Exemplificarea faptului-de-a-salaslui-īn pornind de la un mod derivat*: cunoasterea lumii
Daca faptul-de-a-fi-īn-lume este o constitutie fundamentala a Dasein-ului, īn care el se misca nu numai īn general, ci cu precadere īn modul cotidianitatii, atunci īnseamna si ca el este experimentat ontic din capul locului. Ar fi de neīnteles ca el sa ramīna total īnvaluit, [60] atīta vreme cīt Dasein-ul dispune de o īntelegere a propriei sale fiinte, fie ea oricīt de nedeterminata. Īnsa deīndata ce īnsusi "fenomenul cunoasterii lumii" a fost surprins, el a fost deja supus unei explicită 24324d320y ;ri "exterioare", formale. Ca este asa o vedem din considerarea, raspīndita si astazi, a cunoasterii ca o "relatie īntre subiect si obiect", considerare care ascunde īn ea tot atīt "adevar" cīta goliciune. Subiectul si obiectul nu sīnt unul si acelasi lucru cu Dasein-ul si lumea.
Chiar daca ar fi posibil sa determini ontologic faptul-de-a-salaslui-īn pornind īn primul rīnd de la faptul-de-a-fi-īn-lume care cunoaste, atunci sarcina care s-ar impune prima ar ramīne tot caracterizarea fenomenala a cunoasterii ca o fiinta aflata īn lume si care se raporteaza la ea. Cīnd reflectam asupra acestei relatii de fiinta, ne este data īn prima instanta o fiintare numita natura, ea fiind acel ceva care trebuie cunoscut. Cunoasterea īnsasi nu poate fi īntīlnita la aceasta fiintare. Daca īn genere cunoasterea "este", atunci ea apartine doar fiintarii care cunoaste. Īnsa si īn cazul acestei fiintari, al lucrului numit "om", cunoasterea nu este ceva simplu-prezent. Īn orice caz, ea nu poate fi determinata īn chip exterior asa cum se determina proprietatile corporale. Iar īn masura īn care cunoasterea apartine acestei fiintari, īnsa nu este o proprietate exterioara, ea trebuie sa fie "interioara". Cu cīt se stabileste mai limpede ca aceasta cunoastere este īn prima instanta si de fapt "interioara", ba chiar ca ea nu are nimic din felul de a fi al unei fiintari fizice si psihice, cu atīt mai mult se crede ca se avanseaza fara presupozitii īn īntrebarea privitoare la esenta cunoasterii si īn lamurirea relatiei dintre subiect si obiect. Caci de-abia de-acum poate sa ia nastere problema cum anume ajunge acest subiect cunoscator din "sfera" sa interioara īntr-una "alta si exterioara", cum poate īn genere cunoasterea sa aiba un obiect, cum trebuie sa fie gīndit obiectul īnsusi pentru ca īn cele din urma subiectul sa-l poata cunoaste, fara sa aiba nevoie sa riste saltul īntr-o alta sfera. Oricīt de variate ar fi modurile de abordare, ramīne īnsa īn picioare īntrebarea privitoare la felul de a fi al acestui subiect cunoscator, al carui mod de a fi īl avem totusi permanent ca tema (chiar daca neexprimat) atunci cīnd tratam despre felul īn care el cunoaste. Sīntem, ce-i drept, de fiecare data asigurati ca interiorul si "sfera interioara" a subiectului nu sīnt defel gīndite ca o cutie sau ca o carcasa. Īnsa ce īnseamna īn chip pozitiv "interiorul" imanentei īn care este īnchisa īn prima instanta cunoasterea si cum anume se īntemeiaza caracterul de fiinta al acestei "fiinte interioare" a cunoasterii īn felul de a fi al subiectului - īn privinta acestor īntrebari domneste tacerea. Īnsa oricum am interpreta aceasta sfera interioara, de īndata ce este pusa īntrebarea cum anume cunoasterea reuseste sa iasa "afara" din ea [61] si sa dobīndeasca o "transcendenta", devine evident ca aceasta cunoastere apare problematica, atīta vreme cīt nu s-a lamurit īn prealabil cum este si ce anume este o asemenea cunoastere īn genere, īnvaluita īn atītea enigme.
Abordīnd lucrurile astfel ramīnem orbi fata de ceea ce este spus deja īn chip neexplicit pīna si īn cea mai provizorie tematizare a fenomenului cunoasterii: cunoasterea este un mod de a fi al Dasein-ului ca fapt-de-a-fi-īn-lume, ea este fundata ontic īn aceasta constitutie de fiinta. Numai ca invocīnd astfel acest dat fenomenal - cunoasterea este un fel de a fi al faptului-de-a-fi-īn-lume - ni s-ar putea replica: dar printr-o asemenea interpretare a cunoasterii problema cunoasterii este anulata! Caci asupra a ce mai avem a ne īntreba, de vreme ce se presupune ca faptul-de-a-cunoaste este deja īn-preajma lumii sale, pe care totusi el urmeaza sa o atinga abia prin transcenderea subiectului? Facīnd abstractie de faptul ca īn aceasta din urma īntrebare reapare "punctul de vedere" constructivist, nelegitimat fenomenal, trebuie sa ne īntrebam care anume este instanta care va decide daca si īn ce sens trebuie sa existe o problema a cunoasterii daca nu fenomenul cunoasterii īnsusi si felul de a fi al fiintarii cunoscatoare?
Daca ne īntrebam acum ce anume se arata īn datul fenomenal al cunoasterii īnsesi, atunci este limpede ca īnsasi cunoasterea īsi are temeiul prealabil īntr-un fapt-de-a-fi-deja-īn-preajma-lumii, care constituie īn chip esential fiinta Dasein-ului. Īn prima instanta, acest a-fi-deja-īn-preajma nu este doar un mod de a-ti fixa privirea asupra a ceva care nu este decīt simplu-prezent. Fiind preocupare, faptul-de-a-fi-īn-lume este acaparat de lumea preocuparii. Pentru ca faptul-de-a-cunoaste sa fie posibil ca determinare a unei fiintari-simplu-prezente prin pura ei considerare este nevoie īn prealabil ca faptul-de-a-avea-de-a-face cu lumea īn forma preocuparii sa sufere o deficienta. Abia prin desprinderea de orice producere, de orice mīnuire etc. preocuparea se transpune īn singurul mod care mai ramīne din faptul-de-a-salaslui-īn, īn faptul-de-a-te-rezuma-sa-zabovesti-īn-preajma. Tocmai pe temeiul acestui fel de a fi raportat la lume, care face ca fiintarea intramundana sa nu mai poata fi īntīlnita decīt īn purul ei aspect (edoj), si tocmai ca mod al acestui fel de a fi este posibila o vizare expresa a fiintarii astfel īntīlnite. Aceasta vizare este de fiecare data o anumita directionare catre., un mod de a avea īn vedere ceea ce este simplu-prezent. Ea extrage īn prealabil din fiintarea pe care o īntīlneste un "punct de vedere". O astfel de vizare ajunge sa fie ea īnsasi un mod specific de a adasta īn-preajma fiintarii intramundane. Īn aceasta "adastare" - ca abtinere de la orice mīnuire si utilizare - se īmplineste perceperea a ceea-ce-este-simplu-prezent. [62] Felul īn care perceperea se īmplineste este interpelarea si discutarea a ceva ca ceva. Pe temeiul acestei explicitari īn sensul cel mai larg, perceperea devine determinare. Ceea ce a fost perceput si determinat poate fi exprimat īn propozitii si poate fi pastrat si conservat ca ceva ce a fost astfel enuntat. Aceasta pastrare perceptiva a unui enunt despre ceva este ea īnsasi o modalitate a faptului-de-a-fi-īn-lume si poate fi interpretata ca un "proces" prin care un subiect īsi procura reprezentari despre ceva, depozitīndu-le pe acestea, o data asimilate, īn "interiorul" sau, chiar daca eventual ramīne apoi sa te īntrebi cum se "acorda" ele cu realitatea.
Īn orientarea catre. si īn sesizarea [fiintarii], nu se īntīmpla ca Dasein-ul sa iasa mai īntīi din sfera sa interioara, īn care īn prima instanta el se afla īncapsulat, ci, potrivit felului lui primordial de a fi, el este īntotdeauna deja "afara", īn-preajma unei fiintari pe care o īntīlneste īn lumea de fiecare data deja des-coperita. Iar faptul ca Dasein-ul se mentine īn-preajma fiintarii care e de cunoscut (fapt determinant pentru Dasein) nu īnseamna defel o parasire a sferei interioare, ci, chiar īn acest "fapt-de-a-fi-īn-afara" īn-preajma obiectului, Dasein-ul este, īntr-un sens corect īnteles, "īnauntru", adica este el īnsusi ca fapt-de-a-fi-īn-lume care cunoaste. si iarasi, perceperea cunoscutului nu este o revenire, o data prada obtinuta, din iesirea care a permis sesizarea si o reintrare īn "carcasa" constiintei, ci chiar si īn percepere, conservare si pastrare, Dasein-ul care cunoaste ramīne ca Dasein afara. Atunci cīnd "pur si simplu" cunosc o corelatie de fiinta a fiintarii, atunci cīnd nu fac "decīt" sa-mi reprezint aceasta corelatie, cīnd ma "gīndesc" la ea si "doar atīt", eu nu sīnt mai putin afara īn lume īn-preajma fiintarii decīt īn cazul unei sesizari originare. Chiar si uitarea a ceva, īn care aparent se stinge orice relatie de fiinta cu ceea ce a fost cunoscut anterior, trebuie sa fie conceputa ca o modificare a salasluirii-īn originare si acelasi lucru este valabil pentru orice iluzie si orice eroare.
Am aratat cum aceste moduri ale faptului-de-a-fi-īn-lume care sīnt constitutive pentru cunoasterea lumii sīnt corelate īn fundarea lor; acest lucru face limpede ca īn cunoastere Dasein-ul obtine un nou statut de fiinta īn raport cu lumea de fiecare data deja des-coperita īn Dasein. Aceasta noua posibilitate de fiinta poate sa se formeze de sine statator, ea poate sa devina un obiectiv anume urmarit si, luīnd chipul stiintei, sa guverneze faptul-de-a-fi-īn-lume. Īnsa nici cunoasterea nu creeaza, ea mai īntīi, un commercium al subiectului cu o lume si nici acesta nu ia nastere dintr-o īnrīurire a lumii asupra subiectului. Cunoasterea este un mod al Dasein-ului fundat īn faptul-de-a-fi-īn-lume. De aceea faptul-de-a-fi-īn-lume, fiind o constitutie fundamentala, cere o interpretare prealabila.
Īn original, fundierter Modus - un "mod fundat" presupune faptul de a avea temeiul īn afara sa, de unde ideea ca el este derivat.
|
