Delimitarea analizei existentiale a mortii de alte interpretari posibile ale fenomenului

Delimitarea analizei existentiale a mortii de alte interpretari posibile ale fenomenului

Pentru a obtine un sens cît se poate de limpede al interpretarii ontologice a mortii, trebuie sa începem prin a deveni constienti de lucrurile pe care o astfel de interpretare nu le poate cerceta si despre care zadarnic am astepta ca ea sa ne dea vreo informatie sau vreo indicatie.

Moartea în sensul cel mai larg este un fenomen al vietii. Viata trebuie înteleasa ca un fel de a fi caruia îi apartine un fapt-de-a-fi-în-lume. Numai daca acest fel de a fi este orientat în chip privativ catre Dasein, el poate fi fixat ontologic. Dasein-ul poate de asemenea sa fie considerat viata pur si simplu. Cînd abordarea este fac 12112n1312m uta cu mijloacele biologiei si fiziologiei, Dasein-ul este împins în acel domeniu al fiintei pe care îl cunoastem deja ca lume a animalelor si a plantelor. În acest domeniu putem obtine, prin constatari la nivel ontic, date si statistici despre longevitatea plantelor, animalelor si oamenilor. Pot fi descoperite conexiunile între durata de viata, reproducere si crestere, iar "tipurile" de moarte, cauzele, "mecanismele" si modurile în care ea survine pot fi cercetate11.

În spatele acestei cercetari biologico-ontice a mortii se afla o problematica ontologica. Ramîne sa întrebam cum anume, pornind de la esenta ontologica a vietii, poate fi determinata esenta mortii. [247] Într-un anume fel, investigarea ontica a mortii a decis din capul locului în aceasta privinta. O astfel de investigatie opereaza cu pre-concepte mai mult sau mai putin clare ale vietii si ale mortii. Aceste pre-concepte au nevoie sa fie prefigurate printr-o ontologie a Dasein-ului. În cuprinsul ontologiei Dasein-ului, care vine înaintea unei ontologii a vietii, analiza existentiala a mortii, în ce o priveste, vine dupa caracterizarea constitutiei fundamentale a Dasein-ului. Faptul-de-a-sfîrsi al vietuitorului l-am numit pieire. Dasein-ul îsi "are" si el moartea sa fiziologica, asemenea oricarei vietuitoare; iar el o are nu într-o izolare ontica, ci determinata deopotriva de modul sau originar de a fi. si în masura în care este asa, Dasein-ul poate la rîndul sau sa sfîrseasca, fara ca propriu-zis sa moara, desi, pe de alta parte, ca Dasein, el nu piere pur si simplu. Acest fenomen intermediar îl desemnam prin cuvîntul deces. Iar termenul a muri este folosit pentru felul de a fi în care Dasein-ul este întru moartea sa. De aceea trebuie sa spunem: Dasein-ul nu piere niciodata. Însa el nu poate sa decedeze decît în masura în care el moare. Cercetarea medicala si biologica a unui deces poate sa obtina rezultate semnificative din punct de vedere ontologic, cu conditia ca orientarea lor fundamentala pornind de la o interpretare existentiala a mortii sa fie asigurata. Sau oare e nevoie ca boala si moartea în genere - chiar si din punct de vedere medical - sa fie concepute primordial ca fenomene existentiale?

Interpretarea existentiala a mortii precede orice biologie si orice ontologie a vietii. Însa ea fundeaza deopotriva orice investigare a mortii, fie ea biografica sau istorica, etnologica sau psihologica. O "tipologie" a "faptului-de-a-muri", prin care sa fie caracterizate starile si modurile în care este "trait" decesul presupune deja conceptul mortii. În plus, o psihologie a "faptului-de-a-muri" ofera informatie mai degraba despre "viata" "muribundului" decît despre faptul însusi de a muri. Aceasta situatie nu face decît sa reflecte faptul ca Dasein-ul nu ajunge sa moara - sau chiar nici nu moare propriu-zis - atunci cînd are o traire a decesului factic si cînd este prins în ea. Tot asa, conceptiile despre moarte ale primitivilor, atitudinile lor fata de moarte manifestate în magie si cult pun în primul rind în lumina o întelegere a Dasein-ului a carei interpretare are mai întîi nevoie de o analitica existentiala si de un concept corespunzator al mortii.

Pe de alta parte, analiza ontologica a fiintei întru sfîrsit nu reprezinta o anticipare a pozitiei noastre la nivel existentiel fata de moarte. Daca moartea este determinata ca "sfîrsit" al Dasein-ului, în speta al faptului-de-a-fi-în-lume, aceasta nu implica nici o decizie ontica privitoare la faptul daca "dupa moarte" o alta fiinta, superioara sau inferioara, este posibila, daca Dasein-ul "continua sa traiasca" sau chiar daca, "perpetuîndu-se", el este "nemuritor". [248] Cu privire la "lumea de dincolo" si la posibilitatea sa nu se poate decide la nivel ontic mai mult decît cu privire la "lumea de aici", în sensul ca nu pot fi propuse, întru "edificare", norme si reguli de comportament în fata mortii. Însa analiza mortii ramîne, în ce ne priveste, numai în "lumea de aici", în masura în care ea interpreteaza acest fenomen doar cu privire la felul în care, fiind o posibilitate de fiinta a fiecarui Dasein, el salasluieste în acesta. Pentru ca întrebarea privitoare la ce este dupa moarte sa aiba sens si îndreptatire - si sa fie totodata asigurata metodologic - trebuie ca moartea sa fie conceputa în esenta ei ontologica deplina. Daca o astfel de întrebare este posibila din punct de vedere teoretic nu se va decide aici. Interpretarea ontologica a mortii care ramîne la lumea de aici trece înaintea oricarei speculatii ontice privind "lumea de dincolo".

În sfîrsit, cade în afara domeniului unei analize existentiale a mortii ceea ce ar putea fi discutat sub titul "metafizica mortii". Întrebari despre felul în care moartea "a intrat în lume" si despre cînd s-a petrecut asta, despre "sensul" pe care ea poate si trebuie sa-l aiba ca rau si ca suferinta în întregul fiintarii - acestea toate presupun în chip necesar nu numai întelegerea caracterului de fiinta a mortii, ci si ontologia întregului fiintarii în totalitatea sa si în special lamurirea ontologica a raului si a negativitatii în general.

Metodologic vorbind, analiza existentiala vine înaintea întrebarilor pe care si le pun biologia, psihologia, teodiceea sau teologia mortii. Considerate ontic, rezultatele analizei scot la iveala ceea ce este formal si vid în orice caracterizare ontologica. Lucrul acesta nu trebuie totusi sa ne faca orbi în fata bogatei si complicatei structuri a fenomenului. Daca Dasein-ul în general nu devine niciodata accesibil ca fiintare-simplu-prezenta, de vreme ce are ca particularitate felul sau de a fi fiinta-posibila, atunci cu atît mai putin ne putem astepta ca am fi în stare sa descifram pur si simplu structura ontologica a mortii, daca moartea este într-adevar o posibilitate privilegiata a Dasein-ului.

Pe de alta parte, analiza nu poate ramîne la o idee a mortii care s-a nascut întîmplator si în chip arbitrar. Arbitrarul acesta nu poate fi tinut în frîu decît printr-o caracterizare ontologica prealabila a felului de a fi în care "sfîrsitul" salasluieste în cotidianitatea medie a Dasein-ului. Pentru aceasta este nevoie sa avem clar în minte toate structurile cotidianitatii pe care le-am desprins mai înainte. Faptul ca într-o analiza existentiala a mortii se fac simtite totodata posibilitatile existentiele ale fiintei întru moarte tine de esenta oricarei investigatii ontologice. Astfel cu atît mai mult determinarea existentiala a conceptului trebuie sa fie însotita în chip explicit de o neangajare la nivel existentiel si aceasta e mai cu seama valabil în cazul mortii, deci atunci cînd caracterul de posibilitate al Dasein-ului se lasa dezvaluit cu pregnanta maxima. [249] Problematica existentiala are ca unic scop degajarea structurii ontologice a faptului-de-a-fi-întru-sfîrsit al Dasein-ului12.