Istoriografia si originea ei existentiala in istoricitatea Dasein-ului

Istoriografia si originea ei existentiala īn istoricitatea Dasein-ului

Faptul ca istoriografia, care, ca orice stiinta, este un fel de a fi al Dasein-ului, "depinde" factic de "conceptia despre lume" care este "dominanta" īntr-un moment sau altul, nici nu mai are nevoie sa fie discutat. Totusi, dincolo de acest fapt, trebuie sa ne īntrebam cum este ontologic cu putinta ca stiintele sa-si aiba originea īn constitutia de fiinta a Dasein-ului. Aceasta origine nu ne este īnca decīt īntr-o mica masura transparenta. Īn contextul īn care ne aflam, nu vom analiza decīt sumar originea existentiala a istoriografiei, si aceasta numai īn m&# 11211s1816l 259;sura īn care astfel vor iesi mai clar la lumina istoricitatea Dasein-ului si īnradacinarea acesteia īn temporalitate.

Daca fiinta Dasein-ului este īn chip fundamental istorica, atunci orice stiinta factica ramīne īn chip evident strīns legata de survenirea Dasein-ului. Istoriografia, īntocmai ca si celelalte stiinte, are ca premisa istoricitatea Dasein-ului, īnsa īntr-o maniera proprie si cu totul privilegiata.

Acest lucru ar putea fi explicat īn prima instanta prin aceea ca istoriografia, ca stiinta despre istoria Dasein-ului, trebuie sa aiba ca "premisa" fiintarea care este originar istorica, īn masura īn care aceasta este "obiectul" ei posibil. Numai ca nu e de ajuns ca istoria pur si simplu sa fie pentru ca un obiect al istoriografiei sa devina astfel accesibil si, tot asa, cunoasterea pe care o pune īn joc istoriografia nu este istorica doar īn masura īn care ea survine ca un comportament al Dasein-ului, ci deschiderea de tip istoriografic a istoriei, potrivit structurii sale ontologice, este īn ea īnsasi - fie ca e realizata factic, fie ca nu - īnradacinata īn istoricitatea Dasein-ului. Aceasta corelatie o avem īn vedere atunci cīnd spunem ca istoriografia [393] īsi are originea existentiala īn istoricitatea Dasein-ului. A pune īn lumina aceasta origine īnseamna, din punctul de vedere al metodei, a proiecta ontologic ideea de istoriografie pornind de la istoricitatea Dasein-ului. Asadar, nu e cītusi de putin vorba sa "abstragem" conceptul istoriografiei din activitatea factica a stiintei de azi, identificīndu-l astfel cu ea. Caci, daca privim lucrurile īn chip fundamental, ce garantie putem avea ca acest demers factic reprezinta īn realitate istoriografia potrivit posibilitatilor ei originare si autentice? si chiar daca ar fi asa - ceea ce nu vom decide acum - conceptul tot nu va putea fi "des-coperit" īn acest factum decīt urmīnd firul calauzitor al unei idei deja īntelese a istoriografiei. Pe de alta parte, ideea existentiala de istoriografie nu poate capata o mai mare legitimitate prin faptul ca istoricul va confirma existenta unui acord īntre comportamentul sau factic si aceasta idee. Tot astfel, nu va rezulta ca ea este "falsa" numai pentru ca istoricul o combate.

Ideea istoriografiei ca stiinta implica faptul ca aceasta si-a luat ca sarcina proprie deschiderea fiintarii de tip istoric. Orice stiinta se constituie primordial prin tematizare. Ceea ce īn Dasein ca fapt-de-a-fi-īn-lume care a fost deschis este cunoscut la nivel pre-stiintific este proiectat asupra fiintei sale specifice. Prin acest proiect este delimitata o anumita regiune a fiintarii. Caile de acces la aceasta fiintare īsi primesc astfel "directionarea" metodica iar structura aparatului conceptual pentru explicitarea ei īsi obtine prefigurarea. Daca, renuntīnd la īntrebarea privitoare la posibilitatea unei "istorii a prezentului", īi atribuim ca sarcina istoriografiei deschiderea "trecutului", atunci tematizarea istoriografica a istoriei este posibila numai daca īn genere "trecutul" a fost de fiecare data deja deschis. si iarasi, daca facem cu totul abstractie de masura īn care izvoarele care ne stau la dispozitie sīnt suficiente pentru o aducere īn prezent a trecutului cu mijloacele istoriografiei, trebuie totusi ca drumul catre acest trecut sa-i fie īn genere deschis istoriografiei pentru ca ea sa se poata īntoarce la el. Īnsa nu este cītusi de putin evident ca acest lucru se īntīmpla si cum anume devine el posibil.

Īnsa īn masura īn care fiinta Dasein-ului este istorica, adica deschisa, īn trecutul sau esential, pe temeiul temporalitatii alcatuite din orizonturi ecstatice, tematizarea "trecutului", asa cum poate fi ea realizata la nivelul existentei, are īn genere cale libera. si deoarece Dasein-ul si numai el este istoric īn chip originar, trebuie ca acel ceva pe care tematizarea istoriografica īl propune ca obiect posibil al cercetarii sa aiba felul de a fi al Dasein-ului care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere. O data cu Dasein-ul factic ca fapt-de-a-fi-īn-lume este de fiecare data si o istorie de ordinul lumii. Daca Dasein-ul nu mai este prezent, atunci si lumea este doar ceva care a fost. Acest lucru nu contravine faptului ca fiintarea care era cīndva la-īndemīna īn interiorul lumii este ceva care īnca nu a trecut [394] si, ca acest ceva care nu a trecut si care apartine unei lumi care a fost, ne sta la dispozitie "istoriografic" ca ceva prezent.

Cīta vreme sīnt īnca simplu-prezente, ruinele, monumentele si relatarile scrise reprezinta un posibil "material" pentru deschiderea concreta a Dasein-ului care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere. Astfel de lucruri pot deveni material istoriografic numai īntrucīt ele, potrivit felului lor propriu de a fi, au caracterul unei istorii de ordinul lumii. Iar ele devin material abia prin faptul ca sīnt īntelese īn prealabil īn privinta intramundaneitatii lor. Lumea deja proiectata se determina pe calea unei interpretari a materialului care "s-a pastrat" si care apartine istoriei de ordinul lumii. Īntoarcerea īn "trecut" nu se realizeaza abia prin strīngerea materialului, prin sortarea si prin punerea lui īn siguranta; toate aceste activitati presupun faptul ca fiinta noastra, esential istorica, este īntru Dasein-ul care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere, ceea ce īnseamna pīna la urma istoricitatea existentei cercetatorului istoriei. Aceasta istoricitate fundeaza existential istoriografia ca stiinta pīna īn manifestarile sale cele mai neīnsemnate si care tin de "rutina" ei11.

Daca istoriografia īsi are īn acest fel radacinile īn istoricitate, atunci de aici pornind trebuie sa putem determina si ce anume constituie obiectul "autentic" al acestei stiinte. Delimitarea temei originare a istoriografiei va trebui realizata īn adecvare cu istoricitatea autentica si cu acea deschidere a ceea ce a fost īn chip esential care tine de aceasta istoricitate, adica īn adecvare cu reiterarea. Aceasta reiterare se apleaca asupra Dasein-ului care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere tocmai pentru a-l īntelege īn posibilitatea lui autentica ce a fost īn chip esential. Faptul ca istoriografia "a luat nastere" din istoricitatea autentica īnseamna atunci ca tematizarea primordiala a obiectului acestei stiinte proiecteaza Dasein-ul care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere catre posibilitatea sa de existenta cea mai proprie. Sa īntelegem atunci ca istoriografia trebuie sa aiba ca tema posibilul? Oare "sensul" ei nu este tocmai acela de a se dedica īn īntregime doar "faptelor", de a vedea cum s-au petrecut de fapt lucrurile?

Dar, se va pune īntrebarea, ce īnseamna ca Dasein-ul este "de fapt"? Daca Dasein-ul este cu adevarat real doar īn existenta, atunci "factualitatea" sa se constituie tocmai prin proiectarea de sine a Dasein-ului aflat īn starea de hotarīre catre o putinta-de-a-fi pe care el a ales-o. Īnsa atunci ceea ce īn chip autentic a fost "de fapt" este tocmai posibilitatea existentiela prin care s-au determinat la nivel factic destinul, destinul comunitar si istoria de ordinul lumii. Deoarece existenta nu este de fiecare data decīt una factic aruncata, istoriografia va deschide cu atīt mai puternic forta tacuta a posibilului cu cīt ea va īntelege mai simplu si mai concret faptul-de-a-fi-fost-īn-chip-esential-īn-lume, pornind de la posibilitatea lui si nefacīnd "decīt" sa-l prezinte.

Daca istoriografia, care provine ea īnsasi din istoricitatea autentica, dezvaluie prin reiterare, īn posibilitatea lui, Dasein-ul ce a fost īn chip esential, atunci, īn cuprinsul a ceea ce s-a petrecut o singura data, ea a facut deja manifest ceea ce este "universal". Īntrebarea daca istoriografia are ca obiect doar īnlantuirea de evenimente petrecute o singura data - "individuale" -, sau daca ea are ca obiect si "legile" este, īn chiar radacina ei, eronata. Tema ei nu este doar ceea ce s-a īntīmplat o singura data, asa cum nu este nici doar universalul care ar pluti ca un nimb deasupra acestuia, ci posibilitatea factic existenta care a fost īn chip esential. Aceasta posibilitate nu este reiterata ca atare, adica nu e īnteleasa īn chip autentic istoriografic atunci cīnd este deformata si transformata astfel īn copia palida a unui model supratemporal. Doar istoricitatea factica si autentica - ca destin asumat prin starea de hotarīre - poate deschide istoria care a fost īn chip esential, si aceasta īn asa fel īncīt, prin reiterare, "forta" posibilului sa se repercuteze īn existenta factica, adica sa vina catre aceasta existenta din chiar viitorul ei. De aceea, istoriografia - īn aceeasi masura ca si istoricitatea Dasein-ului ce n-a creat īnca o istoriografie - nu īsi are cītusi de putin punctul sau de plecare īn "prezent" si īn ceea ce este doar azi "real", pentru a se īntoarce apoi de acolo, bījbīind nesigura, la ceva care a fost si care a trecut, ci deschiderea de tip istoriografic se temporalizeaza si ea pornind din viitor. "Selectia" a ceea ce urmeaza sa devina obiect posibil al istoriografiei este deja realizata prin alegerea factica, existentiela, pe care a operat-o istoricitatea Dasein-ului, caci numai din acest Dasein ia nastere istoriografia si numai prin el ea este.

Deschiderea "trecutului" īn maniera istoriografica, avīndu-si temeiul īn reiterarea de ordinul destinului, nu numai ca nu este cītusi de putin "subiectiva", dar tocmai ea este cea care ne da garantia "obiectivitatii" istoriografiei. Caci obiectivitatea unei stiinte se masoara primordial dupa gradul īn care ea poate sa puna la dispozitia īntelegerii, neacoperita īn caracterul originar al fiintei sale, fiintarea tematica care-i apartine. "Valabilitatea universala", ceruta de impersonalul "se" si de simtul comun precum si pretentiile de "universalitate" pe care ele le emit nu reprezinta īn nici o stiinta īn asa de mica masura criteriile posibile ale "adevarului" ca īn cazul istoriografiei autentice.

Istoriografia poate pretinde sa se orienteze neabatut dupa "fapte" numai deoarece tema ei centrala este de fiecare data posibilitatea existentei ce a fost īn chip esential si deoarece existenta se realizeaza factic īntotdeauna īn istoria de ordinul lumii. Tot din acest motiv, cercetarea factica se ramifica īn mai multe directii, luīndu-si ca obiect fie istoria ustensilelor si lucrarilor de tot felul, fie istoria culturii, a spiritului si a ideilor. Īn acelasi timp, fiind ceva care se transmite, istoria este īn ea īnsasi de fiecare data īntr-un nivel de explicitare care apartine acestei istorii si care, la rīndul lui, are propria lui istorie, astfel īncīt cel mai adesea istoriografia nu ajunge la Dasein-ul care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere decīt traversīnd mai īntīi istoria transmiterii. [396] Acesta este si motivul pentru care cercetarea concreta de tip istoriografic se poate mentine īn vecinatatea temei sale autentice īntr-o masura de fiecare data diferita. Istoricul care de la bun īnceput "se repede" sa studieze "conceptia despre lume" a unei epoci īnca nu a dovedit prin aceasta ca īsi īntelege obiectul īn chip autentic istoric si nu doar "estetic". Iar, pe de alta parte, existenta unui istoric care nu face "decīt" sa editeze izvoarele poate foarte bine sa fie determinata de o istoricitate autentica.

Asa se face ca nici macar existenta unui interes istoriografic diferentiat, care merge pīna la culturile cele mai īndepartate si mai primitive, nu constituie īn sine o dovada īn favoarea istoricitatii autentice a unei anumite "epoci". Iar īn cele din urma aparitia unei probleme a "istorismului" este cel mai limpede indiciu ca istoriografia tinde sa īnstraineze Dasein-ul de istoricitatea lui autentica. Aceasta istoricitate nu are nevoie īn chip necesar de o istoriografie. Epocile fara istoriografie nu sīnt automat anistorice.

Posibilitatea ca istoriografia īn genere sa fie un "folos" sau un "neajuns" "pentru viata" se īntemeiaza īn faptul ca viata, īn radacina fiintei sale, este istorica si astfel, ca una ce exista factic, ea s-a decis de fiecare data deja pentru o istoricitate autentica sau neautentica. Nietzsche, īn cea de-a doua dintre Consideratiile inactuale (1874), a recunoscut acest lucru si a spus cu claritate si patrundere esentialul īn ce priveste "folosul sau neajunsul pe care īl reprezinta pentru viata istoriografia". El distinge trei feluri de istoriografie: cea de tip monumental, cea anticvariala si cea critica, fara a pune īn lumina necesitatea acestei triade si temeiul unitatii lor. Tripla ipostaza a istoriografiei se afla prefigurata īn istoricitatea Dasein-ului. Aceasta istoricitate ne ajuta totodata sa īntelegem īn ce masura istoriografia autentica trebuie sa fie o unitate factic concreta a acestor trei posibilitati. Īmpartirea facuta de Nietzsche nu este īntīmplatoare. Īnceputul Consideratiei sale ne face sa presupunem ca el īntelegea mai multe decīt a spus.

Dasein-ul, ca unul ce este istoric, nu este posibil decīt pe temeiul temporalitatii. Aceasta se temporalizeaza īn unitatea de orizonturi ecstatice a rapirilor ei. Dasein-ul exista īn chip autentic ca unul orientat catre viitor prin deschiderea, īn starea de hotarīre, a unei posibilitati ce a fost aleasa. Revenind, īn starea de hotarīre, la el īnsusi, Dasein-ul se deschide prin reiterare pentru posibilitatile "monumentale" ale existentei umane. Istoriografia ce ia nastere dintr-o asemenea istoricitate este una "monumentala". Ca unul care a fost īn chip esential, Dasein-ul este remis starii sale de aruncare. Īn aproprierea reiterativa a posibilului rezida deopotriva ca prefigurata posibilitatea pastrarii pline de veneratie a existentei ce a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere, a existentei īn care a devenit manifesta posibilitatea ce a fost surprinsa. Fiind de tip monumental, [397] istoriografia este, tocmai din aceasta cauza, una "anticvariala". Dasein-ul se temporalizeaza prin unirea viitorului si a trecutului esential īn prezent. Acest prezent deschide īn chip autentic, si anume sub forma clipei, ziua de azi. Īnsa īn masura īn care aceasta este explicitata pornind de la o īntelegere care reitereaza fiind orientata catre viitor, īntelegere a unei posibilitati deja surprinse a existentei, istoriografia devine o de-prezentificare a zilei de azi, pentru a se desprinde dureros de spatiul public al zilei de azi, supus caderii. Istoriografia de tip monumental si anticvariala este īn chip necesar, īn varianta sa autentica, o critica a "prezentului". Istoricitatea autentica este fundamentul unitatii posibile a celor trei moduri ale istoriografiei. Īnsa fundamentul istoriografiei autentice are ca temei temporalitatea, īnteleasa ca sens existential al fiintei grijii.

Prezentarea concreta a originii existential-istorice a istoriografiei se va realiza prin analiza tematizarii prin care se constituie aceasta stiinta. Tematizarea de tip istoriografic are ca parte principala a sa configurarea situatiei hermeneutice care apare o data cu hotarīrea Dasein-ului existent īn chip istoric de a deschide prin reiterare Dasein-ul care a-fost-īn-chip-esential-ca-loc-de-deschidere. Posibilitatea si structura adevarului de tip istoriografic trebuie expuse pornind de la autentica stare de deschidere ("adevar") a existentei istorice. Īnsa deoarece conceptele fundamentale ale stiintelor de tip istoriografic - fie ca ele se refera la obiectele lor sau la modul lor de tratare - sīnt concepte ale existentei, tocmai de aceea teoria stiintor spiritului are ca premisa o interpretare tematic existentiala a istoricitatii Dasein-ului. Interpretarea aceasta este scopul de care a īncercat sa se apropie permanent W. Dilthey prin activitatea sa de cercetare si care a fost si mai bine pus īn lumina prin ideile contelui Yorck von Wartenburg.