Teoria cunoasterii este o componenta necesara oricarei constructii filosofice . În cadrul filosofiei , ea reprezinta dezvoltarea unui raspuns la întrebarea pusa de oameni din vechi timpuri "daca gândirea lor e în stare sa cunoasca lumea reala . Ea explică 555h72f ; ce este si cum se realizeaza cunoasterea lumii de catre om , posibilitatea cunoasterii , legile , nivelele , formele si valoarea acesteia .
În abordarea teoretica a problemelor cunoasterii trebuie sa facem distinctia intre porcesul cunoasterii si teoria cunoasterii .
Procesul cunoasterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfasoara ca urmare a înzestrarii naturale a omului cu capacitati cognitive , omul nefiind constient de el , ci numai de rezultatele lui . De aceea , în primele filosofii problematica gnoseologica lipseste , reflexia filosofica fiind centrata pe probleme de cosmologie , ontologie , si chiar politica si etica . Aceasta situatie e remarcata de Petre Negulescu , care , ocupându-se de geneza problematicii gnoseologice , arata ca la începuturile ei , filosofiei îi era caracteristica o încredere spontana în capacitatea ratiunii de a cunoaste lumea si a dezvalui adevarul .
Filosoful român observa , pe buna dreptate ca pentru oamenii primitivi nu exista nici macar cunoastere , ci numai lucruri cunoscute .
Procesul cunoasterii presupune :
Un obiect (ceea ce e de cunoscut)
Un subiect (cel ce cunoaste , adica omul ca agent cunoscator)
O relatie congnitiva între obiect si subiect (activitatea de cunoastere prin care se dobândesc cunostinte)
Un produs , un rezultat (cunostintele)
Teoria filosofica a cunoasterii se constituie tocmai în functie de aceste elemente ale procesului cunoasterii , aparând în cadrul ei o problematica ce are în centru relatia gnoseologica dintre obiect si subiect , relatie înteleasa ca modalitate de raportare a omului la lume , în care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea în planul gândirii sale .
Dar problematica cunoasterii nu se reduce numai la problemele ce privesc relatiile cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme ce tin de obiectul cunoasterii si de subiectul cunoscator .
În legatura cu ea s-au conturat înca din antichitate doua linii:
Linia lui Democlid (materialista)
Linia lui Platon (idealista)
Din modul în care e conceput subiectul cunoasterii , mai precis posibilitatea lui de a cunoaste rezulta o alta grupare a conceptiilor filosofice si anume :
Optimismul gnoselogic
Agnosticismul
Termenul de optimism gnoseologic desemneaza ansamblul conceptiior filosofice care afirma posibilitatea omului în calitatea sa de subiect cunoscator de a cunoste realitatea .
Termenul de agnosticism desemneaza ansamblul conceptiilor filosofice care neaga in principiu posibilitatea omului de a cunoaste realitatea .
O varianta a agnosticismului e scepticismul , care chiar daca in parte , admite posibilitatea cunoasterii lumii , se îndoieste de valoarea cunostintelor dobândite .
În istoria filosofiei mai exista o alta impartire a conceptelor filosofice despre cunoastere , in functie de rolul pe care îl au in cadrul relatiilor cognitive obiectul si subiectul acesteia . Aceasta împartire se refera al empirism si rationalism .
Empirismul porneste în argumentarea sa de la câteva supozitii :
Exista o cunoastere nemijlocita
Cunoasterea prin simturi e rezultatul simplei inregistrari a actiunii obiectului asupra subiectului
Obiectul actioneaza iat subiectul înregistreaza
În procesul cunoasterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind pasiv , receptiv , lipsit de spontaneitate
Empirismul , ca filosofie integrala a cunoasterii , a avut o justificare istorica , care consta in faptul ca el a fost legat de dezvoltarea stiintelor naturii .
Rationalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului în procesul cunoasterii . Acest lucru se exprima prin calitatea creatoare a ratiunii care produce notiuni , concepte , independente de datele senzoriale .
Pentru rationalisti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o activitate creatoare productiva .
Leibnitz spunea "mintea noastra e un izvor de cunostinte independente de datele senzoriale."
Rationalismul defineste cunoasterea ca act de creatie , ca o constructie a subiectului, obiectul fiind creat în procesul cunoasterii . Rationalismul ca doctrina gnoseologica a fost un punct de plecare , si , totodata , o justificare a marilor constructii speculative de sisteme în epoca moderna.
|
