Expunerea existential-ontologica a problemei istoriei

Expunerea existential-ontologica a problemei istoriei

Toate stradaniile analiticii existentiale au ca scop un singur lucru, si anume de a gasi o posibilitate pentru a raspunde la īntrebarea privitoare la sensul fiintei īn genere. Elaborarea acestei īntrebari pretinde o delimitare a acelui fenomen īn cuprinsul caruia devine accesibil ceva precum fiinta, si anume fenomenul īntelegerii fiintei. Aceasta īntelegere a fiintei apartine īnsa constitutiei de fiinta a Dasein-ului. Abia dupa ce aceasta fiintare este interpretata īntr-un mod suficient de originar vom putea surprinde printr-un concept īntelegerea fiintei, cuprinsa īn constitutia sa fundamentala; pe aceasta baza putem pune apoi īntrebarea privitoare la fiinta care e īnteleasa prin aceasta īntelegere precum si pe aceea privitoare la "presupozit 18218c23s iile" acestei īntelegeri.

Chiar daca multe dintre structurile Dasein-ului sīnt īnca obscure īn detaliile lor, se pare totusi ca, punīnd īn lumina temporalitatea ca o conditie mai originara a posibilitatii grijii, am ajuns la acea interpretare originara a Dasein-ului pe care o ceruseram mai devreme. Temporalitatea a fost pusa īn evidenta din perspectiva putintei autentice de a fi īntreg a Dasein-ului. Interpretarea temporala a grijii s-a vazut apoi confirmata, de īndata ce am reusit sa aducem dovada temporalitatii faptului-de-a-fi-īn-lume de la nivelul preocuparii. Analiza facuta putintei autentice de a fi īntreg a dezvaluit ca īn grija sīnt īnradacinate, la fel de originar, si legate īntre ele, moartea, vina si constiinta. Putem oare īntelege Dasein-ul īntr-un chip si mai originar decīt prin proiectul existentei sale autentice?

Cu toate ca pīna acum n-am vazut posibilitatea vreunui punct de plecare mai radical pentru analitica existentiala, totusi, daca ne gīndim la cele discutate mai sus cu privire la sensul ontologic al cotidianitatii, ne īncearca o grea īndoiala: a fost īntr-adevar adus īntregul Dasein-ului - īn ce priveste autenticul sau fapt-de-a-fi-īntreg - īn detinerea-prealabila cu care opereaza analiza existentiala? Fireste, e posibil ca felul īn care am formulat īntrebarea noastra cu privire la integralitatea Dasein-ului sa fie, ontologic vorbind, de o limpezime genuina. E posibil chiar ca īntrebarea īnsasi sa-si fi aflat raspunsul prin referirea pe care am facut-o la fiinta īntru sfīrsit. [373] Numai ca moartea este doar "sfīrsitul" Dasein-ului si, īnteleasa formal, ea este doar unul dintre sfīrsiturile care circumscriu integralitatea Dasein-ului. Celalalt "sfīrsit" este "īnceputul", "nasterea". Abia fiintarea aflata "īntre" nastere si moarte īntruchipeaza īntregul pe care īl cautam. Analitica de pīna acum continua asadar sa fie orientata "unilateral", īn ciuda tuturor tendintelor ei de a surprinde faptul-de-a-fi-īntreg ca unul existent si īn ciuda acuratetii cu care a explicat fiinta īntru moarte autentica si neautentica. Caci Dasein-ul a servit ca tema doar īn ipostaza unui Dasein care exista, ca sa spunem asa, "catre īnainte", el lasīnd "īn urma sa" tot ceea ce el a fost īn chip esential. Astfel au ramas neluate īn seama nu numai fiinta īntru īnceput, ci mai cu seama extensia Dasein-ului īntre nastere si moarte. Īn toate analizele noastre care au avut ca obiect faptul-de-a-fi-īntreg a fost trecut cu vederea tocmai "ansamblul vietii", īn cuprinsul caruia Dasein-ul se mentine totusi de fiecare data īntr-un fel sau altul.

Nu trebuie oare atunci - cu toate ca ceea ce numim "ansamblul" dintre nastere si moarte este, ontologic vorbind, cu totul obscur - sa renuntam sa luam ca punct de plecare temporalitatea ca sens de fiinta al integralitatii Dasein-ului? Sau temporalitatea, asa cum a fost ea pusa īn evidenta, este cea care ofera, ea mai īnainte de orice, terenul ferm necesar pentru a da o orientare lipsita de echivoc īntrebarii noastre existential-ontologice privitoare la "ansamblul" despre care am vorbit mai sus? Poate ca īn cīmpul acestor cercetari reprezinta deja un cīstig faptul ca īnvatam sa nu tratam cu usurinta problemele.

Ce pare a fi "mai simplu" decīt caracterizarea "ansamblului vietii" dintre nastere si moarte? El se compune dintr-o succesiune de trairi aflate "īn timp". Urmarind mai īndeaproape aceasta caracterizare a ansamblului īn discutie si mai cu seama prejudecatile ontologice legate de acesta, vom remarca ceva iesit din comun: īn aceasta succesiune de trairi, ceea ce este "īn chip autentic" "real" de fiecare data nu e decīt trairea simplu-prezenta, trairea dintr-un "acum de fiecare data", īn vreme ce trairile care au trecut si cele care doar stau sa vina ori nu mai sīnt, ori nu sīnt īnca "reale". Dasein-ul traverseaza intervalul de timp care i-a fost dat īntre cele doua limite īn asa fel īncīt, fiind "real" de fiecare data numai īn "acum", el īsi petrece "timpul" propriu sarind, ca sa spunem asa, de la un "acum" la altul. Tocmai de aceea se spune īndeobste ca Dasein-ul "trece o data cu timpul". Īn aceasta permanenta alternanta a trairilor, sinele se mentine pastrīndu-si o anumita identitate. Parerile īncep sa difere atunci cīnd e vorba sa determinam acest element care persista, precum si legatura sa posibila cu alternanta trairilor. Fiinta acestui ansamblu al trairilor, care persista si alterneaza totodata, ramīne nedeterminata. Īn fond īnsa, prin aceasta caracterizare a ansamblului vietii - fie ca vrem, fie ca nu - se porneste de la o fiintare-simplu-prezenta "īn timp" dar care, bineīnteles, nu este ceva "de genul unui lucru".

Ţinīnd seama de ceea ce a fost evidentiat si elaborat de catre noi ca sens de fiinta al grijii sub denumirea de temporalitate, vom vedea ca o analiza ontologica veritabila a extensiei Dasein-ului īntre nastere si moarte - īntreprinsa pe firul calauzitor al explicitarii obisnuite a Dasein-ului, o explicitare satisfacatoare si justificata īn limitele ei - nu numai ca nu poate fi realizata, dar ea nici macar nu poate fi fixata ca problema.

Dasein-ul nu exista ca suma a realitatilor de moment, īn care trairile se succed si dispar. La fel, aceasta succesiune nu vine sa umple progresiv un cadru. Caci cum ar putea fi acesta gīndit ca o simpla-prezenta, daca de fiecare data numai trairea "actuala" este "reala", īn vreme ce limitele acestui cadru - adica nasterea si moartea, īntelese ca momente care au fost sau care doar urmeaza sa vina - sīnt cu desavīrsire lipsite de realitate? Īn fond, nici conceptia obisnuita despre "ansamblul vietii"* nu se gīndeste la un cadru care s-ar īntinde "īn afara" Dasein-ului si care l-ar īmprejmui, ci īl cauta, pe buna dreptate, īn Dasein-ul īnsusi. Postularea ontologica tacita a acestei fiintari ca fiind o simpla-prezenta "īn timp" conduce īnsa la esec orice īncercare de a caracteriza ontologic fiinta aflata "īntre" nastere si moarte.

Dasein-ul nu umple abia prin fazele realitatilor sale de moment o traiectorie sau un segment "al vietii" care ar fi cumva simplu-prezente, ci se extinde el īnsusi īn asa maniera īncīt fiinta lui proprie este de la bun īnceput constituita ca extensie. "Intervalul" care se īntinde īntre nastere si moarte se afla deja īn fiinta Dasein-ului. Dasein-ul nu "este" cītusi de putin real īntr-un punct al timpului, īn rest fiind "īnconjurat" de non-realitatea nasterii si mortii sale. Īnteleasa existential, nasterea nu este nicicīnd ceva care a trecut, īn sensul īn care o fiintare-simplu-prezenta nu mai e prezenta, asa cum nici moartea nu are felul de a fi al unui rest care nu e īnca prezent, dar care, ca simpla-prezenta, sta sa vina. Dasein-ul factic exista nascīndu-se mereu si nascīndu-se el deopotriva moare deja, īn sensul ca fiinta sa este fiinta īntru moarte*. Ambele "sfīrsituri", precum si "intervalul" dintre ele, sīnt atīta timp cīt Dasein-ul exista factic si ele sīnt īn acel mod care nu este posibil decīt pe temeiul faptului ca fiinta Dasein-ului este grija. Īn unitatea dintre starea de aruncare si fiinta īntru moarte a Dasein-ului care fie fuge din fata mortii, fie pre-merge catre ea, nasterea si moartea "se asambleaza", īntr-o maniera specifica Dasein-ului. Grija fiind, Dasein-ul este "intervalul".

Integralitatea constitutiei grijii īsi are īnsa temeiul posibil al unitatii sale īn temporalitate. Elucidarea ontologica a "ansamblului vietii", adica a extensiei, mobilitatii si permanentei specifice ale Dasein-ului trebuie de aceea sa-si aiba punctul de plecare īn orizontul constitutiei temporale a acestei fiintari. [375] Mobilitatea existentei nu este acea miscare pe care o cunoaste o fiintare-simplu-prezenta. Ea se determina pornind de la extensia Dasein-ului. Mobilitatea specifica prin care Dasein-ul, fiind extensie, se extinde, o numim survenire* a Dasein-ului. Īntrebarea privitoare la "ansamblul" Dasein-ului este problema ontologica a survenirii sale. Iar a scoate īn evidenta structura survenirii si conditiile sale de posibilitate existential-temporale īnseamna a obtine o īntelegere ontologica a istoricitatii.

Analizīnd mobilitatea si permanenta specifice care sīnt proprii survenirii Dasein-ului, cercetarea noastra a revenit la problema atinsa nemijlocit īnainte de a scoate īn evidenta temporalitatea; si anume la īntrebarea privitoare la persistenta sinelui, pe care l-am determinat ca fiind "cine"-le Dasein-ului1. Persistenta-sinelui este un mod de a fi al Dasein-ului si se īntemeiaza de aceea īntr-o temporalizare specifica a temporalitatii. Analiza survenirii ne va conduce īn fata problemelor pe care le pune o cercetare tematica a temporalizarii ca atare.

Daca īntrebarea privitoare la istoricitate ne conduce īnapoi pīna la aceste "origini", atunci prin aceasta s-a decis deja asupra locului care-i revine problemei istoriei. El nu trebuie cautat īn istoriografie ca stiinta despre istorie. Chiar daca prin tratarea problemei "istoriei" īn maniera teoriei stiintei nu avem īn vedere doar o clarificare "epistemologica" (Simmel) a sesizarii istorice sau o logica a formarii conceptelor īn prezentarea istorica (Rickert), ci ne orientam si dupa "latura obiectului", totusi printr-o astfel de problematica istoria devine accesibila īn mod fundamental doar ca obiect al unei stiinte. Fenomenul fundamental al istoriei - care reprezinta premisa si fundamentul pentru a problematiza istoria cu ajutorul istoriografiei - este astfel īn chip iremediabil pierdut din vedere. Cum poate deveni istoria obiect posibil al istoriografiei, acest lucru nu īl putem afla decīt pornind de la felul de a fi a ceea-ce-este-istoric, adica pornind de la istoricitate si de la īnradacinarea ei īn temporalitate.

Daca istoricitatea īnsasi trebuie pusa īn lumina pornind de la temporalitate iar, īn chip originar, pornind de la temporalitatea autentica, atunci aceasta sarcina, prin esenta ei, nu va putea fi realizata decīt pe calea unei constructii fenomenologice.2 [376] Constitutia existential-ontologica a istoricitatii a fost acoperita de explicitarea obisnuita a istoriei Dasein-ului si de aceea ea trebuie recucerita luptīnd īmpotriva acestui tip de explicitare. Felul īn care vom construi existential istoricitatea se va sprijini īn unele locuri pe īntelegerea obisnuita a Dasein-ului si se va lasa ghidat de structurile existentiale obtinute pīna īn clipa de fata.

Cercetarea noastra va īncerca sa se orienteze īn ce priveste momentele considerate īndeobste ca esentiale pentru istorie caracterizīnd pentru īnceput conceptele obisnuite ale istoriei. Cu ajutorul lor va deveni astfel clar ce anume este socotit īn chip originar ca fiind "istoric". O data cu aceasta am indicat si locul de unde trebuie sa īnceapa expunerea problemei ontologice a istoricitatii.

Firul calauzitor pentru constructia existentiala a istoricitatii īl ofera interpretarea putintei autentice de a fi īntreg a Dasein-ului - asa cum a fost ea realizata deja - precum si analiza grijii ca temporalitate, bazata pe aceasta interpretare. Proiectul existential al istoricitatii Dasein-ului nu face decīt sa dezvaluie ceea ce, īn chip īnvaluit, e cuprins deja īn temporalizarea temporalitatii. Corespunzator cu īnradacinarea istoricitatii īn grija, Dasein-ul exista istoric de fiecare data ca unul autentic sau neautentic. Ceea ce, sub numele de "cotidianitate", a stat īn cīmpul privirii ca orizont proxim pentru analitica existentiala a Dasein-ului, se vadeste acum a fi tocmai istoricitatea neautentica a Dasein-ului.

Survenirii Dasein-ului īi apartin, īn chip esential, ceea ce am numit deschidere si explicitare. Pe temeiul acestui fel de a fi al fiintarii care exista istoric apare posibilitatea existentiela a unei deschideri si sesizari explicite a istoriei. Tematizarea istoriei, īn speta faptul ca ea poate fi deschisa si facuta accesibila cu ajutorul istoriografiei, reprezinta premisa pentru o posibila "edificare a lumii istorice īn stiintele spiritului". Interpretarea existentiala a istoriografiei ca stiinta are ca unic scop demonstrarea faptului ca ea, ontologic vorbind, īsi are provenienta īn istoricitatea Dasein-ului. Numai pornind de aici putem determina limitele īn care īi este permis unei teorii a stiintei, care e orientata catre activitatea stiintifica factica, sa se expuna arbitrarietatii ce pīndeste demersul sau.

Analiza istoricitatii Dasein-ului īncearca sa arate ca aceasta fiintare nu "trece o data cu timpul" pentru ca ea "sta īn istorie", ci invers, si anume ca ea exista si poate exista istoric numai deoarece este temporala īn temeiul fiintei ei.

Cu toate acestea, Dasein-ul trebuie numit "temporal" si īn sensul ca este "īn timp". Dasein-ul factic are nevoie de calendar si de ceas si se foloseste de ele, chiar si atunci cīnd nu si-a dezvoltat o istoriografie. Toate cīte se īntīmpla "cu el", el le experimenteaza ca īntīmplīndu-se "īn timp". [377] Īn acelasi fel sīnt īntīlnite "īn timp" si procesele din natura, fie ea lipsita de viata, fie natura vie. Aceste procese sīnt intratemporale. Ar fi de aceea mai potrivit ca, īnainte de a discuta despre legatura dintre istoricitate si temporalitate, sa se faca analiza modului īn care "timpul" intratemporalitatii īsi afla originea īn temporalitate, lucru pe care īl ofera abia capitolul urmator3. Totusi, pentru a face ca maniera īn care este caracterizat īn mod obisnuit ceea-ce-este-istoric, si anume prin recurs la timpul intratemporalitatii, sa nu ne mai para de la sine īnteleasa si unica, trebuie ca mai īntīi, asa cum o cere si legatura "obiectiva" dintre ele, sa "deducem" istoricitatea exclusiv din temporalitatea originara a Dasein-ului. Īnsa īn masura īn care timpul ca intratemporalitate "provine" si el din temporalitatea Dasein-ului, istoricitatea si intratemporalitatea se dovedesc a fi la fel de originare. Modul obisnuit de a explicita caracterul temporal al istoriei īsi are de aceea, īntre anumite limite, īndreptatirea sa.

Mai este oare nevoie, dupa aceasta prima descriere a pasilor pe care trebuie sa-i faca expunerea ontologica a istoricitatii pornind de la temporalitate, sa ne asiguram īn chip expres ca cercetarea ce urmeaza nu crede de cuviinta sa rezolve dintr-o trasatura de condei problema istoriei? Putinatatea mijloacelor "categoriale" de care dispunem si precaritatea orizonturilor ontologice primordiale devin din ce īn ce mai evidente pe masura ce problema istoriei este condusa catre īnradacinarea sa originara. Consideratiile ce urmeaza se vor multumi sa indice locul ontologic al problemei istoricitatii. Analiza ce urmeaza nu este preocupata īn fond decīt sa deschida calea, cu mijloacele care-i stau la īndemīna, catre o asimilare a cercetarilor lui Dilthey, ea lipsind īnca generatiei actuale.

Expunerea problemei existentiale a istoricitatii, limitata īn chip necesar īn conformitate cu intentia ontologiei fundamentale, se īmparte īn felul urmator: īntelegerea obisnuita a istoriei si survenirea Dasein-ului (§ 73); constitutia fundamentala a istoricitatii (§ 74); istoricitatea Dasein-ului si istoria lumii (§ 75); istoriografia si originea ei existentiala īn istoricitatea Dasein-ului (§ 76); legatura expunerii de fata a problemei istoricitatii cu cercetarile lui Dilthey si ideile contelui Yorck (§ 77).