DESPRE FREUD SI PSIHANALIZA
(eseu)
Sigmund Freud
S-a nascut in 1856 la Freidburg (
Freud si-a continuat munca de cercetare singur, in domeniul psihanalizei,
examinand structura, natura si tulburarile psihice.
Rezultatele studiilor sale in literatura, mitologie si religie si-au gasit
ulterior utilitatea evidenta in teoriile revolutionare pe care le-a descoperit
in practica terapeutica.
Lucrarea Interpretarea viselor
(Traumdeutung), publicata in 1900, marcheaza o etapa esentiala in analiza vietii
inconstiente si de interpretare psihanalitica a visului. Lucrarea pune in
lumina particularitatii psihologice ale viselor, mecanismele transfigurarii
onirice, modalitatile de elaborare a viselor dar si la limitele
"interpretabilitatii' viselor. In conceptia lui Freud, visul deschide
calea cunoasterii inconstientului, desi nu-l identifica, nu-l evalueaza; este
implinirea deghizata a unei dorinte, iar aceasta dorinta este refulata. In
1931, Freud scria despre lucrarea sa: " Ea contine acordul intre judecata mea
zilnica, a celor mai valoroase descoperiri pe care destinul mi le-a daruit.
Insight-ul care mi-a fost dat o singura data in viata'.
In 1901, publica Visul si interpretarea sa, un rezumat al lucrarii
Interpretarea viselor, apoi, in 1905, descrie cazul Dorei in lucrarea Vis si
isterie , iar in 1907, publica Vise si iluzii in Gradina de Jensen.
In paginile lucrarii sale "Noi conferinte de introducere in psihanaliza' -
6 decembrie 1932 - Sigmund Freud afirma cu tarie ca "teoria visului "ocupa un
loc special in istoria psihanalizei si marcheaza o turnanta. Incepand cu ea,
psihanaliza a facut pasul de la procedeul psihoterapeutic la psihologia
profunzimilor.'
Psihanaliza reprezinta in primul rand o metoda de investigare a
psihismului. Pornind de le constatarile rezultate in urma aplicarii acestei
metode, Freud a construit o serie de teorii asupra modului de structurare si
asupra principiilor de functionare a aparatului psihic, precum si o metoda
psihoterapeutica.
Scopul psihanalizei a fost initial descoperirea semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor, fantasmelor unui subiect, folosind asociatiile libere ale acestuia. Subiectului i se cerea sa relateze tot ce-i venea in minte in legatura cu un lelement dat (cuvant, imagini, o reprezentare anume etc.) sau in mod spontan. Pe baza asocierilor libere ale pacientului, precum si a comportamentului sau manifest, terapeutul ajunge sa cunoasca structura psihica a subiectului, principalele conflicte intrapsihice ale acestuia si modalitati de aparare a eului. Astfel e posibil sa se faca interpretari adecvate rezistentelor, apararilor, transferului.
Freud a introdus pentru prima data termenul de psihanaliza in 1869 in articolul "Ereditatea in originea nevrozelor". Inainte de aceasta data regasim in scrierile sale termeni ca analiza, analiza psihica, analiza hipnotica ("Despre psihonevrozele de aparare", 1894). Freud era un spirit aplecat catre analiza, dar care se ferea de speculatiile filosofice sterile. El a studiat medicina, fiind un spirit meticulos, empiric, ce acorda importanta rigurozitatii stiintifice. Cu toate acestea era preocupat de natura umana mai mult decat de alte aspecte ale naturii. Initial, Freud a lucrat ca cercetator al fiziologiei sistemului nervos cu Ernst Brucke, apoi a colaborat cu Josef Breurer (1876-1882), un mare fiziolog care spera ca descoperirile si metodele din stiintele naturii sa poata di transpuse in studierea gandirii si actiunii umane. Cand, in 1885, a lucrat cu Charcot la o cercetare despre cauzele neurologice ale afaiziei, de la el a invasat arta de a deosebi bolile mentale de cele somatice, ceea ce era rar pe atunci. Charcot studia de asemenea isteria si descoperise faptul ca aceasta este o suferinta reala si nu simulare, desi u exista cauze organice ale tulburarilor somatice. In 1889 lucreaza cu Bernheim aplicand hipnoza, pe care o abandoneaza ulterior. Desi era medic neurolog si cercetator in fiziologia sistemului nervos, a constatat in lucrul cu pacientii cu tulburari psihice ca elementul patogen este legat de un anumit eveniment din viata subiectului, fata de care acesta a actionat printr-un ansamblu de idei si emtii a caror exprimare a fost inhibata la momentul respectiv. Initial Freud considera ca vindecarea se realizeaza prin descarcarea reactiei afective pe care subiectul a avut-o fata de anumite evenimente traumatice si pe care acesta a inhibat-o in momentul producerii lor. El folosea hipnoza si sugestia pentru a-l ajuta pe pacient sa-si reaminteasca si sa retraiasca evenimentul respectiv. Ulterior el a renuntat la aceste procedee de cautare insistenta si deseori persuasiva a elementului patogen si a recurs exclusiv la tehnica asocierii libere, deci a exprimarii spontan apacientului pentru a obtine materialul refulat. Aceasta tehnica a fost introdusa progresiv intre anii 1892-1898, pe masura ce Freud a constatat dezavantajele celorlalte metode. Freud considerase ca hipnoza ar fi o modalitate de a descoperi legile psihologice care guverneaza viata mentala a oricarui om sanatos.
Lucrand cu Charcot in clinica de la Salpetriere din Paris, el incepe sa caute cauzele psihologice ale isteriei si constata ca a asculta spusele pacientului este o veritabila metoda de cunoastere si de terapiei. Ajunge la concluzia ca istericul sufera de amintiri (reminiscente) si ca metoda hipnozei nu da rezultate durabile, caci simptomele nu dispareau sau erau inlocuite cu altele, chiar daca se descoperea prin regresia hipnotica o trauma. Prin tehnica asocierii libere evenimentul patogen era adus la un nivel constient, materialul refulat fiind supus astfel elaborarii mentale. In practica sa clinica, Freud a constatat ca o serie de pacienti relatau scene in care erau victime ale seductiei adultilor sau fratilor mai mari atat de des, incat a considerat ca traumatismele sexuale infantile ar fi cauza principala a tulburarilor nevrotice. Astfel intre 1895-1897 el a creat teorie seductiei infantile pe care a abandonat-o ulterior deoarece si-a dat seama ca cea mai mare parte dintre aceste scene erau imaginare, erau produsul construcsiilor fantasmatice ale subiectilor si nu erau traite.
Mai mult, experienta clinica a relevat ca nu intotdeauna exista un eveniment marcant care sa aiba valoare patogena, ci este vorba de semnificatia pe care subiectul o confera evenimentelor, semnificatie care iese la iveala doar prin asocieri libere. Freud a introdus astfel termenul de realitate psihica ce desemneaza modul in care subiectul percepe lumea exterioara, modul in care subiectul coreleaza cu evenimentele de viata, semnificatie pe care el le-o atribuie. Fantasmele au o realitate psihica diferita de realitatea materiala, dar ele joaca rolul predominant in nevroze.
Specificul psihanalizei, ca teorie asupra psihismului rezida in descoperirea existentei nivelului inconstient al psihismului, in descoperirea mecanismelor de aparare a eului, in special a refularii si a rezistentei, in luarea in considerare a sexualitatii infantile.
Modul de investigare specific psihanalizei presupune construirea unei relatii intre analist si analizant, pornind de la care sa fie puse in evidenta, prin transfer si contratransfer, conflictele inconstiente ale analizatului. Originalitatea psihanalizei consta in primul rand in relevarea faptului ca, inainte de a putea sesiza unele cauze secrete care anima o fiinta, trebuie sa descoperim aceste cauze in noi insine, sa refacem in noi insine calea de la actiunile noastre la cauzele lor, sa intelegem modul in care functioneaza inconstientul autoanalizandu-ne.
BIBLIOGRAFIE
S. Freud, Psihologia inconstientului, Editura Trei, 2000
S. Freud, Sexualitatea in etiologia nevrozelor (1898) in Studii despre sexualitate, Editura Trei, 2001
S. Freud, Despre etiologia isteriei, in Inhibitie, simptom, angoasa, Editura Trei, 2001
S. Freud, Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, in Studii despre sexualitate, Editura Trei, 2001
|
