Expunerea existential-ontologica a problemei istoriei

Expunerea existential-ontologica a problemei istoriei

Toate stradaniile analiticii existentiale au ca scop un singur lucru, si anume de a gasi o posibilitate pentru a raspunde la întrebarea privitoare la sensul fiintei în genere. Elaborarea acestei întrebari pretinde o delimitare a acelui fenomen în cuprinsul caruia devine accesibil ceva precum fiinta, si anume fenomenul întelegerii fiintei. Aceasta întelegere a fiintei apartine însa constitutiei de fiinta a Dasein-ului. Abia dupa ce aceasta fiintare este interpretata într-un mod suficient de originar vom putea surprinde printr-un concept întelegerea fiintei, cuprinsa în constitutia sa fundamentala; pe aceasta baza putem pune apoi întrebarea privitoare la fiinta care e înteleasa prin aceasta întelegere precum si pe aceea privitoare la "presupozit 18218c23s iile" acestei întelegeri.

Chiar daca multe dintre structurile Dasein-ului sînt înca obscure în detaliile lor, se pare totusi ca, punînd în lumina temporalitatea ca o conditie mai originara a posibilitatii grijii, am ajuns la acea interpretare originara a Dasein-ului pe care o ceruseram mai devreme. Temporalitatea a fost pusa în evidenta din perspectiva putintei autentice de a fi întreg a Dasein-ului. Interpretarea temporala a grijii s-a vazut apoi confirmata, de îndata ce am reusit sa aducem dovada temporalitatii faptului-de-a-fi-în-lume de la nivelul preocuparii. Analiza facuta putintei autentice de a fi întreg a dezvaluit ca în grija sînt înradacinate, la fel de originar, si legate între ele, moartea, vina si constiinta. Putem oare întelege Dasein-ul într-un chip si mai originar decît prin proiectul existentei sale autentice?

Cu toate ca pîna acum n-am vazut posibilitatea vreunui punct de plecare mai radical pentru analitica existentiala, totusi, daca ne gîndim la cele discutate mai sus cu privire la sensul ontologic al cotidianitatii, ne încearca o grea îndoiala: a fost într-adevar adus întregul Dasein-ului - în ce priveste autenticul sau fapt-de-a-fi-întreg - în detinerea-prealabila cu care opereaza analiza existentiala? Fireste, e posibil ca felul în care am formulat întrebarea noastra cu privire la integralitatea Dasein-ului sa fie, ontologic vorbind, de o limpezime genuina. E posibil chiar ca întrebarea însasi sa-si fi aflat raspunsul prin referirea pe care am facut-o la fiinta întru sfîrsit. [373] Numai ca moartea este doar "sfîrsitul" Dasein-ului si, înteleasa formal, ea este doar unul dintre sfîrsiturile care circumscriu integralitatea Dasein-ului. Celalalt "sfîrsit" este "începutul", "nasterea". Abia fiintarea aflata "între" nastere si moarte întruchipeaza întregul pe care îl cautam. Analitica de pîna acum continua asadar sa fie orientata "unilateral", în ciuda tuturor tendintelor ei de a surprinde faptul-de-a-fi-întreg ca unul existent si în ciuda acuratetii cu care a explicat fiinta întru moarte autentica si neautentica. Caci Dasein-ul a servit ca tema doar în ipostaza unui Dasein care exista, ca sa spunem asa, "catre înainte", el lasînd "în urma sa" tot ceea ce el a fost în chip esential. Astfel au ramas neluate în seama nu numai fiinta întru început, ci mai cu seama extensia Dasein-ului între nastere si moarte. În toate analizele noastre care au avut ca obiect faptul-de-a-fi-întreg a fost trecut cu vederea tocmai "ansamblul vietii", în cuprinsul caruia Dasein-ul se mentine totusi de fiecare data într-un fel sau altul.

Nu trebuie oare atunci - cu toate ca ceea ce numim "ansamblul" dintre nastere si moarte este, ontologic vorbind, cu totul obscur - sa renuntam sa luam ca punct de plecare temporalitatea ca sens de fiinta al integralitatii Dasein-ului? Sau temporalitatea, asa cum a fost ea pusa în evidenta, este cea care ofera, ea mai înainte de orice, terenul ferm necesar pentru a da o orientare lipsita de echivoc întrebarii noastre existential-ontologice privitoare la "ansamblul" despre care am vorbit mai sus? Poate ca în cîmpul acestor cercetari reprezinta deja un cîstig faptul ca învatam sa nu tratam cu usurinta problemele.

Ce pare a fi "mai simplu" decît caracterizarea "ansamblului vietii" dintre nastere si moarte? El se compune dintr-o succesiune de trairi aflate "în timp". Urmarind mai îndeaproape aceasta caracterizare a ansamblului în discutie si mai cu seama prejudecatile ontologice legate de acesta, vom remarca ceva iesit din comun: în aceasta succesiune de trairi, ceea ce este "în chip autentic" "real" de fiecare data nu e decît trairea simplu-prezenta, trairea dintr-un "acum de fiecare data", în vreme ce trairile care au trecut si cele care doar stau sa vina ori nu mai sînt, ori nu sînt înca "reale". Dasein-ul traverseaza intervalul de timp care i-a fost dat între cele doua limite în asa fel încît, fiind "real" de fiecare data numai în "acum", el îsi petrece "timpul" propriu sarind, ca sa spunem asa, de la un "acum" la altul. Tocmai de aceea se spune îndeobste ca Dasein-ul "trece o data cu timpul". În aceasta permanenta alternanta a trairilor, sinele se mentine pastrîndu-si o anumita identitate. Parerile încep sa difere atunci cînd e vorba sa determinam acest element care persista, precum si legatura sa posibila cu alternanta trairilor. Fiinta acestui ansamblu al trairilor, care persista si alterneaza totodata, ramîne nedeterminata. În fond însa, prin aceasta caracterizare a ansamblului vietii - fie ca vrem, fie ca nu - se porneste de la o fiintare-simplu-prezenta "în timp" dar care, bineînteles, nu este ceva "de genul unui lucru".

Ţinînd seama de ceea ce a fost evidentiat si elaborat de catre noi ca sens de fiinta al grijii sub denumirea de temporalitate, vom vedea ca o analiza ontologica veritabila a extensiei Dasein-ului între nastere si moarte - întreprinsa pe firul calauzitor al explicitarii obisnuite a Dasein-ului, o explicitare satisfacatoare si justificata în limitele ei - nu numai ca nu poate fi realizata, dar ea nici macar nu poate fi fixata ca problema.

Dasein-ul nu exista ca suma a realitatilor de moment, în care trairile se succed si dispar. La fel, aceasta succesiune nu vine sa umple progresiv un cadru. Caci cum ar putea fi acesta gîndit ca o simpla-prezenta, daca de fiecare data numai trairea "actuala" este "reala", în vreme ce limitele acestui cadru - adica nasterea si moartea, întelese ca momente care au fost sau care doar urmeaza sa vina - sînt cu desavîrsire lipsite de realitate? În fond, nici conceptia obisnuita despre "ansamblul vietii"* nu se gîndeste la un cadru care s-ar întinde "în afara" Dasein-ului si care l-ar împrejmui, ci îl cauta, pe buna dreptate, în Dasein-ul însusi. Postularea ontologica tacita a acestei fiintari ca fiind o simpla-prezenta "în timp" conduce însa la esec orice încercare de a caracteriza ontologic fiinta aflata "între" nastere si moarte.

Dasein-ul nu umple abia prin fazele realitatilor sale de moment o traiectorie sau un segment "al vietii" care ar fi cumva simplu-prezente, ci se extinde el însusi în asa maniera încît fiinta lui proprie este de la bun început constituita ca extensie. "Intervalul" care se întinde între nastere si moarte se afla deja în fiinta Dasein-ului. Dasein-ul nu "este" cîtusi de putin real într-un punct al timpului, în rest fiind "înconjurat" de non-realitatea nasterii si mortii sale. Înteleasa existential, nasterea nu este nicicînd ceva care a trecut, în sensul în care o fiintare-simplu-prezenta nu mai e prezenta, asa cum nici moartea nu are felul de a fi al unui rest care nu e înca prezent, dar care, ca simpla-prezenta, sta sa vina. Dasein-ul factic exista nascîndu-se mereu si nascîndu-se el deopotriva moare deja, în sensul ca fiinta sa este fiinta întru moarte*. Ambele "sfîrsituri", precum si "intervalul" dintre ele, sînt atîta timp cît Dasein-ul exista factic si ele sînt în acel mod care nu este posibil decît pe temeiul faptului ca fiinta Dasein-ului este grija. În unitatea dintre starea de aruncare si fiinta întru moarte a Dasein-ului care fie fuge din fata mortii, fie pre-merge catre ea, nasterea si moartea "se asambleaza", într-o maniera specifica Dasein-ului. Grija fiind, Dasein-ul este "intervalul".

Integralitatea constitutiei grijii îsi are însa temeiul posibil al unitatii sale în temporalitate. Elucidarea ontologica a "ansamblului vietii", adica a extensiei, mobilitatii si permanentei specifice ale Dasein-ului trebuie de aceea sa-si aiba punctul de plecare în orizontul constitutiei temporale a acestei fiintari. [375] Mobilitatea existentei nu este acea miscare pe care o cunoaste o fiintare-simplu-prezenta. Ea se determina pornind de la extensia Dasein-ului. Mobilitatea specifica prin care Dasein-ul, fiind extensie, se extinde, o numim survenire* a Dasein-ului. Întrebarea privitoare la "ansamblul" Dasein-ului este problema ontologica a survenirii sale. Iar a scoate în evidenta structura survenirii si conditiile sale de posibilitate existential-temporale înseamna a obtine o întelegere ontologica a istoricitatii.

Analizînd mobilitatea si permanenta specifice care sînt proprii survenirii Dasein-ului, cercetarea noastra a revenit la problema atinsa nemijlocit înainte de a scoate în evidenta temporalitatea; si anume la întrebarea privitoare la persistenta sinelui, pe care l-am determinat ca fiind "cine"-le Dasein-ului1. Persistenta-sinelui este un mod de a fi al Dasein-ului si se întemeiaza de aceea într-o temporalizare specifica a temporalitatii. Analiza survenirii ne va conduce în fata problemelor pe care le pune o cercetare tematica a temporalizarii ca atare.

Daca întrebarea privitoare la istoricitate ne conduce înapoi pîna la aceste "origini", atunci prin aceasta s-a decis deja asupra locului care-i revine problemei istoriei. El nu trebuie cautat în istoriografie ca stiinta despre istorie. Chiar daca prin tratarea problemei "istoriei" în maniera teoriei stiintei nu avem în vedere doar o clarificare "epistemologica" (Simmel) a sesizarii istorice sau o logica a formarii conceptelor în prezentarea istorica (Rickert), ci ne orientam si dupa "latura obiectului", totusi printr-o astfel de problematica istoria devine accesibila în mod fundamental doar ca obiect al unei stiinte. Fenomenul fundamental al istoriei - care reprezinta premisa si fundamentul pentru a problematiza istoria cu ajutorul istoriografiei - este astfel în chip iremediabil pierdut din vedere. Cum poate deveni istoria obiect posibil al istoriografiei, acest lucru nu îl putem afla decît pornind de la felul de a fi a ceea-ce-este-istoric, adica pornind de la istoricitate si de la înradacinarea ei în temporalitate.

Daca istoricitatea însasi trebuie pusa în lumina pornind de la temporalitate iar, în chip originar, pornind de la temporalitatea autentica, atunci aceasta sarcina, prin esenta ei, nu va putea fi realizata decît pe calea unei constructii fenomenologice.2 [376] Constitutia existential-ontologica a istoricitatii a fost acoperita de explicitarea obisnuita a istoriei Dasein-ului si de aceea ea trebuie recucerita luptînd împotriva acestui tip de explicitare. Felul în care vom construi existential istoricitatea se va sprijini în unele locuri pe întelegerea obisnuita a Dasein-ului si se va lasa ghidat de structurile existentiale obtinute pîna în clipa de fata.

Cercetarea noastra va încerca sa se orienteze în ce priveste momentele considerate îndeobste ca esentiale pentru istorie caracterizînd pentru început conceptele obisnuite ale istoriei. Cu ajutorul lor va deveni astfel clar ce anume este socotit în chip originar ca fiind "istoric". O data cu aceasta am indicat si locul de unde trebuie sa înceapa expunerea problemei ontologice a istoricitatii.

Firul calauzitor pentru constructia existentiala a istoricitatii îl ofera interpretarea putintei autentice de a fi întreg a Dasein-ului - asa cum a fost ea realizata deja - precum si analiza grijii ca temporalitate, bazata pe aceasta interpretare. Proiectul existential al istoricitatii Dasein-ului nu face decît sa dezvaluie ceea ce, în chip învaluit, e cuprins deja în temporalizarea temporalitatii. Corespunzator cu înradacinarea istoricitatii în grija, Dasein-ul exista istoric de fiecare data ca unul autentic sau neautentic. Ceea ce, sub numele de "cotidianitate", a stat în cîmpul privirii ca orizont proxim pentru analitica existentiala a Dasein-ului, se vadeste acum a fi tocmai istoricitatea neautentica a Dasein-ului.

Survenirii Dasein-ului îi apartin, în chip esential, ceea ce am numit deschidere si explicitare. Pe temeiul acestui fel de a fi al fiintarii care exista istoric apare posibilitatea existentiela a unei deschideri si sesizari explicite a istoriei. Tematizarea istoriei, în speta faptul ca ea poate fi deschisa si facuta accesibila cu ajutorul istoriografiei, reprezinta premisa pentru o posibila "edificare a lumii istorice în stiintele spiritului". Interpretarea existentiala a istoriografiei ca stiinta are ca unic scop demonstrarea faptului ca ea, ontologic vorbind, îsi are provenienta în istoricitatea Dasein-ului. Numai pornind de aici putem determina limitele în care îi este permis unei teorii a stiintei, care e orientata catre activitatea stiintifica factica, sa se expuna arbitrarietatii ce pîndeste demersul sau.

Analiza istoricitatii Dasein-ului încearca sa arate ca aceasta fiintare nu "trece o data cu timpul" pentru ca ea "sta în istorie", ci invers, si anume ca ea exista si poate exista istoric numai deoarece este temporala în temeiul fiintei ei.

Cu toate acestea, Dasein-ul trebuie numit "temporal" si în sensul ca este "în timp". Dasein-ul factic are nevoie de calendar si de ceas si se foloseste de ele, chiar si atunci cînd nu si-a dezvoltat o istoriografie. Toate cîte se întîmpla "cu el", el le experimenteaza ca întîmplîndu-se "în timp". [377] În acelasi fel sînt întîlnite "în timp" si procesele din natura, fie ea lipsita de viata, fie natura vie. Aceste procese sînt intratemporale. Ar fi de aceea mai potrivit ca, înainte de a discuta despre legatura dintre istoricitate si temporalitate, sa se faca analiza modului în care "timpul" intratemporalitatii îsi afla originea în temporalitate, lucru pe care îl ofera abia capitolul urmator3. Totusi, pentru a face ca maniera în care este caracterizat în mod obisnuit ceea-ce-este-istoric, si anume prin recurs la timpul intratemporalitatii, sa nu ne mai para de la sine înteleasa si unica, trebuie ca mai întîi, asa cum o cere si legatura "obiectiva" dintre ele, sa "deducem" istoricitatea exclusiv din temporalitatea originara a Dasein-ului. Însa în masura în care timpul ca intratemporalitate "provine" si el din temporalitatea Dasein-ului, istoricitatea si intratemporalitatea se dovedesc a fi la fel de originare. Modul obisnuit de a explicita caracterul temporal al istoriei îsi are de aceea, între anumite limite, îndreptatirea sa.

Mai este oare nevoie, dupa aceasta prima descriere a pasilor pe care trebuie sa-i faca expunerea ontologica a istoricitatii pornind de la temporalitate, sa ne asiguram în chip expres ca cercetarea ce urmeaza nu crede de cuviinta sa rezolve dintr-o trasatura de condei problema istoriei? Putinatatea mijloacelor "categoriale" de care dispunem si precaritatea orizonturilor ontologice primordiale devin din ce în ce mai evidente pe masura ce problema istoriei este condusa catre înradacinarea sa originara. Consideratiile ce urmeaza se vor multumi sa indice locul ontologic al problemei istoricitatii. Analiza ce urmeaza nu este preocupata în fond decît sa deschida calea, cu mijloacele care-i stau la îndemîna, catre o asimilare a cercetarilor lui Dilthey, ea lipsind înca generatiei actuale.

Expunerea problemei existentiale a istoricitatii, limitata în chip necesar în conformitate cu intentia ontologiei fundamentale, se împarte în felul urmator: întelegerea obisnuita a istoriei si survenirea Dasein-ului (§ 73); constitutia fundamentala a istoricitatii (§ 74); istoricitatea Dasein-ului si istoria lumii (§ 75); istoriografia si originea ei existentiala în istoricitatea Dasein-ului (§ 76); legatura expunerii de fata a problemei istoricitatii cu cercetarile lui Dilthey si ideile contelui Yorck (§ 77).