Conceptul de fenomen

Conceptul de fenomen

Cuvīntul grec fainŅmenon, la care trimite termenul de "fenomen", deriva de la verbul fa.nesqai care īnseamna: a se arata; de aceea, sensul lui fainŅmenon este: ceea ce se arata, ceea ce este 13113u2024n manifest; fa.nesqai īnsusi este forma medie a lui fa.nw - "a aduce la lumina zilei"; fa.nw apartine radicalului fa -, precum fīj, lumina, stralucirea, adica acel ceva īn care ceva poate sa devina manifest, vizibil īn el īnsusi. Trebuie de aceea sa stabilim ca semnificatia cuvīntului "fenomen" este: ceea-ce-se-arata-īn-sine-īnsusi, ceea ce este manifest. FainŅmena, "fenomenele", sīnt atunci totalitatea a ceea ce se afla īn plina lumina a zilei sau care poate fi adus la lumina, ceea ce grecii identifica uneori pur si simplu cu t¦ nta (fiintarea). Ce-i drept, fiintarea poate sa se arate pornind de la ea īnsasi īn diferite feluri, de fiecare data dupa modul de acces la ea. Exista chiar si posibilitatea ca fiintarea sa se arate drept ceea ce ea nu este īn ea īnsasi. Īn aceasta aratare de sine, fiintarea [29] "arata ca si." O asemenea aratare de sine o numim fapt-de-a-avea-aparenta-a-ceva. Tot astfel si īn greaca cuvīntul fainŅmenon, fenomen, are semnificatia de ceea-ce-arata-ca-si, "aparentul", "aparenta"; fainŅmenon gaqŅn trimite la un bun care arata ca si, īnsa care "īn realitate" nu este drept ceea ce se da a fi. Pentru īntelegerea mai adīnca a conceptului de fenomen important este sa vedem cum anume ceea ce este numit īn cele doua semnificatii ale lui fainŅmenon ("fenomen" ca ceea-ce-se-arata si "fenomen" ca aparenta) alcatuieste, potrivit structurii sale, un īntreg. Numai īn masura īn care ceva īn genere pretinde, potrivit sensului sau, sa se arate, īn speta sa fie fenomen, poate el sa se arate ca ceva care el nu este, poate "doar sa arate ca si.". Īn semnificatia potrivit careia fainŅmenon īnseamna "aparenta", semnificatia originara (fenomenul īnteles ca "ceea ce este manifest") este deja inclusa ca fundament al ei. Atribuim, terminologic vorbind, termenul de "fenomen" semnificatiei pozitive si originare a lui fainŅmenon iar fenomenul īl distingem de aparenta ca modificare privativa a fenomenului. Īnsa ceea ce exprima cei doi termeni nu are īn prima instanta nimic de-a face cu ceea ce se numeste īn mod curent fenomen (Erscheinung) sau chiar "simpla aparitie".

Se vorbeste, de pilda, despre "fenomene patologice". Prin acestea se au īn vedere evenimentele somatice care se arata si care, īn aratarea lor de sine ca cele ce se arata, "indica" ceva care el īnsusi nu se arata. Survenirea unor asemenea evenimente, aratarea lor de sine, merge mīna īn mīna cu prezenta unor tulburari care, ele īnsele, nu se arata. Acest fenomen (Erscheinung) ca aparitie (Erscheinung) "a ceva" nu semnifica deci cītusi de putin: a se arata pe sine īnsusi, ci doar anuntarea a ceva care nu se arata prin ceva care se arata. Faptul-de-a-aparea (Erscheinen) este o ne-aratare-de-sine. Īnsa acest "ne-" nu trebuie cītusi de putin sa fie identificat cu negatia privativa care determina structura aparentei (Schein). Ceea ce nu se arata īn felul care este propriu lui ceea-ce-apare (das Erscheinende) nu poate niciodata nici sa para. Orice indiciu, prezentare, simptom si simbol a ceva are structura formala fundamentala a faptului-de-a-aparea (Erscheinen), chiar daca ele difera unele de altele.

Desi "faptul-de-a-aparea" nu este niciodata o aratare de sine īn sensul de fenomen, totusi faptul-de-a-aparea este posibil numai pe temeiul unei aratari de sine a ceva. Īnsa aceasta aratare de sine care face posibil faptul-de-a-aparea nu este īnsusi faptul-de-a-aparea. Faptul-de-a-aparea este faptul-de-a-se-anunta prin ceva care se arata. Daca spunem atunci ca prin cuvīntul "aparitie" trimitem la ceva īn care ceva apare fara ca el īnsusi sa fie o aparitie, conceptul de fenomen nu este prin aceasta delimitat, ci presupus, aceasta [30] presupozitie ramīnīnd īnsa acoperita, deoarece īn determinarea aceasta de "aparitie" cuvīntul "a aparea" este utilizat īn dublu sens. Acel ceva īn care ceva "apare" īnseamna acel ceva īn care ceva se anunta, adica nu se arata; iar cīnd spunem "fara ca el īnsusi sa-si faca «aparitia»", "aparitie" īnseamna aratare de sine. Aceasta aratare de sine apartine īnsa īn chip esential acelui "ceva īn care" ceva se anunta. Fenomenele nu sīnt asadar niciodata aparitii, pe cīnd orice aparitie depinde de fenomene. Daca definim fenomenul cu ajutorul unui concept de "aparitie" care pe deasupra mai este si obscur, atunci totul este rasturnat cu capul īn jos iar o "critica" a fenomenologiei, realizata pe asemenea baza, este neīndoielnic o īntreprindere hazardata.

Cuvīntul "aparitie", la rīndul sau, poate sa aiba el īnsusi un dublu sens: pe de o parte faptul-de-a-aparea īn sensul unei anuntari de sine ca ne-aratare de sine si, pe de alta parte, īnsusi acel ceva ce anunta (das Meldende selbst) care, īn aratarea sa de sine, indica ceva care nu se arata. si, īn sfīrsit, faptul-de-a-aparea poate fi folosit ca termen pentru adevaratul sens al fenomenului ca aratare de sine. Daca desemnam aceste trei lucruri distincte ca "aparitie", atunci confuzia este inevitabila.

Īnsa aceasta confuzie este sporita īn chip esential si prin aceea ca "aparitie" mai poate avea si o alta semnificatie. Daca acel-ceva-ce-anunta - deci cel care, īn aratarea sa de sine, indica ceea ce nu e manifest, este conceput ca ceva care survine īn īnsusi ceea-ce-nu-e-manifest si care emana din el astfel īncīt ceea-ce-nu-este-manifest este gīndit ca ceva care prin esenta sa nu este niciodata manifest, atunci aparitie īnseamna producere, īn speta ceea ce este produs, īnsa ceva care nu constituie fiinta autentica a acelui ceva ce produce: aparitie īn sensul de "simpla aparitie". Desigur, tocmai acel-ceva-ce-anunta si care este produs se arata el īnsusi īn asa fel īncīt, ca emanatie a acelui ceva pe care el īl anunta, īl face pe acesta permanent sa ramīna īnvaluit īn el īnsusi. Īnsa aceasta ne-aratare care īnvaluie nu este, nici ea, aparenta. Kant foloseste termenul aparitie (Erscheinung) īn acest dublu sens. Aparitii sīnt, potrivit lui, īn primul rīnd "obiectele intuitiei empirice", ceea ce se arata īn aceasta intuitie. Acest ceva care se arata ("fenomen" īn sensul autentic originar) este totodata "aparitie" ca emanatie anuntatoare a ceva care, aparīnd, se ascunde.

Īn masura īn care "aparitiei" - īn semnificatia ei de anuntare de sine prin ceva care se arata - īi este constitutiv un fenomen (acesta putīndu-se īnsa transforma privativ īn aparenta), aparitia la rīndul ei poate deveni simpla aparenta. Īntr-o anumita lumina cineva poate sa arate ca si cum ar avea obrajii rosii, iar aceasta roseata care se arata poate fi luata drept anunt [31] pentru prezenta febrei, care la rīndul ei indica o disfunctie īn organism.

Fenomen - faptul-de-a-se-arata-īn-sine-īnsusi - semnifica un mod privilegiat īn care ceva poate fi īntīlnit. Aparitie, dimpotriva, īnseamna o relatie de trimitere, ea īnsasi de ordinul fiintarii, care survine īn fiintarea īnsasi, īn asa fel īncīt elementul care trimite (care anunta) nu-si poate satisface functia posibila decīt daca se arata īn el īnsusi, daca e "fenomen". Aparitie si aparenta sīnt, ele īnsele, fundate īn chipuri diferite īn fenomen. Varietatea derutanta a "fenomenelor", care sīnt desemnate prin termeni ca "fenomen", "aparenta", "aparitie", "simpla aparitie", nu poate fi limpezita decīt daca de la bun īnceput este īnteles conceptul de fenomen: ceea-ce-se-arata-īn-sine-īnsusi.

Daca surprindem conceptul de fenomen īn felul acesta, ramīnīnd nedeterminat care anume fiintare este socotita fenomen si daca ramīnīnd īn general deschis daca ceea-ce-se-arata este de fiecare data o fiintare sau un caracter pe care īl are fiinta unei fiintari, atunci nu facem decīt sa obtinem conceptul formal de fenomen. Īnsa daca prin ceea ce se arata īntelegem fiintarea care, asa-zīcīnd, īn sensul lui Kant, este accesibila prin intuitia empirica, atunci conceptul formal de fenomen va fi folosit cum trebuie. Utilizat astfel, fenomenul acopera semnificatia conceptului obisnuit de fenomen. Acest concept obisnuit nu este īnsa conceptul fenomenologic de fenomen. Īn orizontul problematicii kantiene, putem da o ilustrare a ceea ce este conceput fenomenologic prin fenomen lasīnd la o parte alte diferente: ceea ce deja se arata īn aparitii, precedīnd si īnsotind de fiecare data fenomenul īnteles īn sensul obisnuit, poate, chiar daca se arata netematic, sa fie adus tematic la aratare de sine, iar tocmai acest ceva-care-se-arata-astfel-īn-sine-īnsusi ("formele intuitiei") reprezinta fenomenele fenomenologiei. Caci īn chip evident spatiul si timpul trebuie sa poata sa se arate astfel - ele trebuie sa poata deveni fenomene - īn cazul īn care Kant pretinde ca avanseaza un enunt transcendental īntemeiat pe ceva real, atunci cīnd spune ca spatiul este īnlauntrul aprioric al unei ordini.

Īnsa daca a venit momentul sa īntelegem īn genere conceptul fenomenologic de fenomen, independent de cum anume ceea ce se arata poate fi determinat mai īndeaproape, atunci aceasta presupune inevitabil ca trebuie sa īntelegem sensul conceptului formal de fenomen si sensul folosirii lui corecte īntr-o semnificatie obisnuita. - Īnainte de a fixa pre-conceptul de fenomenologie, trebuie sa delimitam semnificatia lŅgoj-lui, pentru ca sa devina limpede īn ce sens fenomenologia īn general poate sa fie "stiinta despre" fenomene.