Delimitarea analizei mundaneitatii de interpretarea lumii la Descartes
Cercetarea noastra nu se va putea asigura decît treptat în privinta conceptului de mundaneitate si în privinta struct 20420g614u urilor incluse în acest fenomen. Interpretarea lumii porneste în prima instanta de la o fiintare intramundana, pentru ca apoi sa piarda cu totul din vedere fenomenul de lume. De aceea vom încerca sa lamurim ontologic acest mod de abordare, luînd ca exemplu ceea ce reprezinta, poate, forma lui extrema. Nu ne vom rezuma doar la o scurta prezentare a trasaturilor fundamentale ale ontologiei "lumii" la Descartes, ci deopotriva vom investiga presupozitiile sale si vom încerca sa le caracterizam pe acestea în lumina a tot ce am dobîndit pîna acum. Aceasta discutie ne va ajuta sa întelegem care sînt "fundamentele" ontologice pe care se misca interpretarile lumii ulterioare lui Descartes - nesupuse unei discutii de principiu - si care deopotriva îl si preced.
Descartes vede determinarea ontologica fundamentala a lumii în extensio. Din clipa în care întinderea devine partasa la constituirea spatialitatii, ba chiar, potrivit lui Descartes, ea este identica cu ea, spatialitatea ramînînd însa într-un anume sens constitutiva pentru lume, discutarea ontologiei carteziene a "lumii" ne ofera totodata un punct de sprijin negativ pentru explicarea pozitiva a spatialitatii lumii ambiante si a Dasein-ului însusi. Vom trata, privitor la ontologia lui Descartes, trei puncte distincte: 1. Determinarea "lumii" ca res extensa (§ 19). 2. Fundamentele acestei determinari ontologice (§ 20). 3. Discutarea hermeneutica a ontologiei carteziene a "lumii" (§ 21). Consideratiile care urmeaza îsi primesc legitimarea completa abia prin destructia lui cogito sum (cf. partea a II-a, sectiunea a doua*).
Heidegger nu a mai scris aceasta parte din Fiinta si timp.
|