Legatura expunerii de fata a problemei istoricitatii cu cercetarile lui W

Legatura expunerii de fata a problemei istoricitatii cu cercetarile lui W. Dilthey si ideile contelui Yorck

Analiza detaliata a problemei istoriei, asa cum a fost ea realizata, a luat nastere prin asimilarea contributiei lui Dilthey. Aceasta a fost confirmata si totodata consolidata prin tezele contelui Yorck, pe care le gasim risipite īn scrisorile sale catre Dilthey

Imaginea lui Dilthey, care si īn zilele noastre este cea mai raspīndita, este urmatoarea: exegetul "subtil" al istoriei spiritului si mai cu seama al istoriei literaturii, [398] cel care s-a straduit "deopotriva" 22222f519w sa faca o delimitare a stiintelor naturii de stiintele spiritului, atribuind un rol privilegiat istoriei acestor stiinte si, la fel, "psihologiei" si amestecīnd toate acestea īntr-o "filozofie a vietii" relativista. Pentru o privire superficiala, portretul acesta este "corect". Īnsa ceea ce īi lipseste este "substanta". El mai mult ascunde decīt dezvaluie.

Activitatea de cercetare a lui Dilthey poate fi īmpartita schematic īn trei mari domenii: studiile privind teoria stiintelor spiritului si delimitarea lor de stiintele naturii; cercetarile privitoare la istoria stiintelor despre om, despre societate si stat; stradaniile īn vederea unei psihologii prin care "faptul om īn īntregul sau" sa-si capete reprezentarea adecvata. Se īntrepatrund si se intersecteaza permanent cercetari de teoria stiintei, de istoria stiintei si hermeneutic-psihologice. Acolo unde una dintre aceste perspective predomina, celelalte sīnt si ele prezente, ca motive sau ca mijloace. Ceea ce pare a fi totala dizarmonie si "tatonare" nesigura, condusa de hazard, este de fapt o neliniste elementara īn vederea unui unic scop: acela de a aduce "viata" la o īntelegere filozofica si de a asigura acestei īntelegeri un fundament hermeneutic pornind de la "viata īnsasi". Totul este centrat pe "psihologie", cea care este chemata sa īnteleaga "viata", īn contextul istoric al dezvoltarii si actiunii sale, ca modalitate īn care omul este, ca obiect posibil al stiintelor spiritului si ca radacina a acestor stiinte concomitent. Hermeneutica este modul īn care aceasta īntelegere se elucideaza pe sine a acestei īntelegeri si abia īn forma ei derivata ea este metodologie a istoriografiei.

E drept ca, tinīnd seama de dezbaterile contemporanilor lui, Dilthey si-a īmpins īn mod unilateral īn domeniul teoriei stiintei propriile lui cercetari dedicate fundamentarii stiintelor si si-a orientat cu precadere publicatiile sale īn aceasta directie. "Logica stiintelor spiritului" nu ocupa pentru el un loc central, asa cum nici "psihologia" sa nu aspira "decīt" sa ridice pe o alta treapta stiinta pozitiva despre psihic.

Tendinta filozofica cea mai proprie a lui Dilthey, asa cum apare ea īn comunicarea cu prietenul sau, contele Yorck, īsi gaseste la un moment dat formularea cea mai limpede atunci cīnd el vorbeste de "interesul nostru comun de a īntelege istoricitatea" [subl. autorului]13. Asimilarea cercetarilor lui Dilthey, care abia astazi sīnt accesibile īn toata cuprinderea lor, cere o confruntare cu ea la nivel de principii, o confruntare constanta si totodata concreta. Nu este loc aici pentru a discuta īn chip mai amanuntit [399] problemele care l-au preocupat intens si felul īn care l-au preocupat . Īn schimb, cīteva dintre ideile centrale ale contelui Yorck vor primi o caracterizare provizorie prin alegerea cītorva pasaje semnificative din scrisorile sale.

Tendinta care īl anima pe Yorck īn comunicarea sa cu problematica si contributia diltheyana devine vizibila tocmai īn pozitia pe care acesta o are cīnd e vorba de sarcinile ce revin disciplinei cu rol de fundamentare, īn speta psihologiei analitice. Despre lucrarea academica a lui Dilthey, Ideen über eine beschreibende und zerglidernde Psychologie / Idei asupra unei psihologii descriptive si analitice (1894), el scrie: "Meditatia de sine ca mijloc primordial de cunoastere si analiza ca procedeu primordial de cunoastere sīnt scoase ferm īn prim-plan. Pornind de aici sīnt formulate principii care se verifica prin experienta proprie. Nu se face nici un progres catre o solutie critica sau catre vreo explicatie si astfel nici catre o respingere din interior a psihologiei constructive si a ipotezelor sale" (Corespondenta, p. 177) "...faptul ca v-ati dispensat de o analiza critica = de o demonstrare psihologica a provenientei intrīnd īn toate detaliile problemei are legatura, dupa parerea mea, cu conceptul si cu pozitia pe care le atribuiti teoriei cunoasterii" (p. 177). "Explicarea inaplicabilitatii - faptul e scos īn prim-plan si facut limpede - nu poate fi oferita decīt de o teorie a cunoasterii. Ea trebuie sa dea socoteala de gradul de adecvare al metodelor din stiinte, sa īntemeieze o doctrina a metodei, īn loc ca metodele sa fie acum extrase - cu putin noroc, trebuie s-o spun - din domeniile particulare" (p. 179 si urm.)

Aceasta cerinta exprimata de Yorck - care este īn fond aceea a unei logici ce trebuie sa vina īnaintea stiintelor si sa le conduca, asa cum erau cea platoniciana si cea aristotelica - implica sarcina de a pune īn evidenta si de a elabora īn chip pozitiv si radical structura categoriala a fiintarii care este natura, diferita de aceea a fiintarii care este istoria (a Dasein-ului). Yorck gaseste ca investigatiile lui Dilthey "pun prea putin accentul pe diferenta generica dintre ontic si istoric" (p. 191) [subl. autorului]. "Īn special, rocedeul comparatiei este revendicat ca metoda a stiintelor spiritului īn particular. Īn acest punct ma despart de dumneavoastra... Comparatia este īntotdeauna estetica, e legata de forma. Windelband vorbeste de forme ale istoriei. Conceptul dumneavoastra de tip este unul pe de-a-ntregul intern. [400] Aici este vorba de caractere, nu de forme. Pentru el, istoria este un sir de imagini, de forme individuale, pe scurt spus exigenta lui este estetica. Īn afara de stiinta, singurul lucru care īi ramīne omului de stiinta ca mijloc uman de destindere este placerea estetica. Conceptul dumneavoastra de istorie este totusi un concept al unui complex de forte, al unei unitati de forte. Categoria de forma nu poate fi aplicata aici decīt operīnd un transfer" (p. 193).

Avīnd un instinct sigur pentru "diferenta dintre ontic si istoric", Yorck recunoaste cīt de mult continua sa se mentina cercetarea traditionala a istoriei la nivelul unor "determinari pur oculare" (p. 192), care vizeaza corporalul si figurativul pe care-l implica lumea formelor.

"Ranke este un mare ocular, unul pentru care ceea ce a disparut nu poate deveni realitate... Ca sa nu mai spunem ca īntregul stil al lui Ranke atesta limitarea materialului istoriei la elementul politic. Numai acesta este dramatic." (p. 60) "Modificarile intervenite īn decursul timpului īmi par neesentiale si as aprecia aici altfel lucrurile. Caci scoala istorica, de pilda, o consider un simplu curent marginal īnlauntrul aceleiasi albii a fluviului, ea nereprezentīnd astfel decīt un termen al unei antinomii perpetuate de foarte multa vreme. Numele are ceva īnselator. Acea scoala nu era cītusi de putin una istorica [subl. autorului], ci una anticvariala, ale carei constructii sīnt de tip estetic, īn timp ce marea miscare dominanta era aceea a constructiei mecaniciste. Din aceasta cauza, ceea ce ea a adaugat din punct de vedere metodologic metodei rationalitatii n-a fost decīt un sentiment al globalitatii" (p. 68 si urm).

"Adevaratul filolog este cel care are un concept despre istoriografie ca despre o lada plina cu lucruri vechi. Acolo unde nimic nu mai poate fi pipait si unde nu se poate ajunge decīt printr-o transpozitie psihica apta sa īnvie lucrurile domnii acestia nu sīnt capabili sa ajunga. Īn strafundul fiintei lor, ei sīnt oameni de stiinta, obligati īnsa sa devina sceptici de vreme ce experimentul nu le sta la īndemīna. Adevarul e ca nu trebuie sa iei īn seama toate fleacurile si sa te īntrebi de pilda de cīte ori a fost Platon īn Grecia Mare sau la Siracuza. Caci īn aceste īntrebari nu mai e nimic viu. O astfel de maniera superficiala, pe care tocmai am examinat-o critic, ajunge īn cele din urma la un mare semn de īntrebare si se compromite atunci cīnd se confrunta cu marile realitati numite Homer, Platon, Noul Testament. Ceea ce este cu adevarat real devine o schema atunci cīnd este considerat ca «lucru īn sine» si cīnd nu este trait" (p. 61). "«Savantii» au īn fata fortelor timpului aceeasi atitudine ca cea pe care a avut-o la vremea ei īnalta societate franceza fata de miscarea revolutionara. Aici ca si acolo īntīlnim formalism, cult al formei. Determinarile de relatii reprezinta ultimul cuvīnt al īntelepciunii. O asemenea directie de gīndire [401] īsi are desigur - asa cred, cel putin - istoria ei īnca nescrisa. Lipsa de teren ferm a gīndirii precum si a credintei īntr-o astfel de gīndire - care, privita din punct de vedere al teoriei cunoasterii, reprezinta o atitudine metafizica - este un produs istoric" (p. 39) "Valurile semete provocate de acel principiu excentric care a produs acum mai bine de patru sute de ani o noua epoca īmi par a fi devenit astazi lenese si lipsite de orice forta, cunoasterea a progresat pīna-ntr-atīt īncīt a ajuns sa se suprime pe sine iar omul a fost dus atīt de departe de sine īncīt nu se mai poate zari pe el īnsusi. «Omul modern», adica omul de la Renastere īncoace, este numai bun pentru a fi īngropat." (p. 83). Dimpotriva: "Orice istoriografie care traieste cu adevarat si care nu se multumeste doar sa descrie viata este o critica" (p. 19). "Cunoasterea istorica este īnsa īn cea mai mare parte cunoastere a izvoarelor ascunse" (p. 109). "Īn istorie se īntīmpla astfel ca ceea ce se īnfatiseaza ca spectacol si sare īn ochi nu este lucrul cel mai important. Nervii sīnt invizibili, asa cum esentialul īn general este invizibil. si asa cum se spune «Cīnd veti atins linistea veti fi puternici», tot atīt de bine se poate spune si: «Cīnd veti fi atins linistea veti putea percepe, adica veti īntelege»" (p. 26). "si atunci ma desfat stīnd linistit de vorba cu mine īnsumi si īn dialog cu spiritul istoriei. Acesta nu i-a aparut lui Faust īn camaruta lui si nici maestrului Goethe. Ei nu s-ar fi tras īnapoi īngroziti din fata lui, oricīt de teribila si de tulburatoare ar fi fost aceasta aparitie. De altminteri ea este prietenoasa si apropiata, dar īntr-un sens, mai adīnc, decīt sīnt locuitorii crīngurilor si poienelor. Aceasta stradanie se aseamana cu lupta lui Iacob cu īngerul, īn care cel ce lupta numai prin faptul ca lupta este sigur de un cīstig. si tocmai despre asta este vorba īn primul rīnd" (p. 133).

Yorck ajunge sa īnteleaga cu claritate caracterul fundamental al istoriei ca "virtualitate", pornind de la cunoasterea caracterului de fiinta al īnsusi Dasein-ului uman si nu īn maniera teoriei stiintei, pornind de la obiectul studiului istoric: "Faptul ca īntregul dat psiho-fizic nu este [fiinta = simpla-prezenta a naturii, n. autorului], ci traieste, reprezinta miezul istoricitatii. Iar o reflectie de sine īndreptata nu catre un eu abstract, ci catre plenitudinea sinelui meu, ma va gasi determinat istoric, tot asa cum fizica ma va gasi determinat cosmic. Exact asa cum sīnt natura, sīnt istorie..." (p. 71). Iar Yorck, care a scrutat toate acele neautentice "determinari de relatii" si toate relativismele "lipsite de teren ferm", nu ezita sa traga concluzia finala din felul īn care a īnteles istoricitatea Dasein-ului. "Īnsa, pe de alta parte, īn cazul istoricitatii interne a constiintei de sine, [402] o sistematica care se separa de istoriografie este inadecvata din punct de vedere metodologic. Asa cum fiziologia nu poate face abstractie de fizica, tot asa filozofia - mai ales atunci cīnd este una critica - nu poate face abstractie de istoricitate... Raportarea la sine si istoricitatea sīnt precum respiratia si presiunea atmosferica si - oricīt de paradoxal ar suna aceasta - non-istoricizarea filozofarii īmi pare a fi, din punct de vedere metodologic, un reziduu metafizic" (p. 69). "Deoarece a filozofa īnseamna a trai de aceea - va rog sa nu va speriati! - exista, dupa parerea mea, o filozofie a istoriei - dar cine ar putea-o scrie? Desigur nu īn felul īn care a fost conceputa pīna acum si īn care s-a īncercat sa fie facuta; chiar dumneavoastra v-ati declarat categoric īmpotriva acestei maniere de a filozofa. Pīna acum, īntrebarea a fost pusa īn mod fals, ba chiar imposibil, īnsa acesta nu e singurul mod de a o pune. Din aceasta cauza nu exista nici o filozofare reala care sa nu fie istorica. Separarea dintre filozofia sistematica si prezentarea istorica este prin esenta ei incorecta" (p. 251). "Putinta unei stiinte de a deveni una practica este neīndoielnic adevaratul temei al legitimitatii ei. Īnsa practica matematica nu este singura. Finalitatea practica a punctului nostru de vedere este cea pedagogica, īn sensul cel mai larg si mai adīnc al cuvīntului. Ea este sufletul oricarei filozofii adevarate si adevarul lui Platon si Aristotel" (p. 42 si urm.). "Cunoasteti parerea mea despre posibilitatea unei etici ca stiinta. Cu toate acestea, oricīnd se poate face ceva mai bun. De fapt pentru cine sīnt astfel de carti? Munti de hīrtoage! Singurul lucru remarcabil īn ele este nazuinta de a ajunge de la fizica la etica" (p. 73). "Daca concepem filozofia ca manifestare a vietii si nu ca pe o expectoratie a unei gīndiri lipsite de orice baza si aparīnd ca lipsita de baza tocmai pentru ca privirea ne este deturnata de la baza constiintei, atunci sarcina este la fel de simpla īn rezultatele sale, pe cīt este de complicata si de anevoioasa cīnd e vorba sa le obtinem. Asta presupune sa fim liberi de prejudecati, iar aceasta libertate este greu de obtinut" (p. 250).

Yorck īnsusi era pe cale sa surprinda categorial istoricul prin opozitie cu onticul (ocularul) si sa ridice "viata" la o īntelegere stiintifica adecvata, iar acest lucru devine limpede din referirea pe care el o face la dificultatea acestui gen de cercetare: modul de gīndire estetic-mecanicist "īsi afla mai lesne expresia verbala - fapt explicabil de vreme ce numeroase cuvinte provin din ocularitate - decīt o analiza care patrunde īn spatele intuitiei... Dimpotriva, tot ceea ce patrunde pīna la temeiul vitalitatii se sustrage unei prezentari exoterice si de aici toata acea terminologie simbolica si inevitabila, inaccesibila īntelegerii comune. [403] Tocmai din felul particular al gīndirii filozofice decurge particularitatea expresiei ei lingvistice" (p. 70 si urm.). "Īnsa dumneavoastra cunoasteti prea bine predilectia mea pentru paradox, pe care o justific prin aceea ca paradoxul este o caracteristica a adevarului si ca īn mod sigur communis opinio nu se afla nicicīnd īn adevar, de vreme ce ea nu e decīt un depozit de generalitati elementare īntelese pe jumatate, care, īn raport cu adevarul, este asemeni norului de pucioasa pe care fulgerul īl lasa īn urma sa. Adevarul nu este nicicīnd un element. Sarcina pedagogica a statului ar fi sa disloce felul acesta elementar de a vedea lucrurile la nivel public si, pe cīt īi sta īn putinta, sa faca posibila, prin modelare, individualitatea vederii si a considerarii lucrurilor. Atunci, īn locul unei asa-numite constiiinte publice - īn locul acestei exteriorizari radicale - ar deveni din nou puternica constiinta individuala, adica pur si simplu constiinta (p. 249 si urm).

Interesul nostru de a īntelege istoricitatea ne aduce īn fata sarcinii de a evidentia si de a elabora "diferenta generica dintre ontic si istoric". Prin aceasta este consolidat scopul fundamental al "filozofiei vietii". Tot astfel, felul de a pune īntrebarea are nevoie sa fie radicalizat īn temeiul lui. Cum altfel poate fi istoricitatea sesizata filozofic si conceputa "categorial", pentru a o diferentia de ontic, daca nu prin aducerea atīt a "onticului" cīt si a "istoricului" īntr-o unitate mai originara, care sa faca posibila compararea si distingerea lor? Īnsa acest lucru nu e cu putinta decīt daca īncepem sa īntelegem ca: 1. Īntrebarea privitoare la istoricitate este o īntrebare ontologica privitoare la constitutia de fiinta a fiintarii istorice; 2. Īntrebarea privitoare la ontic este īntrebarea ontologica privitoare la constitutia de fiinta a fiintarii ce nu este de ordinul Dasein-ului, privitoare la faptul-de-a-fi-simpla-prezenta īn sensul cel mai larg; 3. Onticul este doar una dintre regiunile fiintarii. Ideea de fiinta cuprinde "onticul" si "istoricul". Ea este cea care trebuie sa poata fi "diferentiata generic".

Nu īntīmplator Yorck numeste fiintarea care nu este istorica - onticul pur si simplu. Nu trebuie sa vedem aici decīt reflexul dominatiei absolute a ontologiei traditionale care, provenind din felul de a pune īntrebarea privitoare la fiinta specific anticilor, mentine problematica ontologica īntr-o īngustime fundamentala. Problema diferentei dintre ontic si istoric poate fi elaborata ca problema a cercetarii doar atunci cīnd ea si-a asigurat dinainte firul sau conducator15 printr-o lamurire fundamental-ontologica a īntrebarii privitoare la sensul fiintei īn genere. Devine astfel limpede [404] īn ce sens anume analitica pregatitoare existential-temporala a Dasein-ului este hotarīta sa cultive īn continuare spiritul contelui Yorck, pentru a sluji operei lui Dilthey.