Caderea si starea de aruncare
Flecareala, curiozitatea si ambiguitatea caracterizeaza modul īn care Dasein-ul este īn chip cotidian propriul "loc-de-deschidere", starea de deschidere a faptului-de-a-fi-īn-lume. Ca determinatii existentiale īn Dasein, aceste caracteristici nu sīnt simplu-prezente, ci ele concureaza la constituirea fiintei lui. Prin ele si prin felul īn care ele sīnt legate īn fiinta lor, se dezvaluie un fel de a fi fundamental al cotidianitatii, pe care īl numim caderea Dasein-ului.
Termenul acesta, care nu are o conotatie negativa, īnseamna: Dasein-ul este īn prima instanta si cel mai adesea īn-preajma "lumii" de care el se preocupa. Aceasta contopire cu ceea ce e īn-preajma. are cel mai adesea caracterul pierderii de sine īn spatiul public al impersonalului "se". Īn prima 19119d311t instanta, Dasein-ul a cazut din el īnsusi ca putinta autentica de a fi sine, esuīnd sub dominatia "lumii". Starea de cadere sub dominatia "lumii" semnifica contopirea cu faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul, īn masura īn care acesta este calauzit de flecareala, curiozitate si ambiguitate. Ceea ce am numit neautenticitatea Dasein-ului12 dobīndeste acum, prin interpretarea caderii, [176] o determinare mai precisa. Neautentic si nonautentic nu īnseamna īnsa cītusi de putin un "a nu mai fi de fapt", ca si cum Dasein-ul, cu acest mod de a fi, si-ar pierde cu totul fiinta. Neautenticitate nu īnseamna cītusi de putin fapt-de-a-nu-mai-fi-īn-lume, de vreme ce ea constituie tocmai un fapt-de-a-fi-īn-lume privilegiat, unul care este cu desavīrsire acaparat de "lume" si de faptul-de-a-fi-laolalta cu un ceilalti īn perimetrul impersonalului "se". Faptul-de-a-nu-fi-tu-īnsuti functioneaza ca posibilitate pozitiva a fiintarii care, prin esenta ei, se contopeste pe calea preocuparii cu o lume. Acest a-nu-fi trebuie conceput drept felul nemijlocit de a fi al Dasein-ului, unul īn care el se mentine cel mai adesea.
De aceea, starea de cadere a Dasein-ului nu trebuie deopotriva conceputa ca o "cadere" dintr-o "stare originara" mai pura si mai īnalta. Nu numai ca despre o asemenea stare nu avem, ontic vorbind, nici o experienta, dar nici ontologic noi nu avem nici o posibilitate si nici un fir calauzitor pentru a o interpreta.
Atunci cīnd, la nivelul factic al faptului-de-a-fi-īn-lume, Dasein-ul cade, el a cazut deja din sine īnsusi; si el nu a cazut sub dominatia unei fiintari oarecare, de care el se izbeste - sau nu se izbeste - īn evolutia fiintei sale, ci el este cazut sub dominatia lumii, care, ea īnsasi, apartine fiintei sale. Caderea este o determinare existentiala a Dasein-ului īnsusi si ea nu spune nimic cu privire la el ca simpla-prezenta, nu spune nimic cu privire la relatiile de ordinul simplei-prezente pe care le-ar avea cu fiintarea din care el "provine" sau cu fiintarea cu care a intrat ulterior īn comercium.
Structura ontologic-existentiala a caderii ar fi deopotriva gresit īnteleasa, daca am vrea sa-i conferim sensul unei proprietati ontice rele si demne de plīns, care, īntr-un stadiu mai avansat al culturii omenirii, ar urma poate sa dispara.
Atunci cīnd ne-am referit prima oara la faptul-de-a-fi-īn-lume īn calitatea sa de constitutie fundamentala a Dasein-ului si cīnd am caracterizat elementele constitutive ale structurii sale, analiza constitutiei de fiinta nu a ajuns pīna la interpretarea fenomenala a felului de a fi al acestei constitutii. E drept ca modurile fundamentale posibile ale faptului-de-a-salaslui-īn, adica preocuparea si grija-pentru-celalalt, au fost descrise. Īntrebarea privitoare la felul de a fi cotidian al acestor moduri a ramas totusi nelamurita. Am vazut de asemenea ca faptul-de-a-salaslui-īn este cu totul altceva decīt un mod al nostru de a ne situa īn fata a ceva, care presupune doar contemplare sau actiune, cu alte cuvinte simpla-prezenta-laolalta a unui subiect si a unui obiect. si totusi a ramas sa persiste aparenta ca faptul-de-a-fi-īn-lume ar functiona ca un cadru fix, īnauntrul caruia s-ar derula raportari posibile ale Dasein-ului la lumea sa, fara ca acest "cadru" sa fie afectat la nivelul fiintei sale. Totusi acest presupus "cadru" concura el īnsusi la constituirea felului de a fi al Dasein-ului. Īn fenomenul caderii este atestat un mod existential al faptului-de-a-fi-īn-lume.
Flecareala īi deschide Dasein-ului fiinta prin care el se raporteaza - prin īntelegere - la lume, la ceilalti si la el īnsusi, totusi astfel īncīt aceasta fiinta raportata la. ramīne īntr-o plutire lipsita de temei. Curiozitatea deschide tot si toate, totusi astfel īncīt faptul-de-a-salaslui-īn este peste tot si nicaieri. Ambiguitatea nu ascunde nimic īntelegerii Dasein-ului, dar lucrul se īntīmpla numai pentru a mentine faptul-de-a-fi-īn-lume īn peste tot-si-nicaieri-ul dezradacinarii.
Dar o data lamurit ontologic acest fel de a fi al faptul-de-a-fi-īn-lume cotidian - un fel de a fi care transpare īn aceste fenomene -, noi putem dobīndi determinarea satisfacatoare din punct de vedere existential a constitutiei fundamentale a Dasein-ului. Ce structura anume pune īn lumina "dinamica" caderii?
Flecareala si nivelul public de explicitare, pe care aceasta īl implica, se constituie īn sfera faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Ea nu este simplu-prezenta asemeni unui produs desprins din acesta sfera si subzistīnd pentru sine īnauntrul lumii. Tot asa, ea nu se lasa volatilizata īntr-un "general" care, īntrucīt nu apartine īn esenta nimanui, este "de fapt" nimic si care nu survine "īn chip real" decīt īn vorbirea Dasein-ului individual. Flecareala este felul de a fi al īnsusi faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul si ea nu apare īn īmprejurari speciale care ar actiona asupra Dasein-ului "din afara". Īnsa daca Dasein-ul īnsusi, prins īn flecareala si situīndu-se la nivelul de explicitare propriu spatiului public, īsi da lui īnsusi de la bun īnceput posibilitatea de a se pierde īn impersonalul "se" si de a cadea īn lipsa de temei, atunci acest lucru īnseamna: Dasein-ul īsi pregateste siesi ispita constanta a caderii. Faptul-de-a-fi-īn-lume este īn el īnsusi de ordinul ispitei.
Ajungīnd astfel prin el īnsusi sa fie prada ispitei, Dasein-ul este mentinut de nivelul public de explicitare īn starea sa de cadere. Flecareala si ambiguitatea, faptul-de-a-fi-vazut-totul si faptul-de-a-fi-īnteles-totul nasc prezumtia potrivit careia starea de deschidere astfel disponibila si dominanta a Dasein-ului i-ar putea garanta acestuia siguranta, autenticitatea si plenitudinea tuturor posibilitatilor fiintei sale. Impersonalul "se" este atīt de sigur pe sine si atīt de neclintit īn atitudinea sa, īncīt nevoia de adevarata īntelegere si de situare afectiva autentica dispare de peste tot. Pretentia impersonalului "se" de a hrani si a calauzi "viata" deplina si autentica aduce īn Dasein-ului o linistire, īn numele careia totul este "īn perfecta ordine" si toate usile par sa fie deschise. Faptul-de-a-fi-īn-lume sub forma caderii, care se pune pe sine sub dominatia ispitei este īn acelasi timp linistitor.
Aceasta linistire care survine īn fiinta neautentica nu ne īmpinge totusi la nemiscare si inactivitate, ci ne duce la frenezia agitatiei. Caderea sub dominatia "lumii" nu se opreste [178] aici. Linistirea si ispitirea sporesc dimensiunea caderii. Cu privire mai ales la explicitarea Dasein-ului poate acum sa apara ideea ca īntelegerea celor mai exotice culturi si "sinteza" acestora cu cultura proprie face ca Dasein-ul sa ajunga la o iluminare de sine completa si abia acum autentica. Curiozitatea fara hotare si cunoasterea ce nu cunoaste ragaz a tot si a toate dau iluzia unei īntelegeri universale a Dasein-ului. Īn fond, īnsa, ramīne nedeterminat si nici nu se īntreaba ce anume trebuie de fapt īnteles; ramīne neīnteles faptul ca īntelegerea īnsasi este o putinta-de-a-fi, care nu trebuie sa devina libera decīt īn Dasein-ul cel mai propriu. Īn aceasta autocomparare linistitoare cu tot si cu toate, prin care totul este "īnteles", Dasein-ul este mīnat catre o īnstrainare īn care putinta-de-a-fi cea mai proprie īi ramīne ascunsa. Faptul-de-a-fi-īn-lume sub forma caderii, īn aceeasi masura īn care este ispititor si linistitor, este aducator de īnstrainare.
Iarasi īnsa, aceasta īnstrainare nu vrea sa spuna ca Dasein-ul, factic vorbind, este īndepartat īn mod voilent de el īnsusi; dimpotriva, ea īl īmpinge pe Dasein īntr-un fel de a fi caracterizat printr-o "scrutare de sine" īmpinsa la extrem si care se exerseaza īn toate posibilitatile de interpretare, īn asa fel īncīt "caracteriologiile" si "tipologiile" pe care ea le scoate la lumina nu mai ajung sa fie cuprinse cu privirea. Aceasta īnstrainare, care īi īnchide Dasein-ului autenticitatea si posibilitatea sa, chiar daca aceasta n-ar fi altceva decīt posibilitatea unui esec veritabil, nu-l livreaza pe acesta unei fiintari care nu este el īnsusi, ci īl īmpinge īn propria-i neautenticitate, īntr-un posibil fel de a fi al lui īnsusi. Īnstrainarea pe care o presupune caderea si care implica deopotriva ispitirea si linistirea face, prin dinamica ce īi este proprie, ca Dasein-ul sa se īmpotmoleasca īn el īnsusi.
Fenomenele puse īn lumina - ispitirea, linistirea, īnstrainarea si īmpotmolirea īn sine - caracterizeaza felul specific de a fi al caderii. Aceasta "dinamica" a Dasein-ului īn fiinta care-i e proprie o numim prabusire. Dasein-ul se prabuseste din el īnsusi īn el īnsusi, īn lipsa de teren ferm si īn nimicnicitatea cotidianitatii neautentice. Īnsa aceasta prabusire, datorita nivelului public de explicitare, īi ramīne ascunsa Dasein-ului, pīna īntr-atīt īncīt ea este explicitata ca "ascensiune" si ca "viata concreta".
Aceasta prabusire īn lipsa de temei a fiintei neautentice pe care o presupune impersonalul "se" are o dinamica īn virtutea careia īntelegerea este smulsa īn mod constant din proiectarea posibilitatilor autentice si lasata īn mod fals sa creada, spre linistirea ei, ca stapīneste totul si ca are acces la orice. Aceasta smulgere permanenta a īntelegerii din autenticitate si azvīrlirea ei īn impersonalul "se", īnsotita totodata de iluzia ca ar fi ramas īn autenticitate caracterizeaza caderea īn dinamica ei ca vīltoare.
Caderea nu determina doar la nivel existential faptul-de-a-fi-īn-lume. Vīltoarea face manifesta deopotriva dinamica starii de aruncare ce īsi pune pecetea pe situarea afectiva a Dasein-ului īnsusi. Nu numai ca starea de aruncare nu este o "realitate īncheiata", dar ea nu este nici un fapt petrecut o data pentru totdeauna. Facticitatea acestui fapt explica de ce Dasein-ul, atīta vreme cīt el este ceea ce este, ramīne īn aruncare si este atras de vīltoare īn neautenticitatea impersonalului "se". Starea de aruncare, cea īn care facticitatea poate fi vazuta fenomenal, īi apartine Dasein-ului, care, īn fiinta sa, are ca miza īnsasi aceasta fiinta. Dasein-ul exista factic.
Īnsa aceasta prezentare a caderii nu a pus oare īn evidenta un fenomen care pledeaza direct īmpotriva acelei determinari cu ajutorul careia a fost indicata ideea formala de existenta? Poate fi oare Dasein-ul conceput ca o fiintare preocupata īn fiinta sa de putinta-de-a-fi, de vreme ce aceasta fiintare tocmai ca s-a pierdut, "traind", īn cadere, desprinsa de sine? Īnsa caderea sub dominatia lumii nu este o "dovada" fenomenala īmpotriva existentialitatii Dasein-ului decīt atunci cīnd Dasein-ul este īnteles ca un eu-subiect izolat, ca un sine punctual, fata de care el s-ar īndeparta. si atunci, la rīndul ei, lumea ar deveni un obiect. Caderea sub dominatia ei ar fi atunci rastalmacita ontologic, fiind transformata īntr-o simpla-prezenta de tipul unei fiintari intramundane. Īnsa daca nu vom uita ca fiinta Dasein-ului are constitutia deja evidentiata a faptului-de-a-fi-īn-lume, va deveni limpede ca aceasta cadere, ca fel de a fi propriu acestui fapt-de-a-salaslui-īn, reprezinta mai degraba dovada cea mai elementara īn favoarea existentialitatii Dasein-ului. Īn cadere nu este vorba despre nimic altceva decīt despre putinta-de-a-fi-īn-lume, chiar daca īn modul neautenticitatii. Dasein-ul poate sa cada doar pentru ca el are ca miza faptul-de-a-fi-īn-lume care implica īntelegerea si situarea-afectiva. Invers, existenta autentica nu este ceva care pluteste pe deasupra cotidianitatii supuse caderii, ci din punct de vedere existential doar un alt mod de a o surprinde.
De asemenea, fenomenul caderii nu ne ofera o asa-zisa "latura īntunecata" a Dasein-ului, o proprietate ce survine ontic si care ar veni īn completarea aspectului inocent al acestei fiintari. Caderea dezvaluie o structura ontologica esentiala a Dasein-ului īnsusi, care, departe de a pune īn joc latura lui nocturna, da contur tuturor zilelor sale īn cotidianitatea lor.
De aceea, interpretarea existential-ontologica nu īsi propune sa faca un enunt ontic cu privire la "degradarea naturii umane", si aceasta nu pentru ca mijloacele necesare pentru a o dovedi lipsesc, ci pentru ca problematica ei [180] precede orice enunt cu privire la degradare sau integritate. Caderea este un concept de dinamica ontologic. Īn felul acesta nu se decide ontic daca omul este "īnecat īn pacat", daca este īn status corruptionis sau īn status integritatis, sau daca se afla īntr-un stadiu intermediar, īn status gratiae. Īnsa credinta si "conceptia despre lume", īn masura īn care se pronunta īntr-un sens sau īn altul si daca se pronunta īn privinta Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-īn-lume, vor trebui sa revina la structurile existentiale care au fost evidentiate, presupunīnd deopotriva ca enunturile lor ar avea pretentia unei īntelegeri prin concepte.
Īntrebarea care ne-a calauzit de-a lungul acestui capitol a fost cea privitoare la fiinta locului-de-deschidere. Tema lui a fost constituirea ontologica a starii de deschidere care apartine īn chip esential Dasein-ului. Fiinta acestei stari se constituie prin situarea afectiva, prin īntelegere si prin discurs. Felul cotidian de a fi al starii de deschidere este caracterizat prin flecareala, curiozitate si ambiguitate. Acestea indica dinamica caderii, ale carei caractere esentiale sīnt ispitirea, linistirea, īnstrainarea si īmpotmolirea.
Īnsa o data īncheiata aceasta analiza, īntregul constitutiei existentiale a Dasein-ului este, īn principalele lui trasaturi, degajat si deopotriva este dobīndit terenul fenomenal īn vederea interpretarii "sintetice" a fiintei Dasein-ului ca grija.
Cf. § 9, p. [42] si urm.
|
