Confirmarea interpretarii existentiale a Dasein-ul ca grija pornind de la explicitarea de sine preontologica a Dasein-ului

Confirmarea interpretarii existentiale a Dasein-ul ca grija pornind de la explicitarea de sine preontologica a Dasein-ului

Īn interpretarile precedente, care īn cele din urma au condus la evidentierea grijii ca fiinta a Dasein-ului, acentul a cazu 16416x2318q t - pentru fiintarea care noi īnsine sīntem de fiecare data si pe care o numim "om" - pe obtinerea fundamentelor [197] ontologice adecvate. Pentru aceasta, analiza a trebuit din capul locului sa se īndeparteze de tipul de abordare care ne-a fost transmis - ontologic neclarificat si problematic īn fundamentele lui - asa cum este el dat īn definitia traditionala a omului. Comparata cu aceasta definitie, interpretarea existential-ontologica poate parea stranie, mai cu seama atunci cīnd "grija" este īnteleasa exclusiv ontic, īn sensul de "griji" si "necazuri". Iata de ce se cuvine ca acum sa dam glas unei marturii de la un nivel preontologic, a carei valoare demonstrativa este, ce-i drept, "doar istorica".

Sa ne gīndim totusi ca īn aceasta marturie Dasein-ul se exprima asupra lui īnsusi si o face "īn chip originar", defel determinat de interpretari teoretice si cītusi de putin cu gīndul la ele. Sa mai avem īn vedere si faptul ca fiinta Dasein-ului este caracterizata prin istoricitate, ceea ce de altminteri trebuie mai īntīi sa fie dovedit ontologic. Daca Dasein-ul este "istoric " īn fondul fiintei sale, atunci un enunt care vine din istoria sa si se reīntoarce īn ea si care, īn plus, este anterior oricarei stiinte, dobīndeste o greutate deosebita, chiar daca nicicīnd una pur ontologica. Īntelegerea fiintei care rezida īn Dasein-ul īnsusi se exprima la nivel preontologic. Marturia pe care urmeaza sa o evocam trebuie sa arate īn chip limpede ca interpretarea existentiala nu e defel o inventie, ci, īn calitatea ei de "constructie" ontologica, ea īsi are un fundament al ei si, o data cu el, o schita a elementelor de baza.

Explicitarea de sine a Dasein-ului ca "grija" a fost consemnata īntr-o veche fabula5:

Cura cum fluvium transiret, videt cretosum lutum

sustulitque cogitabunda atque coepit fingere.

dum deliberat quid iam fecisset, Jovis intervenit.

rogat eum Cura ut det illi spiritum, et facile impetrat.

cui cum vellet Cura nomen ex sese ipsa imponere,

Jovis prohibuit suumque nomen ei dandum esse dictitat.

dum Cura et Jovis disceptant, Tellus surrexit simul

suumque nomen esse volt cui corpus praeburit suum.

sumpserunt Saturnum iudicem, is sic aecus iudicat:

tu Jovis quia spiritum dedisti, in morte spiritum,

tuque Tellus, quia dedisti corpus, corpus recipito,

Cura enim quia prima finxit, teneat quamdiu vixerit.

sed quae nunc de nomine eius vobis controversia est,

homo vocetur, quia videtur esse factus ex homo.

"Odata, cīnd Grija trecea peste un rīu, vazu niste lut; cazīnd pe gīnduri, lua o bucata din acel lut si īncepu sa-i dea chip. Īn timp ce se gīndea la ceea ce crease, Jupiter trecu pe acolo. Grija īl ruga sa puna duh īn bucata de lut care prinsese chip. Jupiter se īnvoi bucuros. Īnsa cīnd ea voi sa-i dea fapturii numele ei, Jupiter se īmpotrivi si ceru ca aceleia sa i se dea numele lui. Pe cīnd Grija si Jupiter se sfadeau īn privinta numelui, aparu si Pamīntul (Tellus) dorind ca fapturii sa-i fie dat numele lui, de vreme ce el era cel ce-i īmprumutase o bucata din trupul lui. Cei prinsi īn cearta īi cerura lui Saturn sa le fie judecator. Iar Saturn le aduse la cunostinta aceasta hotarīre ce parea cīt se poate de dreapta: «Tu, Jupiter, deoarece i-ai dat duhul, īl vei primi īnapoi la moartea ei; tu, Pamīntule, deoarece i-ai daruit trupul, īl vei primi pe acesta īnapoi. Īnsa deoarece Grija e cea care, prima, a dat chip acestei fapturi, se cuvine ca, atīta vreme cīt ea traieste, Grija s-o stapīneasca. Īnsa deoarece(?) sfada s-a dus īn privinta numelui, se cuvine ca faptura aceasta sa se cheme homo, de vreme ce este facuta din humus (pamīnt)»"

Aceasta marturie preontologica dobīndeste o semnificatie aparte prin aceea ca ea nu vede "grija" doar ca aceea caruia Dasein-ul uman īi apartine "pe parcursul īntregii vieti", ci prin aceea ca aceasta preeminenta a "grijii" survine īn strīnsa legatura cu binecunoscuta conceptie despre om ca alcatuire din trup (pamīnt) si spirit. Cura p r i m a finxit: aceasta fiintare īsi are "originea" fiintei sale īn grija. Cura teneat, quamdiu vixerit: fiintarea nu e desprinsa de aceasta origine, ci este tinuta de ea, stapīnita pe de-a-ntregul de ea atīta vreme cīt aceasta fiintare "este īn lume". "Faptul-de-a-fi-īn-lume" poarta pecetea de fiinta a "grijii". Numele (homo) aceasta fiintare nu si-l primeste cu referire la fiinta sa, ci īn raport cu elementul din care ea este alcatuita (humus). Īn ce anume trebuie vazuta fiinta "originara" a acestei fapturi? Cel care trebuie sa hotarasca este Saturn, "timpul".6 Determinarea preontologica a esentei omului exprimata īn fabula [199] s-a concentrat astfel de la bun īnceput asupra felului de a fi care stapīneste pe de-a-ntregul trecerea sa temporala prin lume.

Istoria semnificatiei conceptului ontic de cura face sa se īntrevada si alte structuri fundamentale ale Dasein-ului. Burdach7 atrage atentia asupra unui dublu sens al termenului cura, potrivit caruia el nu īnseamna doar "stradanie tematoare", ci si "īngrijire", "daruire". Asa se face ca Seneca scrie īn ultima sa scrisoare (Epist. 124): "Īntre cele patru naturi existente (arbori, animale, oameni, Dumnezeu), ultimele doua, care sīnt singurele cu ratiune, se disting prin aceea ca Dumnezeu este nemuritor, iar omul este muritor. Īn cazul lor, binele unuia, īn speta al lui Dumnezeu, este īmplinit de natura lui, īn vreme ce al celuilalt, al omului, este īmplinit de grija (cura): unius bonum natura perficit, dei scilicet, alterius cura, hominis."

Perfectio a omului, faptul de a deveni ceea ce el poate fi īn fiinta lui libera pentru posibilitatile sale cele mai proprii (īn proiect), este o "isprava" a "grijii". Īnsa ea determina deopotriva de originar modul fundamental al acestei fiintari potrivit caruia ea este livrata lumii preocuparii (starea de aruncare). "Dublul sens" al lui cura are īn vedere o singura constitutie fundamentala, cea a proiectului aruncat, care, īn chip esential, este dubla īn structura ei.

Comparata cu aceasta explicitare ontica, interpretarea existential-ontologica nu este o simpla generalizare ontic-teoretica. Daca ar fi asa, ar īnsemna pur si simplu sa afirmam ca la nivel ontic toate atitudinile omului sīnt "īncarcate de grija" si ghidate de o "daruire" pentru ceva. "Generalizarea" pe care o facem este una ontologic-apriorica. Ea nu are īn vedere proprietati ontice care survin constant, ci o constitutie de fiinta care de fiecare data se afla la temelia lor si care, ea mai īntīi, face ontologic posibil faptul ca aceasta fiintare poate fi numita la nivel ontic cura. Conditia existentiala pentru posibilitatea "grijilor vietii" si "daruirii" trebuie sa fie conceputa ca grija īntr-un sens originar, adica ontologic.

"Universalitatea"(?) transcendentala a fenomenului grijii si a tuturor existentialilor fundamentali este pe de alta parte īndeajuns de vasta pentru a oferi [200] terenul necesar oricarei explicitari ontice a Dasein-ului care ia forma unei conceptii despre lume, indiferent daca ea īntelege Dasein-ul ca "grija a vietii" si nevointa sau dimpotriva.

"Vidul" si "universalitatea" structurilor existentiale care, la nivel ontic, nu īntīrzie sa se faca simtite, au propria lor determinare si plinatate ontologice. De aceea, constitutia īnsasi a Dasein-ului īn īntregul ei nu este simpla īn unitatea ei, ci ea manifesta o articulatie structurala care ajunge la expresie īn conceptul existential al grijii.

Interpretarea ontologica a Dasein-ului a adus explicitarea de sine preontologica a acestei fiintari ca "grija" la conceptul existential al grijii. Totusi analitica Dasein-ului nu vizeaza o īntemeiere ontologica a antropologiei, ci scopul ei este unul fundamental-ontologic. El este cel care, neexprimat, a determinat mersul consideratiilor noastre de pīna acum, selectia fenomenelor precum si limitele pīna la care analiza urma sa patrunda. Acum, īnsa, avīnd īn vedere īntrebarea calauzitoare privitoare la sensul fiintei si elaborarea ei, cercetarea trebuie sa consolideze īn chip explicit ceea ce a fost obtinut pīna acum. Numai ca un asemenea lucru nu poate fi obtinut printr-o rezumare superficiala a celor discutate. Dimpotriva, ceea ce la īnceputul analiticii existentiale nu avea cum sa fie indicat decīt īn linii mari trebuie acum, cu ajutorul a ceea ce a fost obtinut, sa fie concentrat īntr-o īntelegere mai patrunzatoare a problemei.