Constitutia fundamentala a istoricitatii
Dasein-ul are factic de fiecare data o "istorie a sa si el poate avea asa ceva deoarece fiinta acestei fiintari este constituita prin istoricitate. Se cuvine acum sa justificam aceasta teza, īn intentia de a expune astfel problema ontologica a istoriei ca problema existentiala. Fiinta Dasein-ului a fost definita ca grija. Grija īsi are temeiul īn temporalitate. Prin urmare, īn cuprinsul acestei temporalitati trebuie cautata o survenire care determina existenta ca existenta istorica. Astfel, interpretarea istoricitatii Dasein-ului se dovedeste a fi īn fond doar o elaborare mai concreta a temporalitatii. Temporalitatea am dezvaluit-o īn prima instanta examinīnd modul faptului-de-a-exista īn chip autentic, pe care l-am caracterizat ca stare de hotarīre anticipatoare. Īn ce masura este implicata aici o survenire autentica a Dasein-ului?
Starea de hotarīre a fost determinata ca proiectare de sine - realizata īn deplina discretie si dispusa sa īnfrunte angoasa - catre propriul fapt-de-a-fi-vinovat.4 Autenticitatea ea si-o obtine ca stare de hotarīre anticipatoare. Īn ea, Dasein-ul se īntelege pe sine īn privinta putintei sale de a fi, īn asa fel īncīt el ajunge sa aiba moartea sub ochi , pentru a-si asuma astfel īn īntregime, īn starea ei de aruncare, fiintarea care este el īnsusi. A-ti asuma prin starea de hotarīre propriul loc-de-deschidere factic īnseamna totodata a intra 717t198h , prin hotarīre, īn situatie. [383] La ce anume se hotaraste Dasein-ul de fiecare data la nivel factic, acest lucru analiza existentiala nu-l poate īn principiu discuta. Mai mult decīt atīt, cercetarea de fata nu poate avea īn vedere nici proiectul existential de posibilitati factice ale existentei. Cu toate acestea, trebuie sa ne īntrebam de unde anume īsi poate extrage īn genere Dasein-ul posibilitatile catre care el se proiecteaza factic. Proiectarea de sine, prin pre-mergere, catre posibilitatea de nedepasit a existentei, catre moarte, nu ne garanteaza decīt integralitatea si autenticitatea starii de hotarīre. Īnsa acele posibilitati ale existentei care se deschid la nivel factic nu pot fi totusi procurate din moarte. si aceasta cu atīt mai mult cu cīt pre-mergerea īn posibilitate nu reprezinta o simpla speculatie asupra acesteia, ci, dimpotriva, o revenire la locul-de-deschidere factic. Ar trebui oare atunci ca asumarea starii de aruncare a sinelui īn lumea sa sa deschida un orizont din care existenta sa-si smulga posibilitatile ei factice? Oare n-am spus, īn afara de aceasta, ca Dasein-ul nu ajunge nicicīnd īn spatele starii sale de aruncare? Īnainte de a decide mult prea grabiti daca Dasein-ul īsi extrage sau nu din starea de aruncare posibilitatile sale de existenta autentice, trebuie sa ne asiguram conceptul deplin al acestei determinatii fundamentale care este grija.
Aruncat fiind, Dasein-ul este, ce-i drept, remis lui īnsusi si putintei sale de a fi, īnsa aceasta totusi ca fapt-de-a-fi-īn-lume. Aruncat fiind, el e dependent de o "lume" si exista factic laolalta cu ceilalti. Īn prima instanta si cel mai adesea, sinele este pierdut īn impersonalul "se". El se īntelege pe sine pornind de la acele posibilitati ale existentei care "sīnt īn circulatie" īn clipa aceea la nivelul "mediu" de explicitare a Dasein-ului īn spatiul public. De cele mai multe ori, datorita ambiguitatii, ele devin de nerecunoscut, si totusi ele ne sīnt cunoscute. Īntelegerea existentiela autentica se sustrage īn atīt de mica masura felului īn care Dasein-ul este explicitat si care este raspīndit la un moment dat īncīt ea se hotaraste pentru posibilitatea pe care o alege pornind de fiecare data de la aceasta explicitare, īntorcīndu-se īmpotriva ei si totusi fiind pīna la urma īn favoarea ei.
Starea de hotarīre, cea īn care Dasein-ul revine la el īnsusi, deschide posibilitatile factice dintr-un moment sau altul ale faptului-de-a-exista īn chip autentic si face acest lucru pornind de la mostenirea pe care aceasta stare de hotarīre, fiind una aruncata, e nevoita sa si-o asume. Revenirea, īn starea de hotarīre, la starea de aruncare implica o transmitere de posibilitati mostenite, chiar daca nu īn chip necesar ca posibilitati mostenite. Daca orice "lucru cu care am fost daruiti" este ceva mostenit iar caracterul acestei "calitati īnnascute" rezida īn faptul ca ea face posibila existenta autentica, atunci se poate spune ca transmiterea unei mosteniri se constituie de fiecare data prin starea de hotarīre. [384] Cu cīt Dasein-ul se hotaraste mai autentic, adica cu cīt mai mult se īntelege pe sine dincolo de orice ambiguitate pornind, īn pre-mergerea sa īn moarte, de la posibilitatea sa privilegiata cea mai proprie, cu atīt mai lipsite de echivoc si mai putin īntīmplatoare vor fi aflarea si alegerea posibilitatii existentei sale. Numai pre-mergerea īn moarte īnlatura orice posibilitate īntīmplatoare si "provizorie". Numai faptul-de-a-fi-liber pentru moarte īi da Dasein-ului scopul care e al sau prin excelenta si face ca existenta sa se confrunte cu propria ei finitudine. Finitudinea existentei, o data surprinsa, smulge Dasein-ul din varietatea infinita de posibilitati imediate ce i se ofera, din confortul, superficialitatea si felul sau obisnuit de a se dezimplica, aducīndu-l īn simplitatea destinului sau. Prin acest termen desemnam survenirea originara a Dasein-ului, cea care rezida īn starea de hotarīre autentica si prin care Dasein-ul, liber pentru moartea sa, se transmite pe sine lui īnsusi sub forma unei posibilitati mostenite, īnsa cu toate acestea alese.
Daca Dasein-ul poate fi lovit de destin, acest lucru se īntīmpla numai deoarece el este, īn temeiul fiintei sale, destin, īn sensul caracterizat mai sus. Existīnd ca destin īn starea de hotarīre prin care Dasein-ul se transmite pe sine, Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-īn-lume este deschis pentru tot ceea ce īi "iese īn cale" sub forma īntīmplarilor "fericite" sau a grozaviei nenorocirilor. Dar un destin nu se naste doar din īntīlnirea fortuita a unor circumstante si evenimente. Cel nehotarīt - chiar mai mult decīt cel care a ales - este deopotriva victima acestor circumstante si totusi el nu va "avea" un destin.
Atunci cīnd Dasein-ul, prin pre-mergere, face ca moartea sa-si manifeste puterea īn el, atunci, liber fiind pentru aceasta moarte, el se īntelege pe sine īn puterea-covīrsitoare a libertatii sale finite, pentru ca, īn aceasta libertate - care de fiecare data nu "este" decīt prin faptul de a fi facut alegerea - sa īsi asume neputinta abandonarii sale lui īnsusi si sa aiba o imagine clara asupra a tot ceea ce s-ar putea īntīmpla īn situatia pe care el a deschis-o. Īnsa daca Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-īn-lume si ca destin, exista, prin esenta lui, īn faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti, atunci survenirea sa este o survenire-laolalta-cu-ceilalti si se determina ca destin comunitar. Prin acest termen desemnam survenirea unei comunitati, a unui popor. Destinul comunitar nu se compune cītusi de putin din destine izolate, tot asa cum faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul nu poate fi conceput cītusi de putin ca simpla coexistenta a mai multor subiecte7. Prin faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul īn aceeasi lume si prin starea de hotarīre īn care au fost alese anumite posibilitati, destinele sīnt deja dinainte ghidate. Abia prin comunicare si prin lupta forta destinului comunitar ajunge sa se elibereze. Destinul comunitar, care se īmpleteste cu destinul Dasein-ului īn cuprinsul [385] fiecarei "generatii si laolalta cu ea, constituie survenirea deplina si autentica a Dasein-ului.
Destinul este aceasta putere-covīrsitoare - care e totodata neputinta - pregatita sa faca fata oricaror obstacole si prin care se manifesta proiectarea de sine - realizata īn deplina discretie si dispusa sa īnfrunte angoasa - catre propriul fapt-de-a-fi-vinovat. Fiind aceasta putere covīrsitoare, destinul reclama, drept conditie a sa de posibilitate, constitutia de fiinta a grijii, adica temporalitatea. Numai atunci cīnd īn fiinta unei fiintari coabiteaza la fel de originar moartea, vina, constiinta, libertatea si finitudinea, cum se īntīmpla īn cazul grijii, numai atunci aceasta fiintare poate exista īn modul destinului, ceea ce īnseamna ca numai atunci ea poate sa fie istorica īn temeiul existentei sale.
Doar fiintarea care, īn fiinta sa, este īn chip esential orientata catre viitor, astfel īncīt, libera fiind pentru moartea sa, ea poate, o data ce s-a izbit de ea, sa se lase reproiectata catre locul sau factic de deschidere, cu alte cuvinte doar fiintarea care, orientata fiind catre viitor, este tot atīt de originar una ce a fost īn chip esential, doar o astfel de fiintare poate ca, transmitīndu-si ei īnsesi posibilitatea mostenita, sa īsi asume propria stare de aruncare si sa fie prezenta-īn-clipa pentru "timpul sau . Doar temporalitatea autentica, care este totodata una finita, face posibil ceva precum destinul, adica istoricitatea autentica.
Nu e neaparat nevoie ca starea de hotarīre sa cunoasca īn chip explicit provenienta posibilitatilor catre care ea se proiecteaza. Cu toate acestea, īn temporalitatea Dasein-ului si numai īn ea rezida posibilitatea ca putinta-de-a-fi existentiela catre care el se proiecteaza sa fie scoasa īn chip explicit de sub dominatia īntelegerii Dasein-ului, asa cum a fost acesta transmisa. Starea de hotarīre, cea prin care Dasein-ul revine la sine si prin care el se transmite, devine atunci reiterare a unei posibilitati mostenite a existentei. Reiterarea este transmitere explicita, adica este o revenire īn posibilitatile Dasein-ului care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere. Reiterarea autentica a unei posibilitati a existentei, a unei posibilitati ce tine de trecutul esential si prin care Dasein-ul īsi alege eroul sau*, se īntemeiaza existential īn starea de hotarīre anticipatoare; caci, prin ea, īnainte de toate, este facuta acea alegere care ne face liberi pentru continuarea luptei si pentru fidelitatea fata de ceea ce poate fi reiterat. Transmiterea prin reiterarea ei a unei posibilitati ce a fost īn chip esential nu deschide totusi Dasein-ul care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere pentru a-l face real īnca o data. Reiterarea posibilului nu este o reīnviere a "ceea ce a trecut si nici o reconectare fortata a "prezentului [386] la "ceea ce a fost lasat īn urma". Nascuta dintr-o proiectare de sine a Dasein-ului aflat īn stare de hotarīre, reiterarea nu se lasa sedusa de "ceea ce a trecut", cautīnd doar sa-l faca pe acesta sa revina asa cum a fost el cīndva real. Dimpotriva, reiterarea este raspunsul dat posibilitatii existentei care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere, un raspuns inspirat din chiar aceasta posibilitate. Īnsa raspunsul acesta dat posibilitatii si pe care īl aduce cu sine hotarīrea, fiind unul prezent-īn-clipa, este totodata revocarea a ceea ce, ca "trecut", īsi exercita influenta asupra zilei de azi. Reiterarea lui nu se abandoneaza pe sine trecutului si nici nu are ca scop vreun progres. si una si cealalta īi sīnt indiferente existentei autentice aflate īn clipa.
Reiterarea o vom desemna ca fiind un mod al starii de hotarīre, cea prin care Dasein-ul se transmite pe sine si prin care el exista īn chip explicit ca destin. Īnsa daca destinul constituie istoricitatea originara a Dasein-ului, atunci istoria nu īsi are centrul sau de greutate esential nici īn ceea ce a trecut, nici īn prezentul zilei de azi sau īn "conexiunea" acesteia cu ceea ce a trecut, ci īn survenirea autentica a existentei, īn acea survenire care ia nastere din viitorul Dasein-ului. Istoria, ca mod de a fi al Dasein-ului, este atīt de esential īnradacinata īn viitor īncīt moartea, ca posibilitate a Dasein-ului, arunca īnapoi, catre starea sa de aruncare factica, existenta aflata īn pre-mergere si astfel ea e cea care confera trecutului esential preeminenta lui specifica īn cuprinsul a ceea-ce-este-istoric. Fiinta autentica īntru moarte, adica finitudinea temporalitatii, este temeiul ascuns al istoricitatii Dasein-ului. Dasein-ul nu devine istoric abia prin reiterare, ci, deoarece este istoric īn virtutea temporalitatii sale, el poate, prin reiterare, sa se asume pe sine īn istoria sa. Iar pentru asta nu-i nevoie de nici o istoriografie.
Dasein-ul se transmite pe sine, prin pre-mergere si aflīndu-se īn starea de hotarīre, catre locul-de-deschidere care este clipa; aceasta transmitere de sine o numim destin. Īn el īsi afla totodata temeiul destinul comunitar, prin care īntelegem survenirea Dasein-ului īn faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti. Destinul comunitar, care se īmpleteste cu destinul Dasein-ului, poate fi deschis īn chip explicit prin reiterare, ca unul ce este strīns legat de mostenirea primita. Abia reiterarea face manifesta pentru Dasein propria sa istorie. Survenirea īnsasi, precum si starea de deschidere care īi apartine, īn speta aproprierea acesteia, se īntemeiaza existential īn faptul ca Dasein-ul, fiind unul temporal, este deschis īn mod ecstatic.
Ceea ce pīna īn clipa de fata am caracterizat ca istoricitate - īn deplina adecvare cu survenirea ce rezida īn starea de hotarīre anticipatoare - va fi numit acum istoricitate autentica a Dasein-ului. Pornind de la fenomene precum transmiterea si reiterarea, care īsi au radacina īn viitor, a devenit clar de ce survenirea istoriei autentice [387] īsi are centrul sau de greutate īn trecutul esential. Cu atīt mai enigmatic ramīne totusi pentru noi modul īn care aceasta survenire, īnteleasa ca destin, trebuie sa constituie īntreg "ansamblul Dasein-ului de la nastere pīna la moartea sa. Cu ce poate ajuta recursul la starea de hotarīre pentru clarificarea acestui fapt? Oare hotarīrea, la rīndul ei, nu este ea de fiecare data, īn suita ansamblului de trairi īn īntregul lui, doar o singura "traire" izolata? Nu cumva "ansamblul" survenirii autentice trebuie sa constea atunci īntr-o succesiune neīntrerupta a unor astfel de hotarīri? Care este motivul pentru care īntrebarea privitoare la constituirea "ansamblului vietii" nu īsi afla un raspuns satisfacator? Nu cumva, pīna la urma, cercetarea noastra este prea grabita sa dea un raspuns, īnainte de a fi verificat daca īntrebarea pe care ea si-o pune este una legitima? Pe parcursul analiticii existentiale de pīna acum nimic nu a rezultat mai clar decīt faptul ca ontologia Dasein-ului este mereu pīndita de ispita īntelegerii obisnuite a fiintei. Aceasta ispita trebuie īntīmpinata metodologic doar īntr-un singur fel, si anume prin urmarirea originii acestei īntrebari privitoare la constituirea ansamblului Dasein-ului (chiar daca ea pare "de la sine īnteleasa") si prin determinarea orizontului īn care ea se misca.
Daca istoricitatea apartine fiintei Dasein-ului, atunci trebuie ca existenta neautentica sa fie si ea una istorica. Īnsa nu cumva tocmai istoricitatea neautentica a Dasein-ului a fost cea care a determinat orientarea īntrebarii noastre privitoare la "ansamblul vietii", blocīnd astfel accesul la istoricitatea autentica si la "ansamblul" ei specific? Oricum ar sta lucrurile, nu vom putea face o expunere completa a problemei ontologice a istoriei fara sa luam īn considerare istoricitatea neautentica a Dasein-ului.
Cf. § 60, p. [295] si urm.
Cf. § 62, p. [305].
Am tradus aici ceea ce ni s-a parut a fi o figura retorica. Heidegger spune textual ca Dasein-ul "īi merge mortii sub ochi" (daß es [das Dasein] dem Tod unter die Augen geht), ceea ce trebuie de fapt īnteles cu termenii inversati: nu moartea se uita la Dasein, ci Dasein-ul, īn pre-mergerea sa si "constientizīndu-si" starea de aruncare (ca facticitate a finitudinii), are moartea sub ochi.
Cf. p. [284].
Cf. § 26, p. [117] si urm.
Asupra conceptului de "generatie , cf. W. Dilthey, Über das Studium der Geschichte der Wissenschaften vom Menschen, der Gesellschaft und dem Staat / Despre studiul istoriei stiintelor privind omul, societatea si statul (1875), Ges.Schriften, vol. V (1924), pp. 36-41.
Heidegger reia aici termenul Wiederholung "reiterare ), pe care l-a folosit la p. [308] (cf. nota noastra), atunci cīnd a vorbit despre felul īn care Dasein-ul se defineste si se redefineste pe sine o data cu fiecare hotarīre luata. Numai ca aceasta redefinire, aflam acum, cīnd discutia se poarta pe terenul istoriei, nu se face īn cadrul unui dialog abstract al Dasein-ului cu sine īnsusi. De fiecare data cīnd se hotaraste, īntr-un sens care angajeaza īn chip esential putinta sa de a fi, Dasein-ul pleaca de la posibilitati care au fost deschise de altii īnaintea lui, pe care astfel el le mosteneste, īmplinind asadar reiterarea prin intermediul a ceva care īi este transmis. Īn felul acesta se poate vorbi de reiterare (de sine) printr-o "transmitere explicita". Cīnd ma reiterez printr-o hotarīre pe care o iau īnauntrul putintei mele de a fi - si īn felul acesta pre-mergīndu-mi - o fac īntorcīndu-ma simultan catre un trecut esential care īmi vorbeste ca model, care ma inspira si pe care mi-l asum ca posibilitate transmisa ce devine acum posibilitatea mea. De aici trimiterea lui Heidegger la "erou". Dar erou nu īnseamna numai o figura care s-a manifestat cīndva īn plan istorico-politic si de la care pornind un alt Dasein se poate inspira īn plan politic si istoric īn prezent. Erou poate fi tot atīt de bine, pentru un gīnditor, un altul care l-a precedat. Aristotel sau Kant au fost, de pilda, "eroii" de la care, īn cadrul "destinului comunitar al gīndirii europene, a putut pleca Heidegger pentru a-si construi proiectul propriu. Īn acest sens va spune Heidegger ca reiterarea unei posibilitati deschise īn trecut nu este o cadere īn trecut, ci doar raspunsul dat de la nivelul prezentului posibilitatii din care el s-a inspirat si pe care totodata, prin hotarīrea prezenta, īl revoca. Esentiala este, īn toate cazurile īn care e vorba de destin, aceasta "sinteza" pe care orice hotarīre o realizeaza īntre posibilitatile care vin spre mine din trecut si proiectul meu, care vine īnspre mine din viitorul finitudinii mele. Destinul este tocmai felul īn care Dasein-ul compune, la nivelul libertatii sale, cu partea primita, si astfel nelibera, din el.
|
