Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Determinismul sociologic al lui Marx

Filozofie


Determinismul sociologic al lui Marx

Revolta împotriva libertatii a avut întotdeauna drept strategie "sa profite de sentimente, neirosindu-si energiile în eforturi zadarnice de a le nimici"1. Ideile cele mai dragi ale gînditorilor de factura umanitara au fost deseori zgomotos aclamate de catre unii dintre cei.mai aprigi dusmani ai lor, care în felul acesta patrundeau în tabara umanitara deghizati în aliati, provocînd în ea dezbinare si deruta totala. Aceasta strategie a izbutit adesea din plin, dupa cum o arata faptul ca multi umanitaristi autentici respecta înca ideea de "dreptate" a lui Platon, ideea medievala a autoritarismului "crestin", ideea rousseauista de, vointa generala", sau ideile de "libertate nationala" ale lui Fichte si Hegel2. Aceasta metoda de a patrunde în tabara umanitara pentru a produce în ea dezbinare si deruta, de a alcatui o coloana a cincea intelectuala în mare parte nepremeditata si de aceea îndoit de eficienta, a obtinut cel mai mare succes numai dupa ce hegelianismul s-a constituit în temelie a unei miscari autentic umanitare: marxismul - pîna în prezent forma cea mai pura, mai evoluata si mai periculoasa a istoricismului.



E ispititor sa zabovesti asupra asemanarilor dintre marxism, care reprezinta stînga hegeliana, si pandantu 12212p157m l sau fascist. Ar fi însa total

CAPITOLUL 13: DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX 93

neloial sa fie trecuta cu vederea deosebirea dintre ele. Desi originea lor intelectuala este aproape identica, nu încape nici o îndoiala în privinta impulsului umanitar al marxismului. Mai mult decît atît: prin contrast cu hegelienii de dreapta, Marx a facut o încercare onesta de a aplica metode rationale la cele mai presante probleme ale vietii sociale. Valoarea acestei încercari ramîne nestirbita de faptul ca ea a fost, dupa cum voi încerca sa arat, în mare parte nereusita. stiinta progreseaza prin încercari si erori. Marx a încercat, si cu toate ca în principalele sale doctrine a gresit, încercarea sa n-a fost zadarnica. El ne-a deschis ochii si ne-a ascutit privirea în multiple moduri. O revenire la stiinta sociala dinaintea lui Marx este de neconceput. Toti autorii moderni îi sînt îndatorati lui Marx, chiar daca nu-si dau seama de acest lucru. Afirmatia e valabila în mod special pentru cei aflati în dezacord cu doctrinele sale, cum este cazul cu mine; nu preget sa recunosc ca modul în care eu scriu despre Platon3 si Hegel poarta amprenta influentei sale.

Nu poti vorbi cu dreptate despre Marx fara a-i recunoaste since­ritatea. Spiritul sau deschis, simtul sau pentru fapte, neîncrederea sa în verbiaj, cu deosebire în verbiajul moralizator, au facut din el unul din luptatorii cei mai influenti ai lumii împotriva ipocriziei si fari­seismului. A dorit cu ardoare sa-i ajute pe cei asupriti si a fost pe deplin constient de nevoia de a arata cine este prin fapte, nu numai prin vorbe. Cum principalul sau talent era cel teoretic, a depus o munca uriasa pentru faurirea a ceea ce el a socotit a fi arme stiin­tifice destinate luptei pentru ameliorarea soartei marii majoritati a oamenilor. Cred ca sinceritatea sa în cautarea adevarului si onesti­tatea sa intelectuala îl deosebesc pe Marx de multi dintre urmasii sai (desi, din nefericire, nici el n-a scapat cu totul de influenta corupatoare a unei educatii dobîndite în atmosfera dialecticii hege­liene, descrisa de Schopenhauer ca "distrugatoare a oricarei inte­ligente"4). Interesul lui Marx pentru stiinta sociala si filozofia sociala a fost în principal unul practic; el vedea în cunoastere un mijloc de a promova progresul omului5.

Atunci, de ce sa-l atacam pe Marx? în ciuda meritelor sale, Marx a fost, dupa credinta mea, un fals profet. El a fost un profet al cursului istoriei, iar profetiile sale nu s-au adeverit. Dar acuzatia mea principala nu este aceasta. Mult mai important este ca a indus în eroare o multime de oameni inteligenti, facîndu-i sa creada ca profetia istorica este modul stiintific de abordare a problemelor

METODA LUI MARX

sociale. Marx e raspunzator pentru influenta devastatoare a metodei istoriciste de gîndire în rîndurile celor dornici sa promoveze cauza societatii deschise.

Dar este oare adevarat ca marxismul e un istoricism de esenta pura? Nu exista în el si anumite elemente de tehnologie sociala? Faptul ca Rusia face experiente îndraznete si adesea reusite de inginerie sociala i-a determinat pe multi sa traga concluzia ca marxismul, ca stiinta sau crez aflat la baza experimentului rusesc, trebuie sa fie un gen de tehnologie sociala, sau ca este, cel putin, favorabil acesteia. O asemenea greseala nu o poate face însa nimeni care cunoaste cît de cît istoria marxismului. Marxismul e o teorie pur istorica, o teorie ce urmareste prezicerea evolutiilor viitoare pe plan economic si pe planul puterii politice, mai cu seama a revo­lutiilor. Asa fiind, el n-avea cum sa ofere baza politicii Partidului Comunist din Rusia dupa preluarea de catre acesta a puterii politice. Intrucît Marx interzisese practic orice tehnologie sociala, pe care o denuntase ca fiind utopica6, discipolii sai rusi s-au gasit total nepregatiti pentru marea lor sarcina în domeniul ingineriei sociale. Lenin si-a dat repede seama ca marxismul nu putea fi de nici un ajutor în chestiuni de economie practica. "Nu cunosc nici un socialist care sa se fi ocupat de aceste probleme" a spus el7 dupa ce a ajuns la putere; "despre aceste lucruri nu s-a scris nimic în manualele bolsevicilor si nici în cele ale mensevicilor." Dupa o perioada de experimentari neizbutite, asa-numita "perioada a comu­nismului de razboi", Lenin a decis sa adopte masuri care însemnau în fapt o revenire limitata si temporara la economia privata. Acesta a fost asa-numita NEP (noua politica economica), iar experimentele de mai tîrziu - planurile cincinale etc. -- n-au nimic de-a face cu teoriile "socialismului stiintific" avansate odinioara de catre Marx si Engels. Nici situatia speciala în care s-a gasit Lenin înainte de a fi introdus NEP-ul, nici înfaptuirile lui nu pot fi întelese corect daca nu se acorda acestui fapt atentia cuvenita. Amplele cercetari economice ale lui Marx n-au abordat nici macar tangential proble­matica politicii economice constructive, de exemplu problema planificarii economice. Dupa cum recunoaste Lenin, în opera lui Marx nu se poate gasi aproape nici un cuvînt despre economia socialismului, în afara de slogane inutilizabile8 de felul "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi". Explicatia sta în faptul ca cercetarile economice ale lui Marx sînt total subordonate



CAPITOLUL 13: DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX 95

profetiei sale istorice. Trebuie sa spunem chiar mai mult de atît. Marx a subliniat puternic opozitia dintre metoda sa pur istoricista si orice încercare de a face o analiza economica în scop de plani­ficare rationala. El denunta astfel de încercari drept utopice si nele­gitime. In consecinta, marxistii nici n-au studiat macar ceea ce asa-numitii "economisti burghezi" realizasera în acest domeniu. Prin formatia lor, ei erau chiar mai putin pregatiti pentru munca con­structiva decît unii dintre "economistii burghezi".

Marx vedea misiunea sa specifica în eliberarea miscarii socia­liste de haloul ei sentimental, moralizator si vizionar. Socialismul trebuia ridicat de la stadiul sau utopic la stadiul stiintific9; el trebuia bazat pe metoda stiintifica de analiza a cauzelor si efectelor si pe predictia stiintifica. si cum Marx socotea ca predictia în domeniul social e acelasi lucru cu profetia istorica, socialismul stiintific urma sa se bazeze pe studiul cauzelor si efectelor istorice si finalmente pe profetia propriei sale înfaptuiri.

Marxistii, atunci cînd îsi vad atacate teoriile, se repliaza adesea pe pozitia ca marxismul este nu atît o doctrina, cît mai ales o metoda. Dupa parerea lor, chiar daca o anumita parte a doctrinelor lui Marx, sau ale unora din discipolii sai, ar fi abandonata, metoda sa ar ramîne totusi inatacabila. Personal cred ca e cu totul îndreptatit sa se insiste ca marxismule, în principal, o metoda. Este însa gresit sa se creada ca, în calitate de metoda, el e invulnerabil. Ceea ce trebuie spus este, pur si simplu, ca oricine doreste sa judece marxismul trebuie sa-l examineze si sa-l critice în calitate de metoda, adica sa-l masoare cu standarde metodologice. El trebuie sa se întrebe daca marxismul este o metoda rodnica sau una precara, cu alte cuvinte daca este sau nu capabil sa promoveze obiectivele stiintei. Standardele prin care trebuie sa judecam metoda marxista sînt, asadar, de natura practica. Descriind marxismul ca pe cel mai pur istoricism, am dat de înteles ca apreciez metoda marxista drept o metoda într-adevar foarte precara.10

Marx însusi ar fi fost de acord cu o asemenea abordare practica a criticii metodei sale, pentru ca el a fost unul din primii filozofi care au dezvoltat ideile care mai tîrziu aveau sa fie numite "prag­matism". La aceasta pozitie cred ca l-a condus convingerea sa ca politicianul practic, ceea ce, fireste, însemna politicianul socialist, avea urgent nevoie de un fundament stiintific. stiinta, afirma el, trebuie sa dea rezultate practice. Priviti întotdeauna roadele, consecintele practice ale unei teorii! Ele spun ceva pîna si despre structura ei

METODA LUI MARX

stiintifica. O filozofie sau stiinta care nu da rezultate practice nu face decît sa interpreteze lumea în care traim; or, ea trebuie si poate sa faca mai mult - trebuie sa schimbe lumea. "Filozofii - scria Marx11 în tineretea sa - nu au facut decît sa interpreteze lumea în diferite moduri; important este însa de a o schimba." Pesemne ca aceasta atitudine pragmatica l-a facut sa anticipeze importanta doc­trina metodologica a pragmatistilor de mai tîrziu, dupa care sarcina cea mai caracteristica a stiintei nu este de a dobîndi cunoastere despre fapte din trecut, ci de a prezice viitorul.

Acest accent pus pe predictia stiintifica, accent ce prin el însusi constituie o descoperire metodologica importanta si progresista, l-a împins, din pacate, pe Marx pe o cale gresita. Argumentul plauzibil ca stiinta poate sa prezica viitorul numai daca acesta este predeter­minat - daca, asa-zicînd, viitorul este prezent în trecut, prefigurat în acesta - l-a facut sa adere la convingerea eronata ca o metoda riguros stiintifica trebuie sa se bazeze pe un determinism rigid. "Legile inexorabile" ale naturii si ale dezvoltarii istorice, despre care vorbeste Marx, arata clar influenta atmosferei laplaceene si a materialistilor francezi. Dar, despre credinta ca termenii ..stiintific" si "determinist" sînt, daca nu sinonimi, cel putin legati inseparabil, se poate spune astazi ca se numara printre superstitiile unei epoci înca nu pe deplin revolute.12 Cum pe mine ma preocupa în prin­cipal problema metodei, sînt bucuros ca în discutarea aspectului metodologic al determinismului nu e defel necesar sa intru într-o disputa privitoare la problema metafizica a acestuia. Caci indiferent de rezultatul posibil al unor controverse metafizice cum ar fi, bunaoara, cea a implicatiilor teoriei cuantice asupra "liberului arbitru", un lucru este, as spune, limpede. Nici un fel de deter­minism, fie el exprimat ca principiu al uniformitatii naturii sau ca lege a cauzarii universale, nu mai poate fi considerat drept o presupozitie necesara a metodei stiintifice; deoarece fizica, cea mai avansata dintre toate stiintele, a aratat nu numai ca se poate dispensa de atare presupozitii, dar ca le si contrazice într-o anumita masura. Determinismul nu este o preconditie necesara a unei stiinte capabile sa faca predictii. Nu se poate spune, deci, ca metoda stiintifica ar favoriza adoptarea determinismului strict. stiinta poate fi riguros stiintifica si fara aceasta presupozitie. Lui Marx, fireste, nu i se poate face o vina din faptul ca a împartasit punctul de vedere opus, fiindca cei mai buni oameni de stiinta din epoca sa au gîndit la fel.



CAPITOLUL 13: DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX 97

Trebuie remarcat ca nu atît doctrina abstracta, teoretica a deter­minismului l-a condus pe Marx pe un drum gresit, cît influenta practica a acestei doctrine asupra conceptiei sale despre metoda stiintifica, asupra conceptiei sale despre scopurile si posibilitatile unei stiinte sociale. Ideea abstracta a "cauzelor" ce "determina" evolutiile sociale este ca atare total inofensiva cîta vreme nu duce la istoricism. într-adevar, nu exista nici un motiv ca aceasta idee sa ne conduca la adoptarea unei atitudini istoriciste fata de institutiile sociale, în straniu contrast cu atitudinea evident tehnologica pe care o adopta toata lumea, si în special deterministii, fata de instalatiile mecanice sau electrice. Nu-i nici un motiv sa credem ca, dintre toate stiintele, stiinta sociala ar fi capabila sa înfaptuiasca visul secular de a dezvalui ce ne va aduce viitorul. Aceasta credinta în ghicitul stiintific nu se bazeaza numai pe determinism; ea se datoreste si confuziei care se face între predictia stiintifica asa cum ne este cunoscuta aceasta din fizica sau astronomie, si profetia istorica de mare anvergura, care anticipeaza în linii mari principalele tendinte ale dezvoltarii viitoare a societatii. Aceste doua feluri de predictie sînt foarte diferite (dupa cum am încercat sa arat în alta parte13), iar caracterul stiintific al celei dintîi nu poate fi un argument în favoarea caracterului stiintific al celei de a doua.

Viziunea istoricista a lui Marx asupra scopurilor stiintei sociale a subminat considerabil pragmatismul ce-l facuse initial sa puna accentul pe functia predictiva a stiintei. Ea l-a silit sa-si modifice conceptia mai timpurie, dupa care stiinta ar trebui.si ar putea sa schimbe lumea, si sa adopte ideea ca pentru a exista o stiinta sociala si, în consecinta, profetia istorica, cursul principal al istoriei trebuie sa fie predeterminat, astfel ca nici bunele intentii si nici ratiunea nu au puterea sa-l modifice. Tot ce ne-ar ramîne de facut în chip de interventie rezonabila ar fi sa ne edificam, prin intermediul profetiei istorice, asupra cursului inexorabil al dezvoltarii si sa înlaturam cele mai stînjenitoare obstacole din calea ei. "Chiar daca o societate a des­coperit - scrie Marx în Capitalul14 - legea naturala a dezvoltarii sale,..., ea nu poate nici sa sara peste anumite faze naturale ale dez­voltarii, nici sa le desfiinteze prin decrete. Dar ea poate sa scurteze si sa usureze durerile facerii." Acestea sînt ideile care l-au condus pe Marx sa-i denunte ca "utopisti" pe toti cei care priveau institutiile sociale cu ochii inginerului social, considerîndu-le supuse ratiunii §i vointei umane si ca un cîmp posibil de planificare rationala. Lui i se parea ca acesti "utopisti" încearca, cu slabele mîini omenesti,

METODA LUI MARX

sa piloteze uriasa corabie a societatii împotriva curentilor si furtu­nilor naturale ale istoriei. Tot ce poate face un om de stiinta, gîndea el, este sa prevada vijeliile si vîrtejurile ce se vor ivi în cale. Folosul practic pe care l-ar putea aduce ar fi, astfel, limitat la emiterea de avertismente cu privire la furtuna urmatoare ce ameninta sa abata corabia de la linia dreapta (aceasta linie dreapta era, fireste, stînga!), sau sa sfatuiasca pe pasageri de care parte a corabiei este mai bine sa se adune. Marx vedea sarcina reala a socialismului stiintific în vestirea iminentei mileniului socialist. Numai aducînd aceasta veste, credea el, doctrina socialist-stiintifica poate sa contribuie la instau­rarea lumii socialiste, a carei aparitie o poate grabi facîndu-i pe oameni constienti de schimbarea ce urmeaza sa se produca si de rolurile ce le-au fost atribuite în drama istoriei. Astfel, socialismul stiintific nu este o tehnologie sociala; el nu-i învata pe oameni caile si mijloacele de construire a institutiilor socialiste. Viziunea lui Marx despre relatia dintre teoria socialista si practica arata puri­tatea conceptiei sale istoriciste.

Gîndirea lui Marx a fost în multe privinte un produs al epocii sale, cînd amintirea marelui seism istoric care fusese Revolutia franceza era înca proaspata. (O împrospatase revolutia de la 1848.) El a simtit ca o asemenea revolutie n-a putut fi planificata si pusa în scena de ratiunea umana. Dar ar fi putut sa fie anticipata de catre stiinta sociala istoricista; o patrundere suficient de adînca în situatia sociala ar fi dat în vileag cauzele ei. Ca aceasta atitudine istoricista era destul de tipica pentru acea perioada se vede din strînsa simili­tudine ce exista între istoricismul lui Marx si cel al lui J. S. Mill. (Similitudine analoaga celei dintre filozofiile predecesorilor lor, Hegel si Comte.) Marx nu avea o parere prea buna despre "econo­mistii burghezi ca... J. S. Mill"15, în care vedea reprezentantul tipic al unui "sincretism searbad". Desi e adevarat ca în unele locuri Marx arata un anumit respect pentru "tendintele moderne" ale "eco­nomistului filantrop" Mill, mie mi se pare ca se pot invoca multe argumente împotriva conjecturii ca Marx ar fi fost influentat direct de ideile lui Mill (sau mai curînd ale lui Comte) despre metodele stiintei sociale. Cu atît mai izbitor este acordul dintre ideile lui Marx si cele ale lui Mill. Astfel, cînd Marx scrie în prefata la Capitalul ca "scopul final al operei mele este de a dezvalui legea economica a dezvoltarii societatii moderne"16, s-ar putea spune ca el executa programul lui Mill: "Problema fundamentala... a stiintei sociale este



CAPITOLUL 13: DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX 99

de a gasi legea conform careia orice stare a societatii produce starea care îi succede si îi ia locul." Mill a deosebit cît se poate de clar posibilitatea a ceea ce el numea "doua feluri de cercetare socio­logica", prima corespunzînd îndeaproape cu ceea ce eu numesc tehnologie sociala, iar cea de a doua cu profetia istoricista, si a optat pentru aceasta din urma, caracterizînd-o drept "stiinta generala a societatii prin care trebuie controlate si limitate concluziile celor­lalte genuri de cercetare, mai speciale". în conformitate cu viziunea lui Mill despre metoda stiintifica, aceasta stiinta generala a societatii se bazeaza pe principiul cauzalitatii; si el descrie aceasta analiza cauzala a societatii drept "metoda istorica". "Starile societatii"17 despre care vorbeste Mill, cu "proprietati... schimbatoare... de la o epoca la alta" corespund întocmai "perioadelor istorice" marxiste, iar credinta optimista a lui Mill în progres seamana cu cea a lui Marx, desi, fireste, este mult mai naiva decît pandantul ei dialectic. (Mill considera ca tipul de miscare "caruia trebuie sa i se con­formeze lucrurile omenesti... nu poate fi decît una sau alta" din cele doua miscari astronomice posibile - "o orbita" sau "o traiec­torie". Dialectica marxista este mai putin sigura de simplitatea legilor dezvoltarii istorice; ea adopta un fel de combinatie a celor doua miscari ale lui Mill - ceva de genul unei unde sau al unei miscari în spirala.)

Exista si alte similitudini între Marx si Mill; de exemplu, ambii erau nemultumiti de liberalismul de tip laissez-faire si ambii au încercat sa ofere temeiuri mai bune pentru realizarea în practica a ideii fundamentale de libertate. Dar între viziunile lor asupra metodei exista o importanta deosebire. Mill credea ca studiul societatii trebuia sa fie reductibil, în ultima analiza, la psihologie; ca legile dezvoltarii istorice trebuie sa fie explicabile cu ajutorul naturii umane, al "legilor spiritului", în particular al caracterului progresiv al acestuia. "Progresivitatea spetei umane - spune Mill - este temelia pe care a fost înaltata o metoda a... stiintei sociale net superioara... modelelor... ce au precumpanit... pîna acum..."18 Teoria potrivit careia sociologia trebuie sa fie în principiu reduc­tibila la psihologia sociala, oricît de dificila ar putea fi aceasta reductie din pricina complicatiilor pe care le genereaza interactiunea a nenumarati indivizi, a fost împartasita de multi gînditori; de fapt, este una din teoriile ce sînt adesea socotite un lucru de la sine înteles. Voi numi acest mod de abordare a sociologiei psihologism*9

METODA LUI MARX

(metodologic). Putem -spirite, asadar, ca Mill a fost un adept al psiho­logismului. Marx a atacat psihologismul. "Relatiile juridice - scrie el20 - ca si formele de stat, nu pot... fi întelese... nici din asa-numita dezvoltare generala a spiritufunamenesc." Contestarea psihologis­mului reprezinta, poate, cel mai mare merit al lui Marx ca sociolog. Prin""aceasta el a deschis calea spre o conceptie mai patrunzatoare despre un tarîm specific al legilor sociologice si despre o sociologie care ar fi cel putin în parte autonoma.

în capitolele urmatoare voi explica unele elemente ale metodei lui Marx, încercînd, de fiecare data, sa subliniez în mod deosebit acelea dintre ideile sale care cred ca poseda o valoare durabila. Astfel, ma voi ocupa întîi de atacul lui Marx împotriva psihologis­mului, adica de argumentele sale în favoarea unei stiinte sociale autonome, ireductibila la psihologie. Abia ceva mai încolo voi încerca sa arat debilitatea fatala si consecintele destructive ale isto-ricismului sau.




Document Info


Accesari: 3663
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )