IMMANUEL KANT - DESPRE FILOSOFIA VALORII

IMMANUEL  KANT  -  DESPRE  FILOSOFIA  VALORII

                            "  Intemeierea metafizicii moravurilor "

".ceea ce serveste vointei ca principiu obiectiv al determinarii de sine este scopul, si, in acest scop, daca este dat numai de ratiune, trebuie sa fie valabil deopotriva pentru toate fiintele rationale. Dimpotriva, ceea ce nu contine decat principiul actiunii, al carui efect este scop, se numeste mijloc. Principiul subiectiv al ravnirii este mobilul, principiul obiectiv al volitiei este motivul; de aici diferenta dintre scopurile subiective, car 121r174b e se intemeiaza pe mobiluri, si scopurile obiective, care se raporteaza la motive valabile pentru orice fiinta rationala. Principiile practice sunt formale, atunci cand  fac abstractie  de orice scopuri subiective; dar ele sunt materiale, cand pun actiunilor ca principiu scopuri subiective, prin urmare, anumite mobiluri. Scopurile pe care si le propune o fiinta rationala, dupa bunul plac, ca efecte ale actiunii ei (scopuri materiale) sunt toate numai caci ceea ce le da valoare este numai raportul lor cu o stare particulara a facultatii de a ravni; de aceea ele nu pot pune la indemana principii universale pentu orice fiinte rationale si nici principii universale si necesare pentru orice volitie, adica legi practice. Toate aceste scopuri relative nu sunt asadar decat baza pentru imperative ipotetice.

          Dar sa admitem ca ar exista ceva, a carui existenta prin ea insasi sa aiba o valoare absoluta, si care ca scop in sine sa poata deveni baza anumitor legi, atunci in el si numai in el ar putea sa rezide principiul unui imperativ categoric posibil, adica al unei legi practice.

          Acum eu spun: omul si in genere orice fiinta rationala exista ca scop in sine, nu numai ca mijloc, de care o vointa sau alta sa se foloseasca dupa bunul ei plac, ci in toate actiunile lui, atat in cele care-l privesc pe el insusi cat si in cele care au in vedere alte fiinte rationale, omul trebuie considerat intotdeauna in acelasi timp ca scop. Toate obiectele inclinatiilor nu au decat o valoare conditionata; caci daca n-ar fi inclinatiile si trebuintele intemeiate pe ele, obiectul lor ar fi fara valoare. Dar inclinatiile insele ca izvoare ale trebuintei au atat de putin o valoare absoluta pentru a le dori in ele insele, incat dorinta generala a oricarei fiinte rationale trebuie sa fie mai curand aceea de a se elibera cu totul de ele. Deci valoarea tuturor obiectelor pe care le putem dobandi prin actiunea noastra este totdeauna conditionata. Fiintele, a caror existenta nu este intemeiata pe vointa noastra, ci pe natura, au totusi, daca sunt fiinte fara ratiune, numai o valoare relativa, ca mijloc, si de aceea se numesc lucruri, pe cand fiintele rationale se numesc persoane, fiindca natura lor le distinge deja ca scopuri in sine, ca ceva adica ce nu este ingaduit sa fie folosit numai ca mijloc, prin urmare ingradeste orice bun-plac (si este un obiect de respect). Aceste fiinte rationale nu sunt deci numai scopuri subiective, a caror existenta are o valoare pentru noi ca efect al actiunii noastre; ci sunt sopuri obiective, adica lucruri, a caror existenta in ea insasi este un scop, si anume un astfel de scop, caruia nu i se poate substitui nici un alt scop, pentru care el ar trebui sa serveasca numai ca mijloc, fiindca fara acesta nu s-ar putea gasi nicaieri nimic de valoare absoluta; iar daca aceasta valoare ar fi conditionata, prin urmare contingenta, nu s-ar putea gasi pentru ratiune nici un principiu practic suveran.

Daca deci exista un principiu practic suveran si, in ce priveste vointa omeneasca, daca exista un imperativ categoric, el trebuie sa fie un astfel de principiu incat din reprezentarea a ceea ce este in mod necesar scop pentru oricine, fiindca este scop in sine, sa constituie un principiu obiectiv al vointei, prin urmare care poate servi ca lege practica universala. Fundamentul acestui principiu este: natura rationala exista ca scop in sine.

     Astfel isi reprezinta omul in mod necesar propria lui existenta si in acest sens el este un principiu subiectiv al actiunilor omenesti. Dar la fel isi reprezinta si orice alta fiinta rationala existenta ei in virtutea aceluiasi principiu rational care este valabil si pentru mine; deci el este in acelasi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie sa poata fi deduse toate legile vointei. Imperativul practic va fi deci urmatorul: actioneaza ca sa folosesti umanitatea atat in persoana ta, cat si in persoana oricui altuia totdeauna in acelasi timp ca scop, iar niciodata numai ca mijloc."

Critica ratiunii practice

           "Doua lucruri umplu sufletul cu mereu noua si crescanda admiratie si veneratie, cu cat mai des si mai staruitor gandirea se ocupa cu ele: cerul instelat de deasupra mea si legea morala in mine. Pe ambele nu am voie sa le cercetez si sa le presupun numai, ca si cand ar fi invaluite in intunecimi sau situate in extravagant, in afara orizontului meu; le vad in fata mea si le leg nemijlocit cu constiinta existentei mele. Primul incepe din locul pe care-l ocup in lumea sensibila externa si largeste conexiunea in care ma aflu, in spatiul imens de lumi peste lumi si de sisteme peste sisteme, si pe deasupra in durata ilimitata a miscarilor lor periodice, a inceputului si a duratei lor. Al doilea incepe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, si ma reprezinta intr-o lume care are o adevarata infinitate, de care numai intelectul isi poate da seama, si de care (iar prin ea, in acelasi timp, si cu toate acele lumi vizibile) ma recunosc legat, nu ca in prima, numai contingent, ci in chip universal si necesar. Primul spectacol al unei multitudini nenumarate de lumi imi distruge oarecum importanta mea de creatura animala care, dupa ce a fost, pentru scurta vreme (nu se stie cum), inzestrata cu forta vitala, trebuie sa restituie planetei (un simplu punct in univers) materia din care a devenit. Al doilea, dimpotriva, inalta infinit valoarea mea ca aceea a unei inteligente prin personalitatea mea in care legea morala imi releveaza o viata independenta de animalitate si chiar de intreaga lume sensibila, cel putin atat cat se poate conchide din determinarea conforma scopului pe care aceasta lege o da existentei mele, determinare care nu este limitata la conditiile si hotarele acestei vieti, ci care merge la infinit."