ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
CELE TREI DIRECŢII ALE FILOSOFIEI OCCIDENTALE CONTEMPORANE
Tematizarea comunicarii este caracteristica actualei etape a istoriei filosofiei occidentale, cea pe care o traim noi acum. Din pacate nici un filosof sau istoric al filosofiei nu poate prezenta aceasta tematizare, respectiv aceasta perioada, la fel de clar ca pe celelalte doua, anterioare. Istoricii filosofiei, la fel ca toti istoricii, sufera de o boala a perspectivei analoga p 13113f56n rezbitismului: nu vad cu claritate decât cea ce este departe. De aceea încadrarile si situarile, explicatiile si interpretarile sunt mai ezitante, mai putin pregnante si stralucitoare. Chiar formularea temei are de suferit: daca despre tematizarea existentei sau comunicarii putem spune cu suficienta claritate si pregnanta în ce consta, care le este continutul si cum se evidentiaza implicatiile lor la diferite niveluri ale marilor sisteme filosofice, în cazul tematizarii comunicarii nu este la fel de simplu. Ezitarile se extind chiar la formularea temei: este dificil sa ne fixam asupra unui termen care sa contina deplin sensul acestei noi tematizari, care este formulata atât ca o tematizare a comunicarii, cât si a limbajului sau a semnificarii.
Vom lasa viitoarei istorii a filosofiei grija de a gasi un termen potrivit pentru denumirea suficient de sintetica si de pregnanta si ne vom concentra asupra sensului acestei noi tematizari. Prima tematizare filosofica, cea a existentei, sustinea ca în aceasta lume a schimbarilor, a inconsistentei, exista ceva real, ceva consistent si persistent, succesorul, de fapt si de drept, al sacrului, absolutul, temeiul, principiul. Cea de a doua tematizare, cea a cunoasterii, reducea realul la ceea ce este cunoscut conform formulei: a fi înseamna a fi cunoscut. Sensul celei de a treia tematizari, a comunicarii, reduce realul la ceea ce poate fi comunicat sau semnificat, sau la limbaj: nu exista decât ceea ce este exprimat, comunicat, semnificat. În raport cu prima tematizare, care este propriu-zis ontologica, celelalte doua sunt punctele de plecare pentru cele doua criticisme filosofice: cel al cunoasterii si cel al comunicarii. Ontologia initiala este subtiata, diluata, dar practic extinsa de catre cele doua criticisme, care nu se recunosc ca si ontologii. Odata cu a treia tematizare, ceea ce exista devine coextensiv cu limba, cu comunicabilul. Lumea devine propriu-zis lumea semnificatiilor. Omul traieste în lume sau, mai precis, are o lume nu un mediu, cum este cazul animalului, numai pentru ca exista limba. Ceea ce înseamna ca întreaga viata a omului este nu numai strâns legata de semnificatii, ci chiar imposibila fara semnificatii.
Aceasta tematizare credem ca o putem regasi în cele trei tendinte înca vii în filosofia occidentala: filosofia analitica anglo-saxona, filosofia Fiintei, a lui Martin Heidegger, filosofia germana în care îsi are originea atât existentialismul francez, cât si hermeneutica filosofica, dar care este mult mai mult decât atât, si, în fine, filosofia franceza a limbii, structuralismul francez, semiologia structuralista. Desigur, formele în circulatie ale filosofiei nu se reduc la acestea în cuprinsul lumii noastre. Dar celelate forme au încetat practic sa fie vii si nu sunt decât supravietuiri erudite sau academic universitare a ceea ce era alta data filosofia.
Între aceste trei tendinte vii ale filosofiei occidentale, filosofia analitica este de fapt cea mai apropiata de formula anterioara a ei, de tematizarea cunoasterii. Cealalta denumire a ei, de filosofie anglo-saxona, îsi datoreaza numele raspândirii ei predilecte în mediile culturale de limba engleza. Pozitiile reprezentantilor ei, care analizeaza fie limbajul stiintei - ca Russell, Carnap, Hempel - fie limbajul cotidian - ca Ryle, Austin, Strawson, Moore - sunt bine sintetizate filosofic în persoana si gândirea lui Ludwig Wittgenstein. Un gânditor modern ca acesta, care îndrazneste totusi sa spuna ca nu felul cum este lumea ci faptul ca ea este e mistic, merita, va rog sa ma credeti, atentia noastra . In aceasta filosofie analitica lumea este lumea limbajului numai întrucât aceasta lume este alcatuita din propozitii logice. Aceasta filosofie elaboreaza o metoda de analiza logica a limbajului. Cu pozitiile acestei filosofii suntem înca cu un picior în vechea tematizare si limba nu-si are înca momentul ei de adevarata si absoluta autonomie.
|
