Istoricitatea Dasein-ului si istoria de ordinul lumii

Istoricitatea Dasein-ului si istoria de ordinul lumii.

Īn prima instanta si cel mai adesea, Dasein-ul se īntelege pe sine pornind de la ceea ce el īntīlneste īn interiorul lumii ambiante precum si de la fiintarea de care el se preocupa prin privirea-ambientala. Aceasta īntelegere nu este o simpla luare la cunostinta de sine īnsusi a Dasein-ului si care nu face decīt sa-l īnsoteasca īn toate comportamentele sale. Īntelegerea īnseamna proiectare de sine catre posibilitatea dintr-un moment sau altul a faptului-de-a-fi-īn-lume, īnseamna a exista sub forma acestei posibilitati. Astfel, īntelegerea, ca īntelegere de la nivelul simtului comun, constituie totodata si existenta neautentica, cea a impersonalului "se". Fiind laolalta-cu-ceilalti īn spatiul public, ceea ce noi īntīlnim prin preocuparea noastra cotidiana nu sīnt numai ustensile si lucrari de tot felul, ci si cele ce ne sīnt "date" o data cu ele: [388] diferite "treburi", lucruri pe care le īntreprindem, incidente si accidente. Fiind īn acelasi timp solul pe care survin toate acestea si scena pe care ele se produc, "lumea" face parte la rīndul ei din acest du-te vino cotidian. Cīnd sīntem laolalta cu ceilalti īn spatiul public, pe ceilalti īi īntīlnim īn aceasta forfota īn care "ne balacim cu totii". Ne pricepem la toate, dezbatem orice, luam partea, combatem, tinem minte sau dam uitarii si de fiecare data cu privirea atintita din prima clipa asupra a ceea ce facem fiecare si asupra a ceea ce va "iesi" de aici. Cīnd e vorba sa masuram cīt de departe ajunge un Dasein individual, īn ce fel bate el pasul pe loc, de cīte ori se razgīndeste si apuca alt drum si cīnd, īn cele din urma, vrem sa facem "bilantul" trudei sale, pornim īn prima instanta de la felul īn care merg lucrurile de care el se preocupa, de la stadiul īn care ele se afla, de la schimbarile lor si de la modul īn care ele īi sīnt disponibile. Oricīt de banala si pe īntelesul tuturor ar parea aceasta referire la modul īn care Dasein-ul este īnteles la nivelul simtului comun cotidian, din punct de vedere ontologic acest mod de a īntelege Dasein-ul nu este totusi defel transparent. Dar atunci de ce nu poate fi determinat "ansamblul" Dasein-ului pornind de la fiintarea de care ne preocupam si de la "ceea ce a fost trait"? Oare ustensilul si lucrarea īn-preajma carora Dasein-ul adasta nu fac si ele parte din "istorie"? Sa fie oare survenirea istoriei doar acea derulare izolata de "fluxuri ale trairilor" care are loc īn subiectele individuale?

Istoria nu este de fapt ansamblul dinamic īnauntrul caruia obiectele suporta schimbari, asa cum nu este nici succesiunea de trairi ale unor "subiecte", care se alcatuieste desprinsa fiind de orice temei necesar. Īnseamna oare atunci ca survenirea istoriei priveste felul īn care sīnt "īnlantuite" laolalta subiectul si obiectul? Daca ajungem sa atribuim survenirea relatiei subiect-obiect, atunci trebuie de asemenea sa ne īntrebam care este felul de a fi al acestei īnlantuiri a lor, si anume daca ea este īn fond cea care "survine". Teza istoricitatii Dasein-ului nu vrea sa spuna ca subiectul lipsit de lume ar fi istoric, ci fiintarea care exista ca fapt-de-a-fi-īn-lume. Survenirea istoriei este survenirea faptului-de-a-fi-īn-lume. Istoricitatea Dasein-ului este īn chip esential istoricitate a lumii, care, pe temeiul temporalitatii alcatuite din orizonturi ecstatice, apartine temporalizarii acestei temporalitati. Dasein-ul, īn masura īn care el exista factic, īntīlneste o fiintare intramundana deja des-coperita. O data cu existenta faptului-de-a -fi-īn-lume istoric, īn istoria de ordinul lumii sīnt deja cuprinse de fiecare data fiintarea-la-īndemīna si cea simplu-prezenta. Ustensilele si lucrarile de tot felul, cartile de pilda, īsi au "destinele" lor, diferitele edificii si institutii īsi au istoria lor. Īnsa si natura este istorica. Desigur, nu īn sensul īn care vorbim de "istorie naturala"9, ci dimpotriva, ca peisaj, ca tinut ce poate fi populat sau exploatat, precum si atunci cīnd este cīmp de lupta sau loc de cult. Aceasta fiintare intramundana [389] este ca atare istorica, iar istoria ei nu īnseamna ceva "exterior", care n-ar face decīt sa īnsoteasca istoria "interioara", cea a "sufletului". Aceasta fiintare o numim fiintare istorica de ordinul lumii. Trebuie tinut seama īn acest caz de dubla semnificatie a termenului de "istorie de ordinul lumii", ales si īnteles aici de noi īn sens ontologic. El īnseamna, pe de o parte, survenirea lumii, īn unitatea ei esentiala, de ordinul existentei, cu Dasein-ul. Totodata īnsa, īn masura īn care o data cu lumea factica de la nivelul existentei e des-coperita de fiecare data o fiintare intramundana, termenul acesta se refera la "survenirea" intramundana a fiintarii-la-īndemīna si a fiintarii-simplu-prezente. Lumea istorica este factica doar ca lume a fiintarii intramundane. Ceea ce "survine" o data cu ustensilul si cu lucrarea ca atare are un caracter propriu de mobilitate, ramas pīna acum cu totul obscur. Un inel de pilda, prin faptul ca este "daruit mai departe" si "purtat", nu sufera, īn fiinta lui, simple schimbari de loc. Mobilitatea care e specifica survenirii īn care "se petrece ceva" cu un lucru nu poate fi conceputa cītusi de putin pornind de la miscarea īnteleasa ca schimbare a locului. Acest lucru este valabil pentru toate "procesele" si evenimentele din istoria de ordinul lumii, si īntr-o anumita masura si pentru "catastrofele naturale". Problema structurii ontologice a survenirii care e specifica istoriei de ordinul lumii - facīnd cu totul abstractie de faptul ca ea depaseste īn chip necesar granitele temei noastre - o putem cu atīt mai putin urmari aici cu cīt intentia acestei expuneri este tocmai de a ne aduce īn fata enigmei ontologice care este mobilitatea specifica survenirii.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa delimitam acea sfera de fenomene pe care īn chip necesar o avem deopotriva īn vedere din punct de vedere ontologic atunci cīnd vorbim despre istoricitatea Dasein-ului. Transcendenta lumii este fundata īn temporalitate; pe temeiul acestui fapt, fiintarea istorica de ordinul lumii este prezenta de fiecare data deja "īn chip obiectiv" īn survenirea faptului-de-a-fi-īn-lume pe care-l pune īn joc existenta, fara ca ea sa fie sesizata īn maniera istoriografiei. si deoarece, prin cadere, Dasein-ul factic ajunge sa se contopeasca cu lucrul de care el se preocupa, tocmai de aceea el īsi īntelege īn prima instanta istoria ca istorie de ordinul lumii. si deoarece, apoi, īntelegerea obisnuita a fiintei īntelege "fiinta" īn chip neutru, ca simpla-prezenta, tocmai de aceea fiinta fiintarii istorice de ordinul lumii este experimentata si explicitata īn sensul de fiintare-simplu-prezenta, fie ea una care sta sa vina, care este prezenta sau care a disparut. si deoarece, īn sfīrsit, sensul fiintei īn genere este considerat ca ceea ce prin excelenta este de la sine īnteles, tocmai de aceea īntrebarea privitoare la felul de a fi al fiintarii istorice de ordinul lumii si la mobilitatea care e specifica survenirii īn genere este socotita "īn fapt" doar o pedanterie sterila a unei subtilitati verbale.

Dasein-ul cotidian este dispersat īn multimea de lucruri ce "se petrec" zilnic. Ocaziile si circumstantele īn expectativa carora Dasein-ul prins īn preocupare se afla īn mod "tactic" dinainte sīnt cele din care rezulta [390] "destinul". Dasein-ul care exista īn chip neautentic ajunge sa īsi calculeze istoria pornind de la fiintarea de care el se preocupa. si deoarece, mīnat fiind īn toate directiile de "treburile" sale, el trebuie mai īntīi, daca vrea sa ajunga la el īnsusi, sa se adune pe sine din dispersia si din incoerenta a ceea ce tocmai "s-a petrecut", tocmai de aceea īntrebarea privitoare la felul īn care trebuie construit un "ansamblu coerent" al Dasein-ului, īn sensul de trairi ale subiectului care "la rīndul lor" sīnt simplu-prezente, nu poate lua nastere decīt din orizontul de īntelegere al istoricitatii neautentice. Posibilitatea ca acest orizont al īntrebarii sa devina dominant are ca temei starea de nehotarīre, cea care constituie esenta ne-persistentei sinelui.

Cu aceasta am aratat care e originea īntrebarii privitoare la un "ansamblu coerent" al Dasein-ului, īnteles ca unitate a īnlantuirii trairilor dintre nastere si moarte. Provenienta īntrebarii tradeaza totodata neadecvarea ei īn raport cu intentia de a da integralitatii survenirii Dasein-ului o interpretare existentiala originara. Pe de alta parte īnsa, de īndata ce orizontul "natural" al īntrebarii capata predominanta, devine explicabil de ce tocmai istoricitatea autentica a Dasein-ului, destinul si reiterarea, par sa ofere īn cea mai mica masura solul fenomenal pentru ca acel lucru pe care īl are īn fond īn intentie īntrebarea privitoare la "ansamblul vietii" sa capete forma unei probleme īntemeiate ontologic.

Īntrebarea pe care trebuie sa ne-o punem nu este prin ce anume īsi obtine Dasein-ul unitatea de ansamblu, pentru ca sa poata justifica ulterior īnlantuirea pe care o presupune suita "trairilor" ce au avut loc si a celor ce urmeaza sa aiba loc. Īntrebarea, dimpotriva, trebuie sa fie aceasta: īn virtutea carui fel de a fi al lui īnsusi ajunge Dasein-ul sa se piarda īn asa masura pe sine īncīt, asa zicīnd, sa trebuiasca ulterior sa se adune din aceasta dispersie si sa īsi inventeze - pentru a obtine acest ansamblu - o unitate atotcuprinzatoare? Pierderea de sine īn impersonalul "se" si īn fiintarea istorica de ordinul lumii ni s-a dezvaluit mai devreme ca fuga din fata mortii. Aceasta fuga din fata... face manifesta fiinta īntru moarte ca o determinatie fundamentala a grijii. Starea de hotarīre anticipatoare aduce aceasta fiinta īntru moarte īn existenta autentica. Īnsa survenirea acestei stari de hotarīre, īn speta reiterarea - prin care Dasein-ul, pre-mergīnd, se transmite pe sine - a unor posibilitati mostenite am interpretat-o ca istoricitate autentica. Rezida cumva īn aceasta istoricitate extensiunea originara, nepierduta īn impersonalul "se" si care nu are nevoie de vreun ansamblu, acea extensiune a existentei īn īntregul ei? Starea de hotarīre a sinelui, spre deosebire de acea nepersistenta a sinelui pe care o presupune dispersia, este īn ea īnsasi persistenta ce īnsoteste extensia si prin care Dasein-ul, īnteles ca destin, pastreaza "īnglobate" īn existenta sa [391] nasterea si moartea, precum si "intervalul" dintre ele, īn asa fel īncīt, avīnd o asemenea persistenta, el este prezent-īn-clipa pentru fiintarea istorica de ordinul lumii din situatia pe care el o deschide de fiecare data. Prin reiterarea, ce tine de destin, a posibilitatilor care au fost īn chip esential, Dasein-ul se readuce pe sine "īn chip nemijlocit", adica temporal-ecstatic, la ceea ce, īnaintea sa, el a fost deja īn chip esential. Īnsa o data cu aceasta transmitere a mostenirii, "nasterea" este apoi īnglobata īn existenta prin revenirea din posibilitatea de nedepasit a mortii, desigur numai pentru ca aceasta existenta sa accepte, facīndu-si mai putine iluzii, starea de aruncare a propriului loc-de-deschidere.

Starea de hotarīre constituie fidelitatea existentei fata de propriul sine. Ca stare de hotarīre dispusa sa īnfrunte angoasa, fidelitatea aceasta este totodata o frica plina de respect īn fata unicei autoritati pe care o poate avea un fapt-de-a-exista liber, adica īn fata acelor posibilitati ale existentei care pot fi reiterate. Starea de hotarīre ar fi gresit īnteleasa din punct de vedere ontologic daca am ajunge sa credem ca ea nu este reala ca "traire" decīt atīta vreme cīt "dureaza" "actul" hotarīrii. Īn starea de hotarīre rezida acea persistenta existentiela care, potrivit esentei sale, a anticipat deja orice clipa posibila care se naste din ea. Ca destin, starea de hotarīre este libertatea renuntarii la o anumita hotarīre, īn eventualitatea īn care o situatie o cere. Astfel, persistenta existentei nu e defel īntrerupta, ci, dimpotriva, ea este confirmata prin clipa. Persistenta nu se formeaza abia prin felul īn care "clipele" se succed si se asaza laolalta si nici pornind de la aceasta configuratie a succesiunii lor, ci aceste clipe iau nastere din temporalitatea unei extensiuni preexistente, adica din temporalitatea reiterarii care, orientata fiind catre viitor, face ca ceva sa fi fost īn chip esential.

Dimpotriva, cīnd e vorba de istoricitatea neautentica, extensiunea originara a destinului ramīne ascunsa. Lipsit de persistenta ca sine-impersonal, Dasein-ul īsi prezentizeaza propriul "azi". Aflat īn expectativa noului de ultima ora, el a uitat deja ceea ce este vechi. Impersonalul "se" evita alegerea. Orb pentru posibilitati, el nu e īn stare sa reitereze ceea ce a fost īn chip esential, ci tot ce poate sa faca este sa pastreze īn minte sau sa pastreze pur si simplu ceea ce a mai ramas "real" din fiintarea istorica de ordinul lumii care a fost cīndva, sa pastreze pur si simplu vestigiul si documentele simplu-prezente cu privire la el. Pierdut īn prezentificarea zilei de azi, el īntelege "trecutul" pornind de la "prezent". Dimpotriva, temporalitatea istoricitatii autentice, īn calitatea ei de clipa ce pre-merge reiterīnd, este o de-prezentificare a zilei de azi si o dezobisnuire de uzantele impersonalului "se". Dimpotriva, existenta istorica neautentica, īmpovarata fiind de ceea ce "trecutul" i-a lasat ca zestre - o zestre din care ea nu mai pricepe mare lucru - nu face decīt sa caute ceea ce este modern. Istoricitatea autentica īntelege istoria ca "reīntoarcere" a posibilului si stie ca posibilitatile [392] se reīntorc doar atunci cīnd existenta, construindu-si destinul īn clipa, este deschisa pentru ele īn reiterarea pe care o presupune starea de hotarīre.

Interpretarea existentiala a istoricitatii Dasein-ului, pe masura ce īnainteaza, intra permanent si pe nesimtite īn teritorii obscure. Astfel de obscuritati sīnt cu atīt mai greu de risipit cu cīt dimensiunile posibile ale interogarii adecvate nu au fost īnca deslusite si peste toate continua sa bīntuie enigma fiintei iar acum, mai nou, sīntem pusi īn fata enigmei miscarii. Cu toate acestea, ne putem aventura īntr-un proiect al genezei ontologice a istoriografiei ca stiinta, pornind de la istoricitatea Dasein-ului. Prin el vom pregati ceea ce urmeaza sa facem mai tīrziu, si anume clarificarea sarcinii unei destructii a istoriei filozofiei la nivel istoriografic10.