DESPRE SUBTITLU : CE ESTE ERISTICA

DESPRE SUBTITLU : CE ESTE ERISTICA ?

Eristica (de la l-pi;, "gīlceava", "cearta", "controversa") este un tip de disputa verbala care, spre deosebire de dialectica, nu īsi propune un # 21521u201v 5;el constructiv, ci respingerea cu orice pret a afir­matiilor respondentului. Aristotel x<pi(T|3r)Tj]Ti>coE ("cei ce contesta argumente" ; Plt., 306 a 9) ; oi -epi Tāt £pi8at £cT-oi>Sax6Te<; ("cei pasionati de dispute" ; Sph., 216 b 8).

Eristica este deci o ars rixandi, o arta a combaterii, si nu īntīm-plator (desi īntr-un context ironic) Platon face din ea, īn Euthy-

GABRIEL LIICEANU

demos, īndeletnicirea suprema a unor profesionisti ai luptei, a unor ,,combatanti completi" (-ayxpariacTai; 271 c 6), pregatiti "pentru orice fel de lupta" (j;ami<xx<>>', ibid.). Agonala ca si dialectica, eris­tica a pierdut īnsa sensul īnalt al disputei inter-subiective vizīnd gasirea unui adevar impersonal, singurul pe care subiectivitatea angajata īn lupta trebuie sa-1 slujeasca si īn fata caruia ea trebuie sa-si recunoasca īn cele din urma valoarea contingenta. Pentru ca eristica nu īsi propune decīt sa contrazica, nu agentul discutiei, ci obiectul ei este lipsit de necesitate; el se construieste si se des­trama imprevizibil, urmīnd mersul īntīmplator al replicilor inter­locutorului si al tuturor fragmentelor de locutie pe care acesta le pune īntīmplator īn joc. Pentru ca nu are te!, discutia poate sa si īnceapa de oriunde; obiectul ei este indiferent, nu este continut al vorbirii, ci doar pretext al ei. Cuvintele nu mai au valoare heuris-tiea sau hermeneutica; ele exista doar pentru a oferi material de combustie controversei care se consuma īn sine. Avem de-a face cu ,,o vorbire de dragul vorbirii" (X6you evsy.o: Xkyziv tov Xoyov ; Euthd., 286 d 11), īn care sofistul eristic nu urmareste decīt vic­toria verbala (vīx7jc au-rTJt /āpiv), consfintita prin reducerea la tacere a interlocutorului (Euthd., 303 e 2).

īn cazul eristicii, ne aflam deci īn fata triumfului subiectivitatii pure care īsi slujeste propria cauza dincolo de motivatii si mobiluri determinate, ca simpla exaltare a eului. Chiar daca avea deschi­deri catre practic, caci la greci un sofism bine ticluit putea duce la combaterea publica a unui oponent sau la derutarea unui juriu (cf. KNEALE & KNEALE, 1974, I, 22), eristica ramīne īu prin­cipal o simpla gratuitate a mintii, guvernata de un impuls ludic si de bucuria victoriei care decurge din el. Platon īnsusi, īn dialo­gul acesta, o numeste īn repetate rīnduri "joc", ^oaSii (cf. Euthd., 277 d 9; 277 e 2; 278 b 2 ; 278 c-d).

Poti lua īnsa totul īn joaca, filosofia ca si adevarul ? Eristica era o dialectica corupta si, corupta fiind, ea lasa doar impresia ca pune īn joc filosofia si adevarul. Atīt Platon cīt si Aristotel o condamna īn numele imoralitatii care īnsoteste acest travesti spiri­tual ; sub masca dialecticii socratice, dar consumīndu-se sub forma unei dexteritati fara obiect, eristica risca sa rupa practicarea īntelepciunii de cultivarea virtutii. Platon reactioneaza de pe pozi­tiile metafizicii cu finalitati etice. Sub masca silogismului ca ratio­nament valid, dar cultivīnd īn fond paralogisniul, eristica risca sa

LĂMURIRI PRELIMINARE LA EUTHYDEMOS

intoxice organul gīndirii. Aristotel reactioneaza de pe pozitiile logicii, si atitudinea sa īn Respingerile sofistice este īn principal profilactica si terapeutica.

Cit priveste originile tipului eristic al sofisticii, ele sīnt obscure si controversate (vezi īn principal pentru aceasta problema KEU-1,EN, 1971, 77 si urm.). Numele de eristici este legat - potrivit lui Diogenes Laertios (II, 106) - de filosofii din scoala megarica si avea pesemne o rezonanta peiorativa, caci ei īnsisi" īsi spuneau ,,dialecticieni" (cf. NATORP, 1907, 467). Daca ramīnem la aceasta indicatie onomastica, rezulta ca eristica este sincronica platonis­mului, desprinsa, ca si acesta, din dialectica socratica, si concurīnd platonismul prin invocarea unei metode comune (prezentarea argu­mentelor īn forma de īntrebari si raspunsuri). O tehnica explicit eristica practica si Antistene, celalalt "mic socratic", īntemeietor al scolii cinice, de asemenea coleg de generatie cu Platon. PRANTL (1855, I, 41) vorbeste apasat despre scrierea lui Antistene purtīnd titlul 'EpitTTtxdc, iar Diogenes Laertios (VI, 16, 17) mai pomeneste īn lista scrierilor acestuia si Despre contrazicere, Despre īntrebare si raspuns si altele dezvoltīnd tema comuna a controversei.

Trebuie de aici sa conchidem ca eristica este o inventie a mici­lor socratici si ca ea s-a nascut din tehnica dialogica a lui Socrate pusa pe temeiurile scolii cinice si megarice ? Originile eristicii tri­mit īn fapt dincolo de epoca lui Platon. O tehnica a contrazicerii, a procedeelor ,,antilogice", ne duce pīna la Protagoras; Diogenes Laertios īl citeaza ca autor al unei Tlyvrj spia-uxGv si a unor carti despre "discutiile contradictorii" ('America sau 'AvrtXoyixā). KEULEN (1971, 87 si urm.) vorbeste decis, īn finalul monografiei sale consacrate lui Euthydemos, despre radacina protagoreica a eristicii. Pe de alta parte, procedeul discutiei īn care raspunsul nu poate fi decīt ,,da" sau ,,nu" sugereaza modul eleatic de argumen­tare, cu acea negare caracteristica a registrului mediu dintre fiinta si nefiinta (cf. SPRAGUE, 1965, IX). īntīlnind ticurile exterioare ale dialecticii socratice si animate de spiritul scolii cinice, toate aceste elemente capata īnsa īn vremea lui Platon forta unei confi­guratii. Sigur este ca Platon combate īn Euthydemos o practica spirituala care devenise virulenta si care īsi va pastra si dupa aceea influenta, de vreme ce Aristotel īi acorda īnca atīt de mult īn Respingeri.

I

GABRIEL LIICEANU

Dar istoric vorbind, eristica nu suporta decīt aceasta judecata negativa? Aristotel, si pe urmele sale Alexandru din Afrodisia īn comentariul sau la Respingeri, sīnt īn acest sens categorici. Atitu­dinea lui Platon īn Euthydemos este si ea total negativa, luīnd forma satirei, asa īncīt, dupa cum observa RAEDER (1920, 143), īn cele mai multe cazuri el nici nu se oboseste sa combata sofis­mele euthydemice. Mai tīrziu īnsa, Platon descopera īn acest tip de paralogisme, probleme de importanta filosofica ce nu pot fi expediate printr-o simpla ironie bine plasata (Raeder citeaza drept pilda destinul dublei semnificatii a lui l-repoi/ īn Theaitetos, 190 c ; vezi inventarul revenirilor lui Platon la problemele din Eiithy-demos la SPRAGUB, 1965, X si urm.). Istoricii moderni ai logicii (de pilda KNEALE & KNEALE, 1974, I, 20 si urm.) vad īn eristica originea unei traditii logice independente de Aristotel - liuia stoica si, oricum, calea care a dus la primele descoperiri logice pornindu-se de la critica argumentarii faptice cotidiene. Eliberate de contextul minimalizator al satirei, cīteva din sofismele euthy­demice - cele privind posibilitatea falsului, a contradictiei, pro­blema predicatiei, a diferitului, a copulei etc. - se plaseaza īn chiar miezul problemei moderne a logicii si, īn orice caz, pe liniile mari ale istoriei domeniului.