Dasein-ul-laolalta al celorlalti si faptul-de-a-fi-laolalta cotidian

Dasein-ul-laolalta al celorlalti si faptul-de-a-fi-laolalta cotidian

Raspunsul la īntrebarea privitoare la "cine"-le Dasein-ului cotidian trebuie sa fie obtinut prin analiza acelui fel de a fi īn care Dasein-ul se mentine īn prima instanta si cel mai adesea. Cercetarea noastra se orienteaza pornind de la faptul-de-a-fi-īn-lume, īn masura īn care aceasta constitutie fundamentala a Dasein-ului determina deopotriva fiecare dintre modurile fiintei sale. Daca am spus pe drept cuvīnt ca o data cu explicarea de mai īnainte a lumii au fost totodata aduse īn cīmpul privirii si celelalte momente structurale ale faptului-de-a-fi-īn-lume, atunci cu 22322w2214w ajutorul acestei explicatii trebuie la rīndul lui sa fie pregatit īntr-un anume fel si raspunsul la īntrebarea "cine?".

Din "descrierea" lumii ambiante proxime - de pilda lumea īn care īsi face mestesugarul lucrarea - a rezultat ca ceilalti, cei pentru care este destinata "lucrarea", sīnt si ei "īntīlniti" o data cu ustensilul aflat īn lucru. Īn felul de a fi al acestei fiintari-la-īndemīna, adica īn menirea sa functionala, rezida o trimitere esentiala la purtatorii ei posibili, pe masura carora ea "a fost croita". La fel, īn materialul folosit este īntīlnit cel care īl produce sau "īl livreaza", ca unul care ne "serveste" bine sau rau. Un cīmp, de pilda, de-a lungul caruia [118] se īntīmpla sa mergem, ni se arata ca apartinīnd cuiva, ca fiind īntretinut de el; cartea pe care o folosim a fost cumparata de la cutare librarie sau facuta cadou de cutare si asa mai departe. Barca ancorata la tarm trimite, prin a sa fiinta-īn-sine, la un prieten care stim ca iese cu ea, dar si cīnd o vorba de o "barca straina" ea trimite si atunci la cineva. Acesti altii pe care īi "īntīlnim" astfel īn complexul ustensilic aflat la-īndemīna īn lumea ambianta nu īi legam īn gīndul nostru de un lucru īn prima instanta doar simplu-prezent, ci aceste "lucruri" sīnt īntīlnite pornind de la lumea īn care ele se afla la-īndemīna pentru altii, lume care din capul locului este īntotdeauna si a mea. Īn analiza noastra de pīna acum domeniul fiintarii īntīlnite īn interiorul lumii a fost īn prima instanta restrīns la ustensilul aflat la-īndemīna sau la natura simplu-prezenta, deci la fiintarea care nu are caracter de Dasein. Aceasta restrīngere nu a fost necesara doar pentru simplificarea explicatiei, ci īnainte de toate deoarece felul de a fi al Dasein-ului celorlalti, īntīlnit īn interiorul lumii, se deosebeste de calitatea-de-a-fi-la-īndemīna si de cea de simpla-prezenta. De aceea lumea Dasein-ului elibereaza fiintarea care nu numai ca este cu totul diferita de ustensil si de lucru, ci care, potrivit felului ei de a fi, este ea īnsasi, ca Dasein, "īn" lume īn modul faptului-de-a-fi-īn-lume - īn acea lume īn care ea este īntīlnita totodata intramundan. Aceasta fiintare nu este nici simplu-prezenta, nici la-īndemīna, ci este precum Dasein-ul īnsusi care elibereaza - ea este de asemenea "aici" si este laolalta (es ist auch und mit da). Daca am identifica lumea īn general cu fiintarea intramundana, atunci ar trebui sa spunem ca si Dasein-ul este "lume".

Īnsa caracterizarea īntīlnirii celorlalti se orienteaza si ea dupa Dasein-ul care este de fiecare data propriu. Dar atunci nu este vorba si īn aceasta caracterizare de o privilegiere si de o izolare a "eului", astfel īncīt trebuie apoi cautata o trecere de la acest subiect izolat la ceilalti? Pentru a evita aceasta neīntelegere e cazul sa luam aminte la sensul īn care se vorbeste aici despre "ceilalti". "Ceilalti" nu īnseamna ceva precum: tot ce ramīne īn afara mea si īn raport cu care eul se evidentiaza; ceilalti, dimpotriva, sīnt aceia de care cel mai adesea nu te distingi pe tine īnsuti, aceia printre care la rīndul tau esti. Acest a-fi-de-asemenea-aici laolalta cu ei nu are caracterul ontologic al unui fapt-de-a-fi-simpla-prezenta-"laolalta" īnauntrul unei lumi. Acest "laolalta" este ceva de ordinul Dasein-ului, iar "de asemenea" semnifica o identitate a fiintei ca fapt-de-a-fi-īn-lume de ordinul privirii-ambientale si al preocuparii. "Laolalta" si "de asemenea" trebuie īntelese existential si nu categorial. Pe temeiul acestui fapt-de-a-fi-īn-lume īmpartasit, lumea este de fiecare data deja una pe care o īmpart cu ceilalti. Lumea Dasein-ului este lume-īmpartasita (Mitwelt). Faptul-de-a-salaslui-īn este fapt-de-a-fi-laolalta cu ceilalti. Fiinta-īn-sine intramundana a acestora este Dasein- ul-laolalta.

Cīnd ceilalti sīnt īntīlniti, acest lucru nu se petrece printr-o sesizare care distinge īn prealabil subiectul propriu (īn prima instanta simplu-prezent) de restul subiectilor care survin si ei pur si simplu; asadar nu este vorba de o vizare primordiala a ta īnsuti, pentru a constata apoi existenta a ceva diferit de tine. Ceilalti sīnt īntīlniti pornind de la lumea īn care Dasein-ul prins īn preocupare si ghidat de privirea-ambientala se mentine īn chip esential. Explicatiile nascocite teoretic cu privire la simpla-prezenta a celorlalti patrund īn mintea noastra mult prea lesne; noi, dimpotriva, trebuie sa ramīnem strīns legati de continutul faptic fenomenal pe care l-am indicat deja: īntīlnirea cu ceilalti are loc īn lumea ambianta. Acest mod mundan elementar al īntīlnirii care apartine Dasein-ului si care īi este nemijlocit merge atīt de departe īncīt pīna si Dasein-ul propriu nu poate fi īn prima instanta "aflat" de catre el īnsusi decīt atunci cīnd īsi īntoarce privirea de la "trairile" sale si de la "centrul actelor" sale sau pur si simplu nu le "vede" deloc. Dasein-ul se gaseste pe "el īnsusi" īn prima instanta īn ceea ce el face, īn cele care īi sīnt de trebuinta, pe care le asteapta sau pe care le previne - cu alte cuvinte īn fiintarea-la-īndemīna din lumea ambianta de care el se preocupa īn prima instanta.

si chiar si atunci cīnd Dasein-ul se desemneaza pe sine īnsusi īn chip explicit spunīnd "eu acesta de aici", aceasta determinare locala a persoanei trebuie īnteleasa pornind de la spatialitatea Dasein-ului. Cīnd am facut interpretarea acesteia (§ 23) am lasat deja sa se īnteleaga ca sintagma "eu acesta de aici" nu are īn vedere un punct privilegiat pe care īl marcheaza lucrul-"eu", ci ca e īnteles ca fapt-de-a-salaslui pornind de la un "acolo" din lumea aflata la-īndemīna, acel "acolo" īn care Dasein-ul se mentine ca preocupare.

W. von Humboldt2 a atras atentia asupra limbilor care īl exprima pe "eu" prin "aici", pe "tu" prin "aci", pe "el" prin "acolo", deci limbile care, gramatical vorbind, redau pronumele personale prin adverbe de loc. Ramīne, desigur, un subiect de controversa daca semnificatia originara a expresiilor de loc este adverbiala sau pronominala. Disputa īsi pierde totusi suportul daca observam ca adverbele de loc au raport cu eul ca Dasein. "Aici", "acolo" si "aci" nu sīnt initial pure determinari locale ale fiintarii intramundane simplu-prezente īn anumite locuri din spatiu, ci caracteristici ale spatialitatii originare a Dasein-ului. Pretinsele adverbe de loc sīnt determinari ale Dasein-ului; ele au primordial semnificatie existentiala, nu categoriala. Īnsa ele nu sīnt nici pronume; semnificatia lor vine de dinaintea diferentei dintre adverbele de loc si pronumele personale. Īn schimb, semnificatia cu adevarat spatiala a acestor expresii īn raport cu Dasein-ul atesta faptul ca, [120] atunci cīnd explicitam Dasein-ul fara a ne lasa influentati de vreo teorie, īl vedem nemijlocit pe acesta īn a sa fiinta spatiala, dez-departatoare si orientatoare, aflata "īn-preajma" lumii de care ne preocupam. Īn "aici", Dasein-ul, contopit cu propria-i lume, nu se adreseaza siesi, ci se īntoarce de la sine catre "acolo"-ul unei fiintari-la-īndemīna accesibile privirii-ambientale, avīndu-se totusi pe sine īn vedere īn spatialitatea existentiala.

Dasein-ul se īntelege pe sine īn prima instanta si cel mai adesea pornind de la lumea sa, iar Dasein-ul-laolalta al celorlalti este īntīlnit īn mod variat pornind de la fiintarea-la-īndemīna intramundana. Īnsa chiar si atunci cīnd ceilalti devin, asa zicīnd, tematici īn Dasein-ul lor, ei nu sīnt īntīlniti ca lucruri-persoane simplu-prezente, ci noi īi īntīlnim "la lucru", ceea ce īnseamna primordial īn faptul-de-a-fi-īn-lume care le e propriu. Chiar si atunci cīnd īl vedem pe celalalt "pierzīndu-si pur si simplu vremea", el nu este niciodata sesizat ca lucru-om simplu-prezent, ci "pierdutul vremii" este un mod existential de a fi: īnseamna a zabovi, fara preocupare si suprimīnd privirea-ambientala, īn-preajma tuturor si a nimanui. Celalalt este īntīlnit īn al sau Dasein-laolalta īn interiorul unei lumi.

Īnsa cuvīntul "Dasein" arata totusi limpede ca aceasta fiintare este "īn prima instanta" fara relatie cu altul si ca el poate fi ulterior, ce-i drept, si "laolalta cu" altul. Totusi nu trebuie sa trecem cu vederea ca noi folosim termenul "Dasein-laolalta" pentru a desemna acea fiinta īn directia careia ceilalti care fiinteaza sīnt eliberati īn interiorul lumii. Acest Dasein-laolalta al celorlalti nu este deschis decīt intramundan pentru un Dasein - si astfel si pentru cei care sīnt Dasein-laolalta, deoarece Dasein-ul este īn chip esential īn el īnsusi fapt-de-a-fi-laolalta. Enuntul fenomenologic "Dasein-ul este īn chip esential fapt-de-a-fi-laolalta" are un sens existential-ontologic. Enuntul acesta nu īsi propune sa constate ontic ca factic vorbind, fiind simplu-prezent, eu nu sīnt singur si ca, dimpotriva, mai survin si altii care sīnt de felul meu. Daca propozitia potrivit careia faptul-de-a-fi-īn-lume al Dasein-ului este īn chip esential constituit prin faptul-de-a-fi-laolalta ar avea īn vedere asa ceva, atunci faptul-de-a-fi-laolalta nu ar fi o determinatie existentiala care i-ar reveni Dasein-ului pornind de la el īnsusi si de la felul sau de a fi, ci o proprietate impunīndu-se de fiecare data pe temeiul purei surveniri a celorlalti. Faptul-de-a-fi-laolalta determina existential Dasein-ul chiar si atunci cīnd un altul nu este factic prezent si nici perceput ca atare. Chiar si faptul-de-a-fi-singur al Dasein-ului este fapt-de-a-fi-laolalta īn lume. Celalalt nu poate lipsi decīt īntr-un fapt-de-a-fi-laolalta si pentru el. Faptul-de-a-fi-singur este un mod deficient al faptului-de-a-fi-laolalta si īnsasi posibilitatea sa este o dovada pentru aceasta. Pe de alta parte, factic vorbind, faptul-de-a-fi-singur nu este suprimat prin aceea ca un alt exemplar uman, sau chiar īnca zece, survin pur si simplu "līnga" mine. Chiar atunci cīnd acestia, si altii īn plus sīnt de fata, Dasein-ul poate foarte bine sa fie singur. Faptul-de-a-fi-laolalta si facticitatea faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul nu se īntemeiaza [121] de aceea īntr-o pura survenire laolalta a mai multor "subiecti". Iarasi, faptul-de-a-fi-singur "printre" multi nu īnseamna totusi, referitor la fiinta celor multi, ca ei sīnt atunci doar simplu-prezenti. Chiar si īn faptul de a fi "printre ei" ei sīnt laolalta aici; Dasein-ul-laolalta ce le este propriu este īntīlnit īn modul indiferentei si al distantei straine. A fi absent si "a fi īn alta parte" sīnt moduri ale Dasein-ului-laolalta si ele sīnt posibile doar fiindca Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-laolalta face cu putinta īntīlnirea cu Dasein-ul altuia īn lumea sa. Faptul-de-a-fi-laolalta este o determinatie a Dasein-ului de fiecare data propriu; Dasein-ul-laolalta caracterizeaza Dasein-ul celorlalti īn masura īn care el este eliberat prin lumea acestuia pentru o fiinta-laolalta. Dasein-ul propriu, īn masura īn care el are structura de esenta a faptului-de-a-fi-laolalta, nu este decīt ca Dasein-laolalta care poate fi īntīlnit de ceilalti.

Daca Dasein-ul-laolalta ramīne, existential vorbind, constitutiv pentru faptul-de-a-fi-īn-lume, atunci - tot asa precum īndeletnicirea de ordinul privirii-ambientale, cu fiintarea-la-īndemīna intramundana pe care am caracterizat-o anticipativ ca preocupare -, el trebuie interpretat pornind de la fenomenul grijii prin care fiinta Dasein-ului este īn general determinata (cf. capitolul VI al acestei sectiuni). Caracterul de fiinta al preocuparii nu poate fi propriu fiintei-laolalta, cu toate ca acest fel de a fi este, precum preocuparea, o fiinta-raportata-la fiintarea īntīlnita īn interiorul lumii. Fiintarea la care Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-laolalta, se raporteaza nu are īnsa felul de a fi al ustensilului aflat la-īndemīna, ci este ea īnsasi Dasein. Aceasta fiintare nu cade sub preocupare (Besorgen), ci sub grija-pentru-celalalt (Fürsorge).

"Preocuparea" pentru hrana si īmbracaminte, īngrijirea corpului bolnav sīnt, si ele, grija-pentru-celalalt. Īnsa noi īntelegem acest termen asa cum am facut-o atunci cīnd am utilizat "preocuparea" ca termen pentru un existential. Solicitudinea ca mod de organizare factic social, de pilda, se īntemeiaza īn constitutia de fiinta a Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-laolalta. Urgenta ei factica este motivata prin faptul ca Dasein-ul, īn prima instanta si cel mai adesea, se mentine īn modurile deficiente ale grijii-pentru-celalalt. A fi īn favoarea sau īmpotriva cuiva, a fi unul fara altul, a trece nepasatori unii pe līnga altii si a nu ne interesa nicicum unul de altul - toate acestea sīnt moduri posibile ale grijii-pentru-celalalt. si tocmai aceste moduri deficiente amintite, expresii ale indiferentei, caracterizeaza la nivel cotidian si mediu faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Aceste moduri de a fi manifesta la rīndul lor caracterul de ne-iesire īn evidenta si caracterul de de-la-sine-īnteles care sīnt proprii Dasein-ului-laolalta cotidian si intramundan al celorlalti cīt si calitatii-de-a-fi-la-īndemīna a ustensilului de care ne preocupam zilnic. Aceste moduri indiferente ale faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul si care sīnt expresii ale indiferentei conduc lesne pe o cale gresita interpretarea ontologica, facīnd-o sa expliciteze īn prima instanta acest tip de fiinta ca pura simpla-prezenta a mai multor subiecti. Se pare ca nu e vorba decīt de infime variatiuni ale aceluiasi fel de a fi, dar cu toate acestea, īntre purele surveniri laolalta "indiferente" ale unor lucru oarecari si [122] indiferenta fiintarilor ce sīnt unele-laolalta-cu-altele diferenta este esentiala.

Grija-pentru-celalalt are, potrivit modurilor ei pozitive, doua posibilitati extreme. Ea poate sa-l elibereze, asa zicīnd, pe celalalt de povara "grijii" si, īn preocupare, sa se aseze īn locul lui, sa i se substituie. Aceasta grija-pentru-celalalt preia pentru celalalt cele de care el trebuie sa se preocupe. El este astfel expulzat de la locul lui, el se retrage, pentru ca ulterior sa preia obiectul preocuparii ca pe ceva gata pus la dispozitie sau pentru a se debarasa complet de el. Īntr-o astfel de grija-pentru-celalalt, celalalt poate deveni dependent si poate fi dominat, chiar daca aceasta dominatie este una discreta, ramīnīndu-i celui dominat ascunsa. Aceasta grija-pentru-celalalt substitutiva, eliberatoare de povara "grijii", determina faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul īntr-un chip sporit si ea priveste cel mai adesea preocuparea legata de ceea-ce-este-la-īndemīna.

Spre deosebire de aceasta exista posibilitatea unei griji-pentru-celalalt care, īn loc sa se substituie celuilalt, mai degraba īl devanseaza īn putinta sa de a fi existentiela, nu pentru a-l elibera de povara "grijii", ci pentru a i-o restitui ca atare, acum mai īntīi, īn chip autentic. Aceasta grija-pentru-celalalt, care are īn vedere īn chip esential grija autentica, adica existenta celuilalt si nu un ce de care ea se preocupa, īl ajuta pe celalalt sa devina transparent īn grija sa si liber pentru ea.

Grija-pentru-celalalt se dovedeste a fi o constitutie de fiinta a Dasein-ului care, potrivit diferitelor sale posibilitati, este tot atīt de strīns legata de fiinta acestuia raportata la lumea preocuparii sale, cīt si de fiinta autentica raportata la sine īnsusi. Faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul se īntemeiaza īn prima instanta si adesea chiar exclusiv īn acel ceva care constituie obiectul preocuparii comune īn aceasta acest fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Un fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul care rezulta din aceea ca toti fac acelasi lucru nu numai ca se mentine cel mai adesea īn limitele exterioritatii, ci se īntīmpla sa ia forma distantei si a rezervei. Faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul al celor care sīnt prinsi īn aceeasi treaba se hraneste adesea doar din neīncredere. Invers, angajamentul comun pentru aceeasi cauza este determinat de felul īn care fiecare, de fiecare data, si-a asumat Dasein-ul propriu. Abia aceasta solidaritate autentica face cu putinta adevarata supunere la obiect care īl elibereaza pe celalalt īn libertatea sa pentru el īnsusi.

Īntre cele doua extreme ale grijii-pentru-celalalt pozitive - cea substitutiv-dominanta si cea devansator-eliberatoare - se mentine faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul cotidian; descrierea si clasificarea diferitelor forme mixte ale acestora depasesc granitele cercetarii de fata.

Asa cum preocuparii ca modalitate de des-coperire a fiintarii-la-īndemīna īi apartine privirea-ambientala (Umsicht), tot astfel grija-pentru-celalalt este calauzita de privirea-considerativa, de respect (Rücksicht) si de privirea-īngaduitoare, de indulgenta (Nachsicht). Ambele pot, laolalta cu grija-pentru-celalalt, sa parcurga modurile deficiente si indiferente, ajungīnd pīna la lipsa de consideratie si la acea īngaduinta care frizeaza indiferenta.

Lumea nu elibereaza doar ceea-ce-este-la-īndemīna ca fiintare īntīlnita īn interiorul lumii, ci deopotriva Dasein-ul, pe ceilalti īn Dasein-ul-lor-laolalta. Īnsa aceasta fiintare (care a fost eliberata īn lumea ambianta) este, potrivit sensului ei de fiinta cel mai propriu, salasluire īn aceeasi lume īn care, fiind īntīlnita de ceilalti, ea este laolalta aici. Mundaneitatea a fost interpretata (§ 18) ca ansamblu de trimiteri al semnificativitatii. Fiind familiar cu aceasta semnificativitate si īntelegīnd-o īn prealabil, Dasein-ul face sa fie īntīlnita fiintarea-la-īndemīna ca ceva care este des-coperit īn menirea sa functionala. Complexul de trimiteri al semnificativitatii este fixat īn fiinta Dasein-ului deschis catre fiinta sa cea mai proprie, aceasta nemaiputīnd sa aiba īn chip esential nici o menire functionala, ci fiind, dimpotriva, acea fiinta īn-vederea careia Dasein-ul īnsusi este asa cum este.

Īnsa potrivit acestei analize, fiintei Dasein-ului, de care, īn īnsasi fiinta sa, el este preocupat, īi apartine deopotriva faptul-de-a-fi-laolalta cu ceilalti. De aceea, ca fiinta-laolalta, Dasein-ul "este" īn chip esential īn-vederea celorlalti. Acest enunt trebuie īnteles ca unul existential de ordinul esentei. Chiar si atunci cīnd Dasein-ul de fiecare data factic nu se īntoarce catre ceilalti, considerīnd ca se poate descurca fara ei, sau chiar atunci cīnd se lipseste de ei, el este īn modul faptului-de-a-fi-laolalta. Īn faptul-de-a-fi-laolalta, īn acest "īn-vederea-celorlalti" existential, ceilalti sīnt - īn Dasein-ul lor - deja deschisi. Aceasta stare de deschidere a celorlalti este produsa īn prealabil o data cu faptul-de-a-fi-laolalta; ea constituie deopotriva si semnificativitatea, adica mundaneitatea; iar semnificativitatea, ca mundaneitate, este fixata īn acel existential fapt-de-a-fi-īn-vederea-a-ceva. De aceea, mundaneitatea lumii astfel constituita, īn care Dasein-ul este īn chip esential de fiecare data deja, face ca fiintarea-la-īndemīna din lumea ambianta sa fie īntīlnita astfel īncīt, o data cu ea ca obiect al preocuparii de ordinul privirii-ambientale, sa fie īntīlnit si Dasein-ul-laolalta al celorlalti. Īn structura mundaneitatii lumii rezida faptul ca ceilalti nu sīnt īn prima instanta simplu-prezenti ca subiecti plutitori alaturi de alte lucruri, ci, īn fiinta lor preocupata de lumea ambianta, ei se arata īn lume pornind de la ceea ce, īn cuprinsul ei, este la-īndemīna.

Starea de deschidere a Dasein-ului-laolalta al celorlalti, apartinīnd faptului-de-a-fi-laolalta, īnseamna: īn īntelegerea pe care Dasein-ul o are despre fiinta rezida deja - deoarece fiinta sa este fiinta-laolalta - si o īntelegere a celorlalti. Aceasta īntelegere, īntocmai īntelegerii īn general, nu este o cunostinta izvorīta din cunoastere, ci un fel de a fi originar existential, care face cu putinta, el mai īntīi, [124] cunoasterea si orice cunostinta. Faptul-de-a-se-cunoaste se īntemeiaza īn faptul-de-a-fi-laolalta care este īntelegator īn chip originar. Faptul-de-a-se-cunoaste se misca īn prima instanta īn concordanta cu felul de a fi care ne este cel mai aproape, īn speta cu faptul-de-a-fi-īn-lume ca fapt-de-a-fi-laolalta; si faptul-de-a-se-cunoaste procedeaza astfel printr-o cunoastere, de ordinul īntelegerii, a acelui ceva pe care Dasein-ul, laolalta cu ceilalti, īl afla īn lumea ambianta la nivelul privirii-ambientale si de care el se preocupa. Tocmai pornind de la obiectul preocuparii si o data cu īntelegerea lui este īnteleasa si preocuparea de ordinul grijii-pentru-celalalt. Celalalt este astfel īn prima instanta deschis prin grija-pentru-celalalt pe care o pune īn joc preocuparea.

Īnsa deoarece īn prima instanta si cel mai adesea grija-pentru-celalalt sta īn modurile deficiente sau cel putin indiferente - īn indiferenta cu care trecem nepasatori unii pe līnga altii -, de aceea faptul-de-a-se-cunoaste nemijlocit si esential are nevoie de faptul-de-a-face-cunostinta. si chiar si atunci cīnd faptul-de-a-se-cunoaste se pierde īn modurile retinerii, ascunderii de sine si disimularii, faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul are nevoie de cai speciale pentru a se apropia de ceilalti, īn speta pentru a ajunge sa "patrunda" īn ei.

Īnsa asa cum a te deschide, īn speta a te īnchide, se īntemeiaza īn felul de a fi de fiecare data al faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul, ba chiar nu este nimic altceva decīt īnsusi acest fel, la rīndul ei deschiderea expresa a celuilalt ca urmare a grijii-pentru-celalalt se produce de fiecare data numai pornind de la primordiala fiinta-laolalta cu el. Aceasta deschidere a celuilalt (desigur tematica, īnsa nicidecum teoretic-psihologica) devine lesne fenomenul care ajunge īn prima instanta īn cīmpul privirii atunci cīnd se ia īn consideratie problematica teoretica a īntelegerii "vietii psihice a celuilalt". Ceea ce, din punct de vedere fenomenal, ni se prezinta astfel "īn prima instanta" ca fiind un mod al faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul īntelegator este īnsa totdata considerat drept ceea ce "initial" si originar face cu putinta si constituie īn general fiinta īntru ceilalti. Acest fenomen care īn chip nu tocmai fericit a fost desemnat ca "empatie" se vede atunci ontologic obligat sa arunce, asa zicīnd, o prima punte īntre subiectul propriu, īn prima instanta dat izolat, pīna la alt subiect, īn prima instanta cu totul īnchis.

Fiinta īntru ceilalti este desigur ontologic diferita de fiinta raportata la lucrurile care sīnt simplu-prezente. Aceasta "cealalta" fiintare are, ea īnsasi, felul de a fi al Dasein-ului. Īn faptul-de-a-fi laolalta si īntru ceilalti rezida asadar o relatie de fiinta de la Dasein la Dasein. Īnsa aceasta relatie, s-ar putea spune, este deja constitutiva pentru Dasein-ul de fiecare data propriu, care are despre el īnsusi o īntelegere de fiinta si se raporteaza astfel la Dasein. Relatia de fiinta cu ceilalti ar deveni atunci o proiectie "īntr-un altceva" a fiintei proprii īntru sine īnsasi. Celalalt ar fi un duplicat al sinelui.

Īnsa e lesne sa vedem ca acest mod de a gīndi aparent de la sine īnteles sta pe un teren subred. Presupozitia pe care aceasta argumentare o implica, cum ca fiinta [125] Dasein-ului īntru el īnsusi este fiinta īntru un celalalt, de fapt nu rezista. Atīta vreme cīt aceasta presupozitie nu a fost dovedita īn chip evident īn legitimitatea ei, va ramīne o enigma cum anume este ea chemata sa deschida relatia Dasein-ului cu el īnsusi catre celalalt ca celalalt.

Fiinta īntru ceilalti nu este doar un raport de fiinta autonom si ireductibil; acest raport, ca fiinta-laolalta, este unul care, o data cu fiinta Dasein-ului, este deja fiintator. Desigur, nu poate fi contestat ca faptul-de-a-se-cunoaste-reciproc, care prinde viata pe temeiul fiintei-laolalta, este adesea dependent de masura īn care propriul Dasein s-a īnteles de fiecare data pe sine īnsusi; īnsa acest lucru nu vorbeste decīt de masura īn care fiinta-laolalta esentiala cu altii a devenit transparenta si nu disimulata, lucru care nu este posibil decīt daca Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-īn-lume este de fiecare data deja cu altul. Nu "empatia" constituie, ea mai īntīi, faptul-de-a-fi-laolalta, ci abia pe temeiul acestuia este ea posibila si ea este motivata prin caracterul inevitabil al modurilor deficiente predominante ale fiintei-laolalta.

Faptul ca "empatia" nu este un fenomen existential originar, asa cum nici cunoasterea īn genere nu este, nu vrea īnsa sa spuna ca ea nu ridica nici o problema. Hermeneutica ei speciala va avea de aratat cum faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul, precum si faptul-de-a-se-cunoaste al acestuia, deturneaza si blocheaza diferitele posibilitati de fiinta ale Dasein-ului īnsusi, astfel īncīt o "īntelegere" autentica devine cu neputinta si Dasein-ul cauta refugiu īn surogate; numai ca acest refugiu presupune drept conditie pozitiva existentiala posibilitatea unei corecte īntelegeri a altuia diferit de mine. Analiza de pīna acum a aratat ca faptul-de-a-fi-laolalta este un constituent existential al faptului-de-a-fi-īn-lume. Dasein-ul-laolalta s-a dovedit a fi un fel de a fi care este propriu fiintarii īntīlnite intramundan. Īn masura īn care Dasein-ul īn general este, el are felul de a fi al faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul. Acest fapt nu poate fi conceput ca suma rezultata din simpla adunare a mai multor "subiecti". Existenta unei multitudini de "subiecti" nu este la rīndul ei posibila decīt īn masura īn care ceilalti, care sīnt īn prima instanta īntīlniti īn Dasein-ul-laolalta ce le e propriu, continua sa fie pur si simplu tratati ca "numere". Dar o atare multitudine este des-coperita doar cu ajutorul unui anumit fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul si īntru un altul. Acea fiinta-laolalta "lipsita de consideratie" īi "ia īn calcul" pe ceilalti fara sa "conteze pe ei" īn chip real sau macar sa doreasca "sa aiba de-a face" cu ei.

Dasein-ul propriu precum si Dasein-ul-laolalta al celorlalti sīnt īntīlnite īn prima instanta si cel mai adesea pornind de la lumea-īmpartasita prin preocupare īn lumea-ambianta. Fiind contopit cu lumea preocuparii sale, adica deopotriva īn fiinta-laolalta īntru ceilalti, Dasein-ul nu este el īnsusi. Atunci cine este el, cel care a asumat fiinta ca fiinta-unul-laolalta-cu-altul cotidiana?