Fiinta cotidiana intru sfirsit si conceptul existential deplin al mortii

Fiinta cotidiana īntru sfīrsit si conceptul existential deplin al mortii

Schitata existential, fiinta īntru sfīrsit a fost determinata ca fiinta īntru putinta-de-a-fi cea mai proprie, desprinsa de orice relatie si de nedepasit. Fiinta care exista īntru aceasta posibilitate se aduce pe sine īn fata imposibilitatii absolute a existentei. Dincolo de aceasta aparent vida caracterizare a fiintei īntru moarte, ni s-a dezvaluit concretizarea acestei fiinte īn modul cotidianitatii. Potrivit tendintei caderii, care este esentiala pentru cotidianitate, fiinta īntru moarte s-a vadit a fi o eschiva din fata mortii, o eschiva prin care moartea este acoperita. Īn timp ce pīna acum cercetarea a trecut de la o schita formala a structurii ontologice a mortii la analiza concreta a fiintei cotidiene īntru sfīrsit, acum, urmīnd directia inversa si completīnd interpretarea pe care am dat-o fiintei cotidiene trebuie sa obtinem conceptul existential deplin al mortii.

Īn explicarea fiintei cotidiene īntru moarte a ramas sa ne ghidam dupa flecareala impersonalului "se" potrivit careia "o sa murim, desigur, cīndva, īnsa deocamdata nu". Pīna acum nu a fost interpretat ca atare decīt acest "o sa murim cīndva", acest "se moare". Prin acest "cīndva, īnsa deocamdata nu", cotidianitatea accepta īn principiu ceva precum o certitudine a mortii. Nimeni nu se ī 24124o143y ndoieste de faptul ca "murim". Numai ca aceasta "absenta a īndoielii" nu ajunge sa cuprinda īn sine acea certitudine care corespunde felului īn care moartea - īn sensul posibilitatii privilegiate caracterizate mai sus - salasluieste īn Dasein. Cotidianitatea se limiteaza la aceasta acceptare ambigua a "certitudinii" mortii, tocmai pentru a slabi [256] aceasta certitudine, acoperind astfel si mai mult faptul-de-a-muri, si pentru a face mai lesne de suportat starea de aruncare īn moarte.

Eschiva menita sa acopere moartea, prin īnsusi sensul ei, nu poate fi propriu-zis "sigura" de moarte si totusi ea este. Ce putem spune atunci despre "certitudinea mortii"?

A-avea-certitudine privitor la o fiintare īnseamna: adevarata fiind, a o considera adevarata. Īnsa "adevar" īnseamna stare de des-coperire a fiintarii. Numai ca orice stare de des-coperire īsi are temeiul ontologic īn adevarul cel mai originar, īn starea de deschidere a Dasein-ului20. Ca fiintare care deopotriva este deschisa si care deschide si care totodata des-copera, Dasein-ul este, prin esenta sa, "īn adevar". Īnsa certitudinea īsi are temeiul īn adevar sau īi apartine ca fiind la fel de originara. Cuvīntul "certitudine", īntocmai precum termenul "adevar", are o dubla semnificatie. Originar, "adevar" īnseamna fiinta-care-deschide, īnteleasa ca mod de comportament al Dasein-ului. Semnificatia derivata de aici se refera la starea de des-coperire a fiintarii. Īn mod corespunzator certitudinea semnifica originar tot atīt cīt faptul-de-a-avea-certitudine, īnteles ca fel de a fi al Dasein-ului. Totusi, īntr-o semnificatie derivata, fiintarea īn legatura cu care Dasein-ul poate avea certitudine este numita, la rīndul ei, "certa".

Un mod al certitudinii este convingerea. Īn convingere, Dasein-ul face din marturia lucrului īnsusi care a fost des-coperit (si care este astfel adevarat) elementul determinant pentru fiinta sa care se raporteaza prin īntelegere la acel lucru. Faptul-de-a-considera-ceva-ca-adevarat, īnteles la rīndul lui ca fapt-de-a-se-mentine-īn-adevar, este unul suficient daca el se īntemeiaza īn fiintarea des-coperita īnsasi si daca, ca fiinta raportata la fiintarea astfel des-coperita, el si-a devenit transparent siesi īn privinta adecvarii sale la aceasta fiintare. Or, asa ceva nu se īntīmpla atunci cīnd inventam pur si simplu sau cīnd nu facem decīt "sa ne dam cu parerea" īn privinta unei fiintari.

Cīt de suficienta este considerarea-a-ceva-ca-adevarat, aceasta se masoara dupa cīt de mult adevar pretindem ca ar contine aceasta considerare-a-ceva-ca-adevarat. Acesta pretentie īsi primeste justificarea de la felul de a fi al fiintarii care trebuie deschisa precum si de la orientarea deschiderii. Felul adevarului si, implicit, certitudinea se modifica īn functie de diversitatea fiintarii si potrivit tendintei calauzitoare si gradului deschiderii. Consideratia de fata se limiteaza la o analiza a faptului-de-a-avea-certitudine īn privinta mortii; iar acest fapt-de-a-avea-certitudine ar reprezenta īn final o certitudine privilegiata a Dasein-ului.

Dasein-ul cotidian īsi acopera siesi cel mai adesea posibilitatea cea mai proprie, desprinsa de orice relatie si de nedepasit a fiintei sale. Aceasta tendinta factica de acoperire confirma teza: Dasein-ul este, ca Dasein factic, īn "neadevar".21 [257] Certitudinea care apartine acestei acoperiri a fiintei īntru moarte trebuie sa fie asadar un mod neadecvat de a considera ceva ca adevarat si nu, sa zicem, o incertitudine īn sensul de īndoiala. Certitudinea inadecvata mentine lucrul de care ea e sigura īn starea de acoperire. Daca la nivelul impersonalului "se" moartea este īnteleasa ca eveniment ce poate fi īntīlnit īn lumea ambianta, atunci certitudinea care se raporteaza la ea nu are nimic īn comun cu fiinta īntru sfīrsit.

Se spune: este cert ca "moartea" vine. Se spune; si impersonalul "se" trece cu vederea ca, pentru a putea sa ai certitudine īn privinta mortii, trebuie de fiecare data ca Dasein-ul propriu sa aiba el īnsusi certitudinea putintei sale de a fi cea mai proprie si care e desprinsa de orice relatie. Se spune: moartea este certa si se sadeste astfel īn Dasein iluzia ca el īnsusi ar avea certitudine īn privinta mortii sale. si unde se gaseste temeiul acestui fapt-de-a-avea-certitudine cotidian? Evident, nu īntr-o simpla persuasiune mutuala. si totusi zi de zi se facem experienta faptului ca ceilalti mor. Moartea este un "fapt de experienta" de netagaduit.

Felul īn care fiinta cotidiana īntru moarte īntelege certitudinea astfel īntemeiata se tradeaza atunci cīnd ea īncearca - chiar si cu prudenta critica, ceea ce īnseamna oarecum adecvat - sa "gīndeasca" moartea. Toti oamenii, dupa cīte stiu, "mor". Moartea este pentru fiecare om īn cel mai īnalt grad probabila, īnsa totusi nu "neaparat" certa. Riguros vorbind, mortii nu-i poate fi atribuita "decīt" o certitudine empirica. Ea ramīne īn chip necesar dincoace de certitudinea suprema, cea apodictica, pe care o atingem īn anumite domenii ale cunoasterii teoretice.

si īn aceasta determinare "critica" a certitudinii mortii si a iminentei sale se vadeste din prima clipa aceeasi necunoastere a felului de a fi al Dasein-ului si a fiintei sale īntru moarte care este caracteristica cotidianitatii. Faptul ca decesul ca eveniment care survine este cert "numai" empiric nu decide īn privinta certitudinii mortii. Moartea cuiva poate fi de fiecare data ocazia factica pentru ca Dasein-ul sa anceapa īn genere sa dea atentie mortii. Totusi, cīta vreme ramīne la certitudinea empirica de care am vorbit, Dasein-ul nu poate defel sa capete certitudinea mortii īn felul īn care ea "este". Chiar daca, īn spatiul public al impersonalului "se", Dasein-ul pare sa nu "vorbeasca" decīt despre aceasta certitudine "empirica" a mortii, totusi, īn fond, el nu ramīne exclusiv si primordial la cazurile de moarte care survin. Eschivīndu-se din fata mortii sale, chiar si [258] fiinta cotidiana īntru sfīrsit are totusi īn alt fel certitudinea mortii decīt ei īnsesi īi place sa creada atunci cīnd nu face decīt reflectii teoretice. Pe acest "alt fel" de a avea certitudinea mortii cotidianitatea, cel mai adesea, īl īnvaluie. Ea nu īndrazneste sa faca lucrurile limpezi īn aceasta privinta. Situarea afectiva cotidiana pe care am caracterizat-o afiseaza o superioritate īn fata "realitatii" certe a mortii, o superioritate aparent eliberata de orice angoasa, dar de fapt preocupata "īn mod anxios" de aceasta realitate certa. Īn virtutea acestei situari afective, cotidianitatea admite o certitudine "mai īnalta" decīt aceea doar empirica. stim ca moartea este certa si totusi nu "avem" propriu-zis certitudinea ei. Cotidianitatea Dasein-ului, care pune īn joc caderea, cunoaste certitudinea mortii si totusi se eschiveaza cīnd e vorba de a avea aceasta certitudine. Īnsa aceasta eschiva atesta fenomenal, tocmai pornind de la realitatea din fata careia are loc eschiva, ca moartea trebuie conceputa ca posibilitatea cea mai proprie, desprinsa de orice relatie, de nedepasit si certa.

Se spune: moartea vine īn chip cert, dar deocamdata nu īnca. Cu acest "dar..." impersonalul "se" īi refuza mortii certitudinea. "Deocamdata nu īnca" nu este un simplu enunt negativ, ci o explicitare de sine a impersonalului "se". Prin ea, impersonalul "se" se trimite el īnsusi la ceea ce īn prima instanta ramīne īnca accesibil Dasein-ului si care poate constitui continutul preocuparii sale. Cotidianitatea ne impinge īn stringenta preocuparii si taie legaturile cu acea obosita, "inactiva gīndire īn marginea mortii". Moartea este lasata pe "cīndva mai tīrziu" si aceasta se face invocīndu-se asa-numita "opinie generala". Impersonalul "se" acopera astfel specificitatea certitudinii mortii, faptul ca ea este posibila īn orice moment. Certitudinea mortii merge mīna īn mīna cu indeterminarea momentului ei. Tocmai īn fata acesteia se eschiveaza fiinta cotidiana īntru moarte, īmprumutīndu-i o determinare. Īnsa o astfel de determinare nu poate sa īnsemne calcularea momentului exact al survenirii decesului. Dasein-ul mai degraba fuge din fata unei astfel de determinari. Preocuparea cotidiana īsi determina indeterminarea mortii certe īn asa fel īncīt ea īmpinge īn fata ei urgentele si posibilitatile cotidianului nemijlocit, cele pe care ea le poate cuprinde cu privirea.

Īnsa atunci cīnd indeterminarea este acoperita, acoperita este si certitudinea. Este īnvaluit astfel si caracterul cel mai propriu al mortii, caracterul ei de posibilitate: faptul ca ea e certa si īn acelasi timp indeterminata, adica posibila īn orice clipa.

O data realizata, interpretarea felului īn care impersonalul "se" vorbeste despre moarte la nivel cotidian si a felului īn care moartea salasluieste īn Dasein ne-a condus la caracterele de certitudine si indeterminare. Conceptul existential-ontologic deplin al mortii poate fi specificat acum prin urmatoarele determinatii: moartea, ca sfīrsit al Dasein-ului, este posibilitatea cea mai proprie, desprinsa de orice relatie, certa si ca atare indeterminata, posibilitatea de nedepasit a Dasein-ului. [259] Moartea, ca sfīrsit al Dasein-ului, este īn fiinta acestei fiintari aflate īntru sfīrsitul ei.

Delimitarea structurii existentiale a fiintei īntru sfīrsit ne ajuta sa elaboram un fel de a fi al Dasein-ului īn care el poate fi, ca Dasein, īntreg. Faptul ca pīna si Dasein-ul cotidian este de fiecare data deja īntru sfīrsitul sau, ceea ce īnseamna ca el se confrunta constant, chiar daca "īn treacat", cu moartea sa, arata ca acest sfīrsit definitiv si, astfel, determinant pentru faptul-de-a-fi-īntreg nu este ceva la care Dasein-ul ajunge abia īn cele din urma o data cu decesul sau. Īn Dasein, ca Dasein care este īntru moartea sa, "īnca nu"-ul extrem al lui īnsusi - prin raport cu care toate celelalte "īnca nu"-uri sīnt lasate īn urma - este din capul locului cuprins īn Dasein. Iata de ce inferenta formala, care ar socoti ca poate trece de la "īnca nu"-ul Dasein-ului - care pe deasupra mai este interpretat ontologic īn mod neadecvat, ca rest - la neintegralitatea lui, nu este corecta. Fenomenul lui "īnca nu", care a fost extras din acel "īnaintea lui īnsusi", nu poate sluji cītusi de putin, asa cum nici structura grijii nu poate sluji, ca argument suprem īmpotriva unui posibil fapt-de-a-fi-īntreg la nivelul existentei; acest "īnaintea-lui-īnsusi" este cel care, mai īnainte de orice, face posibila o astfel de fiinta īntru sfīrsit. Problema unui posibil fapt-de-a-fi-īntreg al fiintarii care sīntem de fiecare data noi īnsine este legitima numai daca grija, īn calitatea ei de constitutie fundamentala a Dasein-ului, este "strīns legata" de moarte īn calitatea ei de posibilitate extrema a acestei posibilitati.

Ramīne totusi o īntrebare daca aceasta problema a fost suficient elaborata. Fiinta īntru moarte īsi are temeiul īn grija. Ca fapt-de-a-fi-īn-lume aflat īn starea de aruncare, Dasein-ul este de fiecare data remis mortii sale. Fiintīnd īntru moartea sa, el moare factic, ceea ce īnseamna clipa de clipa, pīna sa fi ajuns la decesul sau. Dasein-ul moare factic īnseamna īn acelasi timp ca, īn fiinta sa īntru moarte, el s-a decis pe sine din capul locului īntr-un fel sau īntr-altul. Eschiva cotidiana (de ordinul caderii) īn fata mortii este o fiinta neautentica īntru moarte. Neautenticitatea are ca temei posibilitatea autenticitatii.22 Neautenticitatea caracterizeaza un fel de a fi īn care Dasein-ul poate sa se transpuna si īn care cel mai adesea el se si transpune, fara īnsa sa si trebuiasca sa o faca īn chip necesar si constant. Deoarece Dasein-ul exista, el se determina pe sine ca fiintare, asa cum este el, pornind de fiecare data de la o posibilitate care el īnsusi este si pe care o īntelege.

Oare poate Dasein-ul de asemenea sa īnteleaga īn chip autentic posibilitatea sa cea mai proprie, desprinsa de orice relatie si de nedepasit, certa si ca atare indeterminata? [260] Poate el sa se mentina īntr-o fiinta autentica aflata īntru sfīrsitul sau? Cīta vreme aceasta fiinta īntru moarte nu este pusa īn evidenta si determinata ontologic, ceva esential lipseste īn interpretarea existentiala a fiintei īntru sfīrsit.

Fiinta autentica īntru moarte semnifica o posibilitate existentiela a Dasein-ului. Aceasta putinta ontica de a fi trebuie, la rīndul ei, sa fie ontologic posibila. Care sīnt conditiile existentiale ale acestei posibilitati? Cum trebuie ea īnsasi sa devina accesibila?