Conceptul de existenta
Existenta este in calitate de concept fundamental al ontologiei, cel mai larg ca sfera dar si cel mai sarac in continut . Existenta fiin un concept de maxima genralitate e succeptibil de interpretari din cele mai diferite . Asfel ea a fos interpretata într-un mod idealist obiectiv(Platon , Hegel) fie într-un sens materialist sau realist(Aristotel) .
Existenta este o unitate in diversitate . Diversitatea ei este de structura , de nivel , de relatie si proprietati , dar ea ramâne unitara ca existenta .
Domeniile fundamentale ale existentei sunt :
Natura care cuprinde universul fizico-chimic
Domeniul biologic - viata
Universul socio-uman , om-societate
Natura este anterioara si independenta de om , neconditionata de realitate , infinita în timp si spatiu .
Viata , ca nivel al existentei , este intermediara intre universul fizico-chimic si cel socio-uman . Omul , ca existenta este în acelasi timp si natura biologica , dar îsi depaseste o asemenea conditie comuna cu celelalte specii tranformând natura , modul sau de viata , din obiect în sine în obiect pentru sine , în obiect al actiunii si cunoasterii sale .
Omul modifica mediul ambiant si creeaza , pornind de la acesta , o alta lume , un nou nivel al existentei , constând din unelte , tehnica , ifrastructura , organizatii si relatii sociale. Omenirea instituie societatea si toate creatiile ei ca o a doua natura care nu mai e propriu-zis natura .
Un biolog si filosof american clasifica sistemele care compun existenta în :
Sisteme materiale care sunt la rândul lor naturale si artificiale
Sisteme ideale care sunt produsul activitatii spirituale a omului (stiinta , cultura , valorile , legile etc.)
Sisteme mixte care sunt si materiale si ideale , si naturale si artificiale in acelasi timp .
Omul si societatea sunt astfel de sisteme mixte . Omul ca fiinta ideologica , in acelasi timp dispune si de mecanisme ereditare de stocare si transmitere a informatiilor , dar adauga acestora sisteme inteligibile , traditii , obiceiuri , norme , cunostinte care îl diferentiaza de celelalte specii .
Gratie constiintei si celorlalte sisteme ideale , activitatea umana de orice fel , inclusiv cea economica , capata finalitate bazata pe scop si pe idealuri .
Datorita constiintei , omul capata atributul reflexivitatii , adica se ia pe sine însusi ca obiect de reflexie , ajungând la constiinta de sine .
Omul a fost definit adeseori ca o fiinta ambigua , prin excelenta , deoarece e si natura si cultura , si fiinta biologica si sociala , fiind dotat si cu instincte si cu constiinta si ratiune . Ambiguitatea fiintei umane are si un sens negativ , adica ea poate da calitate si unor constructii false , neautentice , îmbratisând nu numai adevarul ci si minciuna , uneori interesata ; nu numai valorilor ci si nonvalorilor ; nu numai moralitatii ci si ipocrizei.
Filosofia existentialista ca ontologie a umanului
Creatorul ei este Socrate in antichitate . Dictonul sau a fost "cunoaste-te pe
tine însuti Filosofia existentialista
s-a cristalizat abia in secolul XX , in
Pentru Haydegger intrebarea asupra fiintei ramâne tema centrala a filosofiei , dar el pleaca de la fiinta umana , care e fiinta a fiintarii . Existentialismul ca filosofie e în acest timp si ontologia umanului , dar si antropologie .
Fiinta umana e mereu în definire si autodefinire .
Conceptii ale gânditorilor români despre existenta
Conceptia lui D.D. Rosca care considera ca existenta in ansamblul ei se poate dezvalui pornind de la existenta care suntem noi , oamenii . Rosca pune accentul pe analiza lumii valorilor si a culturii , care îl defineste pe om in ceea ce are el mai esential .
Constantin Noica . În filosofia româneasca Noica a fost cel mai pasionat aparator al ontologiei , eforturile sale si-au gasit încununarea în lucrarea fundamentala "Devenirea intru fiinta". El credea ca filosofia începe si se sfârseste cu dezlegarea problemei "ce este fiinta?
|
