Melancolia sentimentelor
"Inima-mi
este adanc strapunsa de lancea ascutita a proprie-mi filozofii"
Simt cum totul se zdrobeste in picatura amarului care se prelinge usor pe chipul
ce reflecta tristetea sufletului incatusat, izvorand din coltul perlei ce
priveste seductia si nechibzuinta realitatii ce se afla dincolo de visul amagitor al evadarii din sinistrul sentiment
al singuratatii.Timpul detine
controlul asupra sforilor care ma impanzesc nelasandu-ma sa zbor si sa
renasc precum pasarea Phoenix..Vreau sa graiesc: Sunt
liber!,vreau sa simt libertatea
cum imi curge prin vene si
vreau sa am zambetul unui curcubeu.
Sunt creatia unei societati
crude si lipsite de competenta, demnitate si moralitate. Sunt asuprit de propria-mi umbra ce-mi impanzeste gandurile pline de melancolie si lipsite
de culoare. Simt ca
se ofileste si ultima speranta din mine, ultima picatura de fericire, simt ca apun sub privirea lacrimata a ochilor mei. Daca
traiesc, de ce
totusi ma simt de parca nu as trai?
Aceasta este
intrebarea care-mi spulbera
gandurile, macinandu-ma tot
mai mult cu fiecare zi trecuta.
Ma simt ca un "ent", cu radacinile adanc infipte in pamantul sacru, crengi incovoiate
ca o coroana, cu frunze
care cad in anotimpul tristetii
si privirea lung atintita la realitatea "pura" si "nevinovata"
in care ma aflu. Ma uit in oglinda si vad
cum expresiile fetei imbatranesc sub trecerea timpului.
Sclipire umeda a ochilor mei
reflecta ceea ce sunt, ceea
ce simt si
sufletul melancolic ce zace inlantuit
in mine.Inima-mi este adanc strapunsa de lancea ascutita a proprie-mi filozofii, spintecandu-ma cu taisul ei lucios ce
reprezinta adevarul din
mine.
`Sunt un cavaler ratacit in muntii vietii, prin padurile
subconstientului, cautand graal-ul fericirii sub stancile de neclintit ale realitatii. Plang si strig!.................,aud doar
eu. Duc un
razboi intern in care victime
sunt sentimentele mele, ma lupt cu intrebarile pe care mi le pun zi de zi fara
a gasi vre-un raspuns. Uneori cred ca totul este doar un vis urat, o iluzie
a subconstientului meu, dar ma trezesc a doua zi si
totul este la fel, o monotonie si melancolie continua. Nu se poate sa visez acelasi lucru in fiecare zi. Se poate? Am creat o lume proprie si
am fugit de tot ceea ce inseamna viata,
am fugit de oameni, am fugit de intamplari
si am fugit chiar si de mine, izolandu-ma in copertile gandirii mele.
