Determinismul si liberul arbitru

Determinismul si liberul arbitru

DETERMINiSM Teorie care sustine universalitatea principiului cauzalitatii; teza ca toate fenomenele naturii, societatii si gandirii se nasc si se dezvolta in virtutea unor cauze, miscarea lor fiind guvernata de legi obiective. Filozofii care au studiat determinismul au fost: William James, Pierre-Simon Laplace, Arthur Schopenhauer, Omar Khayyám, David Hume, Thomas Hobbes, Benedict de Spinoza, Gottfried Leibniz, Immanuel Kant, Paul Henri Thiry, Baron d'Holbach si mai recent, Daniel Dennett, John Searle, Michelle Kozenieki si Ted Honderich.

Liberul arbitru este un concept al filozofiei traditionale care se refera la credinta ca,comportament uman. Nu este neaparat rezultatul factorilor externi, ci rezultatul unei alegeri libere a subiectului. Aceste alegeri nu sunt determinate de cauze externe, ci de motivele si intentiile subiectului, care la randul lor nu sunt determinate de aceleasi cauze externe.In mod traditional, cei care neaga existenta liberului arbitru se folosesc de destin, de puteri supranaturale si de cauze materiale pentru a explica comportamentul uman.

Sustinatorii liberului arbitru,numiti libertarieni, cred ca desi tot ce se intampla in Univers e consecinta inevitabila a fortelor externe, comportamentul uman e unic si e determinat de catre subiect, nu de Dumnezeu, de stele sau de legile naturii.

In aceasta lucrare atentia se va focaliza asupra ideii determninismului tratat in opozitie cu asa-zisul concept de de liber arbitru

Conceptia destinului lumii este specifica unei religii activ razboinice si nu uneia pasiv razboinice sau chiar pasnice asa cum sunt cele moderne care accepta mai degraba 'liberul arbitru' decat destinul. Parintii crestinismului au argumentat fara echivoc impotriva conceptiei destinului. Insa o comunitate care alege o viata razb 727g66h oinica accepta conceptia destinului tocmai pentru a-si echilibra vinovatia fata de jaful cuceririlor razboinice. Destinul este cel care poate justifica orice. Si faradelegile infractorului pe timp de pace. De aceea teoria destinului este total ineficienta pentru o comunitate aflata pe timp de pace unde cel care nu accepta legile claselor superioare trebuie dat ca conceptul liberului arbitru si-a facut intrarea in filozofia vestica prin intermediul intrebarilor metafizice legate de responsabilitatea omului fata de moralitatea comportamentului sau.
In traditia crestina, liberul arbitru este vazut ca un atribut al sufletului sau al mintii, care se afla in afara lumii materiale si a legilor care o guverneaza. De aceea, pentru majoritatea materialismul implica o negare a liberului arbitru exemplu negativ.

Conceptiile moderne despre determinism si liber arbitru, nu se exclud reciproc. Aceste conceptii au aparut prin argumentari diferite, cum ar fi cele a lui Thomas Hobbes[2] ( Leviathan, XXI ). Dumnezeu e cauza suprema a tuturor actiunilor, argumenteaza Hobbes, dar cata vreme o persoana nu e fortata fizic sa actioneze, actiunea e libera. Hobbes a preferat o abordare de tipul libertate versus necesitate, decat liber arbitru versus arbitru determinat exterior.
Seria de cauze care duc la aruncarea unei persoane de pe o stanca, de catre vant, au ca rezultat un eveniment care reprezinta efectul necesar al seriei de cauze. O persoana care sare de pe o stanca are de asemenea o serie de cauze care preceda evenimentul, dar daca persoana a sarit fara o cauza materiala imediata, atunci a infaptuit un act liber.

Hobbes incearca sa reconcilieze materialismul,determinismul si liberul arbitru, dar nu reuseste. Incercare sa de a arata ca materialismul si determinismul nu neaga libertatea metafizica, ignora problema cauzelor determinismului intern. E putin probabil ca un materialist modern sa fie de acord cu faptul ca, indiferent de starea neuro-chimica a unei persoane, daca aceasta nu este impinsa sau aruncata de pe o stanca, ci sare, crezand ca poate zbura, aceasta savarseste un act liber.
O abordare mai moderna, care nu contrazice materialismul si liberul arbitru , ar fi dezbatuta in termeni neurologici.

Problema principala din aceasta dezbatere e problema responsabilitatii pentru actiunile proprii. Responsabilitatea presupune doi factori esentiali : control si intelegere. Filozofii crestini, cum ar fi Sfantul Augustin si Sfantul Aquinas[3], considera ca sugarii, copii si imbecilii, sunt lipsiti de control si intelegere, nu ca le-ar lipsi o anumita entitate metafizica necesara liberului arbitru. E absurd sa atribuim liberul arbitru sugarilor, copiilor si imbecililor. Libertarienii traditionali sustin ca de abia atunci cand copii, ajung la o anumita varsta, apare liberul arbitru. Pentru cei care nu detin capacitatea de a gandi matur si rational, liberul arbitru nu apare niciodata.

Toate conceptele noastre legate de lauda si imputare, pedeapsa si rasplata, depind de credinta noastra in responsabilitatea umana. O persoana care are un creier nedezvoltat sau care a fost traumatizat, nu poate fi facuta responsabila pentru actiunile sale, daca conditia sa nu ii permite sa le controleze sau sa le inteleaga. O persoana bolnava mental sau retardata sau un copil pot fi incapabili de a intelege natura actiunilor lor, desi sunt capabili de a isi controla actiunile. Incapabilitatea de a intelege natura propriei actiuni, absolva pe aceea persoana de responsabilitatea acelui act, daca nu si de cea a faptei. De exemplu, o persoana poate sari intentionat de pe o stanca, dar nu intentioneaza sa se sinucida. Poate ca el este cel responsabil de saritura, dar ar fi gresit sa spunem ca a vrut sa se sinucida, daca el credea ca putea sa zboare.

Din moment ce dezvoltarea creierului si afectiunile cerebrale, se produc treptat, in etape, tot la fel apare si controlul asupra gandurilor si actiunilor proprii. Intr-o extrema, avem o persoana care are un control limitat, daca nu chiar absent, asupra gandurilor si actiunilor sale, paradigma unei persoane careia ii lipseste liberul arbitru. Iar in cealalta extrema, avem o persoana care detine un control super-uman asupra gandurilor si actiunilor sale, paradigma unei persoane care e libera, in sensul metafizic al libertatii.
Unii critici ai determimismului sustin ca daca oamenii nu isi asuma liberul arbitru nu se poate forma nici un temei rational stabil pentru moralitate.Astfel, justitia este catalogata drept irationala si nedreapta.Poate fi judecat un individ care a facut o fapta involuntara? Pentru a mentine integritatea institutiilor sociale care se bazeaza partial pe culpabilizarea oamenilor pentru actiunile lor, in ochii lor devine necesara negarea determinismului, cel putin in masura in care acesta se aplica la ceea ce noi numim in mod banal fapte voluntare.

Deterministii au gasit un raspuns acestei asa-zise "provocari" ;astfel ei au facut distinctia intre afirmatiile normative si cele pozitive.Prin urmare afirmarea unor fapte se poate si trebuie sa fie facuta ondependent de consecintele acestora deci,in ciuda incompatibilitatii dintre determinism si ideea de Univers moral,utilitatea sociala presupusa a ideilor de crima si judtitie nu ar trebui sa aiba voie sa inlocuiasca chestiunile de adevar.

Argumentarea conform careia pentru a fi cu adevarat liber, cineva trebuie sa nu se supuna legii cauza - efect e absurda si inutila. E absurda deoarece cere ca actele libere sa fie fara cauza. Din acest punct de vedere, singura persoana libera e cea care nu stie care o sa fie urmatorul ei gand sau actiune. O asemenea persoana nu are cum sa fie libera.

Spinoza considera ca exista o identitate intre Dumnezeu si natura. Este astfel, normal a spune ca natura se confunda cu Dumnezeu, acesta fiind imanent lumii: Deus sive natura (Dumnezeu sau Natura).Natura divina este una rationala si necesara. Divinitatea fiind imanenta naturii, a lucrurilor create, putem spune ca si acestea sunt supuse necesitatii. Si omul este supus necesitatii divine.Acum ar trebui sa intelegem ce intelege Spinoza prin libertate. Omul nu este liber, daca noi intelegem libertatea ca "a nu fi determinat de o cauza externa".Libertatea, asa cum o intelege Spinoza, consta in a cunoaste cauzele care ne determina viata si, prin cunoasterea cauzelor, acordul vointei proprii cu vointa divina. A cunoaste natura inseamna a-l cunoaste pe Dumnezeu, iar a-l cunoaste pe Dumnezeu echivaleaza cu a cunoaste necesitatea. Putem spune astfel ca, prin intelect, omul poate metamorfoza necesitatea in libertate. Trebuie sa ne recunoastem ca moduri ale substantei imuabile si vesnice, numite Dumnezeu si astfel sa ne integram in libertatea lui Dumnezeu. 

Friedrich Nietzsche declara moartea lui Dumnezeu: trebuie sa constientizam orizontul nemarginit al libertatii umane si sa nu ne mai simtim amenintati de pedepsele pe care ni le promite Dumnezeu. Religia si morala nu sunt nascute decat din resentiment, din dorintele nesatisfacute de senzualitate, de putere, de libertate. Biblia nu este decat o morala de sclav, un produs al "vointelor slabe". Religia se bazeaza pe numarul mare de adepti si pe spiritul de turma pentru a putea supune pe cei puternici. Liberul arbitru este "cel mai ticalos dintre toate artificiile teologilor"; este nascut doar din iubirea de sine si nicidecum din iubirea fata de ceilalti. Este o scuza inventata pentru a-i putea pedepsi pe cei care nu asculta de vointa celor slabi si multi la numar. Nu exista vointa incatusata, ci doar vointa puternica si vointa slaba. Prima apartine omului "tare" care este punctul culminant in afirmarea vointei de trai. "Turma" trebuie sa manifeste supunere si respect fata de "cei de sus". Cand cineva se simte constrans, acesta poate sti ca se incadreaza celor multi. Fiecare dintre noi este nascut pentru a fi liber, dar nu fiecare ajunge sa fie o vointa puternica.

In prezent, cei care dezbat subiectul responsabilitatii umane, prefera sa se concentreze asupra controlului actiunilor si gandurilor, decat asupra unei prezente metafizice sau a absentei unei entitati non-fizice cu liber arbitru .Determinismul e compatibil cu liber , desi termenul ar trebui abandonat pentru a arata ca adevarata problema e capacitatea de a controla propriile ganduri si actiuni. Aceasta capacitate e independenta de materialism sau dualism[4]. Anumite conditii neuro-fizice si neuro-chimice trebuiesc indeplinite pentru ca cineva sa se bucure de acea asa-zisa libertate de care specia noastra e capabila. O intelegere mai buna a acestei probleme nu poate veni din partea filozofilor traditionali care dezbat liber arbitru versus determinism. In viitor, neurologii vor furniza stiinta, neuro-filozofii vor furniza intelegerea.

Nietzsche a avut dreptate considerand liberul arbitruca o expresie a nevoii cuiva de a pedepsi. El a crezut ca acesti cineva sunt preotii. De fapt acestia sunt justitiarii. Conceptia determinista exclude orice fel de pedeapsa aplicata cu titlu de norma comunitara unui om care a prous comunitatii o paguba oarecare. Daca in lume exista destin nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru faptele sale pentru ca el este doar un agent transmitator al unor impulsuri implacabile.Crestinismul a cunoscut numeroase cazuri de refuz al sfinteniei pe care 'trupul' le-a opus 'spiritului' asa ca toleranta fata de imposibilitatea de opunere la'implacabil' si 'irezistibil. Asa ca mila fata de cel supus 'implacabilului' a fost atat de mare incat practic spiritul religiei a fost lovit din plin cu teoria liberului arbitru.

Cu toate acestea introducerea 'liberului arbitru' in gandirea filosofico-religioasa a fost momentul de sacrificare a divinitatii absolut a tot puternice in favoarea unei divinitati ale carei 'cai' sun cel putin'incurcate' daca nu chiar ciudate si pline de slabiciuni omenesti. Umanizarea lui Dumnezeu este dialectica suprema acestei neasteptate impotmoliri. Increstinism Dumnezeu devine om si raportul dedivinitate perena cu cel de umanitate provizorie se amesteca contradictoriu. Daca Dumnezeu este cauza primara a lumii, parintele ei, dar totusi nu ii poate controla in totalitate evolutia lasandu-i liber arbitru asta inseamna ca intentiile sale nu sunt clare. In primul caz 'liberul arbitru' ar parea a fi o eschivare a sa din fata scopului insusi al acestei constructii careia nu i se poate da finalitate exacta inca din primul moment. Asa cum un mester bun are planurile clare asupra lucrarii sale iar cel care are ezitari este un mester mai neexperimentat, la fel Dumnezeul modern in general si crestin in special incepe sa fie luat peste piciorasemenea unui astfel de mester.

Ambiguitatea destin-liber arbitru se rasfrange directin comportamentul credinciosului modern. Oscilareainterpretarii evenimentelor lumii ca datorateomului/lucrurilor sau ca datorate divinitatii estetipic pentru acesta.Orice fel de actiune religioasa este menita sa atragabunavointa divinitatii, sa-l faca pe Dumnezeuzeu sa renunte la liberul arbitru acordat omului. Invocarea lui Dumnezeu si cererea de ajutor de catre credinciosul aflat inexperiente dificile este tocmai o cerinta de anulare ainsusi liberului arbitru care defineste religiile moderne occidentale.

In prezent, cei care dezbat subiectul responsabilitatii umane, prefera sa se concentreze asupra controlului actiunilor si gandurilor, decat asupra unei prezente metafizice sau a absentei unei entitati non-fizice cu liber arbitru .Determinismul e compatibil cu liber , desi termenul ar trebui abandonat pentru a arata ca adevarata problema e capacitatea de a controla propriile ganduri si actiuni. Aceasta capacitate e independenta de materialism sau dualism. Anumite conditii neuro-fizice si neuro-chimice trebuiesc indeplinite pentru ca cineva sa se bucure de aceea asa-zisa libertate de care specia noastra e capabila. O intelegere mai buna a acestei probleme nu poate veni din partea filozofilor traditionali care dezbat liber arbitru versus determinism. In viitor, neurologii vor furniza stiinta, neuro-filozofii vor furniza intelegerea.

Bibliografie

• Berlin, I. - "Necesitatea istorica"
• www.dexonline.ro
• Stanford Encyclopedia Philosophy
• Opera omnia.Vol. II:De libero arbitro/Liberul arbitru,Sf. Augustin ,Ed. Dacia Buc.,2004
• Cat de liber esti? Problema determinismului , Ted Honderich,Ed. Trei Buc .,2000