ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Confirmarea interpretarii existentiale a Dasein-ul ca grija pornind de la explicitarea de sine preontologica a Dasein-ului
În interpretarile precedente, care în cele din urma au condus la evidentierea grijii ca fiinta a Dasein-ului, acentul a cazu 16416x2318q t - pentru fiintarea care noi însine sîntem de fiecare data si pe care o numim "om" - pe obtinerea fundamentelor [197] ontologice adecvate. Pentru aceasta, analiza a trebuit din capul locului sa se îndeparteze de tipul de abordare care ne-a fost transmis - ontologic neclarificat si problematic în fundamentele lui - asa cum este el dat în definitia traditionala a omului. Comparata cu aceasta definitie, interpretarea existential-ontologica poate parea stranie, mai cu seama atunci cînd "grija" este înteleasa exclusiv ontic, în sensul de "griji" si "necazuri". Iata de ce se cuvine ca acum sa dam glas unei marturii de la un nivel preontologic, a carei valoare demonstrativa este, ce-i drept, "doar istorica".
Sa ne gîndim totusi ca în aceasta marturie Dasein-ul se exprima asupra lui însusi si o face "în chip originar", defel determinat de interpretari teoretice si cîtusi de putin cu gîndul la ele. Sa mai avem în vedere si faptul ca fiinta Dasein-ului este caracterizata prin istoricitate, ceea ce de altminteri trebuie mai întîi sa fie dovedit ontologic. Daca Dasein-ul este "istoric " în fondul fiintei sale, atunci un enunt care vine din istoria sa si se reîntoarce în ea si care, în plus, este anterior oricarei stiinte, dobîndeste o greutate deosebita, chiar daca nicicînd una pur ontologica. Întelegerea fiintei care rezida în Dasein-ul însusi se exprima la nivel preontologic. Marturia pe care urmeaza sa o evocam trebuie sa arate în chip limpede ca interpretarea existentiala nu e defel o inventie, ci, în calitatea ei de "constructie" ontologica, ea îsi are un fundament al ei si, o data cu el, o schita a elementelor de baza.
Explicitarea de sine a Dasein-ului ca "grija" a fost consemnata într-o veche fabula5:
Cura cum fluvium transiret, videt cretosum lutum
sustulitque cogitabunda atque coepit fingere.
dum deliberat quid iam fecisset, Jovis intervenit.
rogat eum Cura ut det illi spiritum, et facile impetrat.
cui cum vellet Cura nomen ex sese ipsa imponere,
Jovis prohibuit suumque nomen ei dandum esse dictitat.
dum Cura et Jovis disceptant, Tellus surrexit simul
suumque nomen esse volt cui corpus praeburit suum.
sumpserunt Saturnum iudicem, is sic aecus iudicat:
tu Jovis quia spiritum dedisti, in morte spiritum,
tuque Tellus, quia dedisti corpus, corpus recipito,
Cura enim quia prima finxit, teneat quamdiu vixerit.
sed quae nunc de nomine eius vobis controversia est,
homo vocetur, quia videtur esse factus ex homo.
"Odata, cînd Grija trecea peste un rîu, vazu niste lut; cazînd pe gînduri, lua o bucata din acel lut si începu sa-i dea chip. În timp ce se gîndea la ceea ce crease, Jupiter trecu pe acolo. Grija îl ruga sa puna duh în bucata de lut care prinsese chip. Jupiter se învoi bucuros. Însa cînd ea voi sa-i dea fapturii numele ei, Jupiter se împotrivi si ceru ca aceleia sa i se dea numele lui. Pe cînd Grija si Jupiter se sfadeau în privinta numelui, aparu si Pamîntul (Tellus) dorind ca fapturii sa-i fie dat numele lui, de vreme ce el era cel ce-i împrumutase o bucata din trupul lui. Cei prinsi în cearta îi cerura lui Saturn sa le fie judecator. Iar Saturn le aduse la cunostinta aceasta hotarîre ce parea cît se poate de dreapta: «Tu, Jupiter, deoarece i-ai dat duhul, îl vei primi înapoi la moartea ei; tu, Pamîntule, deoarece i-ai daruit trupul, îl vei primi pe acesta înapoi. Însa deoarece Grija e cea care, prima, a dat chip acestei fapturi, se cuvine ca, atîta vreme cît ea traieste, Grija s-o stapîneasca. Însa deoarece(?) sfada s-a dus în privinta numelui, se cuvine ca faptura aceasta sa se cheme homo, de vreme ce este facuta din humus (pamînt)»"
Aceasta marturie preontologica dobîndeste o semnificatie aparte prin aceea ca ea nu vede "grija" doar ca aceea caruia Dasein-ul uman îi apartine "pe parcursul întregii vieti", ci prin aceea ca aceasta preeminenta a "grijii" survine în strînsa legatura cu binecunoscuta conceptie despre om ca alcatuire din trup (pamînt) si spirit. Cura p r i m a finxit: aceasta fiintare îsi are "originea" fiintei sale în grija. Cura teneat, quamdiu vixerit: fiintarea nu e desprinsa de aceasta origine, ci este tinuta de ea, stapînita pe de-a-ntregul de ea atîta vreme cît aceasta fiintare "este în lume". "Faptul-de-a-fi-în-lume" poarta pecetea de fiinta a "grijii". Numele (homo) aceasta fiintare nu si-l primeste cu referire la fiinta sa, ci în raport cu elementul din care ea este alcatuita (humus). În ce anume trebuie vazuta fiinta "originara" a acestei fapturi? Cel care trebuie sa hotarasca este Saturn, "timpul".6 Determinarea preontologica a esentei omului exprimata în fabula [199] s-a concentrat astfel de la bun început asupra felului de a fi care stapîneste pe de-a-ntregul trecerea sa temporala prin lume.
Istoria semnificatiei conceptului ontic de cura face sa se întrevada si alte structuri fundamentale ale Dasein-ului. Burdach7 atrage atentia asupra unui dublu sens al termenului cura, potrivit caruia el nu înseamna doar "stradanie tematoare", ci si "îngrijire", "daruire". Asa se face ca Seneca scrie în ultima sa scrisoare (Epist. 124): "Între cele patru naturi existente (arbori, animale, oameni, Dumnezeu), ultimele doua, care sînt singurele cu ratiune, se disting prin aceea ca Dumnezeu este nemuritor, iar omul este muritor. În cazul lor, binele unuia, în speta al lui Dumnezeu, este împlinit de natura lui, în vreme ce al celuilalt, al omului, este împlinit de grija (cura): unius bonum natura perficit, dei scilicet, alterius cura, hominis."
Perfectio a omului, faptul de a deveni ceea ce el poate fi în fiinta lui libera pentru posibilitatile sale cele mai proprii (în proiect), este o "isprava" a "grijii". Însa ea determina deopotriva de originar modul fundamental al acestei fiintari potrivit caruia ea este livrata lumii preocuparii (starea de aruncare). "Dublul sens" al lui cura are în vedere o singura constitutie fundamentala, cea a proiectului aruncat, care, în chip esential, este dubla în structura ei.
Comparata cu aceasta explicitare ontica, interpretarea existential-ontologica nu este o simpla generalizare ontic-teoretica. Daca ar fi asa, ar însemna pur si simplu sa afirmam ca la nivel ontic toate atitudinile omului sînt "încarcate de grija" si ghidate de o "daruire" pentru ceva. "Generalizarea" pe care o facem este una ontologic-apriorica. Ea nu are în vedere proprietati ontice care survin constant, ci o constitutie de fiinta care de fiecare data se afla la temelia lor si care, ea mai întîi, face ontologic posibil faptul ca aceasta fiintare poate fi numita la nivel ontic cura. Conditia existentiala pentru posibilitatea "grijilor vietii" si "daruirii" trebuie sa fie conceputa ca grija într-un sens originar, adica ontologic.
"Universalitatea"(?) transcendentala a fenomenului grijii si a tuturor existentialilor fundamentali este pe de alta parte îndeajuns de vasta pentru a oferi [200] terenul necesar oricarei explicitari ontice a Dasein-ului care ia forma unei conceptii despre lume, indiferent daca ea întelege Dasein-ul ca "grija a vietii" si nevointa sau dimpotriva.
"Vidul" si "universalitatea" structurilor existentiale care, la nivel ontic, nu întîrzie sa se faca simtite, au propria lor determinare si plinatate ontologice. De aceea, constitutia însasi a Dasein-ului în întregul ei nu este simpla în unitatea ei, ci ea manifesta o articulatie structurala care ajunge la expresie în conceptul existential al grijii.
Interpretarea ontologica a Dasein-ului a adus explicitarea de sine preontologica a acestei fiintari ca "grija" la conceptul existential al grijii. Totusi analitica Dasein-ului nu vizeaza o întemeiere ontologica a antropologiei, ci scopul ei este unul fundamental-ontologic. El este cel care, neexprimat, a determinat mersul consideratiilor noastre de pîna acum, selectia fenomenelor precum si limitele pîna la care analiza urma sa patrunda. Acum, însa, avînd în vedere întrebarea calauzitoare privitoare la sensul fiintei si elaborarea ei, cercetarea trebuie sa consolideze în chip explicit ceea ce a fost obtinut pîna acum. Numai ca un asemenea lucru nu poate fi obtinut printr-o rezumare superficiala a celor discutate. Dimpotriva, ceea ce la începutul analiticii existentiale nu avea cum sa fie indicat decît în linii mari trebuie acum, cu ajutorul a ceea ce a fost obtinut, sa fie concentrat într-o întelegere mai patrunzatoare a problemei.
Autorul a dat peste aceasta dovada preontologica în favoarea interpretarii existential-ontologice a Dasein-ului ca grija consultînd studiul lui K Burdach Faust und die Sorge / Faust si grija în Deutsche Vierteljahresschrift für Literaturwissenschaft und Geistesgeschichte, I (1923), p. 1 si urm. Burdach arata ca Goethe a preluat de la Herder aceasta fabula despre cura - transmisa drept a 20-a fabula a lui Hyginus - si a prelucrat-o pentru partea a doua a Faust-ului sau. (Cf. mai cu seama p. 40 si urm.) - Textul de mai sus este citat dupa F. Bücheler, Rheinisches Museum, vol. 41, 1886, p. 5 iar traducerea dupa Burdach, ibid., p. 41 si urm.
Cf. poemul lui Herder, Das Kind der Sorge / Copilul grijii (ed. Suphan, vol. XXIX, p. 75).
Ibid., p. 49. Deja în stoicism msrimna era un termen consacrat si el revine în Noul Testament, fiind tradus în Vulgata ca sollicitudo. - Perspectiva asupra "grijii", adoptata în prezenta analitica existentiala a Dasein-ului, se explica prin aceea ca autorul ei a pus-o în legatura cu încercarile sale de a interpreta antropologia augustiniana - adica cea greco-crestina - prin recurs la fundamentele puse o data cu ontologia lui Aristotel.
|