ALTE DOCUMENTE |
Delimitarea analiticii Dasein-ului de antropologie, psihologie si biologie
Dupa ce tema unei cercetari a fost prefigurata īn termeni pozitivi, ramīne īntotdeauna important sa vedem ceea ce ea nu trebuie sa fie, chiar daca discutiile privitoare la ceea ce nu trebuie facut devin lesne sterile. Trebuie aratat ca interogarile si cercetarile de pīna acum vizīnd Dasein-ul, indiferent de abundenta lor factica, sīnt vaduvite de problema autentica, filozofica, ca asadar, atīta vreme cīt persista īn aceasta carenta, ele nu pot pretinde sa realizeze vreodat& 21321b114v #259; ceea ce īsi propun īn fond sa faca. Delimitarile analiticii existentiale de antropologie, psihologie si biologie nu se refera decīt la īntrebarea fundamental ontologica. Din punct de vedere al "teoriei stiintei", ele sīnt īn chip necesar insuficiente, fie si numai pentru faptul ca structura de stiinta a disciplinelor amintite - si nu "profesionalismul stiintific" al celor care lucreaza la promovarea lor - este astazi cīt se poate de problematica, avīnd nevoie de noi impulsuri care trebuie sa provina tocmai din problematica ontologica.
Daca avem īn vedere istoria domeniului, intentia analiticii existentiale poate fi lamurita astfel: Descartes, [46] caruia i se atribuie descoperirea lui cogito sum ca baza de pornire a interogarii filozofice moderne, a cercetat īn anumite limite cogitare-le lui ego. Īn schimb el nu discuta deloc despre sum, chiar daca īl considera tot atīt de originar ca si pe cogito. Analitica vine sa puna īntrebarea ontologica privitoare la fiinta lui sum. Abia atunci cīnd fiinta acestui sum este determinata devine sesizabil felul de a fi al acelor cogitationes.
Ce-i drept, aceasta exemplificare istorica a intentiei analiticii poate īn acelasi timp sa induca īn eroare. Una din primele sale sarcini va fi sa demonstreze ca postularea unui eu si a unui subiect date īn prima instanta rateaza din temelie continutul fenomenal al Dasein-ului. Orice idee de "subiect" - cu exceptia celei care a fost lamurita īn prealabil printr-o determinare ontologica fundamentala - se īmpartaseste ontologic din postularea lui subjectum ( poke.menon), oricīt de energic este contestata, ontic vorbind, "substanta sufletului" sau "reificarea constiintei". Reitatea īnsasi are la rīndul ei nevoie de o legitimare a provenientei ei ontologice, pentru ca apoi sa putem īntreba ce trebuie īnteles īn chip pozitiv printr-o fiinta nereificata a subiectului, sufletului, constiintei, spiritului, persoanei. Toti acesti termeni numesc domenii de fenomene determinate si care "pot fi modelate"; stupefiant este īnsa ca, atunci cīnd īi folosim, nu simtim nevoia de a ne īntreba īn privinta fiintei fiintarii pe care o desemnam astfel. Nu e vorba de aceea de nici o īndaratnicie terminologica daca evitam aceste cuvinte, precum si pe cele ca "viata" si "om", atunci cīnd desemnam fiintarea care sīntem noi īnsine.
Pe de alta parte, īn orice "filozofie a vietii" īnteleasa stiintific si onest - expresia spune tot atīt de mult pe cīt spune "botanica plantelor" - se afla o tendinta neexplicita catre īntelegerea fiintei Dasein-ului. Ramīne īnsa izbitor - si acesta este defectul fundamental al filozofiei amintite - faptul ca "viata" īnsasi ca fel de a fi nu devine īn chip ontologic o problema.
Īn cercetarile sale, W. Dilthey si-a pus permanent īntrebarea privitoare la "viata". Pornind de la "viata" īnsasi ca īntreg, el a cautat sa īnteleaga "trairile" acestei vieti, īn conexiunea lor de structura si de dezvoltare. Elementul relevant filozofic al "psihologiei ca stiinta a spiritului" pe care el a elaborat-o nu trebuie cautat īn faptul ca ea refuza sa se mai orienteze catre elemente si atomi psihici pentru a recompune apoi din bucati viata sufletului - ea tinteste, dimpotriva, catre "īntregul vietii" si catre "forme" -, ci īn faptul ca Dilthey, īn toate acestea si īnainte de orice, era pe drumul sau catre īntrebarea privitoare la "viata". Desigur, tocmai aici se vadesc cel mai mult [47] si limitele problematicii sale precum si cele ale aparatului conceptual prin care ea a trebuit sa se exprime. Īnsa aceste limite le īmpartasesc cu Dilthey si Bergson toate curentele "personalismului", determinate de ei, precum si toate tendintele catre o antropologie filozofica. Nici macar interpretarea fenomenologica a personalitatii, mult mai radicala si mai patrunzatoare, nu ajunge la dimensiunea īntrebarii privitoare la fiinta Dasein-lui. Interpretarile personalitatii facute de Husserl2 si Scheler, cu toate ca difera din punctul de vedere al interogarii pe care o pun īn joc, al realizarii lor si al orientarii pe care o are conceptia lor despre lume, coincid īn negativ prin aceea ca nu īsi mai pun īntrebarea privitoare la "faptul-de-a-fi-persoana". Daca alegem interpretarea lui Scheler ca exemplu, o facem nu numai pentru ca ea ne sta la dispozitie , ci deoarece Scheler accentueaza ca atare īn chip explicit faptul-de-a-fi-persoana si cauta sa-l determine pe calea unei delimitari a fiintei specifice a actelor prin contrast cu orice "realitate psihica". Persoana, potrivit lui Scheler, nu poate niciodata sa fie gīndita ca un lucru sau ca o substanta, ea "este dimpotriva unitatea nemijlocit co-traita a trairii, nu un lucru doar gīndit īn urma si īn afara traitului nemijlocit" . Persoana nu este o fiinta reica substantiala. Īn plus, fiinta persoanei nu poate sa se reduca la un subiect alcatuit din acte rationale care urmeaza anumite legi.
Persoana nu este lucru, nu este substanta, nu este obiect. E accentuat īn felul acesta lucrul pe care īl sugereaza Husserl5 atunci cīnd [48] revendica pentru unitatea persoanei o constitutie esential diferita de cea a lucrurilor din natura. Ceea ce spune Scheler despre persoana, Husserl formuleaza deopotriva despre acte: "Īnsa niciodata un act nu este si un obiect; caci tine de esenta fiintei actelor de a nu fi traite decīt īn īnsasi īmplinirea lor si de a nu fi date decīt īn reflectie." Actele sīnt ceva non-psihic. Ţine de esenta persoanei faptul ca ea nu exista decīt īn īmplinirea actelor intentionale, ea nefiind astfel īn chip esential obiect. Orice obiectivizare psihica a actelor, si astfel orice concepere a lor ca ceva psihic este identica cu depersonalizarea. Īn orice caz persoana este data ca īmplinitoare a actelor intentionale, legate prin unitatea unui sens. Fiinta psihica nu are astfel nimic de-a face cu faptul-de-a-fi-persoana. Actele sīnt īmplinite, persoana este īmplinitoare de acte. Īnsa care este sensul ontologic al lui "a īmplini", cum poate fi determinat īn chip pozitiv ontologic felul de a fi al persoanei? Numai ca īntrebarea critica nu poate ramīne aici. Īntrebarea poarta asupra fiintei omului īn īntregul lui, pe care sīntem obisnuiti sa-l concepem ca unitate trup-suflet-spirit. Trup, suflet, spirit sīnt termeni ce pot desemna, la rīndul lor, domenii de fenomene care sīnt detasabile tematic īn vederea unor cercetari determinate; īn anumite limite, nedeterminarea lor ontologica poate sa nici nu fie luata īn seama. Īnsa īn īntrebarea privitoare la fiinta omului, aceasta nu poate fi obtinuta prin īnsumarea felurilor de a fi - care īn plus mai urmeaza si sa fie determinate - ale trupului, sufletului si spiritului. si chiar pentru o īncercare ontologica care ar vrea sa procedeze astfel ar trebui presupusa o anumita idee despre fiinta īntregului. Īnsa ceea ce blocheaza īntrebarea fundamentala privitoare la fiinta Dasein-ului - sau o abate de pe cale - este orientarea exclusiva catre antropologia antic-crestina, ale carei fundamente ontologice insuficiente sīnt ignorate pīna si de personalism si de filozofia vietii. Antropologia traditionala implica:
1. Definitia omului drept złon l gon ocon interpretata ca animal rationale, ca vietuitoare rationala. Īnsa felul de a fi al lui złon este īnteles aici īn sensul simplei-prezente si al survenirii. LŅgoj-ul este o dotare superioara, al carui mod de a fi ramīne tot atīt de obscur pe cīt cel al fiintarii astfel compuse.
2. Celalalt fir calauzitor pentru determinarea fiintei si a esentei omului este unul teologic: ka^ epen qe j poi swmen nqrwpon kat e"k na metsran ka kaq mo.wsin, faciamus hominem ad imaginem nostram et similitudinem.7 Antropologia crestin-teologica, [49] pornind de aici si preluīnd totodata definitia antica, dobīndeste o explicitare a fiintarii pe care noi o numim om. Īnsa īntocmai precum fiinta lui Dumnezeu, fiinta lui ens finitum este si ea interpretata ontologic cu mijloacele ontologiei antice. Pe parcursul epocii moderne definitia crestina a fost de-teologizata. Īnsa ideea "transcendentei", īn speta ca omul este ceva care trimite dincolo de sine, īsi are radacinile īn dogmatica crestina, despre care nu se poate spune ca ar fi transformat vreodata fiinta omului īntr-o problema ontologica. Aceasta idee de transcendenta, potrivit careia omul este mai mult decīt o fiinta dotata cu īntelegere, a functionat īn metamorfoze felurite. Provenienta ei poate fi ilustrata prin citatele urmatoare: "His praeclaris dotibus excellunit prima hominis conditio, ut ratio, intelligentia, prudentia, indicium non modo ad terrenae vitae gubernationem suppeterent, sed quibus transscenderet usque ad Deum et aeternam felicitatem." "Also auch der mensch... sin ufsehen hat uf Gott und sin wort, zeigt er klarlich an, daß er nach siner natur etwas Gott näher anerborn, etwas mee nachschlägt, etwas zuzugs zu jm hat, das alles on zwyfel darus flüßt, daß er nach der bildnuß Gottes geschaffen ist."
Originile relevante pentru antropologia traditionala - definitia greaca si firul calauzitor teologic - indica faptul ca, dincolo de determinarea esentei fiintarii "om", īntrebarea privitoare la fiinta acestuia ramīne data uitarii, ca aceasta fiinta este conceputa dimpotriva ca "subīnteleasa" īn sensul faptului-de-a-fi-simpla-prezenta propriu celorlalte lucruri create. Aceste doua fire calauzitoare ajung sa se īmpleteasca īn antropologia moderna din clipa īn care res cogitans - constiinta, complexul trairilor - serveste ca punct de plecare metodic. Īnsa īn masura īn care cogitationes ramīn la rīndul lor nedeterminate ontologic, īn speta sīnt luate iarasi neexplicit si "de la sine īnteles" ca ceva "dat" a carui "fiinta" nu este supusa īntrebarii, problematica antropologica ramīne nedeterminata īn fundamentele ei ontologice decisive.
Acelasi lucru este valabil si pentru "psihologie", ale carei tendinte antropologice sīnt astazi incontestabile. Absenta fundamentului ontologic nu poate fi suplinita prin aceea ca antropologia si psihologia sīnt comasate īntr-o biologie generala. Daca avem īn vedere modurile posibile de concepere si de explicitare ale biologiei, atunci, ca "stiinta a vietii", ea este īntemeiata īn ontologia Dasein-ului, [50] chiar daca nu exclusiv īn ea. Viata este un fel specific de a fi, dar, prin esenta ei, ea nu e accesibila īn chip esential decīt īn Dasein. Ontologia vietii se īmplineste pe calea unei interpretari privative, ea determina ceea ce trebuie sa fie, astfel īncīt ceva care este viata-si-doar-viata sa poata fi. Viata nu este nici simpla-prezenta, dar nici Dasein. De asemenea, Dasein-ul nu trebuie niciodata determinat ontologic īn asa fel īncīt sa fie privit ca viata - (ontologic nedeterminat) si ca īnca ceva pe deasupra.
Spunīnd ca antropologia, psihologia si biologia nu pot sa dea un raspuns univoc si ontologic suficient īntemeiat la īntrebarea privitoare la felul de a fi al acestei fiintari care sīntem noi īnsine, nu am formulat nici o judecata la adresa activitatii pozitive a acestor discipline. Īnsa, pe de alta parte, trebuie mereu sa fim constienti de faptul ca aceste fundamente ontologice nu pot fi niciodata deschise ulterior īn chip ipotetic pornind de la un material empiric; aceste fundamente, dimpotriva, sīnt īntotdeauna deja "prezente", deīndata ce materialul empiric este fie si numai adunat. Faptul ca cercetarea pozitiva nu vede aceste fundamente si le considera subīntelese nu dovedeste cītusi de putin ca ele nu stau la baza si ca nu deschid problema īntr-un sens mult mai radical decīt poate s-o faca oricare dintre tezele stiintei pozitive.10
Cercetarile lui E. Husserl referitoare la personalitate sīnt īnca inedite. Orientarea fundamentala a problematicii se vadeste deja īn lucrarea Philosophie als strenge Wissenschaft / Filozofia ca stiinta riguroasa, aparuta īn Logos I, 1910, p. 319. Cercetarea progreseaza simtitor īn partea a doua a lucrarii Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie / Idei pentru o fenomenologie pura si o filozofie fenomenologica (Husserliana IV), a carei prima parte (vezi prezentul Jahrbuch, vol. I, 1913) īnfatiseaza problematica "constiintei pure" ca teren pentru explorarea constituirii fiecarei realitati. Cea de a doua parte prezinta analizele amanuntite ale constituirii si le trateaza īn trei sectiuni: 1. Constituirea naturii materiale. 2. Constituirea naturii animate. 3. Constituirea lumii spirituale (atitudinea personalista fata de cea naturalista). Husserl īsi īncepe prezentarea cu cuvintele: "Dilthey a surprins desigur problemele dominante, directiile muncii de realizat, īnsa el nu o ajuns īnca sa formuleze īn chip decisiv aceste probleme si nici sa dea solutiile metodologic corecte." De la aceasta prima elaborare, Husserl a īmpins mai departe studiul acestor probleme si a comunicat īn prelegerile sale de la Freiburg parti importante din el.
Cf. prezentul Jahrbuch, vol I, 2, (1913) si II (1916), cf. īn special p. 242 si urm.
Ibid., vol. II, p. 243.
Cf. Logos I, ibid.
Ibid., p. 246.
Facerea, I, 26 "si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea noastra"
Calvin, Institutio I, 15, § 8. ["Prin aceste daruri minunate, conditia prima a omului a fost de o asemenea excelenta īncīt ratiunea, inteligenta, cumpatarea si judecata sa nu se aplicau numai la cīrmuirea vietii pamīntesti, ci treceau dincolo, pīna la Dumnezeu si la fericirea eterna."].
Zwingli, Von der Klarheit des Wortes Gottes / Despre limpezimea cuvīntului lui Dumnezeu, īn Deutsche Schriften I, 58 ["Īnsa prin faptul ca omul priveste catre īnalt, catre Dumnezeu si catre Cuvīntul sau, el arata īn mod limpede ca prin natura lui este nascut aproape de Dumnezeu, ca el i se aseamana, ca are un raport cu el, lucruri care neīndoielnic vin din faptul ca a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu."].
Īnsa deschiderea apriori-ului nu este constructie "apriorica". Datorita lui E. Husserl am reīnvatat nu numai sa īntelegem sensul oricarei "empirii" filozofice autentice, ci si sa mīnuim unealta necesara īn acest caz. "Apriorismul" este metoda oricarei filozofii stiintifice care se īntelege pe sine. Deoarece el nu are nimic comun cu constructia, cercetarea apriori-ului cere pregatirea corecta a terenului fenomenal. Orizontul proxim, care trebuie sa fie pregatit pentru analitica Dasein-ului, rezida īn cotidianitatea sa medie.
|
