ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Fundamentele existential-ontologice ale constiintei
Analiza constiintei īsi ia ca punct de plecare un element indiferent din cuprinsul acestui fenomen: īntr-un fel sau altul, ea ne da ceva de īnteles. Constiinta 414b113e deschide si ea apartine de aceea acelor fenomene existentiale care constituie fiinta locului-de-deschidere ca stare de deschidere.4 Structurile cele mai generale ale starii de deschidere - situarea afectiva, īntelegerea, discursul si caderea - au fost deja analizate. Daca aducem constiinta 414b113e īn acest context fenomenal, o facem nu pentru a aplica schematic aceste structuri obtinute mai īnainte la un "caz" particular al deschiderii Dasein-ului. Dimpotriva, interpretarea constiintei va duce mai departe analiza anterioara a starii de deschidere proprii locului-de-deschidere si, mai mult, ea o va sesiza īn chip mai originar din perspectiva fiintei autentice a Dasein-ului.
Prin starea de deschidere, fiintarea pe care o numim Dasein este īn posibilitatea de a fi propriul sau loc-de-deschidere. O data cu lumea sa, el este pentru el īnsusi "prezent aici" (da) si, īn speta, īn prima instanta si cel mai adesea, īn asa fel īncīt el si-a deschis putinta-de-a-fi pornind de la "lumea" preocuparii sale. Dasein-ul exista ca putinta-de-a-fi, iar aceasta s-a lasat de fiecare data deja īn seama unor posibilitati determinate. si lucrul acesta se īntīmpla deoarece el este fiintare aruncata, iar starea de aruncare este mai mult sau mai putin clar si patrunzator deschisa prin tonalitatea afectiva. Situarii afective (dispozitiei) īi apartine, fiind la fel de originara ca ea, īntelegerea. Prin aceasta Dasein-ul "stie" cum anume stau lucrurile cu el īnsusi īn masura īn care el s-a proiectat catre posibilitatile de sine īnsusi, respectiv, contopit fiind cu impersonalul "se", a lasat ca posibilitatile sa-i fie date din capul locului de catre acesta la nivelul la care acesta expliciteaza lucrurile īn mod public. Īnsa faptul ca el primeste din capul locului posibilitati este existential posibil dat [271] fiind ca Dasein-ul, ca fiinta-laolalta dotata cu īntelegere, poate sa-i asculte pe ceilalti. Pierzīndu-se īn caracterul public al impersonalului "se" si al flecarelii sale, ascultīnd sinele-impersonal, el nu-si mai asculta propriul sine. Daca Dasein-ul trebuie sa poata fi recuperat din aceasta stare de pierdere care īnsoteste nemaiascultarea de sine - si daca acest lucru trebuie sa-l faca prin el īnsusi -, atunci el trebuie mai īntīi sa se poata gasi, sa se gaseasca pe el īnsusi ca acela care nu se mai asculta pe sine si care nu mai asculta tocmai pentru ca asculta orientat exclusiv catre impersonalul "se". Aceasta ascultare exclusiva trebuie īntrerupta, altfel spus posibilitatea unei alte ascultari, care o īntrerupe pe aceasta, trebuie sa fie data de catre Dasein-ul īnsusi. Posibilitatea unei astfel de īntreruperi rezida īntr-o interpelare nemijlocita. Chemarea īntrerupe ascultarea exclusiva a impersonalului "se" de catre Dasein-ul care nu se mai asculta pe sine, atunci cīnd, potrivit caracterului ei de chemare, ea trezeste o ascultare care, īn raport cu ascultarea pe care Dasein-ul a pierdut-o, are un caracter īn toate privintele opus. Daca vechea ascultare e prinsa īn mrejele "vacarmului" care īnsoteste vasta ambiguitate a unei flecareli īn fiecare zi "noi", chemarea trebuie sa cheme fara vacarm, fara ambiguitate, retragīndu-i curiozitatii orice punct de sprijin. Ceea ce da de īnteles chemīnd īn felul acesta este constiinta 414b113e .
Concepem chemarea ca pe un mod al discursului. Discursul articuleaza inteligibilitatea. Caracterizarea constiintei drept chemare nu e defel o "imagine", īn genul, sa spunem, al reprezentarii kantiene a constiintei ca tribunal. Numai ca nu avem voie sa trecem cu vederea faptul ca emisia vocala nu este esentiala pentru discurs si, astfel, nici pentru chemare. Orice exprimare si orice "chemare explicita" presupun deja existenta discursului.5 Daca explicitarea cotidiana vorbeste despre o "voce" a constiintei, ea nu o gīndeste ca pe o emisie vocala (despre care stiu bine ca īn chip factic nu este nicicīnd de gasit), ci "vocea" este conceputa ca ceva care da-de-īnteles. Tendinta de deschidere pe care chemarea o are presupune un moment de soc, un moment de adevarata comotie. Chemarea vine de departe si bate departe. Este atins de chemare cel ce vrea sa fie adus īnapoi.
Īnsa o data cu aceasta caracterizare a constiintei nu am facut decīt sa trasam orizontul fenomenal pentru analiza structurii sale existentiale. Noi nu am comparat acest fenomen cu o chemare, ci l-am īnteles ca discurs pornind de la starea de deschidere constitutiva a Dasein-ului. Procedīnd astfel, am evitat de la bun īnceput sa apucam pe calea ce se ofera īn prima instanta unei interpretari a constiintei: aceasta este īndeobste redusa la una dintre facultatile psihice - intelect, vointa sau sentiment - sau este explicata ca un soi de amestec al acestora. Cīnd sīntem confruntati cu un fenomen de tipul constiintei, ne sare īn ochi cīt de insufficient este din punct de vedere [272] ontologic si antropologic cadrul indecis pe care īl ofera clasificarea facultatilor psihice sau actele concepute ca acte ale persoanei.6
Cf. § 28 si urm., p. [130] si urm.
Cf. § 34, p. [160] si urm.
Īn afara de interpretarile constiintei date de Kant, Hegel, Schopenhauer si Nietzsche, trebuie luate īn considerare: M. Kähler, Das Gewissen / Constiinta 414b113e , partea prima istorica, 1878, ca si articolul aceluiasi īn Realenzyklopädie für protestantische Teologie und Kirche. Apoi: A. Ritschl, Über das Gewissen / Despre constiinta, 1876, retiparit īn Gesammelte Aufsätze, serie noua, 1896, p. 177 si urm. si, īn sfīrsit, recent aparuta monografie a lui H. G. Stoker, Das Gewissen / Constiinta 414b113e , īn Schriften zur Philosophie und Soziologie, ed. Max Scheler, vol. II, 1925. Aceasta vasta investigatie pune īn lumina o bogata varietate de fenomene ale constiintei, caracterizeaza critic diversele moduri posibile de tratare a fenomenului si trimite la o bibliografie care, prin raport cu istoria conceptului de constiinta, nu este completa. Lasīnd deoparte cīteva puncte de acord, monografia lui Stoker se deosebeste de prezenta interpretare existentiala īnca din punctul ei de plecare si, astfel, prin rezultatele ei. Stoker subestimeaza din capul locului conditiile hermeneutice ale unei "descrieri" a "constiintei īn realitatea ei obiectiva" (p. 3). Urmarea - pagubitoare pentru ambele domenii - este stergerea granitelor dintre fenomenologie si teologie. (Cīt priveste fundamentul antropologic al cercetarii, care preia personalismul lui Scheler, cf. lucrarea de fata, § 10, p. [47] si urm.. Totusi, monografia lui Stoker marcheaza un progres notabil daca ne gīndim la interpretarile date constiintei pīna acum, chiar daca ea privilegiaza tratarea globala a fenomenelor constiintei si a ramificatiilor lor, īn detrimentul punerii īn lumina a radacinilor ontologice ale fenomenului.
|
