Conceptul de logos

Conceptul de logos

La Platon si Aristotel, conceptul de lŅgoj are mai multe sensuri si anume īn asa fel īncīt semnificatiile devin disjuncte, fara sa fie calauzite īn chip pozitiv de o semnificatie fundamentala. Īn fapt este vorba de o simpla aparenta care se mentine atīta vreme cīt interpretarea nu reuseste sa surprinda īn chip adecvat semnificatia fundamentala īn continutul ei primordial. Cīnd spunem ca semnificatia fundamentala a lui lŅgoj este „discurs“ (Rede), atunci aceasta traducere literala devine cu adevarat valabila abia cīnd pornim de la determinarea a ceea ce īnseamna discursul īnsusi. Istoria ulterioara a semnificatiei cuvīntului lŅgoj, si īnainte de toate interpretarile multiple si arbitrare ale filozofi 19119t194t ei care a urmat, acopera constant semnificatia autentica a „discursului“, care este totusi īndeajuns de manifesta. LŅgoj este „tradus“, ceea ce īnseamna īntotdeauna explicitat, ca ratiune, judecata, concept, definitie, temei, raport. Īnsa cum poate „discurs“ sa se modifice pīna īntr-acolo īncīt, atunci cīnd utilizam stiintific limbajul, lŅgoj sa ajunga sa īnsemne toate cele enumerate mai sus? Chiar si atunci cīnd lŅgoj este īnteles īn sensul de enunt, iar enuntul īn sensul de „judecata“, chiar si atunci este posibil ca prin aceasta traducere aparent corecta semnificatia fundamentala sa fie totusi ratata, mai ales daca judecata este conceputa īn sensul cine stie carei „teorii a judecatii“ din zilele noastre. LŅgoj nu semnifica defel — si īn orice caz nu īn primul rīnd — judecata, daca prin aceasta se īntelege o „legare“ sau o „luare de pozitie“ (acceptare — respingere).

Dimpotriva, lŅgoj ca discurs īnseamna, asemeni lui dhloąn, a face manifest lucrul despre care „este vorba“ īn discurs. Aristotel a explicat mai precis aceasta functie a vorbirii, ca pofa…nesqai LŅgoj-ul face ca ceva sa se vada (fa…nesqai), īn speta acel ceva despre care este vorba; si face acest lucru fie pentru cel care vorbeste (diateza medie), fie pentru cei ce vorbesc īntre ei. Discursul „face sa se vada“ pՅ, pornind chiar de la acel ceva despre care este vorba. Īn discurs ( pŅfansij), īn masura īn care el este autentic, ceea ce este spus trebuie sa fie extras din acel ceva despre care se vorbeste, īn asa fel īncīt comunicarea prin discurs, īn ceea ce ea spune, face manifest acel ceva despre care ea vorbeste si totodata īl face accesibil altuia. Aceasta este structura lŅgoj-ului ca pŅfansij. Dar nu oricarui „discurs“ īi este propriu acest mod de a face manifest īn sensul faptului-de-a-face-sa-se-vada care pune īn evidenta. Rugamintea (eŁc»), de pilda, face deopotriva manifest, īnsa īntr-un chip diferit.

Īn īmplinirea lui concreta, actul discursiv (faptul-de-a-face-sa-se-vada) are caracteristica vorbirii, a exprimarii prin cuvinte. LŅgoj-ul [33] este fwn» si īn speta fwn» met fantas…aj, emisie vocala īn care, de fiecare data, ceva este vizat.

si numai deoarece functia lŅgoj-ului ca pŅfansij rezida īn faptul-de-a-face-sa-se-vada care pune īn evidenta ceva, numai de aceea lŅgoj-ul poate avea forma structurala a lui sŚnqesij. Synthesis nu īnseamna aici legarea si cuplarea de reprezentari, mīnuirea de evenimente psihice ale caror legaturi ar pune atunci „problema“ cum anume aceste legaturi, ca ceva interior, trebuie sa se acorde cu elementele fizice exterioare. Sun are aici o semnificatie pur apofantica si vrea sa spuna: a face sa se vada ceva īn aflarea sa laolalta cu ceva, a face sa se vada ceva ca ceva.

si la fel, deoarece lŅgoj-ul este un fapt-de-a-face-sa-se-vada, tocmai de aceea el poate fi adevarat sau fals. Iar aici important este sa ne desprindem de conceptul deja construit al adevarului īn sensul de „acord“. Aceasta idee nu e īn nici un caz cea primordiala īn conceptul de l»qeia. „Faptul-de-a-fi-adevarat“ propriu lŅgoj-ului ca lhqeŚein vrea sa spuna ca, īn lšgein ca pofa…nesqai, fiintarea despre care este vorba e scoasa īn afara din ascunderea ei si e facuta sa se vada ca un neascuns ( lhqšj), este des-coperita. La fel, „faptul-de-a-fi-fals“ (yeŚdesqai) īnseamna acelasi lucru ca a īnsela īn sensul de a acoperi: a pune ceva īn fata a ceva (īn asa fel īncīt el e facut sa se vada) si astfel a-l prezenta ca ceva care el nu este.

Īnsa deoarece „adevarul“ are acest sens iar lŅgoj-ul este un mod determinat al faptului-de-a-face-sa-se-vada, tocmai de aceea lŅgoj-ul nu poate fi considerat ca „loc“ primordial al adevarului. Atunci cīnd adevarul este determinat — asa cum se īntīmpla astazi īn mod curent —, drept ceea ce apartine „īn chip propriu“ judecatii si cīnd īn sprijinul acestei teze este invocat Aristotel, invocarea aceasta este ilegitima si, mai cu seama, conceptul elin al adevarului este gresit īnteles. „Adevarat“, īn sensul grec, si deci mai originar decīt amintitul lŅgoj este a‡sqhsij, perceperea sensibila pura a ceva. Īn masura īn care o a‡sqhsij tinteste de fiecare data catre ale sale dia, īn speta catre fiintarea care de fiecare data, īn chip natural, nu este accesibila decīt prin si pentru aceasta a‡sqhsij (de pilda care tinteste culorile) īn aceasta masura perceperea este īntotdeauna adevarata. Ceea ce īnseamna: vederea des-copera īntotdeauna culori, ascultarea des-copera īntotdeauna sunete. Īnsa „adevarat“ īn sensul cel mai pur si mai originar, adica des-coperind si neputīnd niciodata sa acopere, este noe‹n-ul pur, perceperea care se īndreapta īn chip simplu catre determinarile de fiinta cele mai simple ale fiintarii ca atare. Acest noe‹n nu poate niciodata sa acopere, nu poate fi niciodata fals; el poate fi cel mult o nepercepere, gnoe‹n, fiind atunci insuficient pentru accesul simplu, adecvat.

Cīnd ceva nu se mai īmplineste sub forma purului fapt-de-a-face-sa-se-vada, ci recurge de fiecare data la un alt lucru catre care el indica, astfel īncīt el face de fiecare data sa se vada ceva ca ceva, el primeste o structura de sinteza si, o data cu ea, posibilitatea de a acoperi. „Adevarul de ordinul judecatii“ nu este īnsa decīt cazul contrar al acestei acoperiri — adica un fenomen al adevarului fundat īn mai multe feluri. Realismul si idealismul rateaza īn aceeasi masura sensul conceptului elin de adevar, singurul de la care plecīnd poate fi īn general īnteleasa posibilitatea a ceva precum „doctrina ideilor“ socotita ca o cunoastere filozofica.

Iar lŅgoj poate sa īnsemne ratiune, tocmai deoarece functia lŅgoj-ului rezida īn simplul fapt-de-a-face-ceva-sa-se-vada, īn faptul-de-a-face-sa-fie-perceputa fiintarea. si iarasi, deoarece lŅgoj este folosit nu numai cu semnificatia de lšgein, ci deopotriva de legŅmenon (ceea ce este indicat ca atare), si deoarece legŅmenon nu este nimic altceva decīt poke…menon — care, de fiecare data deja, sta, ca simpla-prezenta, la baza oricarei desemnari prin cuvīnt si a oricarei discutari —, din aceasta cauza lŅgoj ca legŅmenon īnseamna temei, ratio. si, īn sfīrsit, deoarece lŅgoj ca legŅmenon poate de asemenea sa īnsemne acel ceva interpelat ca ceva si care a devenit vizibil īn relatia sa cu ceva, īn „relationalitatea“ lui, de aceea lŅgoj primeste semnificatia de relatie si raport.

Aceasta interpretare a „discursului apofantic“ este suficienta pentru a lamuri functia primordiala a lŅgoj-ului.