METODA IN FILOSOFIA SI STIINTA DREPTULUI

METODA ÎN FILOSOFIA sI sTIINŢA DREPTULUI

Conceptul de metoda.

Generic, prin metoda se întelege calea de urmat pentru a ajunge la un rezultat. În cunoastere, calea de urmat pentru a ajunge la adevar (gr meta - spre; odos - cale) "Complexul de reguli caropa gândirea trebuie sa li se conformeze în procesul ei de cunoastere". Rene Descartes apreciaza ca metoda este un ansamblu de "reguli sigure si usoare gratie carora cine le va fi observat cu exactitate nu va lua niciodata ceva fals ca adevarat si va ajunge, crutându-si puterile mintii si marindu-si progresiv stiinta, la cunoasterea adevarat&# 17317j913r 259; a tuturor acelora de care va fi capabil". Didier Julia formuleaza urmatoarea definitie: "ansamblu de procedee care conduc spiritul la un mod de a proceda determinat".

Teoria cunoasterii stiintifice (epistemologia) pune în evidenta doua perechi metodologice fundamentale, consacrate în istoria cunoasterii: inductie-deductie si analiza-sinteza. Prima pereche evidentiaza directia cunoasterii în relatia general-particular. Inductia porneste de la aspecte particulare observate (particularul)si concluzioneaza asupra întregului (generalul), cu o anumita probabilitate. Deductia porneste de la o presupozitie asupra întregului (generalul) si concluzioneaza, cu certitudine asupra partilor (particularul). Cea de-a doua pereche evidentiaza aspectele calitative ale cunoasterii. Analiza presupune descompunerea obiectului cercetarii în parti componente si dezvaluirea însusirilor acestora. Sinteza presupune recompunerea obiectului cercetarii prin evidentierea însusirilor generale, esentiale si comune ale partilor. Se trece, astfel, de la obiect la concept, de la fenomen la esenta, de la specie la gen.

5. Metoda în filosofie si stiinta.

Daca în domeniul stiintelor empirice un ansamblu metodologic, structurat pe baza metodelor fundamentale de mai sus reprezinta o achizitie cu caracter de instrument permanent al cunoasterii, în filosofie accesul la metoda este mult mai complicat. În filosofie, metoda este dependenta de doi factori corelativi: subiectul cunoscator (filosoful) si obiectul cunoasterii (problema filosofica). Pe baza acestei determinari a metodei, fiecare epoca a cunoasterii si fiecare filosof în parte consacra propriul sistem metodologic. Cu toate acestea, prin contributia logicii la conturarea metodologiei filosofice, perechile metodologice ale cunoasterii, inductie-deductie, respectiv analiza-sinteza, ramân metode fundamentale de cercetare pentru filosofie. La acestea, însa, filosoful adauga, potrivit orientarii sale, precum si prin raportare la domeniul cercetat, propriul sistem metodologic. Socrate a inventat "maieutica" (mositul), Platon, Hegel si Marx sunt pilonii de rezistenta ai "dialecticii", Descartes a fondat "îndoiala", Kant a pus bazele metodei "transcendentale", Husserl a propus metoda fenomenologica, Carnap a initiat metoda analitica, Gadamer a adus în filosofie metoda hermeneutica etc. O contributie importanta la îmbogatirea tezaurului metodologic o are F. Gonseth, care încearca sa contureze o metodologie deschisa, care sa raspunda unor comandamente majore ale cercetarii, cum ar fi: specificitatea diferitelor orizonturi de realitate, limitele si caracterul dialectic al cunoasterii, valoarea cunostintelor deja dobândite, gradul de precizie cerut de obiectivele cercetarii. Spre aceasta viziune metodologica se îndreapta perspectiva interdisciplinara în cercetarea stiintifica, precum si cea totalizatoare, proprie filosofiei.

Cadrul metodologic al filosofiei dreptului.

Ca ramura a filosofiei, Filosofia dreptului se supune exigentelor metodologice ale acesteia. Având, însa, un obiect distinct de cercetare, dreptul, caruia îi sunt proprii anumite disponibilitati de cercetare, Filosofia dreptului este mai sensibila la un anumit univers metodologic si mai opaca la altele. Asa cum observa numerosi autori de Filosofia dreptului, obiectul acesteia este sensibil mai ales la cuplurile metodologice inductie-deductie si analiza-sinteza. Totodata, aceste cupluri metodologice au un impact diferit asupra cunoasterii, pe masura ce patrundem în intimitatea obiectului cercetat. În cercetarea logica a dreptului domina deductia, în timp ce în cea fenomenologica domina inductia. În cercetarea idealului dreptului domina, de asemenea, deductia.

De o importanta majora, în conturarea filosofiei dreptului, este asumarea unor metode consacrate istoric, cum ar fi cele propuse de Fr. Bacon (debarasarea de idoli), pentru ca imaginea obtinuta sa fie obiectiva,  sau de R. Descartes (îndoiala metodica), pentru ca ideile noastre sa fie clare si distincte.

În perspectiva istorica, evolutia Filosofiei dreptului nu ar fi fost posibila fara inovatiile metodologice ale lui Socrate, Platon, Toma d'Aquino, Kant, Hegel s.a. Socrate a reusit sa insufle atenienilor sentimentul dreptului prin punerea acestora în situatia de a descoperi singuri (maieutica) ce este drept si nedrept. Platon evidentiaza rolul legilor în cetate cu ajutorul dialogului (dialogul "Legile"). Toma d'Aquino, împreuna cu întreaga filosofie medievala descopera esenta divina a dreptului, prin metoda transcendentala de factura religioasa, în timp ce Kant foloseste aceeasi metoda, dar de factura laica, coborând transcendenta din cer, în spiritul uman si conturând, astfel, ideea de drept subiectiv, în opozitie cu cel obiectiv. Logicismul filosofic, precum si curentele ce i-au urmat, îndeosebi Analiza logica a limbajului au facut posibila dezvaluirea valentelor conceptuale ale notiunii dreptului, în timp ce Filosofia vietii, Existentialismul si Filosofia post-moderna a omului, exacerbând tema unicitatii fiintei umane si a totalitatii ca trasatura a existentei, au deschis calea unei adevarate filosofii a "Drepturilor omului", cea mai vehiculata tema contemporana de Filosofie politica si juridica.  Hermeneutica, desi o metoda târzie a filosofiei, operanta initial mai ales în istorie si antropologie, aduce cu sine importante avantaje pentru Filosofia dreptului, îndeosebi în cercetarea esentei si cauzalitatii unor fenomene istorice de drept.

Nu putem încheia inventarul metodelor Filosofiei dreptului fara sa evidentiem relevanta metodei structurale, propusa filosofiei de L.von Bertalanffi si utila Filosofiei dreptului pentru capacitatea acesteia de a evidentia caracterul sistemic al realitatilor juridice, relatiile dintre componentele sistemelor juridice, precum si structuralitatea si comunicabilitatea dreptului, adât sub aspect diacronic (în evolutie istorica), cât si sub aspect sincronic (în procesul diseminarii lui regionale si globale).