Fiinta Dasein-ului ca grija

Fiinta Dasein-ului ca grija

De vreme ce ne propunem sa surprindem ontologic integralitatea întregului structural al Dasein-ului, trebuie mai întîi sa întrebam: poate oare fenomenul angoasei si ceea ce se deschide prin el sa ne dea întregul Dasein-ului în asa fel încît toate momentele sale sa fie, din punct de vedere fenomenal la fel de originare, astfe 727c25h l încît privirea prin care cautam aceasta integralitate sa se poata socoti multumita cu acest dat? Toate cîte sînt continute în acest dat pot fi inventariate formal printr-o simpla enumerare: faptul-de-a-se-angoasa este, ca situare afectiva, un mod al faptului-de-a-fi-în-lume; lucrul în fata caruia survine angoasa este faptul-de-a-fi-în-lume, ca unul ce este aruncat; lucrul pentru care ne angoasam este putinta-de-a-fi-în-lume. Drept care fenomenul angoasei în plinatatea sa arata Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-în-lume existînd factic. Caracterele ontologice fundamentale ale acestei fiintari sînt existentialitatea, facticitatea si faptul-de-a-fi-cazut. Aceste determinari existentiale nu sînt bucati care alcatuiesc un întreg compozit si din care ocazional ar putea lipsi una sau alta, ci ele sînt prinse laolalta într-o conexiune originara care constituie integralitatea întregului structural în cautarea careia ne aflam. În unitatea determinarilor de fiinta ale Dasein-ului, pe care tocmai le-am trecut în revista, fiinta acestuia poate fi surprinsa ontologic ca atare. Cum trebuie caracterizata aceasta unitate însasi?

Dasein-ul este fiintarea care, în fiinta sa, are ca miza însasi aceasta fiinta. Acest "are ca miza..." a fost lamurit atunci cînd am discutat constitutia de fiinta a întelegerii ca fiinta care se proiecteaza catre putinta sa cea mai proprie de a fi. Aceasta putinta-de-a-fi este cea în-vederea careia orice Dasein este de fiecare data asa cum este. În fiinta sa, Dasein-ul s-a confruntat de fiecare data deja cu o posibilitate a lui însusi. Faptul-de-a-fi-liber pentru putinta-de-a-fi cea mai proprie si astfel pentru posibilitatea autenticitatii si neautenticitatii se arata într-o concretizare originara si elementara în angoasa. Însa fiinta întru putinta-de-a-fi cea mai proprie înseamna din punct de vedere ontologic: Dasein-ul, în fiinta sa, îsi este lui însusi, de fiecare data deja, înaintea lui însusi. Dasein-ul este, din capul locului, [192] "dincolo de sine", nu pentru ca se raporteaza la alta fiintare care nu este el, ci ca fiinta întru putinta-de-a-fi care este el însusi. Aceasta structura de fiinta a lui "are ca miza." este una esentiala si noi o concepem ca fapt-de-a-fi-înaintea-lui-însusi, propriu Dasein-ului.

Însa aceasta structura priveste întregul constitutiei Dasein-ului. Faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi nu este ceva de genul unei tendinte izolate care survine într-un "subiect" lipsit de lume, ci caracterizeaza faptul-de-a-fi-în-lume. Însa acestuia îi apartine faptul ca, remis lui însusi, el este aruncat de fiecare data deja într-o lume. Faptul ca Dasein-ul este lasat în seama lui însusi se arata originar si în chip concret în angoasa. Faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi, daca îl concepem în chip mai deplin, înseamna: faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi-fiind-deja-într-o-lume. De îndata ce aceasta structura esential unitara este vazuta fenomenal, ni se clarifica de asemenea cele puse în evidenta mai înainte cu ocazia analizei mundaneitatii. De acolo a rezultat ca ansamblul de trimiteri al semnificativitatii prin care se constituie mundaneitatea este "fixat" într-un "în-vederea-a-ceva". Strînsa legatura dintre ansamblul de trimiteri, a multiplelor relatii ale lui "pentru-a" si acel ceva de care Dasein-ul, în fiinta sa, este preocupat, nu este defel o fuziune a unei "lumi" de obiecte simplu-prezente cu un subiect. Ea este dimpotriva expresia fenomenala a constitutiei Dasein-ului - ca una ce este originar întreaga - a Dasein-ului a carui integralitate este acum explicit degajata ca fapt-de-a-fi-înaintea-lui-însusi-fiind-deja-în. Altfel spus: faptul-de-a-exista este întotdeauna factic. Existentialitatea este în chip esential determinata de facticitate.

si, la rîndul lui, faptul-de-a-exista factic al Dasein-ului nu este doar în general si în chip indiferent o putinta-de-a-fi-în-lume aruncata, ci el este din capul locului contopit cu lumea de care el se preocupa. În acest fapt-de-a-fi-în-preajma supus caderii se anunta - explicit sau nu, înteles sau nu - fuga din fata stranietatii, care cel mai adesea ramîne acoperita de o angoasa latenta, deoarece spatiul public al impersonalului "se" reprima orice nefamiliaritate. În faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi-fiind-deja-într-o-lume este inclusa în chip esential caderea ca fapt-de-a-fi-în-preajma fiintarii-la-îndemîna intramundane, adica în-preajma fiintarii de care ne preocupam.

Integralitatea formal-existentiala a întregului structural ontologic al Dasein-ului trebuie de aceea sa fie conceputa ca avînd urmatoarea structura: fiinta Dasein-ului înseamna: fapt-de-a-fi-înaintea-lui-însusi-fiind-deja-în(lume) ca fapt-de-a-fi-în-preajma (fiintarii întîlnite în interiorul lumii). Aceasta fiinta da deplina semnificatie termenului grija, care este folosit pur ontologic-existential. Trebuie sa excludem total din aceasta semnificatie orice tendinta de fiinta înteleasa ontic, precum grija pentru ceva anume, respectiv absenta oricarei griji.

Tocmai pentru ca faptul-de-a-fi-în-lume este în chip esential grija am putut, în analizele precedente, sa concepem faptul-de-a-fi-în-preajma fiintarii-la-îndemîna ca preocupare si faptul-de-a-fi-laolalta cu Dasein-ul-laolalta al celorlalti, asa cum îl întîlnim în interiorul lumii, ca grija-pentru-celalalt. Faptul-de-a-fi-în-preajma. este preocupare deoarece, ca mod al faptului-de-a-salaslui-în, el este determinat de structura fundamentala a acestuia, de grija. Grija nu caracterizeaza doar, sa spunem, existentialitatea desprinsa de facticitate si de cadere, ci ea îmbratiseaza unitatea acestor determinari de fiinta. si tot asa se face ca grija nu are în primul rînd în vedere si în chip exclusiv un comportament izolat al eului fata de el însusi. Un termen precum "grija de sine", format prin analogie cu preocuparea sau cu grija-pentru-celalalt ar fi o tautologie. Grija nu poate sa însemne un raport special cu sinele, deoarece acesta este deja caracterizat ontologic de faptul ca Dasein-ul se afla înaintea-lui-însusi; însa în aceasta determinare sînt prinse deopotriva celelalte doua momente structurale ale grijii, faptul-de-a-salaslui-deja-în. si faptul-de-a-fi-în-preajma.

În faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi ca fiinta întru putinta-de-a-fi cea mai proprie rezida conditia existential-ontologica a posibilitatii faptului-de-a-fi-liber pentru posibilitatile existentiele autentice. Dasein-ul este de fiecare data asa cum el este în chip factic tocmai "în-vederea" putintei-de-a-fi. Însa în masura în care aceasta fiinta întru putinta-de-a-fi este determinata ea însasi de libertate, Dasein-ul poate de asemenea sa se comporte fara sa puna în joc vointa proprie cînd e vorba de posibilitatile sale, el poate fi neautentic si în prima instanta si cel mai adesea el este factic în felul acesta. Autenticul "în-vederea-a." ramîne nesurprins, iar proiectul putintei-de-a-fi el însusi este lasat la dispozitia impersonalului "se". În faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi acest "însusi" are de aceea în vedere de fiecare data sinele în sensul de sine-impersonal. Chiar si în neautenticitate Dasein-ul ramîne în chip esential înaintea-lui-însusi, tot asa cum fuga Dasein-ului din fata lui însusi, pricinuita de cadere, continua sa puna în joc constitutia de fiinta a acestei fiintari a carei miza este fiinta sa.

Grija, ca integralitate structurala originara, este existential-aprioric "anterioara" oricarei "atitudini" sau "stari" factice a Dasein-ului, aflîndu-se din capul locului în ea. Iata de ce acest fenomen nu exprima defel o preeminenta a comportamentului "practic" fata de cel teoretic. Faptul ca nu fac decît sa ma uit la o fiintare-simplu-prezenta nu are în mai mica masura caracterul de grija decît o "actiune politica" sau relaxarea proprie unui moment de ragaz. "Teorie" si "practica" sînt posibilitati de fiinta ale unei fiintari a carei fiinta trebuie determinata ca grija.

De aceea, da de asemenea gres încercarea de a reorienta fenomenul grijii, în integralitatea sa esential indestructibila, catre acte particulare sau catre impulsuri precum vointa si dorinta sau pornirea-impetuoasa si înclinatia-irepresibila [194], precum si aceea de a-l reconstrui pornind de la acestea.

Vointa si dorinta sînt înradacinate cu necesitate ontologica în Dasein ca grija; ele nu sînt simple trairi ontologic indiferente, ce survin într-un "flux" care în privinta sensului sau de fiinta este total nedeterminat. Acelasi lucru este valabil si pentru înclinatia-irepresibila si pornirea-impetuoasa. Caci si ele, în masura în care pot fi revelate în Dasein în genere, sînt întemeiate în grija. Fapt care nu exclude ca pornirea-impetuoasa si înclinatia-irepresibila sa constituie de asemenea ontologic fiintarea care nu face altceva decît sa "vietuiasca". Constitutia ontologica fundamentala a "vietii" este totusi o problema cu statut propriu si ea nu poate fi desfasurata decît privativ si reductiv pornind de la ontologia Dasein-ului.

Grija este, ontologic vorbind, de "anterioara" fenomenelor amintite care, desigur, pot fi întotdeauna, într-o anumita masura, adecvat "descrise", fara ca orizontul lor ontologic deplin sa trebuiasca sa fie vizibil sau macar cunoscut în genere. Din punctul de vedere al prezentei cercetari fundamental-ontologice - care nu nazuieste nici la o ontologie tematic-exhaustiva a Dasein-ului si înca si mai putin la o antropologie concreta - este de ajuns sa indicam felul în care aceste fenomene sînt întemeiate existential în grija.

Putinta-de-a-fi, cea în-vederea careia Dasein-ul este, are ea însasi felul de a fi al faptului-de-a-fi-în-lume. Ea implica deci ontologic relatia cu fiintarea intramundana. Grija este întotdeauna, chiar daca numai în chip privativ, preocupare si grija-pentru-celalalt. În vointa, o fiintare înteleasa - adica proiectata catre posibilitatile sale - este surprinsa ca o fiintare de care trebuie sa ne preocupam, respectiv ca o fiintare care prin grija-pentru-celalalt trebuie adusa în fiinta sa. Tocmai de aceea vointei îi apartine de fiecare data un lucru voit, care s-a determinat deja pornind de la un "în-vederea-a-ceva". Pentru posibilitatea ontologica a vointei sînt constitutive urmatoarele momente: starea de deschidere prealabila a lui "în-vederea-a-ceva" în genere (faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi), starea de deschidere a fiintarii de care ne putem preocupa (lumea ca spatiu al salasluirii-în a faptului-de-a-fi-deja), si proiectarea de sine a Dasein-ului prin întelegere catre o putinta-de-a-fi întru o posibilitate a fiintarii "voite". În fenomenul vointei se face simtita integralitatea subiacenta a grijii.

Proiectarea de sine a Dasein-ului prin întelegere este, în masura în care e factica, de fiecare data deja în-preajma unei lumi des-coperite. Din aceasta lume îsi ia el posibilitatile si, în prima instanta, o face la nivelul de explicitare al impersonalului "se". Aceasta explicitare a restrîns din capul locului posibilitatile de alegere la sfera a ceea ce e cunoscut, a ceea ce e accesibil, a ceea ce e suportabil, a ceea ce se cuvine. Aceasta nivelare a posibilitatilor Dasein-ului dupa calapodul a ceea ce este disponibil în prima instanta în viata de zi cu zi [195] ascunde în acelasi timp privirii posibilul ca atare. Cotidianitatea medie a preocuparii devine oarba în privinta posibilitatilor si îsi afla linistea în-preajma a ceea ce este doar "real". Linistirea aceasta nu exclude, ci dimpotriva trezeste o febrilitate crescuta a preocuparii. Voite nu sînt acum noi posibilitati pozitive, ci disponibilul este cel care "în chip tactic" este modificat în asa fel încît se naste iluzia ca se întîmpla ceva.

Totusi "vointa" temperata sub cîrmuirea impersonalului "se" nu înseamna ca fiinta întru putinta-de-a-fi a disparut, ci ca ea s-a modificat doar. Fiinta întru posibilitati se manifesta atunci cel mai adesea ca simplu fapt-de-a-dori. În dorinta, Dasein-ul îsi proiecteaza fiinta catre posibilitatile care, în preocupare, ramîn nu numai nesesizate, dar împlinirea lor nu este nici macar întrevazuta si asteptata. Dimpotriva: atunci cînd simplul fapt-de-a-dori e predominant în faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi avem de-a face cu o neîntelegere a posibilitatilor factice. Acel fapt-de-a-fi-în-lume a carui lume este proiectata primordial ca lume a dorintei s-a pierdut, abandonîndu-se total, în sfera a ceea ce e disponibil, însa în asa fel încît acest disponibil, ramas singura fiintare-la-îndemîna, nu este totusi niciodata de-ajuns atunci cînd e privit în lumina dorintei. Faptul-de-a-dori este o modificare existentiala a proiectarii de sine prin întelegere, care, cazuta fiiind sub dominatia starii de aruncare, nu face decît sa cada în reverie cu privire la posibilitati. O asemenea reverie închide posibilitatile; ceea ce este "prezent" în reveria purtata de dorinta devine "lume reala". Faptul-de-a-dori presupune ontologic grija.

În reverie, faptul-de-a-fi-deja-în-preajma a ceva are preeminenta. Faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi-fiind-deja-în. este modificat corespunzator. Reveria, care tine de cadere, face manifesta înclinatia-irepresibila a Dasein-ului de a se lasa "trait" de lumea în care el este de fiecare data.

Înclinatia-irepresibila manifesta caracterul faptului-de-a-fi-în-afara-ta-exercitîndu-te-asupra-a-ceva*. Faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi s-a pierdut într-un "a-fi-doar-din-capul-locului-în-preajma-a-ceva". "Directia" în care se lasa antrenata înclinatia-irepresibila este data de acel ceva în privinta caruia înclinatia cade în reverie. Daca Dasein-ul este, asa zicînd, absorbit de o înclinatie-irepresibila, nu putem vorbi în acest caz de faptul ca o înclinatie e doar simplu-prezenta, ci întreaga structura a grijii este modificata. Devenit orb, Dasein-ul pune toate posibilitatile în slujba înclinatiei sale irepresibile.

Dimpotriva, pornirea-impetuoasa "de a trai" este un "catre-ceva" care antreneaza cu sine propriu-i impuls. El este un "catre acesta cu orice pret". Pornirea-impetuoasa cauta sa reprime orice alte posibilitati. si aici faptul-de-a-fi-înaintea-lui-însusi este unul neautentic, chiar daca luarea cu asalt de catre pornirea-impetuoasa vine din chiar cel care o resimte. Pornirea-impetuoasa o ia totdeauna cu un pas înaintea situarii afective de moment si a întelegerii. Însa Dasein-ul nu este atunci - si nu e niciodata - [196] "simpla pornire-impetuoasa" careia vin sa i se adauge, cînd si cînd, alte comportamente, menite sa-l tina în frîu si sa-l calauzeasca; dimpotriva, chiar si în aceasta modificare a deplinului fapt-de-a-fi-în-lume, el este din capul locului grija.

În pornirea-impetuoasa pura, grija nu a devenit înca libera, desi ea este cea care, mai întîi, face ontologic cu putinta ca fiinta Dasein-ului sa cada, pornind de la ea însasi, sub stapînirea acestei porniri. În timp ce, dimpotriva, în înclinatia-irepresibila grija este din capul locului legata si nelibera. Înclinatia-irepresibila si pornirea-impetuoasa sînt sînt posibilitati care îsi au radacinile în starea de aruncare a Dasein-ului. Pornirea-impetuoasa "de a trai" nu are cum sa fie anihilata, înclinatia-irepresibila de a se lasa "trait" de catre lume nu are cum sa fie extirpata. Însa deoarece îsi au ontologic temeiul în grija - si numai din aceasta cauza -, ambele pot fi modificate la nivel ontic-existentiel de catre grija ca grija autentica.

Termenul "grija" are în vedere un fenomen existential-ontologic fundamental, care în structura sa nu este totusi simplu. Integralitatea ontologic elementara a structurii grijii nu poate fi redusa la un "element originar" ontic, exact asa cum fiinta nu poate fi "explicata" pornind de la fiintare. În cele din urma se va vedea ca ideea de fiinta în general este tot atît de "simpla" pe cît este de simpla fiinta Dasein-ului. Determinarea grijii ca fapt-de-a-fi-înaintea-lui-însusi - fiind-deja-în. - ca fapt-de-a-fi-în-preajma. arata în mod clar ca, la rîndul lui, acest fenomen este în sine structural articulat. Dar oare nu este acesta indiciul fenomenal ca întrebarea ontologica trebuie împinsa si mai departe, în vederea evidentierii unui fenomen si mai originar, el fiind cel care realizeaza ontologic unitatea si integralitatea multiplicitatii structurale a grijii? Însa înainte ca cercetarea sa dea curs acestei întrebari, este nevoie sa revenim a ceea ce a fost interpretat pîna acum si sa ni-l însusim cu toata acuratetea, data fiind intentia noastra de a ajunge la întrebarea fundamental-ontologica privitoare la sensul fiintei în genere. Numai ca mai înainte trebuie aratat ca ceea ce este "nou", ontologic vorbind, în aceasta interpretare este, din punct de vedere ontic, cît se poate de vechi. Explicînd fiinta Dasein-ului ca grija, noi nu o constrîngem sa se conformeze unei idei închipuite, ci aducem din punct de vedere existential la concept ceea ce ontic-existentiel a fost deja deschis.