Intrebarea privitoare la integralitatea originara a intregului structural al Dasein-ului

Întrebarea privitoare la integralitatea originara a întregului structural al Dasein-ului

Faptul-de-a-fi-în-lume este o structura originar si constant întreaga. În capitolele precedente (sectiunea întîi, capitolele II-V), aceasta structura a fost lamurita fenomenal ca întreg si, întotdeauna pe aceasta baza, în momentele ei constitutive. Perspectiva 16416p1510q pe care am oferit-o la început1 asupra acestui fenomen în întregul lui si-a pierdut acum vacuitatea unei prime prefigurari generale. Ce-i drept, constitutia întregului structural si felul lui cotidian de a fi sînt atît de variate fenomenal, încît tocmai aceasta varietate poate lesne sa închida drumul privirii fenomenologice unitare asupra întregului ca atare. Însa aceasta privire trebuie cu atît mai mult sa ramîna libera si sa fie cu atît mai neabatut treaza cu cît acum [181] punem întrebarea pe care analiza fundamentala cu caracter pregatitor a Dasein-ului în genere a avut-o neîncetat în vedere: cum trebuie determinata, din punct de vedere ontologic-existential, integralitatea întregului structural pe care l-am pus în lumina?

Dasein-ul exista factic. Întrebarea pe care ne-o punem este daca existentialitatea si facticitatea au o unitate ontologica, în speta daca aceasta din urma îi apartine în chip esential primeia. Dasein-ul, pe baza situarii afective care îi apartine în chip esential, are un fel de a fi prin care el este adus în fata lui însusi si prin care îsi este siesi deschis în starea de aruncare care îi e proprie. Însa starea de aruncare este felul de a fi al unei fiintari care este de fiecare data propriile ei posibilitati, în asa fel încît ea se întelege pe sine prin ele si pornind de la ele (se proiecteaza catre ele). Faptul-de-a-fi-în-lume, caruia îi apartine la fel de originar faptul-de-a-fi-în-preajma fiintarii-la-îndemîna cît si faptul-de-a-fi-laolalta-cu-ceilalti, este de fiecare data în-vederea lui însusi. Numai ca sinele (Selbst) este în prima instanta si cel mai adesea neautentic, este sine-impersonal (Man-selbst). Faptul-de-a-fi-în-lume este din capul locului cazut. Cotidianitatea medie a Dasein-ului poate în consecinta sa fie determinata ca fapt-de-a-fi-în-lume a carui deschidere ia forma caderii si al carui proiect ramîne în starea de aruncare, un fapt-de-a-fi-în-lume care, în fiinta sa în-preajma "lumii" si în fiinta laolalta cu ceilalti, are ca miza însasi putinta sa cea mai proprie de a fi.

Putem oare reusi sa surprindem acest întreg structural al cotidianitatii Dasein-ului în integralitatea lui? Poate fiinta Dasein-ului sa fie degajata într-un chip atît de unitar încît pornind de la ea sa devina vizibila co-originaritatea structurilor pe care le-am pus în evidenta si deopotriva posibilitatile existentiale de modificare ce le apartin? Exista vreo cale ce trebuie urmata pentru a putea obtine fenomenal aceasta fiinta pe terenul oferit acum de analitica existentiala?

Negativ exprimat, este neîndoielnic faptul ca integralitatea întregului structural nu poate fi obtinuta în chip fenomenal printr-o simpla constructie care ar reuni diferite elemente; e limpede ca pentru aceasta am avea nevoie de un plan de constructie. Fiinta Dasein-ului, care ontologic vorbind reprezinta suportul pentru tot acest întreg structural, ne devine accesibila atunci cînd strapungem cu privirea acest întreg pentru a ajunge la un fenomen originar unitar care se afla deja în el, în asa fel încît el serveste ca fundament, ontologic vorbind, pentru fiecare dintre momentele structurale în posibilitatea lor structurala. De aceea interpretarea "sintetica" pe care încercam sa o dam acum nu poate sa fie doar o simpla strîngere laolalta a ceea ce am obtinut pîna în clipa de fata. Întrebarea privitoare la caracterul existential fundamental al Dasein-ului este esential diferita de întrebarea privitoare la fiinta unei fiintari-simplu-prezente. Experimentarea cotidiana a lumii ambiante, care din punct de vedere ontic si ontologic ramîne orientata catre fiintarea intramundana, nu este capabila sa prezinte Dasein-ul la nivel ontic originar pentru analiza ontologica. La fel, perceptiei imanente a [182] trairilor îi lipseste un fir calauzitor adecvat ontologic. Pe de alta parte, fiinta Dasein-ului nu poate fi dedusa dintr-o idee despre om. Este oare atunci posibil sa aflam, pornind de la interpretarea de pîna acum a Dasein-ului, care anume este modul ontic-ontologic de acces la el însusi si pe care Dasein-ul, pornind de la el însusi, îl pretinde ca singurul adecvat?

Structurii ontologice a Dasein-ului îi apartine întelegerea fiintei. Fiintînd, el îsi este deschis lui însusi în fiinta sa. Situarea afectiva si întelegerea constituie felul de a fi al acestei stari de deschidere. Exista oare în Dasein o situare afectiva care sa puna în joc întelegerea si prin care el sa-si fie deschis siesi într-un mod privilegiat?

Daca analitica existentiala a Dasein-ului se cuvine sa pastreze o claritate fundamentala în privinta functiei sale fundamental-ontologice, atunci, pentru a face fata sarcinii ei provizorii - expunerea fiintei Dasein-ului -, ea trebuie sa caute una dintre posibilitatile de deschidere cele mai vaste si mai originare care rezida în Dasein-ul însusi. Modul de a se deschide prin care Dasein-ul se aduce pe sine în fata lui însusi trebuie sa fie de asemenea natura încît prin el Dasein-ul însusi sa devina accesibil oarecum simplificat. O data cu ceea ce s-a deschis astfel, integralitatea de structura a fiintei cautate trebuie apoi sa ajunga la lumina în chip elementar.

Ca o situare afectiva capabila sa satisfaca atari exigente de metoda, la baza analizei va fi pus fenomenul angoasei. Pentru a putea degaja aceasta situare afectiva fundamentala si pentru a caracteriza ontologic ceea ce se deschide ca atare prin ea, ne vom lua ca punct de plecare fenomenul caderii si vom delimita angoasa de fenomenul înrudit al fricii, analizat mai înainte. Ca posibilitate de fiinta a Dasein-ului, angoasa, laolalta cu Dasein-ul însusi care se deschide prin ea, ofera solul fenomenal pentru sesizarea explicita a integralitatii originare de fiinta a Dasein-ului. Fiinta Dasein-ului se dezvaluie ca grija. Elaborarea ontologica a acestui fenomen existential fundamental cere ca el sa fie distins de acele fenomene care ar putea fi în prima instanta identificate cu grija. Fenomenele de felul acesta sînt vointa, dorinta, înclinatia-irepresibila, pornirea-impetuoasa. Grija nu poate sa fie derivata din ele, deoarece ele însele sînt fundate în grija.

Asemeni oricarei analize ontologice, interpretarea ontologica a Dasein-ului ca grija, laolalta cu tot ceea ce poate rezulta din ea, se situeaza la o distanta considerabila de tot ceea ce este accesibil întelegerii preontologice a fiintei sau chiar si cunoasterii ontice a fiintarii. Faptul ca ceea ce este cunoscut ontologic, în comparatie cu ceea ce îi este doar ontic familiar, este pentru simtul comun derutant nu trebuie sa ne mire. [183] Cu toate acestea, chiar si punctul de plecare ontic al interpretarii ontologice pe care o încercam aici, si anume a Dasein-ului ca grija, ar putea sa para fortat si sa treaca drept o simpla nascocire teoretica, ca sa nu mai vorbim de violenta ce ne-ar putea fi imputata pentru felul în care eliminam acea definitie a omului care ne-a fost transmisa si care, dupa cum stim cu totii, este una confirmata. De aceea, interpretarea existentiala a Dasein-ului ca grija necesita o confirmare la nivel preontologic. Aceasta poate fi gasita în demonstrarea faptului ca Dasein-ul, de îndata ce s-a exprimat în privinta lui însusi, s-a interpretat deja, fie doar si preontologic, ca grija (cura).

Analitica Dasein-ului, care patrunde pîna la fenomenul grijii, urmeaza sa pregateasca problematica fundamental-ontologica, adica întrebarea privitoare la sensul fiintei în genere. Pentru a putea sa ne întoarcem în chip explicit privirea în aceasta directie, pornind de la ceea ce am obtinut deja si trecînd dincolo de sarcina specifica a unei antropologii existential-apriorice, trebuie sa privim înapoi si sa surprindem cu un plus de patrundere acele fenomene care se afla în cea mai strînsa corelatie cu întrebarea calauzitoare privitoare la fiinta. Aceste fenomene sînt pe de o parte tocmai modurile fiintei pe care le-am explicat pîna acum: calitatea-de-a-fi-la-îndemîna si calitatea-de-a-fi-simpla-prezenta ca moduri care determina fiintarea intramundana al carei caracter nu este de ordinul Dasein-ului. Deoarece pîna acum problematica ontologica a înteles fiinta primordial în sensul de simpla-prezenta (de "realitate", de realitate efectiva a "lumii"), iar fiinta Dasein-ului a ramas ontologic nedeterminata, este nevoie sa vedem care e legatura ontologica dintre grija, mundaneitate, calitatea-de-a-fi-la-îndemîna si calitatea-de-a-fi-simpla-prezenta (realitate). Acest lucru ne va conduce la o determinare mai precisa a conceptului de realitate în contextul unei discutii a problematicilor epistemologice orientate catre aceasta idee, proprii realismului si idealismului.

Fiintarea este independenta de experienta, cunoasterea si sesizarea prin care ea este deschisa, des-coperita si determinata. Fiinta, în schimb, "este" doar prin întelegerea acelei fiintari de a carei fiinta tine ceva precum întelegerea fiintei. De aceea fiinta poate sa nu fie conceputa, însa ea nu este niciodata total neînteleasa. În problematica ontologica fiinta si adevarul au fost dintotdeauna gîndite laolalta, daca nu de-a dreptul identificate. În felul acesta se atesta, chiar daca temeiurile originare ramîn poate ascunse, legatura necesara dintre fiinta si întelegerea fiintei. Pentru a pregati în chip satisfacator întrebarea privitoare la fiinta e nevoie de aceea sa clarificam ontologic fenomenul adevarului. Vom face aceasta mai întîi pe terenul pe care interpretarea anterioara l-a obtinut o data cu fenomene precum starea de deschidere, starea de des-coperire, explicitarea si enuntul.

În încheierea analizei fundamentale pregatitoare a Dasein-ului vom avea asadar ca tema: situarea afectiva fundamentala a angoasei ca stare de deschidere privilegiata a Dasein-ului (§ 40), fiinta Dasein-ului ca grija (§ 41), confirmarea interpretarii existentiale a Dasein-ului ca grija pornind de la explicitarea de sine preontologica a Dasein-ului (§ 42), Dasein, mundaneitate si realitate (§ 43), Dasein, stare de deschidere si adevar (§ 44).