Gandirea libera - libertatea intelectuala

Gandirea libera - libertatea intelectuala

Inceputul filosofiei - Hegel - "inceputul filosofiei are loc acolo unde gandirea se manifesta liber, acolo unde ea nu este constransa a functiona dupa criteriul obisnuintei si al impersonalului."

"O gandire este libera atunci cand ea intelege sa doresca ceva in general"

"Gandirea noastra are nevoie d 727e46h e timp"

Dupa Hegel, parerea este o gandire intamplatoare

Univers interior - actioneaza abia atunci cand substanta lui este vida (ex. Paharul)-Platon

Ratiune+Vointa+Dorinta

Trebuie completate cu alte analogii,

Varful Universului - >Lumea ideilor

Interiorul Universului - >Lumea sensibila

Intermediar - > locul ocupat de toate obiectele - receptarea tuturor realitatilor

Omul - > redus la utilitatea lui pentru societate

O societate este dreapta atunci cand fiecare om isi indeplineste functia.

Asumarea celuilalt ca o alteritate absoluta.

Metafizica - fiinta ca fiinta

METAFÍZICĂ f. 1) Cercetare rationala a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simturi; explicatie generala. 2) Parte a filozofiei care studiaza cauzele primare si primele principii ale (cunoasterii) lumii. 3) Metoda de cunoastere, care concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere.

Fiinta - cuprinde:

esenta (este ceea ce este) si accident (intamplare)

act si posibilitate (lucrurile se schimba)

fiinta ca Adevarat si Fals

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. (În filozofia marxista) Teorie generala si metoda filozofica constând în analiza si depasirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevarului. (În filozofia antica) Arta de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevar. 3. (În evul mediu) Logica formala. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirma; care se bazeaza pe dialectica; care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii.

Suflet si transcendenta divina (Dionisie Areopagitul)

Eneadele-( ENEÁDĂ s.f. (Rar) Reunire de noua lucruri asemanatoare sau de noua persoane) 1: virtuti, 2:cosmologie, 3:destin, calatoria sufletului, 4:natura sufletului - substanta activa, 5:toate realitatile sunt guvernate de o inteligenta 6: problema transcendentei absolute (aprox unitatea pura).

Libertatea intelectuala - "Lumea e eterna." "Intelectul este unic pentru toti oamenii." E. Tempier (episcop al Parisului)

propune o constiinta intelectuala

o       sciziune a omului modern

o       dileme ale omului modern

o       doctrina dublului adevar (doua adevaruri contrare)

Moise Maimonide este cel care de fapt stabileste raportul de opozitie dintre filozofie si teologie pornind de la opozitia existenta in lumea islamica dintre I kalam si falsafa. Spre deosebire de Boethius din Dacia, structura discursului lui Moise Maimonide se origineaza in incercarea de a demonstra existenta lui Dumnezeu. Filozofii isi fundamenteaza demonstratia pe argumentul creatiei lumii pe care nimic nu il verifica, in timp ce teologii au ca axioma eternitatea lumii/ a universului pe care nimic nu o infirma; nu exista aici problema unui "dublu adevar", ci a unei teologii filozofice. E. Tempier (vizindu-l probabil pe Maimonide, dar in mod cert transferind problema asupra profesorilor de la Facultatea de Arte din Paris) nu poate admite demonstrarea unui adevar plecind de la un fals (eternitatea lumii); de cealalta parte, Moise Maimonide nu accepta stabilirea unui adevar (oricare ar fi el) pornind de la premize neverificabile (creatia lumii).

Dincolo de aceasta suma de presiuni asupra destinatarului cenzurat in ceea ce priveste dublul adevar, condamnarile din 1277 prezinta "fotografia" disputelor filozofice si teologice ale acelei vremi. O data, polemica sustinuta intre Facultatea de Arte in fruntea careia se afla Siger din Barbant din gruparea "averroismului latin", grupare din care facea parte si Boethius din Dacia si Facultatea de Teologie (la conducerea careia era dominicanul Toma d'Aquino) si instantele catolice reprezentate prin Étienne Tempier la cererea papei Ioan al XXI-lea - fostul logician Petrus Hispanus. Apoi, cele 219 propozitii cenzurate duc la refuzul arhitecturii ierarhizate eliminindu-se astfel toate cauzele secunde; sistemul cosmologic si ontologic al lui Henri de Gand (franciscan si unul dintre cei 16 propunatori ai tezelor interzise) relationeaza direct, fara intermediarii neoplatonici, pe Dumnezeu si lumea sublunara - e drept, o viziune mai apropiata catolicismului, dar care implica o redefinire dintre fiind si esenta, a rolului fiintei si sufletului.
In 1277 sint refuzate (in majoritate numite erezii) proprozitii specifice averroismului, neoplatonismului, dar chiar si ale Sfintului Toma, eliminindu-se astfel probleme care facusera pina atunci scopul divergentelor ideatice: eternitatea lumii, unitatea intelectului, chestiunea daca Dumnezeu poate cunoaste lucrurile individuale. Toate acestea isi afla locul in cadrul Universitatii din Paris, mediu recunoscut oficial printr-o bula papala in 1212 si care da nastere noii clase sociale a intelectualilor.

"Nu exista o stare mai stralucita decat cultivarea filosofiei"