Geniul si femeia de serviciu
"Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul..."
Unii oameni prosti nu vor sa îsi dea seama ca acest proverb se refera în mod direct la ei. Si, când se gândesc sa se însoare, vor sa gaseasca: "o femeie frumoasa, desteapta si cu bani".
Care e problema? Problema e ca daca vor întâlni o femeie cu aceste "harisme", sansele lor de a pune mâna pe ea sunt minime. Cred ca e normal ca fiecare om sa îsi cunoasca într-un fel limitele. Sa nu încercam sa ne întindem mai mult decât ne e plapuma. Eu nu sunt geniu. Mi-am luat o sotie pe masura mea, facem o echipa buna. Cum era sa ma casatoresc cu o femeie geniala si sa discut cu ea numai cu dictionarul în mâna?
La acest capitol nu voi expune prea multe idei, ci doar câteva care mi se par importante.
Cred ca sotii care se afla pe trepte foarte diferite pe scara intelectuala pot face un cuplu fericit numai daca depun mari eforturi. Nu e imposibil, dar e foarte greu. Pentru ca daca oamenii nu împartasesc aceeasi dorinta pentru studiu, pentru cercetare, se vor plictisi unul de celalalt. Exista însa si posibilitatea de a se completa cu succes.
Un mare om de stiinta sa fie casatorit cu o femeie cu studii medii? Chiar daca nu îi poate spune la ce anume lucreaza, ce anume încearca sa descopere, poate gasi la ea dragoste, întelegere, sustinere morala. Daca ea îl iubeste îi poate fi de folos mai mult decât o femeie cu studii superioare care nu s-ar pricepe sa îi fie aproape.
Ca sa fii sotia unui om care exceleaza într-un domeniu (nu neaparat 19219d33t în stiinta, poate fi si cazul sportului), trebuie sa fii un antrenor ideal. Un sportiv îsi petrece destul timp alaturi de sotia sa. De aceea conteaza enorm care este atmosfera din casa. Daca sotia îl încurajeaza, el va prinde puteri. Daca sotia îl bate la cap cu toate prostiile, el va cauta sa petreaca cât mai putin timp în prezenta ei. Acelasi lucru se întâmpla si în situatia inversa, când femeia exceleaza într-un anumit domeniu si barbatul îi este sprijin.
Întrebare: "daca sotia e mult mai desteapta decât barbatul ei, pot avea parte de o convietuire fericita?"
Raspuns: depinde de amândoi. Detaliile sunt foarte importante, si un raspuns transant nu poate lamuri situatia.
În principiu raspunsul este totusi negativ. Numai daca exista o motivatie care îi leaga mai puternic decât forta care îi separa, decât forta alcatuita din mândrie si din egoism.
De obicei intelectualii sunt foarte mândri. Sunt constienti de superioritatea lor si îi privesc pe ceilalti de sus. Ei sunt "initiati", ceilalti sunt profani. Foarte greu un intelectual reuseste sa reziste ispitei orgoliului. Si ce dragoste poate fi între o femeie careia îi este rusine de barbatul ei si un barbat care traieste sub presiunea "genialitatii" sotiei sale? Cred ca le e bine numai daca se armonizeaza pe alt plan, spiritual sau sexual.
Nu e de mirare ca o femeie cu un nivel intelectual ridicat ia în casatorie un barbat numai pentru ca i-a testat virilitatea mai înainte. Intelectualii nu sunt oameni nepatimasi. Multi dintre ei cad în anumite pacate pe care încearca sa le prezinte celorlalti ca fiind foarte firesti. Speculatiile lor par interesante, dar ramân departe de adevar. Daca ne referim la cazurile intelectualilor care s-au casatorit cu femei foarte frumoase si senzuale, desi nu foarte destepte, explicatia acestei situatii e foarte simpla: ei nu pot studia si scrie 24 de ore din 24. Mai au nevoie si de repaus. Or acest repaus poate fi foarte placut daca e petrecut în preajma unei sotii atragatoare.
Daca e vorba de compatibilitate duhovniceasca, atunci nu mai e nici o problema între soti. Oricât de genial ar fi el, legatura cu sotia sa e foarte trainica. Desi ea are numai zece clase, inima ei e de aur.
Petre Tutea, marele filosof român, zicea ca e de o mie de ori mai valoroasa o baba credincioasa de la tara decât un intelectual ateu cu nu stiu câte diplome. Cu atât mai mult pentru un intelectual credincios este mai valoroasa o femeie credincioasa decât una cu prea multe studii. Pentru ca îi poate fi sprijin. Intelectualul poate descoperi ca de fapt inteligenta rupta de credinta e stearpa.
As putea continua cu explicatii legate de faptul ca nu e neaparata nevoie ca sotii sa aiba acelasi I. Q. Dar cred ca mai bine as face daca te-as sfatui sa îti cauti un sot care sa fie pe masura ta.
Întrebare: "Câti prosti sunt în lume?"
Raspuns: " Destui."
Întrebare: "Sunt ei predestinati la nefericire, sunt ei predestinati sa aiba parte de casnicii triste?"
Raspuns: "Nu. Exista oameni mai greoi la minte decât ceilalti, pe care lumea îi considera prosti. Si eu îi consider tot prosti. Dar asta nu îi obliga pe acesti oameni prosti, care îsi aleg meserii carora le pot face fata, sa fie nefericiti. A fi prost nu înseamna a fi nefericit. Tot asa cum a fi destept nu înseamna a fi fericit."
Prin cuvintele "fericiti cei saraci cu duhul". Hristos nu i-a fericit pe cei prosti, ci pe cei smeriti. Asta nu înseamna însa ca prostii nu pot fi smeriti.
Asta nu înseamna ca prostii nu pot fi fericiti.
De ce scriu despre prosti, când cei care citesc carti nu se simt prosti?
Pentru ca am avut destule prietene complexate de faptul ca nu le duce mintea prea tare. Uneori tocmai faptul ca cineva are impresia ca nu e prea destept e o dovada de inteligenta (am chiar o prietena, fosta sefa de promotie la una dintre sectiile din A.S.E., care se plângea ca nu e destul de desteapta pentru barbatul ei; a fi sefa de promotie la A.S.E. nu înseamna si a fi destept, dar daca îti dai seama de limitele tale, cel putin nu ajungi la fudulie).
De ce scriu despre prosti? Tocmai pentru ca nu îi compatimesc. Tocmai pentru ca nu am de ce sa îi compatimesc. Îi compatimesc pe farisei, pe zgârciti, pe altii. Dar nu pe prosti. Pentru ca, desi prostia e rea, prostii nu sunt rai. Poti fi prost, dar poti fi de o mie de ori mai fericit decât un geniu închis în sine.
Iar daca nu îi compatimesc nici pe prosti, pe cei de o inteligenta mediocra cu atât mai putin. Oamenii "superiori" se simt tare siguri pe ei, caci exista fapturi care gândesc mai rar decât ei. Dar oamenii superiori sunt atât de multumiti de ei însisi încât nu mai pot vedea nimic în jur. Narcisismul îi sufoca.
Fac apologia prostiei? În nici un caz. De multe ori prostia a facut mult rau oamenilor. Vreau doar sa îi încurajez pe cei considerati mediocri, pe cei care nu au reusit nici sa ajunga la olimpiade, nici sa ia premii la scoala. Pe cei pe care parintii i-au jignit în nenumarate rânduri si care sunt inhibati din cauza "mediocritatii" lor. Vreau sa le spun ca pot fi foarte fericiti în viata de familie.
Sa revenim la subiectul compatibilitatii intelectuale. E foarte important ca sotii sa stie sa se muleze fiecare dupa structura celuilalt. Unui sot îi place sa mearga la teatru. Celalalt, chiar daca nu se simte în largul lui privind un spectacol, trebuie sa lase de la el.
Unuia îi place poezia. Celalalt ar face bine sa citeasca si el câteva volume de versuri. Viata de familie presupune o schimbare permanenta în care fiecare încearca sa fie si mai aproape de celalalt.
Compatibilitatea intelectuala nu e greu de sesizat. Totusi, pot aparea si erori. Din dorinta prea mare de a ajunge la casatorie, unul poate face eforturi mari pentru a mima aceasta compatibilitate. Sa zicem ca el memoreaza tone de poezie numai ca sa o bucure pe ea. Dupa nunta însa, elanul îi scade. S-a saturat de atâta efort intelectual. Si nu mai citeste nici o poezie vreme de câtiva ani. Am impresia ca sotii nu trebuie sa fie dupa acelasi calapod: daca unuia îi place poezia, iar celuilalt nu, mai bine nu se casatoreau. Exista o gramada de mici preferinte care, luate în parte, nu par foarte importante. Dar în momentul în care unul dintre soti e indiferent fata de preferintele celuilalt, atunci apare o rupere.
Sa zicem ca sotul e mare iubitor de fotbal. Daca sotia în loc sa îl lase sa mearga pe stadion îi impune sa o duca la opera, s-ar putea ca nici unul dintre ei sa nu ajunga unde îsi doreste; ba s-ar putea chiar ca ea sa ajunga la spital.
Nu îmi place fotbalul. Mi se pare un sport dur. Si daca as fi femeie nu m-as simti bine stiind ca am luat un barbat care duminica dupa-amiaza merge pe stadion. Cred însa ca nu as fi luat de sot un asemenea om, pur si simplu, pentru ca cei care merg la meciuri de fotbal au o anumita structura sufleteasca pe care nu cred ca as fi putut sa o apreciez. Daca totusi m-as fi maritat cu un astfel de om, cred ca as fi dus o lupta serioasa pentru a-l convinge sa renunte la pasiunea sa. Pasiunile oglindesc inima omului. Si un iubitor de fotbal va face foarte greu fata unei iubitoare de opera.
Sotia mea nu se supara ca uneori joc baschet. Ea nu stie sa joace. Eu joc pentru ca ma relaxeaza. Dupa ore întregi la masa de scris, creierul meu oboseste. Si, de câteva ori pe an, joc baschet. Puteam juca si mai des. Daca sotia mi-ar fi spus ca vrea sa ne plimbam, sau sa mergem la un film bun (filmele bune sunt ca si vulturii de la noi din tara: pe cale de disparitie), as fi facut-o. Numai înotul ma relaxeaza mai bine decât baschetul. (Dar unde sa înot, când majoritatea piscinelor si strandurilor sunt infecte?)
Am facut multi ani sport de performanta (tenis de câmp, înot, baschet), si organismul a ramas cu o obisnuinta de a face miscare. Chiar daca la munca fizica nu excelez, la sport ma descurc. Daca sotia mea s-ar arata indignata de faptul ca mai fac miscare, ar da dovada de dragoste putina. Fiecare dintre soti trebuie sa stie sa îl lase pe celalalt sa respire. Asta câta vreme pasiunea unuia nu este daunatoare echilibrului familiei. Microbistul este prin definitie un om violent. Daca echipa favorita câstiga, da de baut la toti "tovarasii". Când echipa favorita pierde, da bataie la toata familia. Trebuie sa îsi verse necazul pe cineva.
Exista trei feluri de pasiuni: unele care fac rau echilibrului familiei, altele care îi fac bine, si altele care nu afecteaza acest echilibru. Numai cele din prima categorie trebuie taiate din radacina, celelalte pot fi mentinute.
La acest capitol trebuie vorbit si despre compatibilitatea cu meseria celuilalt. Poate ca un barbat nu vrea ca viitoarea lui sotie sa fie secretara, iar ea sustine ca nu se pricepe la altceva. E important sa nu apara tensiuni din acest motiv.
În acelasi timp viata poate oferi surprize mari. Sa spunem ca un medic ramâne fara loc de munca. Daca sotia îl paraseste (desi nu are un motiv serios pentru aceasta), arata ca nu s-a maritat cu omul, ci cu meseria acestuia. Nu cauta sa te legi de o meserie sau de o functie. Azi e ministru, peste patru ani e putin probabil sa mai fie.
"Da, dar banul ramâne ban." Asta nu mai tine de potrivirea intelectuala, e casatorie din interes 100%.
Cred ca e firesc ca sotii sa învete unul de la celalalt si fiecare sa se lase modelat de catre celalalt. Exista o arta de a modela si o arta de a te lasa modelat. În principiu, e firesc ca barbatul sa fie cel care modeleaza (si din acest motiv, de obicei, sotii sunt cu câtiva ani mai mari decât sotiile; ar fi normal ca diferenta de vârsta sa fie completata si de o anumita maturitate intelectuala).
Dar nu numai barbatul modeleaza. Nu e el profesorul si femeia eleva. E adevarat ca, din orgoliu, unii barbati refuza sa învete de la sotiile lor. Dar nu au decât de pierdut din asta.
De exemplu, în viata mea am scris doua piese de teatru cu subiect religios. Una, în primul an de facultate. Dupa care am ajuns la concluzia ca nu e bine sa mai scriu, ca teatrul e desertaciune, etc. Ma molipsisem de curentul anticultural care are simpatizanti si prin Facultatile de Teologie.
Eram decis sa nu citesc decât literatura religioasa si sa nu mai scriu teatru. Dar, fiind prieten cu Claudia, mi-am schimbat punctul de vedere. Cea de-a doua piesa de teatru pe care am scris-o a fost pentru mine dovada modului în care m-a ajutat Claudia sa înteleg cultura. Mai avem si acum puncte de vedere diferite. Dar mergem în aceeasi directie. Claudia e cel mai bun cenzor al meu. Am vorbit deseori la radio si în conferinte, si de fiecare data asteptam verdictul ei. Chiar daca realizatorii erau de obicei foarte multumiti de discursul meu, Claudia era termometrul cel mai bun.
Vreo doi ani de zile am predicat (cu binecuvântarea preotilor slujitori) la doua biserici din Bucuresti; în primul an de zile în centrul capitalei, la Biserica Scaune unde este cunoscuta icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, si în al doilea an într-o zona mai periferica, unde mi-a fost mai usor sa fiu la înaltime: credinciosii, nefiind oameni cu studii, voiau sa asculte predici mai simple.
La Biserica Scaune nivelul intelectual al credinciosilor era ridicat. Si de aceasta data termometrul meu a fost Claudia. Ea îmi spunea daca a fost bine sau nu. Desi uneori ma mâhneam, ca mi se parea ca tine prea fix evidenta greselilor si ca trece cu vederea partea buna a predicii, mi-au prins bine observatiile ei. Ce sa mai spun, as dori fiecarui sot o antrenoare care sa îl ajute sa dea la iveala tot ce e mai bun în el, si fiecarei sotii un antrenor pe masura.
Si cu cât dragostea va fi mai mare, cu atât roadele vor fi mai bogate.
|
