Caderea si starea de aruncare

Caderea si starea de aruncare

Flecareala, curiozitatea si ambiguitatea caracterizeaza modul în care Dasein-ul este în chip cotidian propriul "loc-de-deschidere", starea de deschidere a faptului-de-a-fi-în-lume. Ca determinatii existentiale în Dasein, aceste caracteristici nu sînt simplu-prezente, ci ele concureaza la constituirea fiintei lui. Prin ele si prin felul în care ele sînt legate în fiinta lor, se dezvaluie un fel de a fi fundamental al cotidianitatii, pe care îl numim caderea Dasein-ului.

Termenul acesta, care nu are o conotatie negativa, înseamna: Dasein-ul este în prima instanta si cel mai adesea în-preajma "lumii" de care el se preocupa. Aceasta contopire cu ceea ce e în-preajma. are cel mai adesea caracterul pierderii de sine în spatiul public al impersonalului "se". În prima 19119d311t instanta, Dasein-ul a cazut din el însusi ca putinta autentica de a fi sine, esuînd sub dominatia "lumii". Starea de cadere sub dominatia "lumii" semnifica contopirea cu faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul, în masura în care acesta este calauzit de flecareala, curiozitate si ambiguitate. Ceea ce am numit neautenticitatea Dasein-ului12 dobîndeste acum, prin interpretarea caderii, [176] o determinare mai precisa. Neautentic si nonautentic nu înseamna însa cîtusi de putin un "a nu mai fi de fapt", ca si cum Dasein-ul, cu acest mod de a fi, si-ar pierde cu totul fiinta. Neautenticitate nu înseamna cîtusi de putin fapt-de-a-nu-mai-fi-în-lume, de vreme ce ea constituie tocmai un fapt-de-a-fi-în-lume privilegiat, unul care este cu desavîrsire acaparat de "lume" si de faptul-de-a-fi-laolalta cu un ceilalti în perimetrul impersonalului "se". Faptul-de-a-nu-fi-tu-însuti functioneaza ca posibilitate pozitiva a fiintarii care, prin esenta ei, se contopeste pe calea preocuparii cu o lume. Acest a-nu-fi trebuie conceput drept felul nemijlocit de a fi al Dasein-ului, unul în care el se mentine cel mai adesea.

De aceea, starea de cadere a Dasein-ului nu trebuie deopotriva conceputa ca o "cadere" dintr-o "stare originara" mai pura si mai înalta. Nu numai ca despre o asemenea stare nu avem, ontic vorbind, nici o experienta, dar nici ontologic noi nu avem nici o posibilitate si nici un fir calauzitor pentru a o interpreta.

Atunci cînd, la nivelul factic al faptului-de-a-fi-în-lume, Dasein-ul cade, el a cazut deja din sine însusi; si el nu a cazut sub dominatia unei fiintari oarecare, de care el se izbeste - sau nu se izbeste - în evolutia fiintei sale, ci el este cazut sub dominatia lumii, care, ea însasi, apartine fiintei sale. Caderea este o determinare existentiala a Dasein-ului însusi si ea nu spune nimic cu privire la el ca simpla-prezenta, nu spune nimic cu privire la relatiile de ordinul simplei-prezente pe care le-ar avea cu fiintarea din care el "provine" sau cu fiintarea cu care a intrat ulterior în comercium.

Structura ontologic-existentiala a caderii ar fi deopotriva gresit înteleasa, daca am vrea sa-i conferim sensul unei proprietati ontice rele si demne de plîns, care, într-un stadiu mai avansat al culturii omenirii, ar urma poate sa dispara.

Atunci cînd ne-am referit prima oara la faptul-de-a-fi-în-lume în calitatea sa de constitutie fundamentala a Dasein-ului si cînd am caracterizat elementele constitutive ale structurii sale, analiza constitutiei de fiinta nu a ajuns pîna la interpretarea fenomenala a felului de a fi al acestei constitutii. E drept ca modurile fundamentale posibile ale faptului-de-a-salaslui-în, adica preocuparea si grija-pentru-celalalt, au fost descrise. Întrebarea privitoare la felul de a fi cotidian al acestor moduri a ramas totusi nelamurita. Am vazut de asemenea ca faptul-de-a-salaslui-în este cu totul altceva decît un mod al nostru de a ne situa în fata a ceva, care presupune doar contemplare sau actiune, cu alte cuvinte simpla-prezenta-laolalta a unui subiect si a unui obiect. si totusi a ramas sa persiste aparenta ca faptul-de-a-fi-în-lume ar functiona ca un cadru fix, înauntrul caruia s-ar derula raportari posibile ale Dasein-ului la lumea sa, fara ca acest "cadru" sa fie afectat la nivelul fiintei sale. Totusi acest presupus "cadru" concura el însusi la constituirea felului de a fi al Dasein-ului. În fenomenul caderii este atestat un mod existential al faptului-de-a-fi-în-lume.

Flecareala îi deschide Dasein-ului fiinta prin care el se raporteaza - prin întelegere - la lume, la ceilalti si la el însusi, totusi astfel încît aceasta fiinta raportata la. ramîne într-o plutire lipsita de temei. Curiozitatea deschide tot si toate, totusi astfel încît faptul-de-a-salaslui-în este peste tot si nicaieri. Ambiguitatea nu ascunde nimic întelegerii Dasein-ului, dar lucrul se întîmpla numai pentru a mentine faptul-de-a-fi-în-lume în peste tot-si-nicaieri-ul dezradacinarii.

Dar o data lamurit ontologic acest fel de a fi al faptul-de-a-fi-în-lume cotidian - un fel de a fi care transpare în aceste fenomene -, noi putem dobîndi determinarea satisfacatoare din punct de vedere existential a constitutiei fundamentale a Dasein-ului. Ce structura anume pune în lumina "dinamica" caderii?

Flecareala si nivelul public de explicitare, pe care aceasta îl implica, se constituie în sfera faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Ea nu este simplu-prezenta asemeni unui produs desprins din acesta sfera si subzistînd pentru sine înauntrul lumii. Tot asa, ea nu se lasa volatilizata într-un "general" care, întrucît nu apartine în esenta nimanui, este "de fapt" nimic si care nu survine "în chip real" decît în vorbirea Dasein-ului individual. Flecareala este felul de a fi al însusi faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul si ea nu apare în împrejurari speciale care ar actiona asupra Dasein-ului "din afara". Însa daca Dasein-ul însusi, prins în flecareala si situîndu-se la nivelul de explicitare propriu spatiului public, îsi da lui însusi de la bun început posibilitatea de a se pierde în impersonalul "se" si de a cadea în lipsa de temei, atunci acest lucru înseamna: Dasein-ul îsi pregateste siesi ispita constanta a caderii. Faptul-de-a-fi-în-lume este în el însusi de ordinul ispitei.

Ajungînd astfel prin el însusi sa fie prada ispitei, Dasein-ul este mentinut de nivelul public de explicitare în starea sa de cadere. Flecareala si ambiguitatea, faptul-de-a-fi-vazut-totul si faptul-de-a-fi-înteles-totul nasc prezumtia potrivit careia starea de deschidere astfel disponibila si dominanta a Dasein-ului i-ar putea garanta acestuia siguranta, autenticitatea si plenitudinea tuturor posibilitatilor fiintei sale. Impersonalul "se" este atît de sigur pe sine si atît de neclintit în atitudinea sa, încît nevoia de adevarata întelegere si de situare afectiva autentica dispare de peste tot. Pretentia impersonalului "se" de a hrani si a calauzi "viata" deplina si autentica aduce în Dasein-ului o linistire, în numele careia totul este "în perfecta ordine" si toate usile par sa fie deschise. Faptul-de-a-fi-în-lume sub forma caderii, care se pune pe sine sub dominatia ispitei este în acelasi timp linistitor.

Aceasta linistire care survine în fiinta neautentica nu ne împinge totusi la nemiscare si inactivitate, ci ne duce la frenezia agitatiei. Caderea sub dominatia "lumii" nu se opreste [178] aici. Linistirea si ispitirea sporesc dimensiunea caderii. Cu privire mai ales la explicitarea Dasein-ului poate acum sa apara ideea ca întelegerea celor mai exotice culturi si "sinteza" acestora cu cultura proprie face ca Dasein-ul sa ajunga la o iluminare de sine completa si abia acum autentica. Curiozitatea fara hotare si cunoasterea ce nu cunoaste ragaz a tot si a toate dau iluzia unei întelegeri universale a Dasein-ului. În fond, însa, ramîne nedeterminat si nici nu se întreaba ce anume trebuie de fapt înteles; ramîne neînteles faptul ca întelegerea însasi este o putinta-de-a-fi, care nu trebuie sa devina libera decît în Dasein-ul cel mai propriu. În aceasta autocomparare linistitoare cu tot si cu toate, prin care totul este "înteles", Dasein-ul este mînat catre o înstrainare în care putinta-de-a-fi cea mai proprie îi ramîne ascunsa. Faptul-de-a-fi-în-lume sub forma caderii, în aceeasi masura în care este ispititor si linistitor, este aducator de înstrainare.

Iarasi însa, aceasta înstrainare nu vrea sa spuna ca Dasein-ul, factic vorbind, este îndepartat în mod voilent de el însusi; dimpotriva, ea îl împinge pe Dasein într-un fel de a fi caracterizat printr-o "scrutare de sine" împinsa la extrem si care se exerseaza în toate posibilitatile de interpretare, în asa fel încît "caracteriologiile" si "tipologiile" pe care ea le scoate la lumina nu mai ajung sa fie cuprinse cu privirea. Aceasta înstrainare, care îi închide Dasein-ului autenticitatea si posibilitatea sa, chiar daca aceasta n-ar fi altceva decît posibilitatea unui esec veritabil, nu-l livreaza pe acesta unei fiintari care nu este el însusi, ci îl împinge în propria-i neautenticitate, într-un posibil fel de a fi al lui însusi. Înstrainarea pe care o presupune caderea si care implica deopotriva ispitirea si linistirea face, prin dinamica ce îi este proprie, ca Dasein-ul sa se împotmoleasca în el însusi.

Fenomenele puse în lumina - ispitirea, linistirea, înstrainarea si împotmolirea în sine - caracterizeaza felul specific de a fi al caderii. Aceasta "dinamica" a Dasein-ului în fiinta care-i e proprie o numim prabusire. Dasein-ul se prabuseste din el însusi în el însusi, în lipsa de teren ferm si în nimicnicitatea cotidianitatii neautentice. Însa aceasta prabusire, datorita nivelului public de explicitare, îi ramîne ascunsa Dasein-ului, pîna într-atît încît ea este explicitata ca "ascensiune" si ca "viata concreta".

Aceasta prabusire în lipsa de temei a fiintei neautentice pe care o presupune impersonalul "se" are o dinamica în virtutea careia întelegerea este smulsa în mod constant din proiectarea posibilitatilor autentice si lasata în mod fals sa creada, spre linistirea ei, ca stapîneste totul si ca are acces la orice. Aceasta smulgere permanenta a întelegerii din autenticitate si azvîrlirea ei în impersonalul "se", însotita totodata de iluzia ca ar fi ramas în autenticitate caracterizeaza caderea în dinamica ei ca vîltoare.

Caderea nu determina doar la nivel existential faptul-de-a-fi-în-lume. Vîltoarea face manifesta deopotriva dinamica starii de aruncare ce îsi pune pecetea pe situarea afectiva a Dasein-ului însusi. Nu numai ca starea de aruncare nu este o "realitate încheiata", dar ea nu este nici un fapt petrecut o data pentru totdeauna. Facticitatea acestui fapt explica de ce Dasein-ul, atîta vreme cît el este ceea ce este, ramîne în aruncare si este atras de vîltoare în neautenticitatea impersonalului "se". Starea de aruncare, cea în care facticitatea poate fi vazuta fenomenal, îi apartine Dasein-ului, care, în fiinta sa, are ca miza însasi aceasta fiinta. Dasein-ul exista factic.

Însa aceasta prezentare a caderii nu a pus oare în evidenta un fenomen care pledeaza direct împotriva acelei determinari cu ajutorul careia a fost indicata ideea formala de existenta? Poate fi oare Dasein-ul conceput ca o fiintare preocupata în fiinta sa de putinta-de-a-fi, de vreme ce aceasta fiintare tocmai ca s-a pierdut, "traind", în cadere, desprinsa de sine? Însa caderea sub dominatia lumii nu este o "dovada" fenomenala împotriva existentialitatii Dasein-ului decît atunci cînd Dasein-ul este înteles ca un eu-subiect izolat, ca un sine punctual, fata de care el s-ar îndeparta. si atunci, la rîndul ei, lumea ar deveni un obiect. Caderea sub dominatia ei ar fi atunci rastalmacita ontologic, fiind transformata într-o simpla-prezenta de tipul unei fiintari intramundane. Însa daca nu vom uita ca fiinta Dasein-ului are constitutia deja evidentiata a faptului-de-a-fi-în-lume, va deveni limpede ca aceasta cadere, ca fel de a fi propriu acestui fapt-de-a-salaslui-în, reprezinta mai degraba dovada cea mai elementara în favoarea existentialitatii Dasein-ului. În cadere nu este vorba despre nimic altceva decît despre putinta-de-a-fi-în-lume, chiar daca în modul neautenticitatii. Dasein-ul poate sa cada doar pentru ca el are ca miza faptul-de-a-fi-în-lume care implica întelegerea si situarea-afectiva. Invers, existenta autentica nu este ceva care pluteste pe deasupra cotidianitatii supuse caderii, ci din punct de vedere existential doar un alt mod de a o surprinde.

De asemenea, fenomenul caderii nu ne ofera o asa-zisa "latura întunecata" a Dasein-ului, o proprietate ce survine ontic si care ar veni în completarea aspectului inocent al acestei fiintari. Caderea dezvaluie o structura ontologica esentiala a Dasein-ului însusi, care, departe de a pune în joc latura lui nocturna, da contur tuturor zilelor sale în cotidianitatea lor.

De aceea, interpretarea existential-ontologica nu îsi propune sa faca un enunt ontic cu privire la "degradarea naturii umane", si aceasta nu pentru ca mijloacele necesare pentru a o dovedi lipsesc, ci pentru ca problematica ei [180] precede orice enunt cu privire la degradare sau integritate. Caderea este un concept de dinamica ontologic. În felul acesta nu se decide ontic daca omul este "înecat în pacat", daca este în status corruptionis sau în status integritatis, sau daca se afla într-un stadiu intermediar, în status gratiae. Însa credinta si "conceptia despre lume", în masura în care se pronunta într-un sens sau în altul si daca se pronunta în privinta Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-în-lume, vor trebui sa revina la structurile existentiale care au fost evidentiate, presupunînd deopotriva ca enunturile lor ar avea pretentia unei întelegeri prin concepte.

Întrebarea care ne-a calauzit de-a lungul acestui capitol a fost cea privitoare la fiinta locului-de-deschidere. Tema lui a fost constituirea ontologica a starii de deschidere care apartine în chip esential Dasein-ului. Fiinta acestei stari se constituie prin situarea afectiva, prin întelegere si prin discurs. Felul cotidian de a fi al starii de deschidere este caracterizat prin flecareala, curiozitate si ambiguitate. Acestea indica dinamica caderii, ale carei caractere esentiale sînt ispitirea, linistirea, înstrainarea si împotmolirea.

Însa o data încheiata aceasta analiza, întregul constitutiei existentiale a Dasein-ului este, în principalele lui trasaturi, degajat si deopotriva este dobîndit terenul fenomenal în vederea interpretarii "sintetice" a fiintei Dasein-ului ca grija.