Immanuel Kant
Kant orienteaza cercetarea filosofica catre analiza limitelor cunoasterii umane: "Ce pot sa cunosc? Care sunt izvoarele si limitele ratiunii sunt intrebari la care trebuie sa raspund critica ratiunii pure. Pentru Kant, este mult mai importanta o 848p157i examinare critica a naturii ratiunii insesi. Trebuie determinate limitele cunoasterii umane. Iar aceasta sarcina apartine criticii ratiunii pure, care stabileste conditiile si structurile cunoasterii prin ratiune.
Actiunile caracterizate de valoarea morala sunt acelea rezultate dintr-o vointa autonoma, care isi urmeaza doar propriile sale principii. Conceptul central de fericire este inlocuit cu cel de datorie. Prin datorie nu se precizeaza un anume continut, ci datoria caracterizeaza orica actiune indeplinita in mod necesar din respect pentru lege. Legea nu este determinata de vreo instanta superioara, ci ea apartine, ca principiu, propriei vointe. Vointa isi da siesi maxime, ce trebuiesc considerate ca valabile doar in masura in care pot fi adoptate, ca lege universala, de intreaga umanitate. Maximele devin astfel imperative categorice.
Potrivit lui Kant, orice cunoastere incepe cu experienta, dar ea nu provine total din experienta. Aceasta inseamna ca exista cunostinte empirice care sunt derivate din experienta, exprimate in judecati a posteriori si respectiv cunostinte absolut independente de orice experienta, exprimate prin judecati a priori.
Potrivit lui Kant, orice cunoastere incepe cu experienta, dar ea nu provine total din experienta. Aceasta inseamna ca exista cunoastinte empirice care sunt derivate din experienta, exprimate in judecati a posteriori si respectiv cunostinte absolut independente de orice experienta de orice experienta, exprimate prin judecati a priori. Kant propune o sinteza: cunoasterea sintetic a priori, precum la rationalisti si cunoasterea analitic a posteriori, precum cea empirista.
Cunoasterea ca atare, limitele si sursele sale devin problemele centrale ale gandirii. Toate proprietatile obiectelor sunt percepute in spatiu si in timp. Drept urmare, conceptele de spatiu si de timp sunt conditii a priori ale sensibilitatii.
|
