Dasein-ul-laolalta al celorlalti si faptul-de-a-fi-laolalta cotidian

Dasein-ul-laolalta al celorlalti si faptul-de-a-fi-laolalta cotidian

Raspunsul la întrebarea privitoare la "cine"-le Dasein-ului cotidian trebuie sa fie obtinut prin analiza acelui fel de a fi în care Dasein-ul se mentine în prima instanta si cel mai adesea. Cercetarea noastra se orienteaza pornind de la faptul-de-a-fi-în-lume, în masura în care aceasta constitutie fundamentala a Dasein-ului determina deopotriva fiecare dintre modurile fiintei sale. Daca am spus pe drept cuvînt ca o data cu explicarea de mai înainte a lumii au fost totodata aduse în cîmpul privirii si celelalte momente structurale ale faptului-de-a-fi-în-lume, atunci cu 22322w2214w ajutorul acestei explicatii trebuie la rîndul lui sa fie pregatit într-un anume fel si raspunsul la întrebarea "cine?".

Din "descrierea" lumii ambiante proxime - de pilda lumea în care îsi face mestesugarul lucrarea - a rezultat ca ceilalti, cei pentru care este destinata "lucrarea", sînt si ei "întîlniti" o data cu ustensilul aflat în lucru. În felul de a fi al acestei fiintari-la-îndemîna, adica în menirea sa functionala, rezida o trimitere esentiala la purtatorii ei posibili, pe masura carora ea "a fost croita". La fel, în materialul folosit este întîlnit cel care îl produce sau "îl livreaza", ca unul care ne "serveste" bine sau rau. Un cîmp, de pilda, de-a lungul caruia [118] se întîmpla sa mergem, ni se arata ca apartinînd cuiva, ca fiind întretinut de el; cartea pe care o folosim a fost cumparata de la cutare librarie sau facuta cadou de cutare si asa mai departe. Barca ancorata la tarm trimite, prin a sa fiinta-în-sine, la un prieten care stim ca iese cu ea, dar si cînd o vorba de o "barca straina" ea trimite si atunci la cineva. Acesti altii pe care îi "întîlnim" astfel în complexul ustensilic aflat la-îndemîna în lumea ambianta nu îi legam în gîndul nostru de un lucru în prima instanta doar simplu-prezent, ci aceste "lucruri" sînt întîlnite pornind de la lumea în care ele se afla la-îndemîna pentru altii, lume care din capul locului este întotdeauna si a mea. În analiza noastra de pîna acum domeniul fiintarii întîlnite în interiorul lumii a fost în prima instanta restrîns la ustensilul aflat la-îndemîna sau la natura simplu-prezenta, deci la fiintarea care nu are caracter de Dasein. Aceasta restrîngere nu a fost necesara doar pentru simplificarea explicatiei, ci înainte de toate deoarece felul de a fi al Dasein-ului celorlalti, întîlnit în interiorul lumii, se deosebeste de calitatea-de-a-fi-la-îndemîna si de cea de simpla-prezenta. De aceea lumea Dasein-ului elibereaza fiintarea care nu numai ca este cu totul diferita de ustensil si de lucru, ci care, potrivit felului ei de a fi, este ea însasi, ca Dasein, "în" lume în modul faptului-de-a-fi-în-lume - în acea lume în care ea este întîlnita totodata intramundan. Aceasta fiintare nu este nici simplu-prezenta, nici la-îndemîna, ci este precum Dasein-ul însusi care elibereaza - ea este de asemenea "aici" si este laolalta (es ist auch und mit da). Daca am identifica lumea în general cu fiintarea intramundana, atunci ar trebui sa spunem ca si Dasein-ul este "lume".

Însa caracterizarea întîlnirii celorlalti se orienteaza si ea dupa Dasein-ul care este de fiecare data propriu. Dar atunci nu este vorba si în aceasta caracterizare de o privilegiere si de o izolare a "eului", astfel încît trebuie apoi cautata o trecere de la acest subiect izolat la ceilalti? Pentru a evita aceasta neîntelegere e cazul sa luam aminte la sensul în care se vorbeste aici despre "ceilalti". "Ceilalti" nu înseamna ceva precum: tot ce ramîne în afara mea si în raport cu care eul se evidentiaza; ceilalti, dimpotriva, sînt aceia de care cel mai adesea nu te distingi pe tine însuti, aceia printre care la rîndul tau esti. Acest a-fi-de-asemenea-aici laolalta cu ei nu are caracterul ontologic al unui fapt-de-a-fi-simpla-prezenta-"laolalta" înauntrul unei lumi. Acest "laolalta" este ceva de ordinul Dasein-ului, iar "de asemenea" semnifica o identitate a fiintei ca fapt-de-a-fi-în-lume de ordinul privirii-ambientale si al preocuparii. "Laolalta" si "de asemenea" trebuie întelese existential si nu categorial. Pe temeiul acestui fapt-de-a-fi-în-lume împartasit, lumea este de fiecare data deja una pe care o împart cu ceilalti. Lumea Dasein-ului este lume-împartasita (Mitwelt). Faptul-de-a-salaslui-în este fapt-de-a-fi-laolalta cu ceilalti. Fiinta-în-sine intramundana a acestora este Dasein- ul-laolalta.

Cînd ceilalti sînt întîlniti, acest lucru nu se petrece printr-o sesizare care distinge în prealabil subiectul propriu (în prima instanta simplu-prezent) de restul subiectilor care survin si ei pur si simplu; asadar nu este vorba de o vizare primordiala a ta însuti, pentru a constata apoi existenta a ceva diferit de tine. Ceilalti sînt întîlniti pornind de la lumea în care Dasein-ul prins în preocupare si ghidat de privirea-ambientala se mentine în chip esential. Explicatiile nascocite teoretic cu privire la simpla-prezenta a celorlalti patrund în mintea noastra mult prea lesne; noi, dimpotriva, trebuie sa ramînem strîns legati de continutul faptic fenomenal pe care l-am indicat deja: întîlnirea cu ceilalti are loc în lumea ambianta. Acest mod mundan elementar al întîlnirii care apartine Dasein-ului si care îi este nemijlocit merge atît de departe încît pîna si Dasein-ul propriu nu poate fi în prima instanta "aflat" de catre el însusi decît atunci cînd îsi întoarce privirea de la "trairile" sale si de la "centrul actelor" sale sau pur si simplu nu le "vede" deloc. Dasein-ul se gaseste pe "el însusi" în prima instanta în ceea ce el face, în cele care îi sînt de trebuinta, pe care le asteapta sau pe care le previne - cu alte cuvinte în fiintarea-la-îndemîna din lumea ambianta de care el se preocupa în prima instanta.

si chiar si atunci cînd Dasein-ul se desemneaza pe sine însusi în chip explicit spunînd "eu acesta de aici", aceasta determinare locala a persoanei trebuie înteleasa pornind de la spatialitatea Dasein-ului. Cînd am facut interpretarea acesteia (§ 23) am lasat deja sa se înteleaga ca sintagma "eu acesta de aici" nu are în vedere un punct privilegiat pe care îl marcheaza lucrul-"eu", ci ca e înteles ca fapt-de-a-salaslui pornind de la un "acolo" din lumea aflata la-îndemîna, acel "acolo" în care Dasein-ul se mentine ca preocupare.

W. von Humboldt2 a atras atentia asupra limbilor care îl exprima pe "eu" prin "aici", pe "tu" prin "aci", pe "el" prin "acolo", deci limbile care, gramatical vorbind, redau pronumele personale prin adverbe de loc. Ramîne, desigur, un subiect de controversa daca semnificatia originara a expresiilor de loc este adverbiala sau pronominala. Disputa îsi pierde totusi suportul daca observam ca adverbele de loc au raport cu eul ca Dasein. "Aici", "acolo" si "aci" nu sînt initial pure determinari locale ale fiintarii intramundane simplu-prezente în anumite locuri din spatiu, ci caracteristici ale spatialitatii originare a Dasein-ului. Pretinsele adverbe de loc sînt determinari ale Dasein-ului; ele au primordial semnificatie existentiala, nu categoriala. Însa ele nu sînt nici pronume; semnificatia lor vine de dinaintea diferentei dintre adverbele de loc si pronumele personale. În schimb, semnificatia cu adevarat spatiala a acestor expresii în raport cu Dasein-ul atesta faptul ca, [120] atunci cînd explicitam Dasein-ul fara a ne lasa influentati de vreo teorie, îl vedem nemijlocit pe acesta în a sa fiinta spatiala, dez-departatoare si orientatoare, aflata "în-preajma" lumii de care ne preocupam. În "aici", Dasein-ul, contopit cu propria-i lume, nu se adreseaza siesi, ci se întoarce de la sine catre "acolo"-ul unei fiintari-la-îndemîna accesibile privirii-ambientale, avîndu-se totusi pe sine în vedere în spatialitatea existentiala.

Dasein-ul se întelege pe sine în prima instanta si cel mai adesea pornind de la lumea sa, iar Dasein-ul-laolalta al celorlalti este întîlnit în mod variat pornind de la fiintarea-la-îndemîna intramundana. Însa chiar si atunci cînd ceilalti devin, asa zicînd, tematici în Dasein-ul lor, ei nu sînt întîlniti ca lucruri-persoane simplu-prezente, ci noi îi întîlnim "la lucru", ceea ce înseamna primordial în faptul-de-a-fi-în-lume care le e propriu. Chiar si atunci cînd îl vedem pe celalalt "pierzîndu-si pur si simplu vremea", el nu este niciodata sesizat ca lucru-om simplu-prezent, ci "pierdutul vremii" este un mod existential de a fi: înseamna a zabovi, fara preocupare si suprimînd privirea-ambientala, în-preajma tuturor si a nimanui. Celalalt este întîlnit în al sau Dasein-laolalta în interiorul unei lumi.

Însa cuvîntul "Dasein" arata totusi limpede ca aceasta fiintare este "în prima instanta" fara relatie cu altul si ca el poate fi ulterior, ce-i drept, si "laolalta cu" altul. Totusi nu trebuie sa trecem cu vederea ca noi folosim termenul "Dasein-laolalta" pentru a desemna acea fiinta în directia careia ceilalti care fiinteaza sînt eliberati în interiorul lumii. Acest Dasein-laolalta al celorlalti nu este deschis decît intramundan pentru un Dasein - si astfel si pentru cei care sînt Dasein-laolalta, deoarece Dasein-ul este în chip esential în el însusi fapt-de-a-fi-laolalta. Enuntul fenomenologic "Dasein-ul este în chip esential fapt-de-a-fi-laolalta" are un sens existential-ontologic. Enuntul acesta nu îsi propune sa constate ontic ca factic vorbind, fiind simplu-prezent, eu nu sînt singur si ca, dimpotriva, mai survin si altii care sînt de felul meu. Daca propozitia potrivit careia faptul-de-a-fi-în-lume al Dasein-ului este în chip esential constituit prin faptul-de-a-fi-laolalta ar avea în vedere asa ceva, atunci faptul-de-a-fi-laolalta nu ar fi o determinatie existentiala care i-ar reveni Dasein-ului pornind de la el însusi si de la felul sau de a fi, ci o proprietate impunîndu-se de fiecare data pe temeiul purei surveniri a celorlalti. Faptul-de-a-fi-laolalta determina existential Dasein-ul chiar si atunci cînd un altul nu este factic prezent si nici perceput ca atare. Chiar si faptul-de-a-fi-singur al Dasein-ului este fapt-de-a-fi-laolalta în lume. Celalalt nu poate lipsi decît într-un fapt-de-a-fi-laolalta si pentru el. Faptul-de-a-fi-singur este un mod deficient al faptului-de-a-fi-laolalta si însasi posibilitatea sa este o dovada pentru aceasta. Pe de alta parte, factic vorbind, faptul-de-a-fi-singur nu este suprimat prin aceea ca un alt exemplar uman, sau chiar înca zece, survin pur si simplu "lînga" mine. Chiar atunci cînd acestia, si altii în plus sînt de fata, Dasein-ul poate foarte bine sa fie singur. Faptul-de-a-fi-laolalta si facticitatea faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul nu se întemeiaza [121] de aceea într-o pura survenire laolalta a mai multor "subiecti". Iarasi, faptul-de-a-fi-singur "printre" multi nu înseamna totusi, referitor la fiinta celor multi, ca ei sînt atunci doar simplu-prezenti. Chiar si în faptul de a fi "printre ei" ei sînt laolalta aici; Dasein-ul-laolalta ce le este propriu este întîlnit în modul indiferentei si al distantei straine. A fi absent si "a fi în alta parte" sînt moduri ale Dasein-ului-laolalta si ele sînt posibile doar fiindca Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-laolalta face cu putinta întîlnirea cu Dasein-ul altuia în lumea sa. Faptul-de-a-fi-laolalta este o determinatie a Dasein-ului de fiecare data propriu; Dasein-ul-laolalta caracterizeaza Dasein-ul celorlalti în masura în care el este eliberat prin lumea acestuia pentru o fiinta-laolalta. Dasein-ul propriu, în masura în care el are structura de esenta a faptului-de-a-fi-laolalta, nu este decît ca Dasein-laolalta care poate fi întîlnit de ceilalti.

Daca Dasein-ul-laolalta ramîne, existential vorbind, constitutiv pentru faptul-de-a-fi-în-lume, atunci - tot asa precum îndeletnicirea de ordinul privirii-ambientale, cu fiintarea-la-îndemîna intramundana pe care am caracterizat-o anticipativ ca preocupare -, el trebuie interpretat pornind de la fenomenul grijii prin care fiinta Dasein-ului este în general determinata (cf. capitolul VI al acestei sectiuni). Caracterul de fiinta al preocuparii nu poate fi propriu fiintei-laolalta, cu toate ca acest fel de a fi este, precum preocuparea, o fiinta-raportata-la fiintarea întîlnita în interiorul lumii. Fiintarea la care Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-laolalta, se raporteaza nu are însa felul de a fi al ustensilului aflat la-îndemîna, ci este ea însasi Dasein. Aceasta fiintare nu cade sub preocupare (Besorgen), ci sub grija-pentru-celalalt (Fürsorge).

"Preocuparea" pentru hrana si îmbracaminte, îngrijirea corpului bolnav sînt, si ele, grija-pentru-celalalt. Însa noi întelegem acest termen asa cum am facut-o atunci cînd am utilizat "preocuparea" ca termen pentru un existential. Solicitudinea ca mod de organizare factic social, de pilda, se întemeiaza în constitutia de fiinta a Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-laolalta. Urgenta ei factica este motivata prin faptul ca Dasein-ul, în prima instanta si cel mai adesea, se mentine în modurile deficiente ale grijii-pentru-celalalt. A fi în favoarea sau împotriva cuiva, a fi unul fara altul, a trece nepasatori unii pe lînga altii si a nu ne interesa nicicum unul de altul - toate acestea sînt moduri posibile ale grijii-pentru-celalalt. si tocmai aceste moduri deficiente amintite, expresii ale indiferentei, caracterizeaza la nivel cotidian si mediu faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Aceste moduri de a fi manifesta la rîndul lor caracterul de ne-iesire în evidenta si caracterul de de-la-sine-înteles care sînt proprii Dasein-ului-laolalta cotidian si intramundan al celorlalti cît si calitatii-de-a-fi-la-îndemîna a ustensilului de care ne preocupam zilnic. Aceste moduri indiferente ale faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul si care sînt expresii ale indiferentei conduc lesne pe o cale gresita interpretarea ontologica, facînd-o sa expliciteze în prima instanta acest tip de fiinta ca pura simpla-prezenta a mai multor subiecti. Se pare ca nu e vorba decît de infime variatiuni ale aceluiasi fel de a fi, dar cu toate acestea, între purele surveniri laolalta "indiferente" ale unor lucru oarecari si [122] indiferenta fiintarilor ce sînt unele-laolalta-cu-altele diferenta este esentiala.

Grija-pentru-celalalt are, potrivit modurilor ei pozitive, doua posibilitati extreme. Ea poate sa-l elibereze, asa zicînd, pe celalalt de povara "grijii" si, în preocupare, sa se aseze în locul lui, sa i se substituie. Aceasta grija-pentru-celalalt preia pentru celalalt cele de care el trebuie sa se preocupe. El este astfel expulzat de la locul lui, el se retrage, pentru ca ulterior sa preia obiectul preocuparii ca pe ceva gata pus la dispozitie sau pentru a se debarasa complet de el. Într-o astfel de grija-pentru-celalalt, celalalt poate deveni dependent si poate fi dominat, chiar daca aceasta dominatie este una discreta, ramînîndu-i celui dominat ascunsa. Aceasta grija-pentru-celalalt substitutiva, eliberatoare de povara "grijii", determina faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul într-un chip sporit si ea priveste cel mai adesea preocuparea legata de ceea-ce-este-la-îndemîna.

Spre deosebire de aceasta exista posibilitatea unei griji-pentru-celalalt care, în loc sa se substituie celuilalt, mai degraba îl devanseaza în putinta sa de a fi existentiela, nu pentru a-l elibera de povara "grijii", ci pentru a i-o restitui ca atare, acum mai întîi, în chip autentic. Aceasta grija-pentru-celalalt, care are în vedere în chip esential grija autentica, adica existenta celuilalt si nu un ce de care ea se preocupa, îl ajuta pe celalalt sa devina transparent în grija sa si liber pentru ea.

Grija-pentru-celalalt se dovedeste a fi o constitutie de fiinta a Dasein-ului care, potrivit diferitelor sale posibilitati, este tot atît de strîns legata de fiinta acestuia raportata la lumea preocuparii sale, cît si de fiinta autentica raportata la sine însusi. Faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul se întemeiaza în prima instanta si adesea chiar exclusiv în acel ceva care constituie obiectul preocuparii comune în aceasta acest fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Un fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul care rezulta din aceea ca toti fac acelasi lucru nu numai ca se mentine cel mai adesea în limitele exterioritatii, ci se întîmpla sa ia forma distantei si a rezervei. Faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul al celor care sînt prinsi în aceeasi treaba se hraneste adesea doar din neîncredere. Invers, angajamentul comun pentru aceeasi cauza este determinat de felul în care fiecare, de fiecare data, si-a asumat Dasein-ul propriu. Abia aceasta solidaritate autentica face cu putinta adevarata supunere la obiect care îl elibereaza pe celalalt în libertatea sa pentru el însusi.

Între cele doua extreme ale grijii-pentru-celalalt pozitive - cea substitutiv-dominanta si cea devansator-eliberatoare - se mentine faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul cotidian; descrierea si clasificarea diferitelor forme mixte ale acestora depasesc granitele cercetarii de fata.

Asa cum preocuparii ca modalitate de des-coperire a fiintarii-la-îndemîna îi apartine privirea-ambientala (Umsicht), tot astfel grija-pentru-celalalt este calauzita de privirea-considerativa, de respect (Rücksicht) si de privirea-îngaduitoare, de indulgenta (Nachsicht). Ambele pot, laolalta cu grija-pentru-celalalt, sa parcurga modurile deficiente si indiferente, ajungînd pîna la lipsa de consideratie si la acea îngaduinta care frizeaza indiferenta.

Lumea nu elibereaza doar ceea-ce-este-la-îndemîna ca fiintare întîlnita în interiorul lumii, ci deopotriva Dasein-ul, pe ceilalti în Dasein-ul-lor-laolalta. Însa aceasta fiintare (care a fost eliberata în lumea ambianta) este, potrivit sensului ei de fiinta cel mai propriu, salasluire în aceeasi lume în care, fiind întîlnita de ceilalti, ea este laolalta aici. Mundaneitatea a fost interpretata (§ 18) ca ansamblu de trimiteri al semnificativitatii. Fiind familiar cu aceasta semnificativitate si întelegînd-o în prealabil, Dasein-ul face sa fie întîlnita fiintarea-la-îndemîna ca ceva care este des-coperit în menirea sa functionala. Complexul de trimiteri al semnificativitatii este fixat în fiinta Dasein-ului deschis catre fiinta sa cea mai proprie, aceasta nemaiputînd sa aiba în chip esential nici o menire functionala, ci fiind, dimpotriva, acea fiinta în-vederea careia Dasein-ul însusi este asa cum este.

Însa potrivit acestei analize, fiintei Dasein-ului, de care, în însasi fiinta sa, el este preocupat, îi apartine deopotriva faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti. De aceea, ca fiinta-laolalta, Dasein-ul "este" în chip esential în-vederea celorlalti. Acest enunt trebuie înteles ca unul existential de ordinul esentei. Chiar si atunci cînd Dasein-ul de fiecare data factic nu se întoarce catre ceilalti, considerînd ca se poate descurca fara ei, sau chiar atunci cînd se lipseste de ei, el este în modul faptului-de-a-fi-laolalta. În faptul-de-a-fi-laolalta, în acest "în-vederea-celorlalti" existential, ceilalti sînt - în Dasein-ul lor - deja deschisi. Aceasta stare de deschidere a celorlalti este produsa în prealabil o data cu faptul-de-a-fi-laolalta; ea constituie deopotriva si semnificativitatea, adica mundaneitatea; iar semnificativitatea, ca mundaneitate, este fixata în acel existential fapt-de-a-fi-în-vederea-a-ceva. De aceea, mundaneitatea lumii astfel constituita, în care Dasein-ul este în chip esential de fiecare data deja, face ca fiintarea-la-îndemîna din lumea ambianta sa fie întîlnita astfel încît, o data cu ea ca obiect al preocuparii de ordinul privirii-ambientale, sa fie întîlnit si Dasein-ul-laolalta al celorlalti. În structura mundaneitatii lumii rezida faptul ca ceilalti nu sînt în prima instanta simplu-prezenti ca subiecti plutitori alaturi de alte lucruri, ci, în fiinta lor preocupata de lumea ambianta, ei se arata în lume pornind de la ceea ce, în cuprinsul ei, este la-îndemîna.

Starea de deschidere a Dasein-ului-laolalta al celorlalti, apartinînd faptului-de-a-fi-laolalta, înseamna: în întelegerea pe care Dasein-ul o are despre fiinta rezida deja - deoarece fiinta sa este fiinta-laolalta - si o întelegere a celorlalti. Aceasta întelegere, întocmai întelegerii în general, nu este o cunostinta izvorîta din cunoastere, ci un fel de a fi originar existential, care face cu putinta, el mai întîi, [124] cunoasterea si orice cunostinta. Faptul-de-a-se-cunoaste se întemeiaza în faptul-de-a-fi-laolalta care este întelegator în chip originar. Faptul-de-a-se-cunoaste se misca în prima instanta în concordanta cu felul de a fi care ne este cel mai aproape, în speta cu faptul-de-a-fi-în-lume ca fapt-de-a-fi-laolalta; si faptul-de-a-se-cunoaste procedeaza astfel printr-o cunoastere, de ordinul întelegerii, a acelui ceva pe care Dasein-ul, laolalta cu ceilalti, îl afla în lumea ambianta la nivelul privirii-ambientale si de care el se preocupa. Tocmai pornind de la obiectul preocuparii si o data cu întelegerea lui este înteleasa si preocuparea de ordinul grijii-pentru-celalalt. Celalalt este astfel în prima instanta deschis prin grija-pentru-celalalt pe care o pune în joc preocuparea.

Însa deoarece în prima instanta si cel mai adesea grija-pentru-celalalt sta în modurile deficiente sau cel putin indiferente - în indiferenta cu care trecem nepasatori unii pe lînga altii -, de aceea faptul-de-a-se-cunoaste nemijlocit si esential are nevoie de faptul-de-a-face-cunostinta. si chiar si atunci cînd faptul-de-a-se-cunoaste se pierde în modurile retinerii, ascunderii de sine si disimularii, faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul are nevoie de cai speciale pentru a se apropia de ceilalti, în speta pentru a ajunge sa "patrunda" în ei.

Însa asa cum a te deschide, în speta a te închide, se întemeiaza în felul de a fi de fiecare data al faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul, ba chiar nu este nimic altceva decît însusi acest fel, la rîndul ei deschiderea expresa a celuilalt ca urmare a grijii-pentru-celalalt se produce de fiecare data numai pornind de la primordiala fiinta-laolalta cu el. Aceasta deschidere a celuilalt (desigur tematica, însa nicidecum teoretic-psihologica) devine lesne fenomenul care ajunge în prima instanta în cîmpul privirii atunci cînd se ia în consideratie problematica teoretica a întelegerii "vietii psihice a celuilalt". Ceea ce, din punct de vedere fenomenal, ni se prezinta astfel "în prima instanta" ca fiind un mod al faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul întelegator este însa totdata considerat drept ceea ce "initial" si originar face cu putinta si constituie în general fiinta întru ceilalti. Acest fenomen care în chip nu tocmai fericit a fost desemnat ca "empatie" se vede atunci ontologic obligat sa arunce, asa zicînd, o prima punte între subiectul propriu, în prima instanta dat izolat, pîna la alt subiect, în prima instanta cu totul închis.

Fiinta întru ceilalti este desigur ontologic diferita de fiinta raportata la lucrurile care sînt simplu-prezente. Aceasta "cealalta" fiintare are, ea însasi, felul de a fi al Dasein-ului. În faptul-de-a-fi laolalta si întru ceilalti rezida asadar o relatie de fiinta de la Dasein la Dasein. Însa aceasta relatie, s-ar putea spune, este deja constitutiva pentru Dasein-ul de fiecare data propriu, care are despre el însusi o întelegere de fiinta si se raporteaza astfel la Dasein. Relatia de fiinta cu ceilalti ar deveni atunci o proiectie "într-un altceva" a fiintei proprii întru sine însasi. Celalalt ar fi un duplicat al sinelui.

Însa e lesne sa vedem ca acest mod de a gîndi aparent de la sine înteles sta pe un teren subred. Presupozitia pe care aceasta argumentare o implica, cum ca fiinta [125] Dasein-ului întru el însusi este fiinta întru un celalalt, de fapt nu rezista. Atîta vreme cît aceasta presupozitie nu a fost dovedita în chip evident în legitimitatea ei, va ramîne o enigma cum anume este ea chemata sa deschida relatia Dasein-ului cu el însusi catre celalalt ca celalalt.

Fiinta întru ceilalti nu este doar un raport de fiinta autonom si ireductibil; acest raport, ca fiinta-laolalta, este unul care, o data cu fiinta Dasein-ului, este deja fiintator. Desigur, nu poate fi contestat ca faptul-de-a-se-cunoaste-reciproc, care prinde viata pe temeiul fiintei-laolalta, este adesea dependent de masura în care propriul Dasein s-a înteles de fiecare data pe sine însusi; însa acest lucru nu vorbeste decît de masura în care fiinta-laolalta esentiala cu altii a devenit transparenta si nu disimulata, lucru care nu este posibil decît daca Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-în-lume este de fiecare data deja cu altul. Nu "empatia" constituie, ea mai întîi, faptul-de-a-fi-laolalta, ci abia pe temeiul acestuia este ea posibila si ea este motivata prin caracterul inevitabil al modurilor deficiente predominante ale fiintei-laolalta.

Faptul ca "empatia" nu este un fenomen existential originar, asa cum nici cunoasterea în genere nu este, nu vrea însa sa spuna ca ea nu ridica nici o problema. Hermeneutica ei speciala va avea de aratat cum faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul, precum si faptul-de-a-se-cunoaste al acestuia, deturneaza si blocheaza diferitele posibilitati de fiinta ale Dasein-ului însusi, astfel încît o "întelegere" autentica devine cu neputinta si Dasein-ul cauta refugiu în surogate; numai ca acest refugiu presupune drept conditie pozitiva existentiala posibilitatea unei corecte întelegeri a altuia diferit de mine. Analiza de pîna acum a aratat ca faptul-de-a-fi-laolalta este un constituent existential al faptului-de-a-fi-în-lume. Dasein-ul-laolalta s-a dovedit a fi un fel de a fi care este propriu fiintarii întîlnite intramundan. În masura în care Dasein-ul în general este, el are felul de a fi al faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Acest fapt nu poate fi conceput ca suma rezultata din simpla adunare a mai multor "subiecti". Existenta unei multitudini de "subiecti" nu este la rîndul ei posibila decît în masura în care ceilalti, care sînt în prima instanta întîlniti în Dasein-ul-laolalta ce le e propriu, continua sa fie pur si simplu tratati ca "numere". Dar o atare multitudine este des-coperita doar cu ajutorul unui anumit fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul si întru un altul. Acea fiinta-laolalta "lipsita de consideratie" îi "ia în calcul" pe ceilalti fara sa "conteze pe ei" în chip real sau macar sa doreasca "sa aiba de-a face" cu ei.

Dasein-ul propriu precum si Dasein-ul-laolalta al celorlalti sînt întîlnite în prima instanta si cel mai adesea pornind de la lumea-împartasita prin preocupare în lumea-ambianta. Fiind contopit cu lumea preocuparii sale, adica deopotriva în fiinta-laolalta întru ceilalti, Dasein-ul nu este el însusi. Atunci cine este el, cel care a asumat fiinta ca fiinta-unul-laolalta-cu-altul cotidiana?