Cucuta pentru invingator

Cucuta pentru īnvingator

La 64 de ani orice cupa de otrava de cucuta dusa la gura are gust de nedumerire. Libyssa nu era tara ta, iar sinuciderea exilului e cea mai dureroasa moarte. Ideea de a cadea īnsa viu īn māinile rom 11311v2110l anilor era de neconceput, nu datorita mortii chinuitoare, ci, paradoxal, tocmai de frica unei iertari compensatoare. Doar tu spuneai ca nu e mai mare umilinta si furie pe care o poate simti un vrajmas decāt sa-l ierti.

Se vorbeste ca istoria e o explicatie, nu o scuza, dar cānd tatal tau a fost Hamilcar Barca-Fulgerul, ai cea mai īmpovaratoare mostenire de pe pamānt. Ura. Te-a pus sa juri ca vei urī Roma fara ragaz, cāt vei avea lumina īn ochi si te-ai tinut de juramānt asa cum nimeni altul n-a facut-o. De la 30 de ani ai ramas numai cu un ochi, dar blestemul imperiului te urmarea si īn orbita goala, dureros, īn soarele cald care cocea struguri mari de Sicilia.

Ai ales sa duci o viata grea, māncānd putina pāine si smochine, dormind pe pamāntul gol, īnfasurat īn mantaua cazona, printre garzi. Spunea despre tine Titus Livius ca intrai primul īn lupta si ieseai ultimul, ca soldatii te divinizau si ti-ai oprit toate excesele ce ti-ar fi adus moliciune īn spirit si trup.

Glasuia un filosof, cu sānge roman īn el, ca sunt identitati tari, popoare crude, lipsite de scrupule si identitati slabe cu comportament previzibil de esec, ce suporta istoria facuta de altii. Un popor se compromite prin prudenta, doar cānd e agresiv exista ca factor activ al istoriei. La voi n-a fost cazul. S-au īntālnit fata īn fata doua popoare ce-au scris din belsug istorie. Cu sānge, cu drumuri, cu lanturi, cu jertfe care si azi cheama la cugetare.

Erai īnca tānar cānd a venit la voi, īn Cartagina, solul Romei cu o manta de sinear pe umeri si v-a īntrebat ce alegeti: pacea sau razboiul, plānsul sau linistea, iar conducatorii vostri i-au spus rāzānd: "Alegeti voi". si romanul si-a lasat coltul mantalei īn jos si-a zis: "Razboi, pentru ca voi ati vrut".

Ţi-au īncredintat 50.000 de pedestri, 9.000 de calareti si 37 de elefanti si īn doua saptamāni ai trecut cu ei Alpii. De fapt, doar cu cāti ti-au mai ramas, pentru ca aproape jumatate din armata ti-ai vazut-o īngropata īn zapezile curate. Daca n-ar fi crezut ca esti un zeu care doarme cu ei la foc, nu te-ar fi lasat sa-i īngropi īn zapezile vesnice si le-ai promis celor ce-au supravietuit ca vor intra īn istorie.

La Cannae ai īnvatat o lume īntreaga despre tactica razboiului prin īnvaluire si-ai ucis 50.000 de legionari romani, scriind pentru orasul celor sapte coline un necrolog al groazei. Niciodata Cetatea Eterna nu mai pierduse atātia fii īntr-o lupta. Dar si dintre bravii tai soldati au pierit 10.000. Erati mai putini si mai obositi, īnca 1.500 murisera la Trasimene si cānd ai ajuns īn fata Romei, derutat, te-ai oprit si-ai facut numaratoarea. Roma nu stia asta. Era īnspaimāntata si strigatul "Hannibal ad portas" nastea urgii de groaza.

Īngropasera de vii patru victime pentru a īmbuna furia zeilor, dar acestia, fie ca au socotit ca-i prea mica ofranda, fie ca hotarāsera destinul Romei sub cenusa, au tacut.

Nu zeii te-au facut pe tine sa ocolesti Roma cea nenorocita īn lasitatea ei. Nici macar gāndul ca bati fara glorie un popor īncarcat de glorie, nu cred ca l-ai avut. Pur si simplu ti-a fost mila de soldati, te simteai vinovat fata de cei ce-au murit prin trecatorile Alpilor, te simteai vinovat fata de cei ce-au scapat cu viata īn fata lacului Trasimene si-ai ordonat armatei sa se opreasca la Capua. La Capua, unde existau bai fierbinti, māncare din belsug, bautura curgānd gārla.

Zadarnic ti-a spus fratele tau, Hasdrubal, pe care m-ai tārziu l-ai trimis la moarte īntr-o lupta fara speranta, ca stii sa īnvingi, dar nu stii sa profiti de victorie. Ai refuzat pentru tine luxul, dar nu si pentru oamenii tai, dar tot fatala ti-a fost lāncezeala asta prelungita. Roma a rasuflat usurata si a stiut ca nu se lupta cu demoni, ci cu oamenii din carne si dorinte.

Atunci l-ai cunoscut pe Scipio Africanul, un general roman de 25 de ani, plin de elan si orgolii. Zeii v-au harazit unul pentru altul si ati murit īn acelasi an pentru ca nu puteati trai despartiti. Scipio te-a īnfrānt la Zama īn 202 ī. Hr. si tara ta, umilita, a trebuit sa īncheie o pace rusinoasa, prima si ultima din istoria ei. Era norocos Scipio. Un noroc chior īl īnsotea, toate-i iesea la picur de clepsidra, pe cānd tu trebuia sa lupti din greu pentru fiecare lucru. Orice victorie o obtineai cu pierderi uriase, toate īti erau īmpotriva si marea, si vāntul, si nisipul. Nimic īn viata nu ti-a cazut īn brate, cu exceptia soldatilor morti, carora tu le īnchideai ochii. stiai ca Scipio era ajutat si de zeii Romei si de cei ai Cartaginei, pe care-i blestemai zilnic.

Roma cāstiga putere, tu erai tot mai slab, ostenii tot mai nemāncati, dar lovitura finala n-ai primit-o de la Scipio, ci de la ai tai de-acasa. Ţi-au taiat ratiile de hrana ale soldatilor, ti-au oprit livrarea armelor de care aveai nevoie si ti-au spus ca Roma nu mai e un obiectiv prioritar si ca tu nu mai esti dorit īn tara īn care te-ai nascut. Cu lacrima īn ochiul care ti-a mai ramas, ai luat drumul pribegiei, ti-ai oferit serviciile la curtile ce īnca mai luptau cu romanii si-ai īmbatrānit. Ai tai uitasera de tine, dar romanii, nu. Te blestemau zilnic īn templele lor, ofereau premii pe capul tau, faceau presiuni la curtile regesti unde-ti gaseai adapost si latul se strāngea zilnic mai tare, tot mai tare.

Asa ai ajuns la cupa de cucuta. Ţi-ai fi dorit o alta moarte, dar, īn lipsa uneia glorioase, ai facut uz de una linistitoare. Nu vrajmasii, ci tu. Dupa prima sorbitura ai auzit strigatele elefantilor prin zapada, nechezatul cailor, strigatele ostenilor pe lānga bucatariile de campanie si Roma ce ti-a fost la picioare, dar n-ai stiut ce sa faci cu ea. Istoria se razbuna īntotdeauna, generale.

Ce nu stii tu e ca moartea ta n-a fost suficienta pentru a spala rusinea acelor zile de cosmar. Un senator cu numele de Cato īsi termina orice discurs, indiferent de ce natura ar fi fost, cu cuvintele "si Catargina trebuie distrusa". Ai tai de-acasa au crezut ca vor scapa daca te vor da pe tine ca jertfa, dar Roma nu s-a multumit niciodata cu putin. Asa ca, la 37 de ani dupa moartea ta, romanii au ajuns la portile Cartaginei si, desi cartaginezii tai au fost mai darnici cu zeii, peste 200 de copii fiind adusi ca jertfa, capitala a fost rasa de pe fata pamāntului si pamāntul īmbibat cu sare. Numai Dumnezeu mai facuse ceva asemanator cu Sodoma.

Ostasii tai au luptat la Cannae si pentru ca stiau ce soarta īi asteapta cānd au vazut carele romane pline de lanturi pentru māinile si picioarele lor. Atunci nu le-au folosit romanii, dar le-au pastrat si acum, dupa jumatate de secol, erau din nou potrivite.

Imperiul cladit sub sandalele veteranilor avea sa fie distrus tot din interior, de boala pe care ati contactat-o voi la Capua. Ragazul si concediul care afecteaza creierul, piesele de teatru jucate de amatori, tip Nero, dar cu decoruri de cosmar, un cal ce-a ajuns senator, Caligula ce-a taiat capetele statuilor zeilor pentru a-si pune chipul lui pe trupurile de stānca, pāinea si circul daruite zilnic.

Sunt sigur ca nu te bucuri cānd auzi asta. Tu īti respectai si admirai adversarii chiar daca īti cunosteai valoarea. Cānd Scipio te-a īntālnit ultima data la curtea unui rege īnca neutru, te-a īntrebat care-i cel mai mare general īn viata si i-ai raspuns ca tu esti. si īn moarte tot tu ai ramas. Nu te-a īnvins nimeni. Te-ai īnvins singur...