Fiinta fiintarii intilnite in lumea ambianta

Fiinta fiintarii īntīlnite īn lumea ambianta

Punerea īn lumina fenomenologica a fiintei fiintarii pe care o īntīlnim īn chip proxim se realizeaza pe firul calauzitor al faptului-de-a-fi-īn-lume cotidian, pe care īl numim si īndeletnicire īn lume si cu [67] fiintarea intramundana. Īndeletnicirea s-a dispersat deja īntr-o multitudine de moduri ale preocuparii. Felul proxim al īndeletnicirii nu este īnsa - dupa cum s-a aratat - cunoasterea care nu face decīt sa perceapa, ci preocuparea mīnuitoare, care se slujeste de ceva si care īsi are propria sa "cunoastere". Īntrebarea fenomenologica vizeaza īn prima instanta fiinta fiintarii īntīlnite īntr-o astfel de preocupare. Pentru a asigura felul de privire care este necesar aici, e nevoie sa facem o remarca metodologica preliminara.

Īn deschiderea si explicarea fiintei, fiintarea este de fiecare data tema noastra preliminara si care ne īnsoteste permanent, īn timp ce tema propriu-zisa este fiinta. Īn spatiul analizei de fata este luata ca tema preliminara fiintarea care se arata īn preocuparea din lumea ambianta. Aceasta fiintare nu este astfel obiect al unei cunoasteri teoretice a "lumii", ci ea este lucrul de care te slujesti, pe care īl produci etc. Ca fiintare astfel īntīlnita, ea vine īn chip pre-tematic īn cīmpul privirii unei "cunoasteri" care, ca fenomenologica, ia īn consideratie primordial fiin 212w2219c 55;a si care, abia pornind de la aceasta tematizare a fiintei, tematizeaza īn acelasi timp fiintarea care survine de fiecare data. Aceasta explicitare fenomenologica nu este asadar o cunoastere a proprietatilor de fiintare ale fiintarii, ci o determinare a structurii fiintei sale. Īnsa ca cercetare a fiintei, ea devine o īmplinire de sine statatoare si expresa a īntelegerii fiintei care apartine de fiecare data deja Dasein-ului si care "prinde viata" īn orice īndeletnicire cu fiintarea. Fiintarea care slujeste fenomenologic ca tema preliminara - deci īn cazul acesta lucrul de care ma slujesc, cel pe cale sa fie produs - devine accesibila prin transpunerea mea īntr-o astfel de preocupare. Riguros considerat, acest mod de a vorbi despre "transpunere" poate induce īn eroare; caci noi nici macar nu avem nevoie sa ne transpunem īn acest fel de a fi al īndeletnicirii pe care o presupune preocuparea. Dasein-ul cotidian este deja mereu īn acest fel; de pilda, deschizīnd usa, ma slujesc de clanta. Obtinerea accesului fenomenologic la fiintarea astfel īntīlnita consta mai degraba īn a reprima tendintele noastre interpretative, care ne preseaza si ne īnsotesc, care acopera cu totul fenomenul unei astfel de "preocupari" si, o data cu el, fiintarea asa cum, pornind de la ea īnsasi, este īntīlnita īn preocupare. Riscul unor astfel de abordari neinspirate poate fi evitat daca īncepem cercetarea cu aceasta īntrebare: care e fiintarea care trebuie luata ca tema preliminara si desemnata ca teren pre-fenomenal al cercetarii noastre?

Īndeobste raspundem: lucrurile. S-ar putea īnsa ca acest raspuns de la sine īnteles sa īnsemne deja ratarea terenului pre-fenomenal pe care īl cautam. Caci īn aceasta interpelare a fiintarii ca "lucru" (res), rezida [68] o caracterizare ontologica neexplicit anticipata. Analiza care īsi extinde interogarea de la o astfel de fiintare la fiinta ei īntīlneste reitatea si realitatea. Iar explicatia ontologica, avansīnd astfel, da peste caractere de fiinta precum substantialitate, materialitate, īntindere, contiguitate... Īnsa fiintarea īntīlnita īn preocupare este īn prima instanta ascunsa, chiar si preontologic, īn aceasta forma de fiinta. Cīnd numim lucrurile fiintare "data īn prima instanta", sīntem īn eroare din punct de vedere ontologic, chiar daca ontic avem īn vedere altceva. Ceea ce se are propriu-zis īn vedere ramīne nedeterminat. Sau se īntīmpla sa caracterizam aceste "lucruri" ca lucruri "dotate cu valoare". Ce īnseamna, ontologic vorbind, valoare? Cum trebuie sesizate categorial aceasta "dotare" si faptul de a fi astfel dotat? Trecīnd peste faptul ca aceasta structura a dotarii cu valoare este obscura, se cade oare astfel peste caracteristica fenomenala de fiinta a ceea ce este īntīlnit īn īndeletnicirea pe care o presupune preocuparea?

Grecii aveau un termen adecvat pentru "lucruri": pr£gmata, adica acel ceva cu care avem de-a face īn īndeletnicirea (pr£xij) pe care o presupune preocuparea. Īnsa ei au lasat īn umbra, ontologic vorbind, tocmai caracterul specific "pragmatic" al numitelor pr£gmata si le-au determinat "īn prima instanta" ca "simple lucruri". Fiintarea pe care o īntīlnim īn preocupare o numim ustensil. Prin īndeletnicire pot fi aflate ustensile de scris, de cusut, pentru atelier, de deplasare, de masurat. Felul de a fi al ustensilului trebuie pus īn lumina. si aceasta are loc prin definirea prealabila a ceea ce face dintr-un ustensil un ustensil, prin definirea ustensilitatii.

Un ustensil, riguros vorbind, nu "este" niciodata. Fiintei ustensilului īi apartine īntotdeauna un ansamblu ustensilic, īnauntrul caruia acest ustensil poate sa fie ceea ce el este. Ustensilul este īn esenta "ceva pentru a..." Diferitele moduri ale lui "pentru-a", precum capacitatea de a sluji, utilitatea, utilizabilitatea, maniabilitatea constituie o totalitate ustensilica. Īn structura de "pentru-a" este implicata o trimitere a ceva la ceva. Fenomenul indicat prin acest termen nu poate fi facut vizibil īn geneza sa ontologica decīt īn analizele care urmeaza. Deocamdata ne vom multumi sa surprindem cu privirea īn chip fenomenal multitudinea trimiterilor. Potrivit ustensilitatii sale, ustensilul este īntotdeauna pornind de la apartenenta sa la un alt ustensil: instrumentul de scris, pana, cerneala, hīrtia, mapa, masa, lampa, mobila, ferestrele, usile, camera. Aceste "lucruri" nu se arata niciodata īn prima instanta pentru sine, pentru a umple apoi, ca suma de obiecte reale, o camera. Ceea ce īntīlnim īn prima instanta, chiar daca nu este tematic sesizat, este camera, si aceasta, la rīndul ei, nu ca "ceea ce e cuprins īntre patru pereti" īntr-un sens geometric spatial, ci ca ustensil al locuirii. Pornind de la acesta ni se arata "aranjarea camerei" si īn [69] aceasta apare ustensilul pe care īl avem de fiecare data īn vedere ca ustensil "separat". Dar īnaintea acestuia este deja des-coperita de fiecare data o totalitate ustensilica.

Ustensilul se poate arata īn chip genuin īn fiinta sa doar īn īndeletnicirea croita de fiecare data pe ustensilul care el este, asa de pilda īn ciocanirea cu un ciocan; īn īndeletnicire, aceasta fiintare nu este sesizata tematic ca lucru ce survine pur si simplu, si nici structura ustensilului nu este cunoscuta ca atare īn chiar folosirea lui. Ciocanirea nu are pur si simplu o cunoastere privitoare la caracterul de ustensil al ciocanului, ci ea si-a īnsusit acest ustensil cum nu se poate mai adecvat. Īntr-o astfel de īndeletnicire utilizatoare, preocuparea se supune acelui "pentru-a", constitutiv ustensilului folosit de fiecare data; cu cīt mai putin este contemplat ciocanul ca lucru pur, cu atīt este el utilizat mai cu spor, cu atīt mai originara devine relatia cu el, cu atīt mai neīnvaluit este el īntīlnit ca ceea ce este, ca ustensil. Ciocanirea īnsasi des-copera "maniabilitatea" specifica a ciocanului. Felul de a fi al ustensilului, īn care el se reveleaza pornind de la el īnsusi, īl numim calitatea-de-a-fi-la-īndemīna. Numai deoarece ustensilul are aceasta "fiinta-īn-sine" si nu se limiteaza doar sa survina, este el disponibil si maniabil īn sensul cel mai larg. Oricīt de patrunzator ne-am uita la felul īn care este alcatuit un lucru, la "aspectul" lui, daca ne rezumam la aceasta nu vom putea sa des-coperim īn el fiintarea-la-īndemīna. Privirea care vizeaza lucrurile doar "teoretic" este vaduvita de īntelegerea calitatii-de-a-fi-la-īndemīna. Īndeletnicirea prin care lucrurile sīnt utilizate si mīnuite nu este īnsa oarba, ci ea are propriul sau fel de a vedea, care calauzeste mīnuirea si īi confera siguranta specifica. Īndeletnicirea cu ustensilul se supune multiplicitatii de trimiteri ale lui "pentru-a". Privirea care īnsoteste o astfel de adaptare la trimiteri este privirea-ambientala.

Atitudinea "practica" nu este "ateoretica" īn sensul absentei privirii si ea nu se deosebeste de atitudinea teoretica numai prin aceea ca īn cazul ei se actioneaza, īn vreme ce dincolo se considera doar, sau prin aceea ca actiunea, pentru a nu ramīne oarba, aplica cunoasterea teoretica, ci considerarea este originar o preocupare, tot asa cum actiunea are propria sa privire. Atitudinea teoretica este simpla-privire, din care privirea-ambientala lipseste cu desavīrsire. Dar faptul ca simpla-privire e lipsita de privire-ambientala nu īnseamna ca ea nu are reguli; ea īsi alcatuieste un canon sub chipul metodei.

Fiintarea-la-īndemīna nu este sesizata defel teoretic si nici nu devine, ea īnsasi, īn prima instanta, tematica pentru privirea-ambientala. Specificul fiintarii proxim la-īndemīna este de a se retrage, asa zicīnd, īn calitatea-ei-de-a-fi-la-īndemīna, tocmai pentru a fi cu adevarat la-īndemīna. Acel ceva īn-preajma caruia se mentine īn prima instanta īndeletnicirea cotidiana nu sīnt uneltele īnsele; dimpotriva, lucrul de care ne preocupam primordial este lucrarea propriu-zisa, lucrul care trebuie produs īntr-un moment sau altul; [70] iar de aceea el este, de asemenea, fiintare-la-īndemīna. Lucrarea e cea care poarta īn sine totalitatea de trimiteri īnauntrul careia este īntīlnit ustensilul.

Lucrarea care trebuie produsa si care este acel "la-ce-anume" (das Wozu) al ciocanului, al rindelei sau acului, are, la rīndul ei, felul de a fi al ustensilului. Pantoful care trebuie produs este menit purtarii (este ustensil-pantof), ceasul o data fabricat este menit aflarii orei. Lucrarea pe care o īntīlnim cu precadere īn īndeletnicirea de ordinul preocuparii - lucrarea aflata īn lucru - are, prin esenta ei, o utilizabilitate si o data cu aceasta este īntīlnit si acel "ceva-la-care" ea poate fi folosita. La rīndul ei, lucrarea care a fost comandata nu este decīt pe temeiul folosirii ei si al ansamblului de trimiteri al fiintarii, des-coperit īn aceasta folosire.

Īnsa lucrarea care urmeaza sa fie produsa nu este doar utilizabila pentru..., ci producerea īnsasi este de fiecare data o utilizare a ceva pentru ceva. Lucrarea implica īn acelasi timp trimiterea la "materiale". Ea depinde de piele, ata, cuie etc. Pielea la rīndul ei este produsa din piei. Acestea sīnt luate de la animale care sīnt prasite de alti oameni. Animalele survin īn interiorul lumii si fara sa fie anume prasite si chiar si īn cazul prasirii, īntr-un anume fel, aceasta fiintare se produce chiar ea pe sine. Asadar īn lumea ambianta sīnt accesibile de asemenea fiintari care se afla īntotdeauna la-īndemīna, dar care īn ele īnsele nu au nevoie de producere. Ciocanul, clestele, cuiul trimit īn ele īnsele la (sīnt facute din) otel, fier, mineral, piatra, lemn. Īn ustensilul de care ne folosim, si prin folosirea īnsasi, este īn acelasi timp des-coperita "natura", "natura" īn lumina produselor naturii.

Īnsa natura nu trebuie sa fie īnteleasa aici ca ceva care este doar simplu-prezent si nici ca forta a naturii. Padurea este ocol silvic, muntele este cariera de piatra, rīul este forta hidraulica, vīntul este vīnt "prins īn pīnze". O data cu des-coperirea "lumii ambiante" este īntīlnita si natura astfel des-coperita. Se poate face abstractie de felul ei de a fi ca fiintare-la-īndemīna; ea īnsasi poate fi des-coperita si determinata doar īn pura simpla-prezenta a ei. Īnsa acestui tip de des-coperire a naturii īi ramīne de asemenea ascunsa natura ca "tot ce misca", ca ceea ce ne ia cu asalt si ne captiveaza ca peisaj. Plantele botanistului nu sīnt florile pajistei, "izvorul" geografic fixat al unui rīu nu este "izvorul tīsnind din adīnc".

Lucrarea produsa nu trimite doar la acel "ceva-la-care" ea poate fi utilizata si la acel "ceva-din-care" ea este facuta: cīnd este rezultatul mestesugului pur si simplu, ea trimite totodata si la cel ce o poarta si o utilizeaza. Lucrarea este croita pe masura lui, [71] el "este" partas la nasterea ei. Chiar si īn cazul productiei īn serie aceasta trimitere constitutiva nu lipseste cītusi de putin; ea este doar nedeterminata, e orientata catre oricine, catre medie. Asadar, o data cu lucrarea este īntīlnita nu numai fiintarea care este la-īndemīna, ci si fiintarea care are felul de a fi al omului, caruia ceea-ce-a-fost-produs ajunge sa-i fie la-īndemīna īn preocuparea lui; iar o data cu aceasta este īntīlnita lumea īn care traiesc cei ce poarta si cei ce consuma, lumea care īn acelasi timp este lumea noastra. Lucrarea de care ne preocupam de fiecare data nu este la-īndemīna doar īn lumea domestica a atelierului, ci si īn lumea publica. O data cu lumea publica este des-coperita - si devine accesibila oricui - natura din lumea ambianta. Īn drumuri, strazi, poduri, cladiri, preocuparea noastra des-copera natura pe o anumita directie. Un peron de gara acoperit tine seama de vremea proasta, sistemul public de iluminat tine seama de īntuneric, adica de schimbarea specifica pe care o determina prezenta si absenta luminii zilei, de "pozitia soarelui". Prin intermediul ceasurilor se tine seama de fiecare data de o anumita constelatie īn univers. Cīnd ne uitam la ceas, ne folosim īn chip neexplicit de "pozitia soarelui" dupa care este reglata masurarea astronomica, oficiala, a timpului. Atunci cīnd folosim ceasul, care este la-īndemīna īn prima instanta si īn chip discret, natura din lumea ambianta ne este si ea la-īndemīna. Contopirea noastra cu lumea nemijlocita a lucrarii, contopire care survine prin fiecare preocupare, are o functie de des-coperire; esential īn aceasta functie este faptul ca, oricare ar fi felul contopirii cu lumea lucrarii, fiintarea intramundana angajata īn lucrare, adica īn trimiterile care sīnt constitutive pentru ea, poate fi oricīnd des-coperita pe diferite trepte de explicitare si ea poate fi patrunsa īntr-o masura mai mica sau mai mare de privirea-ambientala.

Felul de a fi al acestei fiintari este calitatea-de-a-fi-la-īndemīna. Aceasta caracteristica nu trebuie totusi sa fie īnteleasa ca un simplu mod de a vorbi despre ea, ca si cum "fiintarii" īntīlnite īn prima instanta i s-ar pune īn seama niste "aspecte", sau ca si cum am avea o materie a lumii care īn prima instanta este īn sine simplu-prezenta si care īn felul acesta este apoi "colorata subiectiv". O astfel de interpretare trece cu vederea faptul ca īn acest caz fiintarea ar trebui sa fie dinainte īnteleasa si des-coperita ca pura fiintare-simplu-prezenta si ca ea, pe parcursul īndeletnicirii prin care "lumea" este des-coperita si īnsusita, ar trebui sa aiba preeminenta si sa joace un rol calauzitor. Īnsa acest lucru contrazice deja sensul ontologic al cunoasterii pe care l-am pus īn evidenta ca mod derivat al faptului-de-a-fi-īn-lume. Pentru a scoate la iveala fiintarea care este doar simplu-prezenta, aceasta cunoastere trece mai īntīi prin ceea-ce-este-la-īndemīna īn preocupare. Calitatea-de-a-fi-la-īndemīna este determinarea ontologic-categoriala a fiintarii asa cum este ea "īn sine". Īnsa ceea-ce-e-la-īndemīna "exista" totusi numai pe temeiul a ceea-ce-e-simplu-prezent. Īnsa rezulta oare de aici - o data aceasta teza admisa -, ca faptul-de-a-fi-la-īndemīna este, ontologic vorbind, fundat īn simpla-prezenta?

Īnsa chiar daca, mergīnd mai departe īn interpretarea ontologica, calitatea-de-a-fi-la-īndemīna ar fi adeverita ca fel de a fi al fiintarii des-coperite intramundan īn prima instanta, chiar daca ea ar reusi sa-si dovedeasca caracterul originar īn raport cu simpla-prezenta, s-ar obtine oare atunci, cu ajutorul celor explicate pīna aici, fie doar si un graunte pentru īntelegerea ontologica a fenomenului lumii? Totusi, interpretīnd aceasta fiintare intramundana, noi am "presupus" de la bun īnceput lumea. Din asamblarea fiintarii intramundane nu rezulta totusi, ca suma, ceva precum "lumea". Vom afla noi oare o cale pentru a pune īn lumina fenomenul lumii pornind de la fiinta acestei fiintari?1