Conceptul de logos

Conceptul de logos

La Platon si Aristotel, conceptul de lÒgoj are mai multe sensuri si anume în asa fel încît semnificatiile devin disjuncte, fara sa fie calauzite în chip pozitiv de o semnificatie fundamentala. În fapt este vorba de o simpla aparenta care se mentine atîta vreme cît interpretarea nu reuseste sa surprinda în chip adecvat semnificatia fundamentala în continutul ei primordial. Cînd spunem ca semnificatia fundamentala a lui lÒgoj este „discurs“ (Rede), atunci aceasta traducere literala devine cu adevarat valabila abia cînd pornim de la determinarea a ceea ce înseamna discursul însusi. Istoria ulterioara a semnificatiei cuvîntului lÒgoj, si înainte de toate interpretarile multiple si arbitrare ale filozofi 19119t194t ei care a urmat, acopera constant semnificatia autentica a „discursului“, care este totusi îndeajuns de manifesta. LÒgoj este „tradus“, ceea ce înseamna întotdeauna explicitat, ca ratiune, judecata, concept, definitie, temei, raport. Însa cum poate „discurs“ sa se modifice pîna într-acolo încît, atunci cînd utilizam stiintific limbajul, lÒgoj sa ajunga sa însemne toate cele enumerate mai sus? Chiar si atunci cînd lÒgoj este înteles în sensul de enunt, iar enuntul în sensul de „judecata“, chiar si atunci este posibil ca prin aceasta traducere aparent corecta semnificatia fundamentala sa fie totusi ratata, mai ales daca judecata este conceputa în sensul cine stie carei „teorii a judecatii“ din zilele noastre. LÒgoj nu semnifica defel — si în orice caz nu în primul rînd — judecata, daca prin aceasta se întelege o „legare“ sau o „luare de pozitie“ (acceptare — respingere).

Dimpotriva, lÒgoj ca discurs înseamna, asemeni lui dhloàn, a face manifest lucrul despre care „este vorba“ în discurs. Aristotel a explicat mai precis aceasta functie a vorbirii, ca pofa…nesqai LÒgoj-ul face ca ceva sa se vada (fa…nesqai), în speta acel ceva despre care este vorba; si face acest lucru fie pentru cel care vorbeste (diateza medie), fie pentru cei ce vorbesc între ei. Discursul „face sa se vada“ pÕ…, pornind chiar de la acel ceva despre care este vorba. În discurs ( pÒfansij), în masura în care el este autentic, ceea ce este spus trebuie sa fie extras din acel ceva despre care se vorbeste, în asa fel încît comunicarea prin discurs, în ceea ce ea spune, face manifest acel ceva despre care ea vorbeste si totodata îl face accesibil altuia. Aceasta este structura lÒgoj-ului ca pÒfansij. Dar nu oricarui „discurs“ îi este propriu acest mod de a face manifest în sensul faptului-de-a-face-sa-se-vada care pune în evidenta. Rugamintea (eÙc»), de pilda, face deopotriva manifest, însa într-un chip diferit.

În împlinirea lui concreta, actul discursiv (faptul-de-a-face-sa-se-vada) are caracteristica vorbirii, a exprimarii prin cuvinte. LÒgoj-ul [33] este fwn» si în speta fwn» met fantas…aj, emisie vocala în care, de fiecare data, ceva este vizat.

si numai deoarece functia lÒgoj-ului ca pÒfansij rezida în faptul-de-a-face-sa-se-vada care pune în evidenta ceva, numai de aceea lÒgoj-ul poate avea forma structurala a lui sÚnqesij. Synthesis nu înseamna aici legarea si cuplarea de reprezentari, mînuirea de evenimente psihice ale caror legaturi ar pune atunci „problema“ cum anume aceste legaturi, ca ceva interior, trebuie sa se acorde cu elementele fizice exterioare. Sun are aici o semnificatie pur apofantica si vrea sa spuna: a face sa se vada ceva în aflarea sa laolalta cu ceva, a face sa se vada ceva ca ceva.

si la fel, deoarece lÒgoj-ul este un fapt-de-a-face-sa-se-vada, tocmai de aceea el poate fi adevarat sau fals. Iar aici important este sa ne desprindem de conceptul deja construit al adevarului în sensul de „acord“. Aceasta idee nu e în nici un caz cea primordiala în conceptul de l»qeia. „Faptul-de-a-fi-adevarat“ propriu lÒgoj-ului ca lhqeÚein vrea sa spuna ca, în lšgein ca pofa…nesqai, fiintarea despre care este vorba e scoasa în afara din ascunderea ei si e facuta sa se vada ca un neascuns ( lhqšj), este des-coperita. La fel, „faptul-de-a-fi-fals“ (yeÚdesqai) înseamna acelasi lucru ca a însela în sensul de a acoperi: a pune ceva în fata a ceva (în asa fel încît el e facut sa se vada) si astfel a-l prezenta ca ceva care el nu este.

Însa deoarece „adevarul“ are acest sens iar lÒgoj-ul este un mod determinat al faptului-de-a-face-sa-se-vada, tocmai de aceea lÒgoj-ul nu poate fi considerat ca „loc“ primordial al adevarului. Atunci cînd adevarul este determinat — asa cum se întîmpla astazi în mod curent —, drept ceea ce apartine „în chip propriu“ judecatii si cînd în sprijinul acestei teze este invocat Aristotel, invocarea aceasta este ilegitima si, mai cu seama, conceptul elin al adevarului este gresit înteles. „Adevarat“, în sensul grec, si deci mai originar decît amintitul lÒgoj este a‡sqhsij, perceperea sensibila pura a ceva. În masura în care o a‡sqhsij tinteste de fiecare data catre ale sale dia, în speta catre fiintarea care de fiecare data, în chip natural, nu este accesibila decît prin si pentru aceasta a‡sqhsij (de pilda care tinteste culorile) în aceasta masura perceperea este întotdeauna adevarata. Ceea ce înseamna: vederea des-copera întotdeauna culori, ascultarea des-copera întotdeauna sunete. Însa „adevarat“ în sensul cel mai pur si mai originar, adica des-coperind si neputînd niciodata sa acopere, este noe‹n-ul pur, perceperea care se îndreapta în chip simplu catre determinarile de fiinta cele mai simple ale fiintarii ca atare. Acest noe‹n nu poate niciodata sa acopere, nu poate fi niciodata fals; el poate fi cel mult o nepercepere, gnoe‹n, fiind atunci insuficient pentru accesul simplu, adecvat.

Cînd ceva nu se mai împlineste sub forma purului fapt-de-a-face-sa-se-vada, ci recurge de fiecare data la un alt lucru catre care el indica, astfel încît el face de fiecare data sa se vada ceva ca ceva, el primeste o structura de sinteza si, o data cu ea, posibilitatea de a acoperi. „Adevarul de ordinul judecatii“ nu este însa decît cazul contrar al acestei acoperiri — adica un fenomen al adevarului fundat în mai multe feluri. Realismul si idealismul rateaza în aceeasi masura sensul conceptului elin de adevar, singurul de la care plecînd poate fi în general înteleasa posibilitatea a ceva precum „doctrina ideilor“ socotita ca o cunoastere filozofica.

Iar lÒgoj poate sa însemne ratiune, tocmai deoarece functia lÒgoj-ului rezida în simplul fapt-de-a-face-ceva-sa-se-vada, în faptul-de-a-face-sa-fie-perceputa fiintarea. si iarasi, deoarece lÒgoj este folosit nu numai cu semnificatia de lšgein, ci deopotriva de legÒmenon (ceea ce este indicat ca atare), si deoarece legÒmenon nu este nimic altceva decît poke…menon — care, de fiecare data deja, sta, ca simpla-prezenta, la baza oricarei desemnari prin cuvînt si a oricarei discutari —, din aceasta cauza lÒgoj ca legÒmenon înseamna temei, ratio. si, în sfîrsit, deoarece lÒgoj ca legÒmenon poate de asemenea sa însemne acel ceva interpelat ca ceva si care a devenit vizibil în relatia sa cu ceva, în „relationalitatea“ lui, de aceea lÒgoj primeste semnificatia de relatie si raport.

Aceasta interpretare a „discursului apofantic“ este suficienta pentru a lamuri functia primordiala a lÒgoj-ului.