Determinismul e o parte integranta a ontologiei . Esenta lui consta in recunoasterea existetei unor relatii de dependen& 212j93c #355;a si de conditionare obiectiva in virtutea carora producerea si existenta tuturor fenomenelor se realizeaza pe temei propriu .
Problema determinismului e fundamentala atât pentru stiinta cât si pentru filosofie . Determinismul releva faptul ca universul nu este un haos total , ci configureaza o anumita ordine data de diversele legaturi cauzale necesare , unele de conditionare , iar altele mult mai slabe , întâmplatoare , între fenomene .
Determinismul exprima caracterul determinat al fenomenelor prin ele însele si prin relatiile reciproce si studiaza totodata aceste forme concrete de determinare si conexiune exprimate prin categoriile determinismului care sunt :
Interactiunea
Cauzalitatea
Conditionarea
Necesitatea
Întâmplarea
Posibilitatea
Probabilitatea
Finalitatea
Libertatea
Ideea caracterului determinat al obiectelor , fenomenelor si proceselor s-a nascut în procesul practicii , ca reflectare fireasca a unor relatii de determinare existente între acestea , în realitatea obiectiva . Constatarile aspectelor de ordine din diferite domenii ale existentei au condus la formularea teoriei determinismului . Continutul acestei teorii rezida în utmatoarele idei fundamentale :
Ideea caracterului ordonat structurat al lumii
Ideea ca nimic nu se poate produce fara o cauza determinanta
Ideea ca procesele , fenomenele sunt legate între ele prin interactiuni complexe
Ideea posibilitatii cunoasterii mecanismului de determinare
Conceptia determinista îsi are evolutia sa istorica ; elemente ale acesteia pot fi întâlnite înca în primele sisteme filozofice ale antichitatii .
Spiritul gândirii deterministe a întâmpinat in evul mediu ostilitatea religiei . Acestea au imprimat o orientare spiritualista , mistica în întelegerea si explicarea lumii . Ideea determinarii naturale e înlocuita cu ideea de predeterminare divina .
Ideea de determinism îsi croieste drum in secolele XVII-XVIII. Filosofia acestor vremuri pornea de la afirmatia ca în natura nu exista nici un cel mai mic fenomen fara o cauza precisa si ca lumea în ansamblul ei se dezvolta , guvernata de legi specifice , obiective proprii .
De un timp încoace ideea determinismului se împleteste cu viziunea sistemica care s-a impus in chimie , biologie si stiintele sociale .
Determinismul ca teorie filosofica si stiintifica are doua functii :
Functia teoretico-explicativa asupra lumii
Functia metodologica
Orice teorie stiintifica cuprinde doua feluri de enunturi :
Descriptive
Explicative
Metode ale determinismului
Modelul determinismului clasic sau mecanicist
Acest model al determinismului se bazeaza pe absolutizarea cauzalitatii mecanice si a legilor dinamice , a unei necesitati riguroase , excuzând întâmplarea si orice incertitudine . Tocmai pentru ca întâmplarea introduce unele elemente de incertitudine , ea era exclusa . Întâmplarea era socotita doar expresia recunoasterii cauzelor ascunse ale fenomenelor .
Modelul determinismului probabilist
Începând cu a doua jumatate a secolului XIX , determinismul mecanicist a venit tot mai mult in conflict cu dezvoltarea stiintelor . Mai întâi cu teoria darwinsta a evolutiei speciilor , care lua în seama si variatiile individuale , întâmplatoare ca factor de evolutie ; mai apoi cu teoria moleculara a caldurii .
În secolul XX , vechiul determinism a fost infirmat de mecanica , statistica ,etc . Noile stiinte aparute în secolul XX precum genetica , noile teorii asupra evolutiei vietii , cibernetica , teoria informatiei intra si ele în conflict direct cu conceptia determinismului mecanicist .
Criza determinismului a însemnat în fond o criza a modelului mecanicist care nu putea admite hazardul si libertatea umana .
|
