FILOSOFIA MINŢII
Alte argumente criticabile la problema existentei altor minti (continuare la cursul 4)
Argumentul 3: argumentul prin analogie
Explicatie teoretica: argumentul prin analogie este un argument nedeductiv în care se compara doua obiecte, unul mai putin cunoscut, celalalt mai cunoscut; pe baza asemanarilor dintre ele se presupune ca însusirile unuia apartin si celuilalt. Forma generala a argumentului prin anal 16416v2122q ogie este urmatoarea:
Presupunem ca obiectul a are proprietatile P1, P2, ... Pn.
Presupunem ca obiectul b are proprietatile P1, P2, ... Pn-1.
Prin urmare, probabil ca obiectul b are si proprietatea Pn.
Argumentul prin analogie a reprezentat o alta încercare de a rezolva problema altor minti. Prima formulare îi apartine filosofului si logicianului britanic John Stuart Mill, în lucrarea A system of logic. A doua formulare îi apartine lui Bertrand Russel, în lucrarea Human Knowledge:
"Eu stiu ca gîndesc si am experiente constiente, cum ar fi durerea, furia etc. Pe scurt, stiu ca sunt înzestrat cu minte. Observ apoi ca sunt similar altora. Altii au corpuri similare cu al meu si prezinta tipuri similare de comportament în tipuri similare de situatii. Prin urmare, sunt îndreptatit sa trag concluzia ca altii sunt înzestrati cu minte, ca si mine."
Argumentul poate fi rezumat astfel:
1. Sunt familiarizat cu propria mea minte.
2. În masura în care comportamentul corporal al altora este similar cu comportamentul meu corporal, atunci eu sunt îndreptatit ca si altii sunt înzestrati cu minte.
Este un argument foarte atragator si foarte popular, dar slab. I se pot aduce urmatoarele critici:
1. Argumentul prin analogie are un caracter restrictiv. Adica argumentul apare ca fiind firesc si atragator în privinta altora care ne sunt similari, dar esueaza în privinta altora care nu ne sunt similari, nici din punct de vedere anatomic, nici din punct de vedere al comportamentului. De pilda, Dumnezeu este complet diferit de noi, dar este considerat ca fiind înzestrat cu minte. Altfel spus, argumentul prin analogie nu ia în considerare diferiti indivizi umani anormali (spre exemplu schizofrenicii), animalele si, la rigoare, nu ia în considerare nici extraterestrii.
2. Argumentul are o baza slaba.
Argumentul prin analogie, care se vrea garantia mea pentru a crede ca exista alte minti, se limiteaza la un singur caz: eu însumi (e adevarat ca acest fapt tine de natura problemei puse). Faptul ca un anumit tip de acte si de comportamente sunt însotite de trairea de catre mine a anumitor stari mentale (durere, furie etc.) nu ma îndreptateste sa am certitudinea ca lucrurile stau la fel si în privinta altora.
Filosoful si neurofiziologul britanic Paul Churchland, în lucrarea sa Cum gîndeste creierul, se referea la cît de slab este argumentul prin analogie: "Nu avem garantie, în cazul argumentelor prin analogie bazate pe un singur caz, ca acel caz este tipic."
Aproape un argument pentru existenta altor minti:
Argumentul telepatiei:
Cineva poate lua cunostinta de gîndurile si experientele subiective ale altuia în mod direct, prin telepatie. Altfel spus, o persoana poate avea acces direct si imediat la experienta altei minti(asa cum, în mod normal, are acces doar la experienta propriei minti) exersîndu-si puterile telepatice.
Argumentul telepatic este, de fapt, un cvasi-argument care se bazeaza pe invocarea unor puteri speciale pentru a arunca o punte între Eu si ceilalti. Legat de el se pot formula unele aspecte problematice:
- Nu oricine poate pretinde ca are puteri telepatice; cu toate acestea, orice om rational neînzestrat cu asemenea puteri poate dori sa gaseasca o justificare la existenta altor minti.
- Chiar daca toti oamenii ar fi telepati, aceasta nu ar rezolva problema. Sa presupunem ca eu sunt telepat. De unde (cum) stiu ca experienta pe care o am este experienta altor minti). Altfel spus, sa presupunem ca am experienta durerii celuilalt; de unde stiu ca este durerea lui? Daca eu am experienta unei dureri, atunci experienta mea este dureroasa; ce anume face ca durerea sa fie a lui si nu a mea?
Paranteza: în istoria psihologiei, pretentiile la telepatie s-au dovedit a fi neîntemeiate.
Argument zdravan de tot (sau cum sa rezolvam problema altor minti):
4. Argumentul celei mai bune explicatii
Formularea standard:
Sunt familiarizat în mod direct cu propriile mele gînduri si experiente constiente. Deci sunt puternic îndreptatit sa cred ca sunt înzestrat cu minte. În plus, trebuie sa explic comportamentul altor fiinte care îmi par a fi înzestrate cu minte (oameni, unele animale). Ipoteza ca altii, ca si mine, sunt înzestrati cu minte furnizeaza cea mai buna explicatie a comportamentului lor. Prin urmare, sunt îndreptatit sa cred ca exista si alte minti în afara de a mea.
Cerinta pentru o ipoteza buna (o explicatie) este ca acea ipoteza sa explice mai bine ca altele problema respectiva.
Exemplu:
X s-a taiat la deget si se vaieta.
Ipoteza explicativa E1: X se vaieta deoarece are o durere si durerea îl face sa se vaiete.
Ipoteza explicativa E2: X se vaieta deoarece este un robot care nu este înzestrat cu minte si taierea la deget al robotilor neînzestrati cu minte îi face pe acestia sa se vaiete.
Comparînd E1 si E2, vom spune ca E1 este o explicatie mai buna decît E2 si ca superioritatea ipotezei E1 este un temei bun pentru a o retine pe E1 mai degraba decît pe E2.
Daca iau în considerare explicatiile care nu invoca ideea ca altii sunt înzestrati cu minte si le compar cu explicatiile care fac apel la aceasta idee, explicatiile date în termenii existentei altor minti sunt cele mai bune. Fiind cele mai bune, sunt îndreptatiti sa cred ca exista alte minti.
Avantaje ale argumentului celei mai bune explicatii:
1. Argumentul celei mai bune explicatii evita problemele ridicate de argumentul prin analogie. Diferentele remarcabile dintre mine si altii pot descuraja analogiile. Dar daca ipoteza ca altii, care nu-mi sunt similari (animale etc.), da cel mai bine socoteala de comportamentul altora, atunci diferentele sunt cu adevarat importante.
2. Argumentul celei mai bune explicatii arata de ce este atît atragator argumentul prin analogie. Astfel, în multe situatii, altii îmi sunt asemanatori în multe privinte. Daca ei nu poseda minte, atunci trebuie sa explic cum se face ca ei pot simula comportamente pe care le am si eu. Problema care se pune nu e doar de a explica comportamentul lor, ci de a explica comportamentul lor si unicitatea mea. Aceasta problema dispare daca sustin ca ei, ca si mine, sunt înzestrati cu minte.
3. Conceptia noastra pre-filosofica, a simtului comun, este ca mintea cauzeaza comportamentul. Faptul ca, adesea, putem face predictii reusite despre ceea ce vor face sau vor spune altii pe baza faptului ca îi consideram a fi înzestrati cu minte este un indiciu bun ca explicatia de tip "minte" (si nu cea de tip "robot") este corecta.
4. Unul dintre cele mai active domenii ale psihologiei este psihologia dezvoltarii conceptuale (modul de formare a notiunilor; notiunile reprezinta un ansamblu de judecati despre un obiect). Psihologii dezvoltarii conceptuale au aratat ca, la vîrste foarte mici, copiii, în mod spontan, nu pot constientiza existenta altora fara sa creada în existenta altor minti. Comportamentul altora le este enigmatic daca ei nu cred ca altii sunt înzestrati cu minte.
Argumentul celei mai bune explicatii sintetizeaza aceasta practica, aratînd ca opinia existentei altor minti are putere explicativa si reuseste acolo unde ipoteza de tip robot se loveste de dificultati imense.
|
