Despre oameni
"Ochii omului vad in exterior ceea ce-l framanta in interior". Emil Cioran.
In opinia mea pictura reprezinta un act de profunda sinceritate atat fata de mine creatorul ei cat si fata de cei ce o privesc. Ea devine astfel marturia trairilor, sentimentelor, gandurilor mele.
Prin acest demers artistic mi-am
propus sa analizez problematica existentei fiintei
umane in contextul social actual. Fiinta umana a fost inca din cele mai vechi timpuri
obsesia
Au existat intotdeauna cateva intrebari care s-au repetat constant in legatura cu subiectele picturii. Trebuie oare pictorul sa se inspire din natura sau din cultura? Copiaza pictorul realitatea sau o deformeaza? Arta intotdeauna a fost si trebuie sa ramana un mod de exprimare simbolica. Ochiul este o prelungire a creierului si nu functioneaza ca un aparat de fotografiat. Astfel la baza oricarei reprezentari se gaseste un principiu de selectie, iar aceasta selectie materializeaza un punct de vedere asupra lumii.
Tema lucrarilor mele este izolarea si alienarea individului uman vazuta ca o consecinta a existentei in societatea actuala. Picturile mele reprezinta prin urmare o proiectie a perceptiei mele despre aceasta lume haotica in care traim si a reverberatiilor ei asupra fiintei umane. Intr-o societate capitalista, bazata pe spiritul concurential si pe afirmarea individului prin intermediul capitalului material doband 434i81e it, omul devine un fel de masinarie, ce actioneaza dupa un plan bine pus la punct, fara variabile, un plan in care introspectia sau reflectia asupra sensului vietii sunt deja expresii perimate. Omul zilelor noastre traieste un tip de nevroza ce poate fi numita "horror vacui", adica spaima de a fi singur si de a nu avea ce face, o nevroza ale carei simptome sunt nelinistea, furia indirecta si nemotivata, ce se afunda uneori int-o indiferenta searbada. Aceasta nevroza generala s-a dezvoltat pas cu pas, o data cu dezvoltarea tehnologica a civilizatiei noastre. Ea este nevroza oamenilor a caror singura cheltuire de energie consta in tragerea unei parghii sau in apasarea unui buton, a oamenilor care au incetat sa faca lucrurile cu mainile lor, sa se deplaseze chiar pe picioarele proprii.
Ma numar printre artistii ce considera ca rolul artei nu este doar acela de a traduce frumusetea, de a produce placerea estetica , arta poate fi purtatoarea unui mesaj, o punere in garda, un strigat de manie prin care poate fi exprimata revolta in fata unei lumi alienate. Cuvintele lui Picasso despre rolul artistului in contextul acelor vremuri mi se par evocatoare chiar si dupa atatia ani de zile: "Oamenii trebuie desteptati. Trebuie sa se schimbe radical modul lor de identificare a lucrurilor. Trebuie create imagini inacceptabile pentru ca oamenii sa se sensibilizeze. Sa-i fortam sa inteleaga ca traiesc intr-o lume aiurea". Este adevarat ca acelea erau cuvintele artistului ce traise ororile razboiului si ale carui lucrari reprezinta un strigat de disperare, insa si in contextul zilelor noastre in care cel putin in arealul european nu mai avem parte de astfel de atrocitati, exista nenumarate probleme existentiale pe care artistul are posibilitatea sa le prezinte sub o forma sau alta privitorilor. Prin aceasta argumentare am vrut sa arat , daca mai era cazul ca artistul este o fiinta sociala, un fin observator al lumii in care traieste, o fiinta ce poate pin intermediul formelor si al culorilor sa arate frumusetea sau uratenia existentei umane.
Lucrarile mele nu trebuie privite ca simple alaturari de forme si culori pentru delectarea ochiului, asa cum sustinea Matisse, ele sunt incarcate cu sugestii psihologice si incearca sa comunice cu ajutorul unui motiv cu un impact emotional foarte mare, corpul uman.
Erwin Panofsky intr-un studiu scris in 1932 sub titlul "Problema descrierii si interpretarii continutului in operele de arta", elaboreaza un model de analiza de la simplu catre complex in receptarea unei imagini.El spune ca primul nivel de lectura este unul al perceptiei, al doilea este tematic, iar ultimul numit de Panofsky iconologic este sintetic si generalizator. In primul nivel privitorul recunoaste in imagine obiectele reprezentate, face legatura dintre modelul real si reprezentare, in al doilea nivel are loc identificarea subiectului imaginii. In cel de-al treilea nivel, de analiza iconologica, imaginea devine un mijloc de comunicare, interpretat sintetic, atat ca venind dinspre o individualitate cat si ca reprezentand o clasa. Doresc ca lucrarile mele sa nu se rezume la primul nivel de receptare ci sa aiba capacitatea de a rezona in ochii privitorului cu ceva din adancul fiintei sale.
Proiectul meu cuprinde doua etape. Prima etapa si-a avut originea in argumentarea de mai sus, adica alienarea fiintei umane in contextul societatii actuale, a doua etapa a reprezentat o posibila cale de salvare a individului din aceasta stare.
In primele lucrari am cautat sa figurez in spatiul plastic, diverse ipostaze ale modalitatii in care alienarea, oboseala vazuta ca o stare patologica pune stapanire pe fiinta umana dinspre interior adica dinspre mental spre exterior adica spre trup. "Oboseala separa pe om de lume si de lucruri. Ritmul intens al vietii slabeste, iar pulsatiile organice si activitatea interna isi pierd din acea incordare care diferentiaza viata in lume, care o stabileste ca un moment imanent al existentei." (Emil Cioran). Lucrarile mele reprezinta metafore ale unei societati dezumanizate, in care personaliatea este anulata, o lume uratita in sens aristotelic dinspre interior spre exterior.
Salvarea, recuperarea umanitatii se va infaptui printr-o serie de transformari brutale ce au rolul de a purifica fiinta umana. Astfel in urmatoarea etapa personajele mele sunt supuse unor serii de suplicii eliberatoare. Cioran spunea ca omul nu se poate purifica decat prin experimentarea unei stari sinonime cu moartea, o stare limita pe care eu am vazut-o cu un catharsis, o renastere din propria cenusa.
Pe parcursul acestui demers am fost preocupata de realizarea unui dialog fericit intre tema propusa si reprezentarea ei din punct de vedere plastic. Avand in vedere cele doua axe pe care se desfasoara la nivel conceptual proiectul meu, am considerat ca este necesar ca diferenta stilistica sa fie receptata si la nivel vizual. Distinctia se poate remarca atat din perspectiva rezolvarii compozitionale cat si cromatice.
Din ansamblul parametrilor formelor expresive, in domeniul vizualului precumpaneste atributul spatiului, de aceea mi se pare firesc ca analiza lucrarilor sa inceapa pornind de la acest aspect. Spatiul are caracteristic doua aspecte. Primul aspect consta in faptul ca el este un dat ce subzista necontenit in cadrul comportamentului uman, al doilea aspect rezida din capacitatea noastra subiectiva de a ordona un spatiu imaginat. In concluzie spatiul plastic este un spatiu virtual, cu o incarcatura simbolica foarte mare, ce se conduce dupa legi proprii. El este un spatiu figurat dupa vointa artistului, ce devine cu atat mai autentic cu cat el este rezultatul legilor matematice "incalcate organic".
Dupa cum am spus primele lucrari vorbesc despre alienarea fiintei umane, vazuta ca o stare de oboseala mentala si fizica. Este stiut faptul ca modalitatea de manipulare a spatiului are reverberatii si la nivelul psihicului uman. Spatiul este redus prin aglomerarea personajelor, dand astfel nastere unui sentiment de horror vacum. Este un spatiu in care comunicarea este blocata, din care nu se poate iesi, fara orizont. In aceasta etapa compozitia este predominant statica, personajele sunt reprezentate in atitudini lipsite de vitalitate, expresiile faciale sunt intepenite, privirea este fixa, de cele mai multe ori vizand exteriorul cadrului. Personajele sunt taiate de cadrul panzei pantru a lasa senzatia ca scena este doar un fragment dint-o imagine mult mai ampla. La nivel psihologic am vrut sa creez senzatia ca imaginea nu reprezinta relevarea unui caz aparte, ci manifestarea unei stari la nivel de masa. Scena este apropiata de privitor, fara deschideri in adancime de tip renascentist. Din punctul de vedere al raportului figurilor cu cadrul, personajele sunt reprezentate cat mai apropiate de spectator.
Culorea are un rol foarte important in intregirea mesajului pe care am dorit sa-l transimt prin acest demers. Culoarea cuprinde trei parti constitutive. O parte semantica, una estetica si ultima afectiva. Continutul semantic graviteaza in jurul subiectului, contribuind la decodificarea acestuia in special in lucrarile figurative. Aspectul estetic este dat de suma procedeelor estetice folosite cum ar fi acordul, armonia sau contrastul cromatic. Integritatea mesajului cromatic nu poate fi pe deplin intrunita decat in masura in care mijloacele de expresie faciliteaza actul comunicarii. Aspectul afectiv este unul prin excelenta subiectiv, studiile demonstrand ca reactia in momentul perceperii unei culori este diferita de la un individ la altul, dar si in cazul aceluiasi individ difera in functie de predispozitia psihica a acestuia. Intr-un context plastic, de obicei, culoarea nu este perceputa izolat ci mai degraba in relatie cu celelate. Pentru mine culoarea nu are rolul de a vopsi o forma si nu corespunde cu realitatea, ea apeleaza la latura afectiva despre care am vorbit si la capacitatea culorilor de a transmite anumite stari sufletesti.
Gama cromatica folosita este una rece, predominad verzurile, violeturile, griurile si brunul. Am cautat sa elimin de pe paleta culorile ce denota vitalitatea. Chiar daca intr-una din compozitii am folosit galbenul, acesta este alterat cu negru capatand astfel un caracter bolnavicios. Corpul uman este modelat prin umbre si lumini pentru un plus de veridicitate, insa culoarea carnatiei nu corespunde realitatii. Nu exista nimic senzual in trupurile pictate de mine pentru ca nu senzualitatea sau carnalitatea este mesajul pe care eu doresc sa il transmit.
Daca pana in acest moment am expus valentele expresive ale spatiului si culorii, devine necesara o discutie despre potentialul formei de a contribuii la facilitarea actului comunicarii, mai ales in cazul artei figurative, adica si in cazul demersului meu.
In cartea sa, Limbajul culorilor si a formelor, Dan Mihailescu incearca o definitie la modul general a formei. Forma este o modalitate particulara de organizare a configuratiei, ce apare ca rezultat al interventiei naturii sau a omului, ea poate fi delimitata bi si tridimensional, fiind conditionata spatial si avand a anumita unitate expresiva care-i confera contur si identitate. Adaug aici si teoria lui Rudof Arnheim. El face o demarcatie clara intre figura (shape) si forma (form). In timp ce prima reprezinta aspectul pur spatial al lucrurilor, silueta, profilul, circumscrierea si articularea unui corp, forma este figura dotata cu un anumit sens. Formele artistice sunt expresii subiective, produse ale fanteziei si imaginatiei creatoare. Focillon si-a imaginat in cartea sa La vie des formes o evolutie ciclica a formelor. Prima treapta corespunde tipului arhaic sau primitiv, a doua celui clasic (matur si echilibrat), a treia apartine formei baroce (dinamice, incarcata, dezechilibrata). In cazul demersului meu forma este asimilata cu trupul uman a carui reprezentare nu tine de latura anatomica in sens academic ci de manipularea lui prin intermediul imaginatiei cu scopul relevarii unei stari psihice. As putea afirma, din punctul de vedere a evolutiei formei umane in reprezentarile mele, ca am atins treptele dezvoltarii formei despre care vorbea Focillon. Prima parte a proiectului putand fi asimilata cu clasicismul, cea de a doua corespunzand manifestarii de tip baroc.
In a doua etapa am recurs la o modalitate de deformare expresiva a corpului uman ce are rolul atat de a exprima acea starea limita pe care necesara fiintei umane pentru a se purifica, dar si de a trezi si intensifica emotia in ochii privitorului. Distrugerea si deformarea formei nu este specifica numai artei moderne sau contemporane. Ea a inceput sa-si faca simtita prezenta inca din secolul al XV-lea sub denumirea de anamorfoza.
In aceasta etapa se cuvine sa fac un comentariu privind tema deformarii si implicit a uratului in arta. In Istoria Uratului de Umberto Eco, apare distinctia intre manifestarea uratului in sine si reprezentarea artistica a acestuia. Un alt estetician al artei, Herbert Read, in cartea sa Originile formei in arta, vorbeste despre puterea artistului de a transfigura realitatea. Cu alte cuvinte el poate lua un lucru care prin natura lui este urat sau dezgustator, asa cum ar putea fi imaginea reala a unui om jupuit sau scalpat, sau a unor tentacule ce ii iei din stomac, si-l poate transforma cu ajutorul valorilor estetice ale culorii si a compozitiei intr-o reprezentare ce te provoaca sa o privesti . Se creeaza astfel o distanta intre realitatea bruta si perceptia noastra. Se poate spune ca privitorul se afla in fata unei capcane, este indus in eroarea ca ar lua parte la un act infiorator, un act real pentru ca ulterior sa descopere ca totul a fost o inscenare.
Am facut aceasta paranteza pentru a argumenta din punct de vedere estetic recurgerea la deformarea trupului uman. Eu nu am cautat un tip de reprezentare a uratului in sine, eu privesc deformarea ca un scurtcircuit in ordinea fireasca a lucrurilor ce are rolul de a provoca o reactie la nivel psihologic in ochii privitorului. Recursul la deformare, si la prezentarea fiintei umane dintr-o perspectiva dizarmonioasa, chiar grotesca as putea spune, reprezinta un mijloc de a denunta prezenta raului in interiorul fiintei umane. Din aceasta perspectiva, consider ca ma regasesc in maniera de a distorsiona figura umana proprie lui Francis Bacon, vazuta nu ca un mijloc de a dramatiza o imagine, ci ca un rezultat al diagnosticului pus realitatii in care traiesc. In aceste lucrari apar forte exterioare ce trag de pielea si carnea personajelor, intr-un gest de zguduire, de trezire din somnolenta. Ultima lucrare ce este intitulata "Catharsis", reprezinta actul final de purificare. Daca pana atunci nu poate fi sesizat nici un act de vointa din partea personajelor mele, in aceasta ultima lucrare fiinta umana capata constiinta propriei micimi si savarseste un act simbolic de eliberare, tragandu-si singura invelisul exterior si astfel eliberandu-se de toate cutumele existentei actuale. De fapt aceasta viziune de cosmar are in spate un mesaj optimist si anume acela ca exista speranta de a ne putea trezi din aceasta dulce somnolenta mentala.
Rezolvarea plastica are rolul de a accentua violenta acestor acte purificatoare. Compozitia se dinamizeaza prin dominanta traseelor compozitionale diagonale. Starea tensionala este amplificata de intersectiile acestor trasee pentru a pune in evidenta centrul de interes al imaginii asa cum se va observa in lucrarile Supliciu I, II si III. O consecinta nefasta a acestor deformari ar fi putut fi dat de caracterul incoerent al formei. Am fost preocupata ca la nivelul perceptiei psihologice, forma sa aiba un caracter unitar, pentru a putea facilita transmitera mesajului dorit. In aceasta etapa compozitiile au un singur personaj, pentru a accentua ideea ca aceasta drama se traieste si se infrunta individual, dupa cum in fata bolii si a mortii suntem singuri.
Daca in redarea apatiei si alienarii fiintei umane am recurs la o cromatica preponderent sumbra, in aceasta etapa mult mai violenta, cromatica se modifica si ea pentru a se pune in acord cu subiectul. Culorile sunt mult mai stralucitoare dar tot in registul gamelor reci, contrastele devin mai violente, pensulatie este agitata, capata un plus de libertate. Am incercat sa gasesc un echilibru intre suprafetele pictate minutios si cele rezolvate prin tuse largi (lucrarea "Decido"), acestea punandu-si in evidenta calitatile una in prezenta celeilalte, dar si pentru a simboliza la nivel psihologic linistea dinaintea furtunii. Imaginea capata un caracter expresionist dat de obiectivarea pasiunilor si a stihiilor din momentul actului creator.
Daca stam bine sa ne gandim arta in ansamblul ei cu exceptia perioadei abstracte poate fi considerata ca aventura reprezentarii figurii umane. Artistii vor devenii foarte repede constienti de puterea de a emotiona si de a transmite sentimente a figurii umane. Voi incerca mai departe sa punctez cateva momente edificatoare in acest sens de-a lungul istoriei artei din perspectiva reprezentarii grotesti, urate a fiintei umane .
Lumea greaca era obsedata de feluritele tipuri de uratenie si de rautate. Este bine cunoscuta demarcatia dintre apolinic si dionisiac sau creaturile inspaimantatoare si hade, acele fiinta hibride care incalca legile najturale din mitologia greaca. In arta, zeitatile erau intruchiparea perfectiunii si de aceea ele au reprezentat modelele pentru reprezentarile statuare. Idealul grecesc era reprezentat de kalokagathia, adica fuziunea intre frumusetea si bunatate. In lumea crestina, intreg universul este frumos pentru ca e creatia lui Dumnezeu, si prin aceasta plenara Frumusete pana si Uratenia si Rautatea sunt intr-o oarecare masura izbavite. In lumea Evului Mediu se va recurge le reprezenatarea grotescului cu sens moralizator. Intr-o lume in care speranta de viata era mult mai scurta decat a noastra, o lume atacata de molimi, foamete si razboaie permanete, imaginile grotesti aveau menirea de a aminti tuturor iminenta mortii dar si de a cultiva in suflete groaza de chinurile iadului.
Tot in lumea crestina, evolutia reprezentarii patimilor lui Iisus, a recurs la accentuarea desfigurarii prin suferinta, aceasta exprimand frumusetea interioara a celui ce s-a sacrificat pentru mantuirea noastra.
Convingerea ca un corp poate exprima starile sufletesti, chiar dincolo de
emotiile trecatoare se va afirma de foarte timpuriu in Europa cu incepere din
secolul al XIII-lea si pana in Epoca Luminilor. Redarea pasiunilor prin gesturi
si expresii ale chipului supravietuieste mult dupa secolul al XVII-lea, urmand
ca in secolul XIX atunci cand
Secolul XX, cu razboaie, cu gaze asfixiante, cu genociduri, a dat acestor tablouri o dureroasa actualitate. In reprezentarile pictorilor acelor vremuri, cautarea unor armonii despre care se stie ca este mincinoasa se dizolva in beneficiul unei imagini in fata careia privirea se simte ranita.
La inceputul anilor 1920, acuarelele lui Otto Dix avand ca punct de plecare fotografii cu veterani de razboi cu grave mutilari faciale, adopta un stil clasic si culori potolite pentru a face si mai teribila desfigurarea indivizilor carora ranile le-au luat aspectul de umanitate.
In 1937, Picasso uzeaza
si el de aceste deformari pentru a face cat mai eficace reprezentarea din
Ca si Picasso, Bacon s-a folosit de puterea de expresie a deformarii in redarea aspectelor vizibile din opera sa figurativa. Spre deosebire de Picasso, el foloseste deformarea nu pentru a dramatiza imaginea, ci prezentand-o ca un rezultat infricosator al diagnosticului pe care artistul il pune realitatii in care traieste. Picturile sale, in afara unei extraordinare calitati artistice, reprezinta documente exacte ale epocii sale. Personajele sale au fetele deformate, contururi ce se dizolva, umbre ciudate ce le invaluie, toate acestea reprezentand mijloace artistice menite sa evoce precaritatea fiintei umane.
Dupa anii '60, artistii au inceput sa-si foloseasca trupul ca un mijloc de a exprima emotii sau tare socio-politice. Prin intermediul performance-lui, instalatiilor sau a fotografiei, dar si prin genurile deja traditionale, artistii au creat imagini provocatoare ce apeleaza la trupul uman pentru a obtine reactii prompte ale privitorilor.
Din argumentarea de mai sus, putem concluziona ca recursul la reprezentarea urata a formei umane si indeosebi la cea deformata in reprezentarile artistice a reprezentat un mijloc de a denunta prezenta raului, avand de cele mai multe ori un sens moralizator. Astazi, artistii recurg la reprezentarea uratului si a diformitatilor si din convingerea ca astfel de imagini sunt incitante, atragand mult mai usor privitorii, insa din punctul meu de vedere intr-o lume in care suntem bombardati de spectacole oribile, reprezentarea uratului in sine, doar din pura dorinta de a atrage atentia nu mai este justificata.
Daca ar fi sa ma situez din punct de
vedere stilistic intr-una din manifestarile artistice ale secolului XX si XXI
as putea spune ca ma regasesc intr-o oarecare masura in ceea ce a fost denumit
Neo-expresionism, in special datorita abordarii figurative si a subiectului
ales, adica fiinta umana. Din punct de vedere cromatic consider ca exista mai
putine puncte tangentiale intru-cat neo-expresionismul uziteaza de o paleta
cromatica exaltata cu juxtapuneri de cele mai multe ori brute. Aceast miscare
artistica a aparut la sfarsitul anilor '70 si a
dominat piata artistica pana la mijlocul anilor '80. S-a
dezvoltat ca o reactie impotriva artei conceptuale si a minimalismului anilor
'70. Se manifesta print-o reintoarcere la figurativ,
indeosebi la figurarea trupului uman, intr-un stil dur si violent emotional.
Insa tendinta Expresionista este de fapt o
In ceea ce priveste integrarea in ceea ce numim ca manifestare artistica actuala, Postmodernism, pot afirma ca ma regasesc in ceea ce defineste esenta acestui curent, promovarea parodiei, ironiei, si a jocului intr-un amestec eclectic de idei si forme, intr-o mica masura. Doar in cazul in care impletirea intre abordarea de factura clasicista si una expresionista a figurii umane poate fi catalogata drep postmoderna.
Dintre artistii reprezentativi ai artei contemporane universale, as putea sai enumar pe Chris Ofili, Cecili Brown, Georg Baselitz, Anselm Keifer, Jenny Saville si multi altii. Dupa cum se observa
|
