METAMORFOZA II (un vis dupa Kafka)

METAMORFOZA II

(un vis dupa Kafka)

L., M. si N. se întorceau acasa dupa un chef monstruos de trei zile. Pe scara blocului însa, comotie mare: parca cineva se muta din sau în bloc. Un du-te-vino de oameni carau mobile si valize pe usa apartamentului de la etajul I. Mizeria era de nedescris, si galagia ceva ce, evident, cei trei vecini mahmuri nu puteau suporta usor. Tresareau la fiecare scrâsnit de mobila si stranutau mereu din cauza prafului gros ce se ridica de peste tot, întunecând locul. Oricum, si în zilele lui normale, holul blocului nu era iluminat niciodata corespunzator, încât mai multi vecini se plânsesera în repetate rânduri de faptul ca-si scrântisera încheieturile picioarelor pe scari 10110r1711k .

-Oare vine sau pleaca? se întreba L. Nu mai vezi zilele astea multa lume care sa caute blocuri ca asta. Eu zic ca pleaca.

-Nu stiu, spuse mai experimentatul N. care lucra ca agent imobiliar, daca se muta oamenii de aici, este pentru ca îsi permit un loc mai scump în zona centrala sau în casele din suburbie. În schimb cei din suburbie care nu mai au suficienti bani se muta destul de des în cartierele de blocuri.

-Ambele rationamente ale voastre par corecte, spuse M. aprinzându-si o tigara, dar nu tin cont de situatia concreta care ni se înfatiseaza aici. Uitati-va la mobile mai atenti si veti vedea ca nu par nici ponosite cum ar fi ale cuiva care dupa ipoteza lui N. se muta aici din alta parte, si nici ale cuiva care pleaca din blocul asta. Sunt mai degraba între o mobila noua si scumpa si una uzata, o mobila de clasa mijlocie, mai bine zis.

-Pe de alta parte, "situatia ta concreta" nu este altceva decât felul în care apare mobila. Daca e una de clasa mijlocie, asta nu îti arata nici daca locatarul e unul tocmai înstarit care se pregateste de plecare, nici daca e unul care a decazut din situatia materiala anterioara si se muta aici. Tare sunt curios sa-l vad cum arata, spuse L. Ce-ar fi sa intram, usa e înca deschisa...

Între timp, tot mai putini muncitori iesisera din apartament, pâna în momentul în care se lasa linistea cu totul. Doar praful si întunericul mai dominau holul, peste discutia celor trei vecini.

-Uita-te si tu ce mizerie! De unde-o mai fi si molozul asta?

Auzira niste mormaituri si cîrîituri de sub un morman de hârtii si alte resturi. Fosnind, se târa spre ei o radasca de marimea unui om. Deslusira atunci printre cîrîiturile acelea cuvinte inumane, care se sileau sa articuleze:

-Tu ramâi aici, îi spuse lui N., dupa ceilalti doi vin eu mai încolo sa fac cumparaturi...

Tremurând -cine nu face asta când e mahmur, darmite mai e si amenintat de un gândac urias- ceilalti doi prieteni îsi luara adio de la N., compatimindu-l. "Nu-l lasa sa te înghita cu picioarele înainte, îl sfatui M. în cele din urma, e mai dureros asa, pâna ajunge sa te digere cu totul..."

...La M. în apartament, cei doi prieteni ramasi în viata îsi pregateau niste cafele tari.

-si acum ce ne facem? întreba L. Nu stie despre noi decât unde locuim. Ne mutam în alta parte, la rude?

-Imposibil. Ce-o sa le spunem? ca un gândac urias s-a mutat la noi în bloc si ameninta sa ne manânce de vii?

-Asa e, n-o sa ne creada nimeni... Poate daca ma duc sa vorbesc cu el, o sa lamurim situatia... Poate s-a saturat deja doar cu unul. Nu mai pot astepta în tensiunea asta pâna diseara.

-Nu cred ca se satura asa usor. si apoi, un gândac e alcatuit din trei parti principale: abdomenul, trunchiul si capul. E loc destul pentru fiecare din noi... Spunea ca vine dupa noi diseara?

-Asa a zis, ca "mai încolo". Haide mai bine jos la restaurant sa mâncam, ne mai gândim acolo.

...În restaurant, agitatie mare. Era ora prânzului. Abia au gasit o masa, dupa o jumatate de ora de asteptare, împreuna cu înca doi vecini, cu care discutara între timp problema. Dupa înca o jumatate de ora, toti ocupantii restaurantului îsi dadeau cu parerea...

-Trebuie sa faceti rost de ceva ascutit, spunea mereu un cetatean gras, cu obrajii înrositi de caldura si ghiftuiala. Sa-i faceti felul...

-Nu se poate, spunea L., ai vazut ce chitina groasa avea. Nici macar un glont nu ar trece prin asta.

-stiu! spuse M. Am vazut undeva cum omorau indienii ursii, doar cu o sulita. O sprijineau bine în pamânt cu piciorul în momentul când ursul se ridica în doua labe, si i-o priponeau în fata. Apoi ursul se arunca peste ei si se strapungea sub propria greutate. Problema era sa nimereasca inima, altfel ursul nu murea imediat.

-Se vede ca nu mai gândesti bine, spuse altcineva. Aveti de-a face cu un gândac, nu cu un urs. Ăsta cred ca nici macar nu are inima. Ca sa nu mai vorbim ca v-ar trebui o sulita de diamant sa-i strapungeti carcasa!

....Pe rând, începeau sa intre vecini, aducându-le celor doi prieteni tot felul de cutite, tepuse pentru gratar, vatraie ramase de pe vremea când locuiau la case etc. Un tigan le adusese o sabie lunga pe care M. o studia acum cu atentie.

-Cred ca asta mi-ar fi suficienta, spuse, si întreg restaurantul izbucni în urale -nejustificate, dupa parerea pe care si-o mentinea cetateanul care replicase ca gândacii nu au inima. Un emigrant indian veni la ei la masa si le cânta, citind de pe o foaie de hârtie, un cântec pe care tocmai îl scrisese în memoria îmbucatatirii monstrului ("Teroarea monstrului cu optzeci de brate se asternuse peste cartier etc.").

-Pai bine, cu asta vrei sa ajuti tu?!

-Lasa ca o sa vedeti voi, peste generatii, când copiii copiilor vostri îsi vor aminti...

...M. intrase în apartamentul monstrului cu sabia ascunsa într-o teaca, ascunsa la rândul ei în cracul unui pantalon. În celalalt crac avea o tepusa, iar la spate înca un cutit lung de bucatarie. Desi lumina era slaba, vazu fulgerator solutia la problema carcasei prea dure. În momentul cand monstrul se îndoia sau se rasucea, i se itea carnea moale, de larva alba, printre segmentele de pe abdomen, si mai ales dintre abdomen si torace. Într-un astfel de prilej, când monstrul se chinuia scotocind dupa ceva printre niste resturi, îi înfipse deodata sabia si tepusa, le apasa tare si facu cu amândoua o miscare de taiere în directii opuse, forfecându-l...

...A doua zi, trecând pe la usa gândacului, zari înauntru niste necunoscuti, un barbat si o femeie în vârsta, îmbracata în negru. Intrara în vorba, si îi spusera ca ei cumparasera apartamentul, pentru fiul lor. "Urma sa mearga ieri seara la cumparaturi cu niste vecini, si atunci a avut loc tragedia... Bine, nici noi nu suntem mai de laudat, spunea batrânul întristat; ne-a fost sila sa mai stam cu el, dupa schimbare, asa ca i-am luat apartamentul, sa stea singur. Dar nemernicul fara inima care l-a ucis în felul asta..."