Caracterul incomplet al precedentei analize temporale a Dasein-ului
Pentru a dovedi ca temporalitatea constituie fiinta Dasein-ului si pentru a vedea īn ce fel are loc aceasta, s-a aratat ca istoricitatea, īn calitatea sa de constitutie a fiintei existentei, este "īn temeiul" ei temporalitate. Interpretarea caracterului tempor 15415j921p al al istoriei s-a īnfaptuit fara a lua īn consideratie "faptul" ca orice survenire istorica are loc "īn timp". Pe parcursul analizei existential-temporale a istoricitatii, īntelegerea cotidiana a Dasein-ului, cea care vede factic orice istorie doar ca survenire istorica "intratemporala", a fost obligata la tacere. Daca analitica existentiala este menita sa faca transparent Dasein-ul tocmai īn facticitatea sa, atunci trebuie ca si explicitarea factica, "ontic-temporala", a istoriei sa fie repusa īn mod explicit īn drepturile ei. Se cuvine deci ca timpul, cel "īn care" īntīlnim fiintarea, sa fie supus unei analize de principiu, si aceasta cu atīt mai necesar cu cīt, īn afara de istorie, si procesele din natura sīnt determinate la rīndul lor "de timp". Totusi, mai elementar decīt faptul ca īn stiintele despre istorie si natura apare "factorul timp" este faptul ca Dasein-ul, īnca īnainte de a īntreprinde vreo cercetare tematica, "ia īn calcul timpul" si se orienteaza īn functie de el. Iar aici hotarītor este, iarasi, acest "calcul" al Dasein-ului "īn privinta timpului sau", "calcul" care precede orice folosire a aparatelor de masurat construite tocmai pentru determinarea timpului. Acest calcul precede aparatul de masurat si el face posibil, īnainte de toate, ceva precum folosirea ceasurilor.
Existīnd factic, Dasein-ul de fiecare data "are" sau "nu are timp". El poate "sa īsi faca timp" sau "sa nu īsi lase timp" pentru ceva. De ce īsi face Dasein-ul timp si de ce īl poate "pierde"? De unde īsi ia el timpul? Īn ce raport sta acest timp cu temporalitatea Dasein-ului?
Dasein-ul factic ia īn calcul timpul fara a īntelege existential temporalitatea. Modul elementar de raportare care este luarea īn calcul a timpului are nevoie sa fie elucidat īnca īnainte de a ne īntreba ce īnseamna ca fiintarea este "īn timp". Toate raportarile Dasein-ului trebuie interpretate pornind de la fiinta acestuia, [405] adica pornind de la temporalitate. Se cuvine aratat īn ce fel Dasein-ul, ca temporalitate, temporalizeaza un mod de a se raporta la timp precum luarea lui īn calcul. De aceea, caracterizarea de pīna acum a temporalitatii nu numai ca este incompleta, neluīnd īn seama toate dimensiunile fenomenului, ci ea este īn mod fundamental deficienta deoarece temporalitatii īnsesi īi apartine ceva precum timpul mundan, īn sensul riguros al conceptului existential-temporal de lume. Va trebui sa īntelegem cum este posibil acest lucru si de ce el se petrece īn chip necesar. Astfel vom arunca o lumina asupra "timpului" cunoscut īn maniera obisnuita, cel "īn care" fiintarea survine si totodata asupra intratemporalitatii acestei fiintari.
Dasein-ul cotidian, cel care īsi face timp pentru ceva, afla īn prima instanta timpul īn cele ce survin intramundan, īn fiintarea-la-īndemīna si īn fiintarea-simplu-prezenta. Timpul astfel "experimentat" el īl īntelege īn orizontul īntelegerii nemijlocite a fiintei, adica tot ca pe o fiintare-simplu-prezenta. Felul īn care el ajunge sa-si formeze conceptul obisnuit de timp ca si motivul pentru care face aceasta vor trebui lamurite pornind de la constitutia de fiinta a Dasein-ului ce se preocupa de timp, ca una fundata temporal. Conceptul obisnuit de timp īsi datoreaza provenienta unei nivelari a timpului originar. Demonstrarea acestei origini a conceptului obisnuit de timp va fi menita sa justifice interpretarea de mai īnainte a temporalitatii ca timp originar.
Trebuie remarcat faptul ca, īn formarea conceptului obisnuit de timp se ezita atunci cīnd e vorba de a atribui timpului caracter "subiectiv" sau "obiectiv". Cīnd este conceput ca ceva ce fiinteaza īn sine, el este atribuit cu predilectie "sufletului". Iar cīnd este ceva "de ordinul constiintei", el functioneaza totusi ca unul "obiectiv". Īn interpretarea hegeliena a timpului, ambele posibilitati sīnt īntr-o anumita masura suprimate. Hegel īncearca sa determine legatura dintre "timp" si "spirit" pentru ca, pornind de la ea, sa poata īntelege de ce spiritul ca istorie "cade īn timp". Īn rezultatul ei, interpretarea de fata a temporalitatii Dasein-ului si a apartenentei timpului mundan la ea pare a converge cu cea a lui Hegel. Īnsa deoarece analiza de fata a timpului se distinge īn chip fundamental de cea a lui Hegel deja prin punctul sau de plecare iar prin īnsasi finalitatea sa, adica prin intentia fundamental-ontologica, se orienteaza īn sens contrar lui Hegel, o scurta prezentare a conceptiei hegeliene despre relatia dintre timp si spirit ne-ar putea fi de ajutor pentru a clarifica īn mod indirect si pentru a īncheia provizoriu interpretarea existential-ontologica a temporalitatii Dasein-ului, a timpului mundan si a originii conceptului obisnuit de timp.
[406] La īntrebarea daca timpului īi revine o "fiinta" si īn ce fel, de ce si īn ce sens īl numim "fiintator" nu vom putea oferi un raspuns decīt atunci cīnd vom fi aratat īn ce masura temporalitatea īnsasi, īn īntregul temporalizarii sale, face posibil ceva precum īntelegerea fiintei si interpretarea fiintarii. Rezulta astfel urmatoarea īmpartire a capitolului de fata: temporalitatea Dasein-ului si preocuparea de timp (§ 79); timpul de care ne preocupam si intratemporalitatea (§ 80); intratemporalitatea si geneza conceptului obisnuit de timp (§ 81); delimitarea legaturii existential-ontologice dintre temporalitate, Dasein si timpul mundan de conceptia hegeliana asupra relatiei dintre timp si spirit (§ 82); analitica existential-temporala a Dasein-ului si īntrebarea fundamental-ontologica privitoare la sensul fiintei īn genere (§ 83).
|
