Ideea mundaneitatii lumii in general

Ideea mundaneitatii lumii în general

Faptul-de-a-fi-în-lume trebuie sa fie facut vizibil mai întîi în ce priveste structura însasi a "lumii". Realizarea acestei sarcini pare sa fie usoara si atît de comuna încît sîntem înclinati sa credem ca ne-am putea dispensa de ea. Ce înseamna "a descrie" lumea ca fenomen? Înseamna a face sa se vada ceea ce se arata în "fiintare" înauntrul lumii. Primul pas în acest caz este enumerarea celor ce exista "în" lume: case, copaci, oameni, munti, stele. Putem zugravi "aspectul" acestei fiintari si putem povesti cele ce se întîmpla în ea si cu ea. Însa aceasta ramîne în chip evident o "treaba" pre-fenomenologica, care din punct de vedere fenomenologic nu poate sa fie defel relevanta. Descrierea ramîne limitata la fiintare. Ea este ontica. Însa ceea ce se cauta este, totusi, fiinta. "Fenomenul", în sens fenomenologic, a fost determinat drept ceea ce se arata ca fiinta si ca structura de fiinta.

A descrie "lumea" fenomenologic înseamna asadar: a pune în lumina fiinta fiintarii-simplu-prezente în interiorul lumii si a o fixa în concepte-categorii. Fiintarea în interiorul lumii înseamna lucrurile, lucrurile din natura si cele "dotate cu valoare". Tocmai reitatea acestora devine o problema; si în masura în care reitatea celor din urma se cladeste pe reitatea celor naturale, fiinta lucrurilor din natura, natura ca atare, este tema primordiala. Caracterul de fiinta al lucrurilor din natura, al substantelor, si pe care sînt fundate toate celelalte, este substantialitatea. Ce anume constituie sensul ei ontologic? În felul acesta am angajat cercetarea într-o directie precis determinata a interogarii.

Dar acest fel de a ne întreba în privinta "lumii" este oare ontologic? Problematica evocata este neîndoielnic ontologica. Numai ca daca reuseste sa explice în forma cea mai pura fiinta naturii, în conformitate cu enunturile fundamentale care sînt emise despre aceasta fiintare în stiinta matematica a naturii, aceasta ontologie nu cade în schimb niciodata peste fenomenul "lume". Natura este ea însasi o fiintare care e întîlnita în interiorul lumii si care poate fi des-coperita pe diferite cai si la nivele diferite.

Este oare atunci cazul sa ne oprim pentru început la fiintarea în-preajma careia Dasein-ul se mentine în prima instanta si cel mai adesea, la lucrurile "dotate cu valoare"? Nu ele arata "cu adevarat" lumea în care traim? [64] Poate ca în fapt ele ne arata în chip mai pregnant ceva precum "lumea". Însa aceste lucruri sînt, la rîndul lor, tot o fiintare "înauntrul" lumii.

Nici zugravirea ontica a fiintarii dinauntrul lumii, nici interpretarea ontologica a fiintei acestei fiintari nu reusesc sa cada ca atare peste fenomenul "lume". În ambele feluri de acces la "fiinta obiectiva", "lumea" este deja - si în speta în moduri diferite - "presupusa".

În cele din urma nu poate oare "lumea" sa fie abordata ca determinare a fiintarii amintite? Însa noi numim aceasta fiintare intramundana. Este lumea chiar un caracter al fiintei Dasein-ului? si apoi are "în prima instanta" fiecare Dasein lumea sa? "Lumea" nu devine astfel ceva "subiectiv"? Caci atunci cum mai este posibila o lume "comuna", "în" care totusi noi sîntem? Iar cînd punem întrebarea privitoare la "lume", care lume este avuta în vedere? Nici aceasta, nici aceea, ci mundaneitatea lumii în general. Pe ce drum sa apucam pentru a ne întîlni cu acest fenomen?

"Mundaneitatea" este un concept ontologic si are în vedere structura unui moment constitutiv al faptului-de-a-fi-în-lume. Însa pe acesta îl cunoastem ca determinare existentiala a Dasein-ului. Mundaneitatea este, în consecinta, ea însasi un existential. Cînd ne întrebam în chip ontologic în privinta "lumii" nu parasim defel cîmpul tematic al analiticii Dasein-ului. "Lumea", ontologic vorbind, nu este o determinare a acelei fiintari care în mod esential nu este Dasein-ul, ci o caracteristica a Dasein-ului însusi. Acest lucru nu exclude ca cercetarea fenomenului "lume" sa trebuiasca sa-si croiasca drumul trecînd prin fiintarea intramundana si prin fiinta ei. Sarcina unei "descrieri" fenomenologice a lumii este atît de putin evidenta, încît pîna si determinarea ei minimala cere lamuriri ontologice esentiale.

Toate aceste consideratii, precum si utilizarea curenta a cuvîntului "lume" fac sa sara în ochi multiplele lui întelesuri. Prin descîlcirea acestei plurivocitati putem indica diferitele semnificatii ale fenomenelor avute în vedere si ale corelatiei lor.

1. Lumea este utilizata ca un concept ontic si înseamna atunci totalitatea acelor fiintari care pot fi simplu-prezente în interiorul lumii.

2. Lumea functioneaza ca termen ontologic si semnifica fiinta fiintarii amintite la punctul 1. si atunci "lumea" poate sa devina numele regiunii care cuprinde o multiplicitate de fiintari; de pilda, atunci cînd vorbim despre "lumea" [65] matematicianului, lumea înseamna regiunea obiectelor posibile ale matematicii.

3. Lumea poate, iarasi, sa fie înteleasa într-un sens ontic, însa de asta data nu ca fiintarea care în mod esential nu este Dasein-ul si care poate fi întîlnita în interiorul lumii, ci ca ceva "în care" un Dasein factic "traieste" ca atare. Lumea are aici o semnificatie preontologic existentiela. În acest caz avem iarasi diferite posibilitati: lumea înseamna lumea "publica" a lui "noi" sau lumea ambianta "proprie" si proxima (domestica).

4. Lumea desemneaza, în sfîrsit, conceptul ontologic-existential al mundaneitatii. Mundaneitatea însasi este modificabila în functie de întregul structural propriu de fiecare data "lumilor" particulare, însa ea cuprinde în sine apriori-ul mundaneitatii în general. Ca termen, luam cuvîntul lume în semnificatia fixata la punctul 3. Daca el este folosit uneori în sensul primului punct, atunci aceasta semnificatie este marcata cu ghilimele.

Derivatul "mundan", terminologic vorbind, are atunci în vedere un fel de a fi al Dasein-ului si niciodata unul al fiintarii-simplu-prezente "în" lume. Pe aceasta o numim "apartinatoare lumii" sau "intramundana".

O privire aruncata asupra ontologiei traditionale ne va arata ca exista o corespondenta între ignorarea faptului-de-a-fi-în-lume ca moment al constitutiei Dasein-ului si trecerea cu vederea a fenomenului mundaneitatii. În locul acestuia se încearca sa se interpreteze lumea pornind de la fiinta acelei fiintari care este simplu-prezenta în interiorul lumii, dar care altminteri nu este cîtusi de putin des-coperita ca atare - de la natura. Natura este - înteleasa ontologic-categorial - un caz-limita de fiinta a fiintarii posibile intramundane. Dasein-ul nu poate sa des-copere fiintarea ca natura decît într-un mod determinat al faptului-de-a-fi-în-lume care îi e propriu. Aceasta cunoastere are caracterul unei dez-mundaneizari determinate a lumii. "Natura" ca un concept sumativ categorial al structurilor de fiinta proprii unei fiintari determinate întîlnite intramundan nu poate niciodata sa faca inteligibila mundaneitatea. Însa nici fenomenul de "natura" în sensul conceptului de natura al romantismului nu poate fi sesizat ontologic decît din perspectiva conceptului de lume, adica a analiticii Dasein-ului.

Cînd se pune problema unei analize ontologice a mundaneitatii lumii, ontologia ce ne-a fost transmisa - daca în general ea sesizeaza aceasta problema - se misca într-o fundatura. Pe de alta parte, o interpretare a mundaneitatii Dasein-ului si a posibilitatilor si felurilor mundaneizarii sale va trebui sa arate de ce Dasein-ul, în felul de a fi în care el cunoaste lumea, trece cu vederea, atît ontic cît si ontologic, [66] fenomenul mundaneitatii. Faptul ca o atare trecere cu vederea are loc ne indica totodata ca este nevoie de precautii speciale pentru a obtine, în vederea accesului la fenomenul mundaneitatii, punctul de plecare fenomenal corect, capabil sa împiedice o asemenea trecere cu vederea.

Indicatia metodologica în acest sens a fost deja data. Faptul-de-a-fi-în-lume, si astfel si lumea, trebuie sa devina tema a analiticii în orizontul cotidianitatii medii ca fel proxim de a fi al Dasein-ului. Trebuie sa ne aplecam asupra faptului-de-a-fi-în-lume cotidian si, luîndu-l ca punct de sprijin fenomenal, trebuie sa facem ca ceva precum lumea sa ajunga în cîmpul privirii noastre.

Lumea proxima a Dasein-ului cotidian este lumea ambianta. Investigatia noastra va porni de la caracterul existential al faptului-de-a-fi-în-lume mediu pentru a ajunge la ideea de mundaneitate în general. Mundaneitatea lumii ambiante (mundaneitatea ambianta) o vom cauta trecînd printr-o interpretare ontologica a fiintarii intra-mundan ambiante proxim întîlnite. Sintagma "lume ambianta" contine, în "ambiant", o trimitere la spatialitate. "Înconjuratorul", care pentru lumea ambianta este constitutiv, nu are totusi un sens "spatial" primordial. Dimpotriva, caracteristica spatiala care apartine incontestabil unei lumi ambiante poate fi lamurita pornind de la structura mundaneitatii. Din perspectiva acesteia devine vizibila fenomenal spatialitatea Dasein-ului amintita în § 12. Însa ontologia tocmai ca a încercat sa interpreteze fiinta "lumii" ca res extensa pornind de la spatialitate. Tendinta cu adevarat extrema catre o astfel de ontologie a "lumii", si în speta printr-o orientare opusa lui res cogitans, care nu se acopera nici ontic, nici ontologic cu Dasein-ul, se arata la Descartes. Analiza mundaneitatii întreprinsa aici se poate limpezi prin delimitarea fata de aceasta tendinta ontologica. Ea se împlineste în trei etape: A. Analiza mundaneitatii ambiante si a mundaneitatii în general. B. Ilustrarea analizei mundaneitatii prin opozitie cu ontologia "lumii" la Descartes. C. Ambientalul lumii ambiante si "spatialitatea" Dasein-ului.