Fiinta cotidiana a sinelui si impersonalul "se"

Fiinta cotidiana a sinelui si impersonalul "se"

Rezultatul relevant din punct de vedere ontologic al analizei precedente a fiintei-laolalta rezida īn īntelegerea urmatorului fapt: "caracterul de subiect" al Dasein-ului propriu si al celorlalti se determina existential, adica pornind de la anumite moduri de a fi. Prin lucrurile de care ne preocupam īn lumea ambianta, ceilalti sīnt īntīlniti ca ceea ce ei sīnt; si ei sīnt ceea ce ei fac.

Atunci cīnd ne preocupam de ceea ce īntreprindem laolalta cu ceilalti, pentru ei sau īmpotriva lor, ne urmareste constant grija pentru felul īn care ne deosebim de ceilalti, fie ca e vorba numai de a sterge diferenta, fie ca Dasein-ul propriu - ramīnīnd īn urma celorlalti - īsi propune, īn relatia cu ei, sa cīstige teren, fie īn sfīrsit ca, asezat mai presus decīt ceilalti, Dasein-ul se straduieste sa-i mentina īn inferioritate. Dasein-ul aflat īn faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul este hartuit de grija de a pastra mereu aceasta distanta īntre el si ceilalti, chiar daca el nu este constient de asta. Existential vorbind, el are caracterul distantarii. Cu cīt acest fel de a fi iese mai putin īn evidenta pentru Dasein-ul cotidian īnsusi, cu atīt mai staruitor si mai originar īsi face el simtit efectul.

Īnsa īn aceasta distantare ce apartine fiintei-laolalta rezida urmatorul lucru: ca fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul cotidian, Dasein-ul se afla sub autoritatea celorlalti. El īnsusi nu este; fiinta i-a fost confiscata de catre ceilalti. Bunul plac al celorlalti dispune de posibilitatile de fiinta cotidiene ale Dasein-ului. Acesti ceilalti nu sīnt niste altii determinati. Dimpotriva, oricare altul poate sa-i reprezinte. Hotarītoare este numai dominatia inaparenta a celorlalti, preluata deja īn chip nevazut de Dasein-ul ca fiinta-laolalta. "Fiecare dintre noi" (man selbst) apartine celorlalti si le consolideaza puterea. "Ceilalti", numiti astfel pentru a ascunde apartenenta noastra esentiala la ei, sīnt cei care, īn prima instanta si cel mai adesea, "sīnt prezenti" īn faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul cotidian. "Cine"-le nu este nici cutare si nici cutare, nici "fiecare dintre noi", nici cītiva si nici suma tuturor. "Cine"-le este neutrul, impersonalul "se".

Am aratat mai īnainte cum, de fiecare data deja, īn lumea ambianta care ne este cea mai aproape, "lumea ambianta" publica este la-īndemīna si asimilata īn preocupare. Īn folosirea mijloacelor de transport īn comun, īn utilizarea mijloacelor de informare (ziarul) fiecare altul este precum celalalt. Acest fapt-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul dizolva integral Dasein-ul propriu īn felul de a fi al "celorlalti", astfel īncīt ceilalti se estompeaza īn si mai mare masura īn privinta diferentierii lor si a expresivitatii proprii. Īn aceasta ne-iesire īn evidenta si neputinta distingerii, impersonalul "se" īsi desfasoara adevarata sa dictatura. Ne bucuram asa cum se bucura īndeobste; citim, privim [127] si judecam literatura si arta asa cum se priveste si se judeca; īnsa deopotriva ne desprindem de "marea masa" si ne retragem asa cum se retrage īndeobste; ne "indignam" de tot ceea ce īndeobste se considera demn de indignare. Impersonalul "se", care nu este nimic determinat si care sīntem toti, desi nu ca suma, prescrie felul de a fi al cotidianitatii.

Impersonalul "se" are el īnsusi moduri proprii de a fi. Tendinta amintita a fiintei-laolalta pe care am numit-o distantare se īntemeiaza pe aceea ca faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul ca atare se preocupa de caracterul mediu. Aceasta este o caracteristica existentiala a impersonalului "se". Tocmai de el este preocupat impersonalul "se" īn fiinta sa īn chip esential. De aceea el se mentine factic īn caracterul mediu a ceea ce se cade, a ceea ce este valabit si a ceea ce nu e, a ceea ce se poate bucura de succes sau, dimpotriva, nu poate avea parte de el. Acest caracter mediu prin care ne este prescris ceea ce putem si avem voie sa īndraznim vegheaza asupra oricarei exceptii ce s-ar putea ivi. Orice tinde sa capete īntīietate este tacit reprimat. Tot ce aminteste de origini este īntr-o clipita nivelat pe motivul ca este de mult cunoscut. Tot ce a fost dobīndit prin lupta ajunge la īndemīna oricui. Orice taina īsi pierde puterea. Grija pe care o pune īn joc caracterul mediu dezvaluie din nou o tendinta esentiala a Dasein-ului pe care o numim nivelare a tuturor posibilitatilor de fiinta.

Distantarea, caracterul mediu, nivelarea constituie - ca moduri de a fi ale impersonalului "se" - ceea ce cunoastem sub numele de "spatiu public". El regleaza īn prima instanta orice explicitare a lumii si a Dasein-ului si are īntotdeauna dreptate. si totul se petrece asa nu īn virtutea unei relatii de fiinta privilegiate si primordiale cu "lucrurile", nu deoarece spatiul public dispune - pentru ca si-ar fi adjudecat-o expres - de o transparenta a Dasein-ului, ci īn virtutea nepatrunderii pīna la "fondul lucrurilor", deoarece el este insensibil fata de toate deosebirile de nivel si de autenticitate. Spatiul public īnvaluie totul īn obscuritate si face sa treaca ceea ce este astfel īnvaluit drept ceea ce e prea bine cunoscut si accesibil oricui.

Impersonalul "se" este peste tot, īnsa īn asa fel īncīt el s-a si sustras deja atunci cīnd Dasein-ul se precipita sa ia o hotarīre. Totusi deoarece impersonalul "se" e cel care emite din capul locului orice judecata si ia orice hotarīre, el īi rapeste Dasein-ului de fiecare data responsabilitatea. Impersonalul "se" poate sa-si permita aproape orice, de vreme ce "se" face constant recurs la el. Cel mai lesne īi este sa poata prelua orice raspundere, deoarece nu e nimeni care ar urma sa dea seama de ceva. Desigur, "a fost" de fiecare data impersonalul "se" si totusi se poate spune ca nu a fost "nimeni". Īn cotidianitatea Dasein-ului cele mai multe lucruri se petrec astfel īncīt ne vedem obligati sa spunem ca "nu a fost nimeni".

Impersonalul "se" īl despovareaza de fiecare data pe Dasein īn cotidianitatea sa. si nu numai atīt; despovarīndu-l astfel de fiinta, impersonalul "se" iese īn īntīmpinarea Dasein-ului, [128] īn masura īn care īn acesta exista tendinta catre usuratate si superficialitate. si deoarece prin despovararea de fiinta impersonalul "se" īi iese Dasein-ului constant īn īntīmpinare, el īsi mentine si consolideaza dominatia lui staruitoare.

Fiecare este celalalt si nimeni nu este el īnsusi. Impersonalul "se", prin care se da un raspuns la īntrebarea privitoare la "cine"-le Dasein-ului cotidian, este nimeni, acel "nimeni" caruia orice Dasein, din clipa īn care se pierde printre ceilalti, i s-a livrat de fiecare data deja.

Īn caracterele de fiinta pe care le-am pus mai devreme īn evidenta si care sīnt proprii Dasein-ului cotidian din clipa īn care el s-a pierdut printre ceilalti - īn speta distantarea, caracterul mediu, nivelarea, spatiul public, despovararea de fiinta si iesirea īn īntīmpinare - rezida "persistenta"* de prima instanta a Dasein-ului. Aceasta persistenta nu are īn vedere simpla-prezenta de durata a ceva, ci felul de a fi al Dasein-ului ca fiinta-laolalta. Fiintīnd īn modurile amintite, sinele Dasein-ului propriu si sinele celorlalti nu s-a gasit īnca, īn speta s-a pierdut. Sīntem īn modul nepersistentei de sine si al neautenticitatii. A fi īn acest mod nu īnseamna ca facticitatea Dasein-ului este diminuata, tot asa cum nici impersonalul "se" īn calitatea sa de nimeni nu este un "nimic". Dimpotriva, īn acest fel de a fi, Dasein-ul este un ens realissimum, īn cazul īn care prin "realitate" īntelegem o fiinta de ordinul Dasein-ului.

De altminteri, impersonalul "se" este tot atīt de putin simplu-prezent pe cīt este si Dasein-ul īn general. Cu cīt impersonalul "se" se manifesta mai mult, cu atīt este el mai greu de surprins si mai ascuns si cu atīt mai greu se poate spune ca el e nimic. "Vederii" ontic-ontologice nepartinitoare el i se dezvaluie ca "subiectul cel mai real" al cotidianitatii. si daca el nu este accesibil asa cum este accesibila o piatra simplu-prezenta, acest lucru nu decide cītusi de putin īn privinta felului sau de a fi. Nu se poate decreta īn mod pripit ca acest impersonal "se" nu este "de fapt" nimic, asa cum nici nu se poate ceda opiniei potrivit careia fenomenul ar fi ontologic interpretat daca ar fi "explicat", sa zicem, ca rezultat obtinut ulterior din conglomeratul de simple-prezente al mai multor "subiecti". Lucrurile se petrec mai degraba invers: elaborarea conceptelor de fiinta se orienteaza dupa aceste fenomene inconturnabile.

Iarasi, nu se poate spune nici ca impersonalul "se" este un "subiect general" care pluteste deasupra unei puzderii de subiecti. La o asemenea conceptie nu se poate ajunge decīt daca fiinta "subiectilor" nu este īnteleasa ca fiind de ordinul Dasein-ului, iar subiectii sīnt priviti drept cazuri factuale simplu-prezente ale unei specii oarecari. Potrivit acestui mod de abordare unica posibilitate ontologica ramīne aceea de a īntelege ca tot ce nu e un caz de acest fel ramīne sa fie īnteles īn sensul genului si al speciei. Impersonalul "se" nu este genul din care face parte fiecare Dasein [129] si el nici nu poate fi aflat īn fiintarea numita Dasein sub forma unei calitati permanente. Faptul ca logica traditionala esueaza atunci cīnd e confruntata cu asemenea fenomene nu trebuie sa ne mire, daca ne gīndim ca ea īsi are fundamentul īntr-o ontologie - īnca rudimentara - a fiintarii-simplu-prezente. De aceea ea nici nu are cum sa fie rafinata, oricīt de multe ameliorari i s-ar aduce si oricīt s-ar īncerca sa fie dezvoltata. Aceste reforme gīndite īn maniera "stiintelor spiritului" nu fac decīt sa sporeasca confuzia ontologica.

Impersonalul "se" este un existential si, ca fenomen originar, el apartine constitutiei pozitive a Dasein-ului. El īnsusi are, la rīndu-i, diferite posibilitati de a se concretiza la nivelul Dasein-ului. Forta si radicalitatea dominatiei sale pot varia īn cursul istoriei.

Sinele Dasein-ului cotidian este sinele-impersonal, pe care īl deosebim de sinele autentic, adica de sinele surprins īn chip propriu. Ca sine-impersonal, Dasein-ul de fiecare data este dispersat īn impersonalul "se" si el trebuie mai īntīi sa se gaseasca. Aceasta dispersie caracterizeaza "subiectul" acelui fel de a fi pe care īl cunoastem sub forma contopirii, prin preocupare, cu lumea proxim īntīlnita. Daca Dasein-ul īsi este familiar siesi ca sine-impersonal, atunci aceasta īnseamna deopotriva ca impersonalul "se" prefigureaza explicitarea de prima instanta a lumii si a faptului-de-a-fi-īn-lume. Sinele-impersonal, cel īn-vederea caruia Dasein-ul este īn chip cotidian, articuleaza complexul de trimiteri al semnificativitatii. Cīnd fiintarea e īntīlnita, lumea Dasein-ului o elibereaza īnspre o totalitate de meniri functionale care īi este familiara impersonalului "se" si aceasta īn limitele fixate o data cu caracterul mediu al impersonalului "se". Īn prima instanta Dasein-ul factic este īn lumea-īmpartasita, des-coperita la nivelul caracterului mediu. Īn prima instanta eu nu "sīnt" "eu" īn sensul sinelui propriu, ci sīnt ceilalti īn modul impersonalului "se". Pornind de la acesta si ca acesta eu īmi sīnt "dat" īn prima instanta mie "īnsumi". Īn prima instanta, Dasein-ul este un "se" impersonal si cel mai adesea el ramīne astfel. Cīnd Dasein-ul des-copera lumea īn chip propriu si si-o aduce īn preajma, cīnd īsi deschide lui īnsusi fiinta lui autentica, atunci aceasta des-coperire a "lumii" si aceasta deschidere a Dasein-ului se īmplineste īntotdeauna ca eliminare a tuturor acoperirilor si camuflarilor, ca distrugere a disimularilor prin care Dasein-ul īsi īnchide drumul catre el īnsusi.

O data cu interpretarea faptului-de-a-fi-laolalta si a faptului-de-a-fi-sine la nivelul impersonalului "se", īntrebarea privitoare la "cine"-le faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul īn cotidianitatea sa si-a primit raspunsul. Totodata, aceste consideratii ne-au ajutat sa īntelegem īn mod concret constitutia fundamentala a Dasein-ului. Faptul-de-a-fi-īn-lume a devenit vizibil īn cotidianitatea sa si īn caracterul sau mediu.

Dasein-ul cotidian īsi extrage explicitarea preontologica a fiintei sale din felul prin excelenta nemijlocit de a fi al impersonalului "se". Interpretarea ontologica merge īn prima instanta pe urmele acestei tendinte de explicitare; ea īntelege Dasein-ul pornind de la lume si īl afla ca fiintare intramundana. si nu numai atīt; pīna si sensul fiintei pe baza caruia sīnt īntelesi acesti "subiecti" fiintatori, este unul pe care ontologia "proxima" a Dasein-ului īl prezinta pornind de la lume. Īnsa deoarece īnsusi fenomenul lumii este omis prin aceasta contopire cu lumea, locul sau este luat de fiintarea-simplu-prezenta intramundana, īn speta de lucruri. Fiinta acelor fiintari care sīnt-aici-laolalta este conceputa ca simpla-prezenta. Punīnd īn lumina fenomenul pozitiv al faptului-de-a-fi-īn-lume īn varianta proxim cotidiana, vom putea īntelege de ce a fost omisa interpretarea ontologica a acestei constitutii de fiinta. Īnsasi aceasta constitutie de fiinta, īn felul ei de a fi cotidian, e cea care, īn prima instanta, se rateaza pe sine si se ascunde.

Daca fiinta faptului-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul cotidian - īn ciuda faptului ca aparent ea se apropie ontologic de pura simpla-prezenta - este deja fundamental diferita de aceasta, atunci fiinta sinelui autentic poate fi cu atīt mai putin conceputa drept simpla-prezenta. Faptul-de-a-fi-sine autentic nu se īntemeiaza pe o stare de exceptie a subiectului, una desprinsa de impersonalul "se", ci este o modificare existentiela a impersonalului "se" ca existential esential.

Īnsa identitatea sinelui care exista autentic este atunci despartita ontologic printr-o prapastie de acea identitate a eului care persista dincolo de multiplicitatea trairilor.