofii sunt preocupati nu numai de contemplarea naturii si a oamenilor, ci au īn vedere si realizarea unor fapte demne de principiile filosofice pe care le elaboreaza si le sustin. Epictet se adreseaza, īn"Manual", acelor filosofi care vorbesc mai mult despre princiipile lor īn loc de a se comporta potrivit acestora. El ofera īn acest sens, exemple din viata cotidiana. "Nu te declara pretutindeni filosof si nu flecari īntruna, īn fata celor simpli despre princiipile filosofiei". Iatā primul principiupe care un filosof trebuie sa-l respecte. Vorba (principiul) trebuie urmata de fapta. Degeaba te declari filosof īn fata celor simpli daca nu savārsesti faptele conform princiipilor pe care le enunti.Un exemplu: la un banchet nu se vorbeste despre cum trebuie sa manānci; la un banchet se manānca asa cum se cuvine.

Inteleptul, care stie ca expresia filosofiei este fapta, se pazeste de el īnsusi ca de un dusman care cauta sa-l traga īn cursa. Fapta conteaza. Fapta chibzuit facuta. Restul e laudarosenie.

3. stiinta primelor principii.

Īnainte de a vedea care este continutul stiintei primelor princiipi, sa trecem īn revista caracteristicile filosofului si pe cele ale filosofiei.

Caracteristicile filosofului sunt: filosoful, "pe cāt cu putinta, stie toate, fara īnsa a poseda si stiinta fiecarui caz particular"; "stie sa-si formuleze gāndurile sale īn chip mai precis si sa le predea īn chip mai potrivit"; "trebuie sa comande el, nu sa i se comande de catre altul, si nu se cade sa i se dea lui directive, ci el sa le dea acelora care-s mai putin īnvatati decāt el".

Caracteristicile filosofiei sunt: filosofia, "este stiinta care este cultivata pentru ea īnsasi, de dragul cunoasterii "si astfel e socotita" ca fiind la un nivel mai īnalt decāt aceea care e studiata īn vederea foloaselor care decurg din ea"; "e socotita ca avānd o valoare mai mare, īntrucāt ea joaca un rol conducator si nu e īn slujba aleia".

Aristotel revine si argumenteaza. Filosoful stie"pe cāt e cu putinta toate". Corespondenta este urmatoarea: faptul de a stii totul revine aceluia care poseda cunostinta universului, caci prin aceasta cunostinta el īsi subsumeaza universul. Filosoful poate cunoaste probleme grele. Avem corespondenta: cele mai greu de cunoscut lucruri sunt lucrurile generale pentru ca ele sunt cele mai īndepartate de simturi. In cazul filosofului, ratiunea (si nu simturile) este dominata īn cunoastere. Filosoful este mai riguros, mai precis. Corespondenta este: stiintele cele mai riguroase sunt acelea care se bazeaza pe primele principii. Va fi preferata acea stiinta care poseda calitatea de stiinta īn cel mai īnalt grad. Cum recunoastem o asemenea stiinta?Prin aceea ca obiectul ei poate fi cunoscut īn cea mai mare masura.Conditia aceasta o īndeplineste stiinta care se ocupa cu primele principii si cauze. Cunoscānd principiile si cauzele, noi putem cunoaste si celelalte lucruri. Cunosc un lucru pornind de la principiul (cauza) lui, nu invers, adica nu pot cunoaste principiul plecānd de la lucru. Este o regula metodologica pe care stiinta, de fapt cunoasterea, o impune.

II.CUM SE NAsTE FILOSOFIA ?

K.Jaspers considera ca la originea filosofiei aflam trei cauze:

v    Uimirea: din ea decurg īntrebarea si cunoasterea;

v    Īndoiala: are īn vedere examinarea critica a cunostintelor dobāndite īn vederea unei certitudini clare;

v    Cutremurarea: este constiinta pierderii de sine care īl face pe om sa se interogheze pe sine;

Sa le analizam pe rānd:

Platon spune ca originea filosofiei este uimirea. Omul este uimit īn fata lumii, īn fata a ceea ca are lumea spectaculos: bolta cereasca, soarele, stelele. Acest spectacol ne īmpinge spre īntrebari, acest spectacol "ne-a dat impulsul cercetarii universului". Uimirea naste filosofia care este "cel mai pretios bun ce le-a fost dat muritorilor de catre zei".

Aristotel numeste mirarea (uimirea) acel impuls interior care īl determina pe om sa filosofeze: "caci oamenii cānd au īnceput sa filosofeze au fost mānati de mirare , mai īntāi fata de problemele mai la īndemāna, apoi progresānd īncetul cu īncetul, fata de problemele mai mari", (Aristotel, "Metafizica"). Care sunt aceste probleme "mai mari"?Fazele lunii, mersul soarelui, al astrilor, nasterea universului. Filosofia si filosofarea ne "trezesc" din starea de dependenta pe care o resimtim fata de nevoile vietii.

Trezirea īnseamna cercetare si ea este raspunsul sau īnceputul raspunsului la īntrebari de felul: Ce sunt toate acestea pe care le vedem? De unde provin ele? Raspunsul la aceste īntrebari este strain oricarei utilitati. Raspunsul ofera o satisfactie īn sine.

Cāteva cuvinte despre īndoiala si cutremurare considerate a fi, si ele "responsabile" de īnceputul filosofiei.

Īndoiala intervine dupa ce am dobāndit satisfacerea uimirii prin

cunoasterea aceea ce fiinteaza. Uimirea ne conduce la cunostinte, dar sunt ele si certe? Īndoiala este sursa examinarii critice a oricarei cunoasteri. Nu exista filosofare autentica īn absenta unei īndoieli radicale.

Cutremurarea este a treia cauza. Īn cutremurare constiinta se pierde pe sine si e nesigura de tot ceea ce fiinteaza īn lume. Prin aceste experiente īnsa omul devine mai īntelept, iar amenintarea īl sileste sa se asigure. Atunci, omul se īnstapāneste asupra naturii si o pune īn serviciul sau. El cauta, si fiecare cautare īsi are adevarul ei. Orice filosofare, spune Jaspers este, la limita, o depasire a lumii.

Īn continuarea acestor nuantari, Jaspers face deosebirea dintre "lumea de ieri" si "lumea de azi"."Lumea de ieri" este situatia originara a omului atunci cānd acesta se afla mai aproape de principiul sau si putea comunica īn mod direct cu acesta, īl putea contempla. "Lumea de azi" īnseamna   departarea de principiu si deteriorarea functiei limbajului pentru ca īn societatea contemporana oamenii se īnteleg tot mai putin. De aceea este nevoie de o reconsiderare a limbajului asa cum spune Heidegger īn "Originea operei de arta": limba este casa fiintei; īn chip poetic locuieste omul.

III.CE ESTE O PROBLEMĂ FILOSOFICĂ ?

Blaga analizeaza, printre atātea altele, si relatia filosofiei cu stiinta. Sa īncercam un rezumat relevānd trei aspecte accentuate de Blaga īnsusi:

v    O paralela īntre problema de tip filosofic si problema de tip stiintific;

v    Critica scientismului;

v    Teza autonomiei filosofiei, teza exprimata superlativ īn creatia metafizica;

Blaga deosebeste īntre problema filosofica si problema stiintifica. Īn aceasta deosebire el pleaca de la conditiile care se cer pentru ca o problema sa poata fi pusa. Avem doua categorii de conditii:

a) avem nevoie, mai īntāi, de o serie de date obiective, pentru ca de la aceste date se pleaca īn formularea problemei. Astfel de date sunt acele fenomene, mai mult sau mai putin īnrudite, care, zice Blaga, "nu-ti dau pace" si, īn consecinta, cer o explicatie. Aceste date obiective formeaza aria problemei.

b) avem apoi un continut identic, unul care nu se gaseste īn datele obiective, si īn acest continut aflam, pāna la un punct, chiar raspunsul la problema. Aceasta īnseamna ca atunci cānd punem o īntrebare noi avem deja un bagaj de concepte cu ajutorul carora vom elabora raspunsul. Acest continut identic este numit de Blaga zarea interioara a problemei.

Cu exemplul lui Blaga:pentru Thales, aria problemei este lumea reala īn diversitatea manifestarilor ei, iar zarea interioara este ideea de substanta.

Sa vedem, īn continuare, cum se manifesta deosebirea dintre filosofie si stiinta daca avem īn vedere o alta diferenta, aceea dintre aria problemei si zarea ei interioara īn cazul filosofiei si stiintei.Astfel:

v    Aria unei probleme filosofice o formeaza, implicit sau explicit, totul existentei chiar si atunci cānd ne aplecam asupra unui aspect limitat al ei.

v    Aria unei probleme stiintifice este data de un grup de fenomene clar circumscrise (de exemplu: pentru a lamuri problema naturii sunetului, aria problemei e data de fenomenele acustice). Aria problemei stiintifice se refera strict la anumite fenomene.

Cum stau lucrurile cu zarea interioara?

Zarea interioara a unei probleme filosofice este īn mare grad indeterminata, este alcatuita din factori astracti care, deseori, coincid cu categoriile de existenta, substanta, cauza, lege, finalitate, etc. Noinu putem poseda zarea interioara a unei probleme filosofice fara aceste instrumente (de exemplu: "Existenta" la Parmenide, "Existenta si devenirea" la Platon,"Indeterminatul" la Plotin). Indeterminarea zarii interioare a unei probleme filosofice este data de faptul ca aici lucram cu anticipari care se constituie īn idei propulsive. Astfel de idei propulsive sunt acelea amintite de parmenide, Platon, Plotin, etc.

Zarea interioara a unei probleme stiintifice este un mod complex, adica un concept sau un ansamblu de concepte mai precise, īncāt problema evouleaza de la punerea ei la solutionarea ei (exemple īn Aristotel si Goethe).

Deosebirea dintre aria si zarea interioara ale unei probleme filosofice si cele ale unei probleme stiintifice are consecinte importante īntr-un domeniu si īn celalalt:

v    Īn filosofie, aria infinita si zarea abstracta si nedeterminatavor conduce la o mare spontaneitate, la un fel de zburdalnicie a spiritului;

v    Īn stiinta, aria si zarea, care sunt determinate, vor duce la solutii precise, dar si la o mai mare limitare a miscarii spiritului;

Plecānd de la aceasta deosebire clara īntre filosofie si stiinta blaga ajunge la o critica aspra a ceea ce el numeste scientism. Scientismul este o anomalie a spiritului stiintific. Cānd apare scientismul? Atunci cānd spiritul stiintific devine ofensiv dincolo de limitele sale firesti, adica atunci cānd stiinta vrea sa se īnstapāneasca asupra unor teritorii care īi sunt straine prin chiar natura lor. Se prea poate ca o stiinta sa "invadeze" teritoriul altei stiinte. Conflictul care apare īn acest caz se rezolva tot īn interiorul stiintei. Acesta este scientismul. Blaga spune ca scientismul este tot un fel de filosofie. Blaga este ironic pāna la duritate cānd vorbeste de scientism. El trebuie respins (scientismul) ca o "deformatie profesionala dobāndita īn exercitiu unei vocatii straine de cea filosofica". Omul de stiinta se comporta īn filosofie asemenea acelui critic de arta care apreciaza valoarea unui tablou plecānd de la lungimea ramelor si de la calitatea lemnului din care sunt facute.

Filosofia are dreptul ei la autonomie.Filosofia este o forma autonoma a culturii umane, cu valori proprii, cu orizonturi proprii. Suprema ei autonomie se manifesta īn creatiile metafizicii, īn sistemele filosofice atotcuprinzatoare, sau cāt pot fi de atotcuprinzatoare asemenea sisteme.Ideile metafizicii pot fi adānci, pot fi īnalte fara a fi valabile īn mod obiectiv, asa cum sunt ideile stiintei. Ideile metafizicii, īn concluzie, nu pot fi judecate potrivit criteriilor stiintei, ci trebuie judecate cu instrumente proprii doar filosofiei si conform unor criterii interne, nu exterioare. Īn aceasta consta autonomia filosofiei īn raport cu stiinta si cu toate celelalte forme de exprimare ale spiritului: arta, religia.

BIBLIOGRAFIE:

"Istoria Filosofiei Romānesti", Prof. Gh. Cazan,

Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1984

"Filosofie", Anton I. Adamut

Ed. Polirom, Iasi, 1997